Romania Sociala logo
Menu

Dumitru Otovescu, Sociologi români de azi. Generații, instituții, personalități, București, Editura Academiei Române, 2016

autor:   17 May 2016  

Septimiu Chelcea

În 2015, profesorul Dumitru Otovescu de la Universitatea din Craiova a realizat o anchetă despre producția sociologică în România de azi. Pe baza răspunsurilor primite de la cei care „slujesc și promovează în prezent sociologia în România și care au binevoit să participe” (p. 16) la această anchetă pe bază de chestionar (cu 21 de itemi), ni se oferă o imagine a stării acestei științe: „structura tematică a cercetării sociologice actuale, direcțiile de sincronizare cu sociologia europeană și mondială, proiectele individuale de cercetare sociologică în viitor” (p. 16). O spun din capul locului: întreprinderea dlui profesor Dumitru Otovescu este lăudabilă și volumul recent apărut, Sociologi români de azi. Generații, instituții, personalități, este util, îndemnând la reflecție.

În acest sens, mă întreb cât de acurată poate fi imaginea formată pe baza autoevaluării contribuțiilor fiecăruia. Să spui despre tine mai puțin decât ești nu este semn de modestie, ci de prostie. Pe de altă parte, lauda de sine nu dă deloc bine. O doamnă conferențiar universitar menționează la itemul „Recunoașterea prestigiului profesional” că, între altele, a primit Diploma de Excelență conferită de Primăria comunei Aretu din județul Argeș (p. 306). Nu este de mirare că respectiva doamnă, cadru didactic universitar din anul 2002, are o prezentare a propriei persoane extinsă pe șapte pagini (pp. 392-399). Spre comparație, profesorul Achim Mihu, care va împlini pe 12 iunie a.c. 85 de ani – La mulți, mulți ani, domnule Profesor! – și care a slujit exemplar catedra universitară din 1954, distins cu Premiul ”Dimitrie Gusti” al Academiei Române (în 1993), se autoprezintă decent pe cinci pagini (pp. 234-238). Astfel de disonanțe în redactarea lucrării se cer corectate într-o a doua ediție, revăzută și adăugită. În ediția de față nu regăsim între cei 38 de sociologi din „generația vârstnică, formată până în 1989” (p. 127) profesioniști cu notorietate, precum profesorii Ioan Drăgan, Iancu Filipescu, Petru Iluț, Lazăr Vlăsceanu ș.a. Chiar dacă, din varii motive, astfel de personalități ale sociologiei nu au răspuns la chestionar, era posibilă, prin strădania editorului, alcătuirea bio-bibliografiei lor. Este o sugestie pentru ediția a doua. Despre lista cu cele 19 personalități care aparțin – după taxonomia profesorului Dumitru Otovescu – perioadei de după 1990, nu am competența să mă pronunț, eu făcând parte, așa cum spun unii, din „generația expirată” sau, cum se menționează ici și acolo în lucrarea recenzată, din „generația seniorilor”.

Dincolo de astfel scăpări de redactare, lucrarea Sociologi români de azi. Generații, instituții, personalități are meritul de a fi punctat cu minuție etapele organizării și evoluției rețelei instituționale după relansarea sociologiei în mediul universitar după sfârșitul regimului totalitar în România (după 1989). Sunt aduse în prim-plan condițiile concrete ale înființării unor unități de stat și particulare de învățământ sociologic. Am asistat la o adevărată explozie de secții de sociologie (vezi p. 87), fapt în esență pozitiv, dar cu efecte pe termen scurt (dificultăți în formarea colectivelor de cadre didactice) și pe termen lung (deficitul de locuri de muncă pentru absolvenții de sociologie) nu totdeauna benefice.

Nu aș vrea să închei această scurtă prezentare fără să atrag atenția asupra prizei de conștiință a autorului, care afirmă: „Prăbușirea rapidă a dictaturii comunisto-ceaușiste a generat un val de entuziasm național care, în privința învățământului, s-a manifestat inițial prin îndreptarea consecințelor unor abuzuri și, apoi, prin punerea în aplicare a unor inițiative de construcție instituțională” (p. 85). Treptat, entuziasmul general a făcut loc dezamăgirii. „Românii au descoperit că noua societate, denumită de politicieni democratică, le-a adus, în loc de siguranță, demnitate și prosperitate, dimpotrivă, sărăcie în proporție de masă și privilegii și bogăție nemeritată pentru alții, șomaj, corupție, dezbinare, jaf în economie, înstrăinarea resurselor naturale și un salariu minim care ne situează, după 26 de ani de evoluție spre capitalism, la periferia lumii dezvoltate, adică pe poziția 27 în rândul celor 28 de state ale Uniunii Europene” (p. 89). Subscriu acestei concluzii.

Vreau să cred că în ediția a doua a lucrării se va face referire la momentul și contextul contopirii celor două organizații ale sociologilor (Asociația Română de Sociologie și Societatea Sociologilor din România). Dacă, după prăbușirea Zidului Berlinului, s-au unificat ele, cele două Germanii, de ce n-ar fi posibilă crearea unei singure forme de reprezentare a profesioniștilor din domeniu cunoașterii și intervenției sociale din România?



Facebook

Cultură şi calitatea vieţii 1918-2018. Câteva reflecţii

Cultura, alături de economie şi politică, este parte a condiţiilor de viaţă din societate. Valorile modelează aspiraţiile oamenilor pentru o viaţă (mai) bună, ceea ce este o sursă a variaţiei calităţii vieţii în spaţiu şi timp. Cultura creează nevoi pe care comunitatea le consideră esenţiale pentru bunăstarea ei. Lectura, vizionarea spectacolelor de teatru sau film, ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Soluţia de ultimă instanţă

Dacă analizăm datele din tabelul de mai sus, vom observa că finanţarea pierderilor acumulate în băncile „too big to fail” prin majorarea nesustenabilă a datoriilor guvernamentale a reprezentat soluţia de ultimă instanţă utilizată de Fed, BCE şi BCJ după aproape două decenii de „altruism monetar”. Evident, aceste „naţionalizări” de credite putrede, practicate în mod sistematic ...

Alin Gavreliuc, Psihologia socială și dinamica personalității. Acumulări, sinteze, perspectve, Iași, Editura Polirom, 2019 (519 p.)

Lectura sagace a cărţii domnului Alin Gavreliuc, profesor la Universitatea de Vest din Timişoara, va dezvălui rosturile psihologiei sociale, care în viziunea autorului sunt acelea de a ne ajuta „Să rămînem şi să sporim calitatea noastră de oameni: discernămîntul, ancorat într‑o serie de atitudini şi valori netranzacţionale, precum renunţarea la sine pentru celălalt, cultivarea libertăţii, ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Două decenii pierdute

După cum este cunoscut, economia Zonei Euro (ZE) a fost grav afectată de implozia economico-financiară din 2008. Din această cauză, ZE a înregistrat în ultimul deceniu o creştere economică cu mult sub aşteptări. Într-adevăr, dacă analizăm la nivel mondial dinamica produsului intern brut (PIB) cuantificat în dolari internaţionali, vom constata ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Se mai poate salva Zona Euro?

Aşa cum rezultă din studiul de caz anterior, solvabilitatea guvernului francez este în acest moment extrem de precară datorită nivelului nesustenabil al datoriilor acumulate. Guvernul francez s-a împotmolit, deci, în datorii. Şi în aceeaşi situaţie se află şi guvernele din Grecia, Portugalia, Italia, Belgia, Cipru şi Spania. În toate aceste ţări, reducerea datoriilor guvernamentale nu ...

Clasă şi educație. Inegalitate şi reproducere socială în învățământul românesc

În luna decembrie 2018 a apărut cartea lui Sebastian Țoc, cercetător ICCV, Clasă şi educație. Inegalitate şi reproducere socială în învățământul românesc, București, Editura Pro Universitaria. Cartea își propune să explice cum factorii socio-familiali și cei școlari influențează în diverse contexte rezultatele educaționale ale elevilor. Fiind compusă din cinci capitole, introducere și concluzii, lucrarea ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Studiu de caz: datoria publică a Franţei

Dar cum poate fi validată afirmaţia că guvernele menţionate sunt înglodate în datorii? Evident, printr-un studiu de caz ipotetic. Să presupunem, deci, că executivul de la Paris va decide ameliorarea semnificativă a bonităţii sale financiare prin diminuarea nivelului datoriei publice de la 100% la 50% din PIB. Să presupunem, de asemenea, că Franţa va înregistra ...

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 6. Salariaţii din sectorul public: de la percepţia falsă la realitatea statului minimal

Creşterea numărului de salariaţi din sectorul public al economiei reprezintă o problemă crucială în cazul ţării noastre. Deşi foarte mulţi compatrioţi cred că numărul de salariaţi din învăţământ, sănătate, apărare şi administraţia publică este mult prea mare, această percepţie, indusă în mod sistematic de anumiţi lideri de opinie, este complet falsă, întrucât locuitorii ţării noastre beneficiază ...