Romania Sociala logo
Menu

Gina Stoiciu, Acasă. Cei plecați în lume. București, Editura Pro Universitaria, 2023 

autor:   16 February 2023  

Autoarea, absolventă a Facultății de Filozofie (Universitatea din București) în 1964, ne conduce cu harul rafinat al povestirii pe drumul exilului București – Atena –  Quebec, în 1981, și al repatrierii Quebec – București, în 2019. Când a luat drumul exilului, Gina Stoiciu avea, după cum mărturisește, „un apartament nou, mare, central, proprietate personală. Eram căsătorită și aveam un copil. Constantin Stoiciu, membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Cineaștilor, avea recunoașterea breslei și acces la unele privilegii pentru scriitori și cineaști. De exemplu, vacanțe la casele de creație. Eu aveam un post de cercetător la Centrul de Cercetări Sociologice al Academiei, instituție prestigioasă” (p. 75). 

De ce a părăsit România? „Plecarea nu a fost nici fatalitate, nici o veritabilă alegere. Plecarea a fost mai degrabă un refuz. Și poate o evadare din vechea obsesie românească, complexul de inferioritate față de cultura occidentală” (p. 75). Nu făcea parte din tabăra revoltaților. În 1981, publicase Orientări operaționale în cercetarea comunicării de masă (București, Editura Științifică și Enciclopedică). „Ca și colegii mei, cercetători în științe socio-umane, făceam față lipsurilor, dar și unor frământări profesionale. Nu știam atunci că plictiseala generalizată putea fi și un indiciu de neputință. Evoluam într-o plictiseală socială generalizată. Dar ce puteai face? Nu puteai demisiona, pentru că aveai nevoie de un salariu care venea de la Stat. Observam și un soi de jenă la întâlnirile academice cu cercetători din țări occidentale. De ce ei erau atât de dezinvolți si noi nu? De ce ei erau relaxați și noi ne autocenzuram atunci când făceam prezentări academice? Ce fel de cercetători fabrica Occidentul? Eram niște voci înăbușite. Poate chiar impotenți sociali” (p. 75). 

Sigur, sunt sentimentele autoarei. Nu toți cercetătorii din științele socio-umane se simțeau plictiți sau impotenți sociali. Mulți credeau că pot schimba lucrurile din interiorul sistemului, nu din exterior. Fac parte din această categorie. Recunosc acum că m-am înșelat.

În Canada, Gina Stoiciu s-a realizat profesional exemplar. I s-a recunoscut Diploma de licență și titlul de doctor în filozofie din țară. În 1984, a fost acceptată în Departamentul de comunicare al prestigioase Universități din Quebec la Montreal, unde a predat cursuri despre imigrare și integrare socială, despre relații interetnice și interculturale, despre comunicare internațională și interculturală. A devenit „Madame Inter” – cum spune autoarea. A publicat mai multe cărți ca unic autor (La difference: Comment l’ecrire? Comment la vivre? Communication internationale et communication interculturelle, 1989; L’aveuglement de Janus. Mythes, mythologie politique et reconstruction identitaire collective, 1997; Comment comprendre l’actualite: Communication et mise en scene,  2006) și capitole de carte în volume colective apărute la Montreal, Paris, Lisabona și București. A publicat articole în revistele European Journal of Comunication, Hermes, International Journal of Communication. În 1995, colegii din București și Montreal i-au dedicat Ginei Stoiciu volumul colectiv La transition en Roumanie, communication et qualité de vie (Presses de l’Université du Québec).

 Acasă. Cei plecați în lume nu este prima carte publicată de Gina Stoiciu în România după 1990. La Editura Polirom, a publicat Exilul. Viața în fragmente (2014), la Editura Limes, Individul contemporan (2018). Sunt volume de eseuri bine primite de public. Vreau să cred că vor urma și cărți propriu-zis academice, dată fiind expertiza sa în domeniu. Deși cartea pe care o recenzez se adresează unui public larg, profesionișii din domeniul științelor socio-umane găsesc informații care ajută la clarificarea unor teme de cercetare precum tipologia exilului, etapele adaptării într-un mediu cultural nou, procesul revenirii în țara de origine ș.a. 

Cu ochiul exersat al cercetătorului științific, Gina Stoiciu observă aspecte ale expatrierii, ale lumii de ieri și de azi din străinătate și din România; pune un diagnostic de cele mai multe ori exact al stării de lucruri din țară și din străinătate. „În spiritul expatriatului român persistă două tipuri de atitudine: străinismul si imitația. Între ele, apar desigur gradații, nuanțe” (p. 84). Primul tip este cel al „imigrantului inconsolabil, eternal nostalgic al trecutului”, care odată cu trecerea anilor în exil se va simți declasat, marginal. Cel de-al doilea tip, imigrantul imitator, se grăbește să semene cu localnicii, are resentimente în raport cu țara de origine. Gina Stoiciu apreciază că „În această postură, românul [imitator – n.n.] suferă de`străinită pe dos`; străin ar fi dacă s-ar întoarce. Este mai degrabă o strategie de negare și de evitare a traumei dezrădăcinării” (p. 84). 

Mă întreb: aceste două tipuri extreme sunt caracteristice numai expatriatului român sau se regăsesc și la expatriații din alte țări? Înclin să cred că această tipologie are o valabilitate mai largă. Oricum, Gina Stoici nu se încadrează în niciunul din aceste tipuri atitudinale: din cele scrise, reiese că a trăit Mitul Occidentului. „Acest mit a exercitat o puternică atracție pentru cei ce trăiau în lumea comunistă. Occidentul era poarta spre libertate și bunăstare, pentru cei din Est” (p. 89). 

Mitul Occidentului – opinez eu – își păstrează forța de atracție și în prezent, după prăbușirea comunismului în „țările din Est”; emigranții voluntari de azi știu că Occidentul, deși nu miroase atât de bine cum își imaginau expatriații din lumea comunistă, oferă totuși șanse mai mari de bunăstare și realizare profesională. Emigranții români de după 1990 „au plecat pentru o viață mai bună. Dacă refugiatul politic pleca pe neașteptate în lume, emigrantul economic își pregătea din timp plecarea, cu acte, bani și bagaje. Dacă exilatul era un soi de iluzionist animat de ideea de libertate, emigrantul economic știa ce are de făcut, odată ajuns la destinație” (p. 20). 

Cât privește Occidentul ca „poartă de libertate”, mitul pare a se destrăma: cancel culture, cultură a denunțării opresiunii paternaliste a Albului, apărută în SUA, s-a extins rapid în Europa de Vest. „În Canada, în ultima vreme, unii profesori de universitate sunt etichetați ca fiind paternaliști, patriarhali, sexiști, rasiști, grossofobi. Supravegheați, ei se supun autocenzurii noului progresism. Uneori, li se cer declarații de reparație față de victimele potențiale, în numele ideologiei progresiste” (p. 104). Și în România au apărut semnalele acestei culturi a anulării unor persoane publice sau organizații pe motiv că au spus ceva jignitor sau au făcut ceva incompatibil cu „ideologia progresistă”.

În descrierea traumei dezrădăcinării, Gina Stoiciu folosește o schemă în șase etape a procesului de ajustare a trăirilor în situație de traumă, adaptată după Elisabeth Kübler-Ross: 1) negarea; 2) furia; 3) depresia și tristețea; 4) resemnarea; 5) acceptarea; 6) ajustarea. Elisabeth Kübler-Ross (1926-2004), psihiatru american, născută în Elveția, a contribuit substanțial la fondarea tanatologiei, domeniu interdisciplinar de studiu al comportamentului și psihologiei persoanelor aflate la hotarul vieții. În On Death and Dying (1969), a expus modelul DABDA, în care cele cinci stadii ale procesului (Denial, negare; Anger, furie; Bargaining, negociere;   Depresion, depresie; Acceptance, acceptare) nu urmează neapărat o succesiune liniară. Cartea, bestseller a psihiatrului Elisabeth Kübler-Ross a fost tradusă și în limba română. În modelul dezrădăcinării, Gina Stoicu a înlocuit stadiul „negociere” cu stadiul „depresie și tristețe” și a adăugat un al șaselea stadiu, „ajustarea”. 

Adaptarea unui model teoretic al unui fenomen pentru a  explica alt fenomen este un exercițiu de creativitate, o notă de originalitate. De fapt, astfel de note de originalitate pot fi identificate în toate eseurile din volumul Acasă. Cei plecați în lume. Formulez totuși o rezervă: eseurile din capitolul „Memoria literară a exilului” (pp. 30-46) mi-au lăsat impresia unei suite de extrase din lucrările unor autori precum Vladimir Nabucov, Milan Kundera, Andreï Makine sau Norman Manea, care nu fac corp comun cu substanța celorlalte capitole. 

Voi încheia prezentarea cărții Acasă. Cei plecați în lume, o carte pe cât de incitantă intelectual pe atât de actuală, selectând câteva din mottourile ce însoțesc eseurile incluse în acest volum cu caracter autobiografic, frumos scris și gândit. Aceste aforisme (la care am adăugt datele biografice minime ale celor citați) alcătuiesc un buchet de înțelepciune pe care Gina Stoiciu le oferă cu generozitate cititorilor cărții sale: 

Exilul veritabil nu este de a fi extras din țara ta, ci de a fi obligat să trăiești în țara ta, când nu mai găsești nimic din ceea ce te făcea să o iubești. 

Edgar Quinet (1803-1875), scriitor, istoric și om politic francez.

Memoria este ca o tapiserie. În spatele tapiseriei, pe partea ei dosnică, găsim noduri grosolane și fire care atârnă alandala

Thomas Mann (1875-1955), romancier și eseist german.

Imaginarul exilului navighează între pământul făgăduinței (plecăm către promisiuni) și paradisul pierdut (nostalgia patriei pierdute). 

Abou Selim (1928-2018), scriitor, antropolog și filozof sirian.

Viața nu este ceea ce am trăit, ci aceea despre care ne aducem aminte și felul în care ne aducem aminte

Gabriel Garcia Marquez (1927-2014), scriitor Columbian.

Începe prin a face ce este necesar, apoi fă ce îți este posibil. Și apoi vei face imposibilul, fără măcar să îți dai seama. 

François d’Assise (1181- 1226), mistic medieval franciscan.

Optzeci de ani e vârsta pubertății academice

Paul Claudel (1868-1955), poet, dramaturg și eseist francez.

Nu merge înaintea mea, poate nu te voi urma. Nu merge în spatele meu, nu voi putea să-ți fiu ghid. Mergi lângă mine și fii prietenul meu

Albert Camus (1913-1960), romancier, dramaturg și filozof francez.

Țara natală are un anume sens pentru cel care nu a părăsit-o niciodată, un alt sens pentru cel care trăiește departe, și un cu tot alt sens pentru cel care se întoarce de unde a plecat. 

Alfred Schütz (1899-1959), sociolog și filozof austriaco-american.



Facebook

In memoriam Constantin (Telu) Stoiciu

Constantin (Telu) Stoiciu este un mare prieten al nostru. Realizăm acum la despărțire că termenul de prieten este insuficient pentru a exprima consistența sentimentelor. El este, timp de 60 de ani, chiar dacă uneori a stat mai aproape sau mai departe, o parte importantă a vieții noastre. Este și va rămâne un mare ...

Speranța de viață după Pandemie. Spectaculoasa recuperare

Introducere În luna septembrie a anului trecut am publicat la Contributors un articol dedicat speranței de viață în țara noastră [1]. Se dorea a fi un răspuns la o întrebare firească asupra modului în care speranța de viață urma să se redreseze după declinul apreciabil din anii 2020 și 2021 provocat de imprevizibila Pandemie ...

Un interviu care rămâne actual peste vreme: prof. univ. Elisabeta Bostan în dialog cu Revista Teatru despre spectacol și universul copilăriei (1974)

Prof. Univ. Dr., Cercetător Principal ICCV, Elena Zamfir  Doresc să aduc în fața cititorilor noștri un interviu al doamnei profesor univ. Elisabeta Bostan de acum 50 de ani acordat Revistei Teatru. Cuvintele sunt de prisos în a introduce o valoare inestimabilă a culturii și a cinematografiei românești când vorbim de doamna profesor ...

Concursul Euroviziune 2024. Nemo și Codul

Nemo este cântărețul câștigător din mai 2024 la Euroviziune. Acum o saptămînă. Iar Cod este titlul cântecului câștigător. Nu știu ce va spune critica muzicală din Romania despre performanța artistică și muzicală a cântărețului Nemo. În ce ne privește am avea câteva întrebări sociologice, la cald. Cuvântul Nemo. Iată un cuvânt ...

Impactul social al tehnologiilor imersive

Sursa: https://www.ici.ro Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București[1] a organizat recent un webinar pe tema „Viitorul tehnologiilor imersive în România” cu scopul de a reuni reprezentanți ai mediului academic, antreprenori din sectorul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, reprezentanți ai autorităților publice cu rol de reglementare și de a aduce în ...

Sociologie și policalificare în industrie. Pe marginea unui articol publicat în 1984. Discuție între Sorin Mitulescu și Ion Tița Călin

Introducere: O generație de sociologi: texte din anii `80 Cine ești dumneata, domnule Ion Tița-Călin? În anul 1975, am absolvit Facultatea de Filosofie, secția Sociologie, cu media generală 9,50. Primisem recomandarea să lucrez într-un institut de cercetare științifică, dar la repartizarea în producție, am optat pentru postul de sociolog din Șantierul Naval Constanța ...

Începuturi ale sociologiei medicale în anii `80.  O discuție cu sociolog Florica Bătrîn

Dragă Flori, ce făceai în anii `70 – `80  ca sociolog ? Din câte-mi amintesc, în anii respectivi, sociologia de la noi era preocupată de probleme precum integrarea, eficiența, mobilitatea socială. Ca absolvent al promoției’75, specizalizat în sociologia educatiei și culturii, am avut șansa de a găsi în oferta săracă de ...

Septimiu Chelcea, Flash-uri psihosociologice, București, Editura Pro Universitaria, 2024

Nu am inventat roata, dar m-am străduit să nivelez drumul. Am adunat în acest volum gândurile răzlețite de-a lungul timpului în revistele la care am colaborat și în unele din cărțile pe care le-am publicat. Sunt gânduri, flash-uri, izvorâte din observațiile cotidiene, filtrate de lecturile mele. Unele dintre ele poartă amprenta timpului, ...