Romania Sociala logo
Menu

Gatekeeping: controlul informaţiilor mass-media

autor:   3 July 2019  

Septimiu Chelcea

Teoria numită metaforic „Paza la intrare” (Gatekeeping) a fost prefigurată încă din primele decenii ale secolului trecut, a fost extinsă considerabil în numeroase cercetări de teren în a doua jumătate a secolului al XX-lea şi a fost revizuită recent, în acord cu noilemedia.

Repere

Pentru prima dată, termenul de „gate keeper” a fost folosit de către psihosociologul germano-american Kurt Lewin, un clasic al psihologiei sociale pe plan mondial, într-un studiu despre rolul „cercetării-acţiune” în schimbarea obiceiurilor alimentare. Canalele sociale – arată Kurt Lewin (1947, p. 145) – sunt prevăzute cu „porţi” (gate), păzite de „portari” (keepers), de persoane sau grupuri care au puterea să oprească sau să permită comunicarea. Cel care a introdus însă tema de cercetare academică a controlului informaţiei în mass-media este David M. White, profesor de jurnalism la Boston University. Studiul său „The ‘gate keeper’: A case study in the selection of news” a marcat cariera de succes a acestei teorii. David M. White, contactând un redactor cu o experienţă de 25 de ani în jurnalism, i-a cerut acestuia să-i permită să analizeze copiile materialelor pe care respectivul editor a refuzat să le publice pe parcursul unei  săptămâni. Din discuţiile cu „Mr. Gate” – cum l-a numit pe editor – profesorul de jurnalism a constatat că nouă din zece articole de presă au fost refuzate spre publicare pe criterii foarte subiective, bazate pe experienţa, atitudinile şi aşteptările editorului.

Se apreciază că studiul lui Johan Galtung şi Mari H. Ruge (1965) a contribuit esenţial la explicarea efectului gatekeeping, în contextul ştirilor internaţionale (Joye et al., 2016, p. 5). Studiul celor doi cercetători norvegieni de la Institutt for Fredsforskning (Institutul de Cercetare pentru Pace din Oslo) şi-a propus să identifice factorii care transformă evenimente în „ştiri cu valoare”, analizând modul cum sunt inserate în patru cotidiene din Norvegia ştirile referitoare la criza din Congo (declanşată de atacarea la 5 iulie 1960 a europenilor de către armata nou daclaratei Republici Congo independente), criza din Cuba (6 iulie 1960, când SUA a suspendat importul de zahăr din Cuba) şi criza din Cipru (martie-aprilie 1964, când s-a trasat „Linia verde”, care împarte Nicosia în două zone: greacă şi turcă). Studiul este, fără îndoială, valoros, important pentru dezvoltarea teoriei despre controlul ştirilor din presa scrisă a timpului (paza la intrarea ştirilor la tipar), dar Johan Galtung şi Mari H. Ruge nu au utilizat nici măcar o singură dată termenul de „gatekeeping”. În plus, studiul lor se raportează la o perioadă din evoluţia tehnologiilor de comunicare în care „sfera jurnaliştilor” era clar separată de „sfera consumatorilor” de mass-media. În prezent, cele două sfere se întrepătrund.

Revizuirea teoriei

Schimbările din media, digitalizarea şi internetul, nu au dus la „concedierea paznicilor”, la abandonarea teoriei „clasice” despre modul cum sunt selectate şi prezentate ştirile (gatekeeping). Teoria a fost ajustată şi terminologia schimbată: se vorbeşte acum despre „reguli de control”, despre „poarta vizionării” (gatewatching), „paza intrării în reţea” (network gatekeeping), „paza la intrarea secundară” (secondary gatekeeping), „paza la audienţă” (audience gatekeeping).

 Katja Friedich, Till Keyling şi Hans-Bernd Brosius, profesori de comunicare  la Ludwig-Maximilians-Universität din München (Facultatea de Știinţe sociale), apreciază că astăzi, în era digitală, „Cercetarea gatekeeping se concentrează asupra modului în care evenimentele şi problemele din societăţile cu media moderne sunt cunoscute, ce informaţii sunt considerate relevante şi, în consecinţă, sunt publicate de noile media,din ce perspectivă aleg jurnaliştii să prezinte evenimentele şi ce aspecte îi determină pe jurnalişti să dea sau nu pubicităţii un set de informaţii” (Friedich et al., 2016, p. 59).

Teoria „Paza la intrare” se fondează pe asumpţia că orice material prezentat pentru publicare în mass-media trece printr-un proces de filtrare, de acceptare sau de respingere, de ajustare, de încadrare – într-un cuvânt, textul şi imaginile sunt controlate de către editori sau de către şefii lor. Doris A. Graber (2009) consideră că atunci când decid să publice o ştire, editorii se orientează după următoarele criterii:

1) Impactul puternic. Povestile locale au un impact asupra publicului mai familiarizat decât a celui nefamiliarizat. Pentru a atrage atenţia, jurnaliştii amplifică ştirile şi le prezintă ca situaţii care s-ar putea întâmpla oricui. Transformă crize internaţionale care apar rar în scenarii cotidiene, personalizând poveştile şi disipându-le semnificaţia principală.

2) Violenţa, conflictul, dezastrul, scandalul. Subiecte precum violent, conflict, dezastru, scandal reprezintă al doilea criteriu. Ziarele ce conţin violenţe se vând mai mult decât cele care conţin mai putină.

3) Familiaritatea. Știrile atrag mai multă atenţie dacă au teme ce privesc publicul sau dacă includ situaţii familiare privitoare la o audienţă mai numeroasă. Ziariştii transformă evenimente internaţionale sau crize în ştiri cu care publicul se poate relaţiona. Oamenii au tendinţa de a reţine multă informaţie despre celebrităţi şi sunt interesaţi de viaţa intimă a altora. Pun accentul pe trasături sau atribute ale altora şi se pot relaţiona în multe feluri. Știrile despre o celebritate sau moartea unui preşedinte rezonează la un nivel mai adânc, permiţând ca unele evenimente să fie memorate un timp mai îndelungat.

4) Proximitatea. Oamenii preferă ştiri locale, din proximitate. Sunt mai atenţi la ştirile locale decât la cele internaţionale sau naţionale. Media locală funcţionează pentru că aproximativ 75% din ştirile lor sunt locale.

5) Noutatea. Știrile ar trebui să fie interesante, în sensul că nu sunt evenimente cotidiene repetitive sau evenimente care nu fac normal parte din viaţa oamenilor. Situaţii precum uraganele sau deschiderea de magazine atrag atenţia multora. Cu îndreptăţire, ne putem întreba dacă aceste cinci criterii operează şi în mass-media din România. Răspunsul este pozitiv şi exemplele de selectare a ştirilor pentru emisiunile radio şi TV, ca şi pentru includerea lor în ziarele pe suport de hârtie sau online sunt la tot pasul. Selecţia ştirilor practicată de editori, controlul informaţiilor care ajung la public se fac pe baza mai multor criterii, pe care Katja Friedich, Till Keyling şi Hans-Bernd Brosius (2016, p. 60) le-au grupat în trei categorii: 1) Factori de nivel macro, care ţin de sistemul media (legislaţie, libertatea presei), de cultură, în special de cultura politică din diferite ţări, şi de societate, de valorile dominante la un moment dat); 2) Factori de nivel meso (imaginea pe care o au editorii despre ce interesează audienţa, constrângeri comerciale, rutina jurnaliştilor, restricţiile spaţiului tipografic şi timpilor de emisie, accesibilitatea surselor); 3) Factori de nivel micro (caracteristicile psiho-morale ale jurnaliştilor, preferinţa editorilor pentru anumite evenimente, poziţia jurnaliştilor în ierarhia organizaţională). Cercetările empirice din S.U.A. şi din alte state vest-europene au relevat că în procesul complex de selectare şi prezentare a informaţiilor şi imaginilor în mass-media factorii de nivel meso au cea mai mare influenţă (Friedich et al., 2016, p. 61).Se întâmplă aşa pretutindeni în lume? Rămâne de demonstrat prin cercetări de teren în ţările din Asia, Africa şi America Latină. Cred, totuşi, că nu greşim dacă apreciem că în selecţia ştirilor de către editori sunt erori sistematice, că în acceptarea spre publicare a ştirilor intervin în combinaţie factori organizaţionali mass-media, norme jurnalistice, atitudinile editorilor şi interesul publicului.  

Selecţia sondajelor de opinie publică

În cazul preluării în mass-media din România a rezultatelor din sondajele de opinie publică funcţionează unele dintre criteriile care conferă valoare de ştire şi filtrează fluxul ştirilor – aşa cum au fost identificate de Johan Galtung şi Mari H. Ruge (1965). Cu referire la situaţia din România, am în vedere următoarele criterii:

1) Prestigiul institutelor de sondare a opiniei publice. În România, sunt câteva astfel de institute care au dobândit notorietate şi credibilitate prin profesionalismul lor. Publicarea rezultatelor din sondajele efectuate de institute obscure, ce apar în preajma alegerilor electorale şi apoi dispar la fel de rapid cum au apărut, poate indica o tendinţă de manipulare.

2) Importanţa problemei sociale care a generat curentele de opinie puse în evidenţă prin sondaj. Este de aşteptat ca rezultatele sondajelor pe problemele grave ale ţării (sărăcia, corupţia, inegalităţile sociale, îmbătrânirea populaţiei, migraţia) să fie preluate în presă mai degrabă decât cele pe probleme care afectează doar unele segmente ale populaţiei (de exemplu, unde îşi vor petrece bugetarii concediul). Când apar în mass-media date din sondaje pe probleme puţin semnificative, putem să ne punem întrebarea dacă nu cumva este vorba de o încercare de manipulare, de o „perdea de fum”.

3) Claritatea curentelor de opinie puse în evidenţă de sondaje face ca datele să fie preluate în mass-media. Dacă într-un sondaj distribuţia răspunsurilor la întrebările în legătură cu problemele sociale autentice aproximează curbe în J, bimodale şi polimodale, curbe în W, este foarte probabil ca datele să devină ştire şi să intre în fluxul mass-media. Dacă sunt preluate date care aproximează o distribuţie normală standard a răspunsurilor (curba lui Gauss), avem temei să ne îndoim de buna-credinţă şi/sau de competenţa gatekeeper-ilor.

4) Proximitatea, apropierea dintre datele sondajelor de opinie publică şi importanţa pe care o acordă oamenii problemelor puse în discuţie. Șansele preluării rezultatelor din sondajele de opinie sporesc cu cât acestea sunt mai apropiate de ceea ce oamenii apreciază că este important pentru ei.

5) Consonanţa: mai curând sunt preluate în mass-media rezultatele sondajelor care sunt conforme cu aşteptările şi stereotipurile cetăţenilor decât rezultatele unui sondaj care le contrazic.

6) Imprevizibilitatea rezultatelor din sondajele de opinie publică sporesc probabilitatea de a atrage atenţia gatekeeper-ilor şi, în consecinţă, acceptarea publicării lor.

7) Continuitatea datelor influenţează decizia de a fi preluate în presă: efectuarea sondajelor pe aceleaşi probleme sociale, cu o anumită periodicitate, măreşte şansa de a fi incluse în fluxul mass-media. Rezultatele barometrelor de opinie publică (efectuate anual, de două sau de patru ori pe an) vor fi preferate sondajelor de opinie publică ad hoc.

8) Concordanţa intervine în preluarea de către mass-media a datelor din sondajele de opinie publică. Dacă rezultatele sondajelor se încadrează firesc în ansamblul comunicării, atunci foarte probabil că vor fi incluse în emisiunile TV sau în ediţiile ziarelor.

9) Valorile socioculturale ale societăţii şi/sau ale gatekeeper-ilor influenţează decizia de includere în mass-media a rezultatelor obţinute în sondarea opiniei publice.

Toate aceste criterii, care pot fi ordonate în diferite moduri, ne explică de ce unele sondaje de opinie publică se bucură de atenţie din partea mass-media şi altele nu, de ce unele cotidiene naţionale preiau rezultatele sondajelor şi altele nu, de ce se acordă spaţiu tipografic şi timpi de emisie radio-TV mai mare sau mai redus sondajelor devenite ştiri. În general, se poate spune că mass-media din România preia selectiv, pe baza unor criterii subiective, datele din sondajele de opinie publică, reformulează nejustificat întrebările, comentează partizan unele variante de răspuns, ocultând alte variante, schimbă uneori sensul datelor şi le încadrează diferit, dând preferinţă aspectelor negative. Într-un cuvânt, nu de puţine ori sondajele de opinie publică devin dintr-un tip de cercetare sociologică un instrument de manipulare politică.

_________________________

Bibliografie

Friedich, Katja, Keyling, Till, Brosius, Hans-Bernd (2016). „Gatekeeping revisited”, în G. Vowe, P. Henn (eds.). The Evolution Political Communication in the Online World. Theoretical Approaches and Research Designs (pp. 59-72). New York, Routledge.

Galtung, Johan , Ruge, Mary H. (1965). „The structure of foreign news”, Journal of Peace Research, 2, 1, pp. 64–90.

Graber, Doris A. (2009). Mass Media and American Politics. Washington, DC, Print.

Joye, Stijn, Heinrich, Ansgard, Wöhlert, Romy (2016). „50 years of Galtung and Ruge: Reflections on their model of news values and its relevance for the study of journalism and communication today”, Communication and Media, 11, 36, pp. 5–28.

Lewin, Kurt (1947). „Frontiers in group dynamics: II. Channels of group life; Social planning and action research”, Human Relations,1, 2, pp. 143–153. 

White, David M. (1950). „The ‘gate keeper’: A case study in the selection of news”. Journalism Quarterly. 17, 4, pp.  383–391.

___________________________________________

Extras din volumul „Opinia publică. Persuasiune şi manipulare”, în curs de apariţie la Alexandria Publishing House.



Facebook

Influențează participarea în rețelele de socializare orientarea opiniei publice spre dreapta?

Când recurgem la rețelele de socializare ca să comunicăm, suntem la cheremul celor care controlează platformele respective. Jamie Susskinds (2018/2019, p. 172)   Trăim într-o lume a comunicării digitale. În prezent, există mai multe telefoane mobile în lume decât totalul locuitorilor Terrei (peste 7,7 miliarde). Conform Society Raport Measuring the Information Society Report 2018 (vol. 1, ...

Immanuel Wallerstein (1930-2019)

A încetat din viaţă marele sociolog american Immanuel Wallerstein. Personalitate de prim rang a sociologiei mondiale, critic al capitalismului global, participant la Forumul Social Mondial, Wallerstein a fost unul dintre cei mai influenţi intelectuali din a doua a parte a secolului al XX-lea şi începutul secolului al XXI-lea. În lunga sa carieră de profesor şi ...

Exploatarea sexuală criminală: o problemă globală a României (1)

Sunt două posibilități ca o problemă socială gravă să rămână netratată: să fie ignorată sau natura ei să fie definită greșit.  În ultima lună a izbucnit în atenția publică problema traficului de ființe vii. La început, a apărut ca o problemă punctuală într-o comunitate: două fete adolescente au dispărut. Pe baza ...

Septimiu Chelcea, Adina Chelcea, De Gustibus. Eseuri psihosociologice

Cu deosebire începând cu Iluminismul, filosofii, cărturarii în general au fost preocupaţi de popularizarea cunoştinţelor ştiinţifice, de răspândirea lor în rândul maselor, printr-un limbaj accesibil şi prin exemple concrete. Scopul nu era doar culturalizarea, ci și oferirea de sfaturi practice pentru munca şi viaţa de zi cu zi. Odată cu dezvoltarea ştiinţelor socioumane, şi mai ...

Neadevăruri despre Centrul de Cercetări pentru Problemele Tineretului

Regret sincer eroarea conținută în cartea mea cu privire la poziția instituțională a Centrului de Cercetări pentru Problemele Tineretului. Te rog sa fii convins că s-a datorat informației eronate. Imi asum integral responsabilitatea pentru ca nu am verificat. Cu sincere păreri de rău, Cătălin Zamfir ______________________________________________________________________________ Așa cum am spus în articolul Treizeci de ani ...

Exerciții de sociologie: cum cercetăm realitatea socială?

Stimați colegi sociologi vă invit să facem împreună câteva exerciții de analiză care duc la o înțelegere mai bună a cum facem noi sociologie. O analiză sociologică[1] are două nivele: primul nivel, descriptiv, descrierea realității sociale. Această operație produce fapte sociale/ sociologice, rezultatul înregistrării realității sociale cu instrumentele cercetătorului. Al doilea nivel, explicația. ...

Invitație la dezbatere: Proiectul de țară al României

Schimbările structurale ale Românie, care au constituit conținutul ”tranziției”, s-au finalizat. După 30 de ani, România este o țară schimbată, dar încă, din multe puncte de vedere,o țară subdezvoltată. Ne confruntăm cu dificultăți economice, dar și cu complexe probleme sociale. Este normal să ne întrebăm dacă în viitorii 10-20 de ani România ...

Umorul în comunicarea persuasivă

La premiera uneia dintre piesele sale, George Bernard Shaw i-a trimis lui Winston Churchill o invitaţie însoţită de câteva rânduri: „Vă trimit o invitaţie pentru dumneavoastră şi prietenul dumneavoastră – dacă aveţi vreunul”. Churchill i-a trimis înapoi invitaţia, împreună cu următorul mesaj: Nu pot participa la premieră, dar mi-ar plăcea ...