Suntem gata să răspundem fără să clipim: imparțialitate! Ne-am obișnuit cu reprezentarea în picturi și sculpturi a zeiței dreptății din mitologia greacă, Themis, ca o femeie frumoasă legată la ochi cu o eșarfă (simbol al imparțialității), ținând în mâna stângă (de regulă) balanța justiției (simbolizând dreapta judecată a probelor), iar în mâna cealaltă o sabie cu lama în jos (arătând că s-a făcut dreptate).

În realitatea de zi cu zi, nu de puține ori Themis trage cu ochiul la cine este învinovățit și înclină balanța după cum cel ce a încălcat norma comportamentului moral este o persoană apropiată celei prejudiciate (rudă, prieten, coleg), un străin (o persoană oarecare) sau un grup (o organizație, o instituție, un stat). În astfel de situații intră în conflict tendința fundamentală de pedepsire a actelor care provoacă prejudicii altora și tendința fundamentală de ocrotire a celor apropiați (Weideman et al., 2020, p. 693).

Walter J. Sowden, unul dintre autorii studiului anterior citat, exemplifică:

Imaginează-ți că ești la cumpărături și vezi o persoană pe care nu o cunoști, care ia un smartphone, îl pune în buzunar și iese din magazin fără să îl plătească. Apoi, când părăsești magazinul, un ofițer de poliție te oprește și te întreabă dacă știi ceva despre infracțiunea comisă. Ce faci? Îi spui polițistului ce ai văzut sau nu?

Acum imaginați-vă că sunteți în același scenariu, dar cu o schimbare: persoana care fură smartphone-ul este un prieten al tău. Acum ce faci? Răspunzi altfel?

Tensiunea pe care o resimți când ești în astfel de situații ipotetice evidențiază două tendințe fundamentale, care uneori se contrapun: dreptatea (înclinația de a pedepsi persoanele care încalcă regulile sociale sau comit acte imorale) și loialitatea (obligația de a favoriza și a proteja persoanele apropiate) (Sowden, 2020).

Dumneavoastră cum ați proceda? Ați denunța infractorul în ambele situații? Personal, nu m-aș grăbi să răspund…

Părtinirea celor care comit acte reprobabile

Pentru mulți dintre noi, dreptatea constituie una din valorile de bază, un principiu moral. Împerativul de a-i pedepsi pe cei care transgresează normele morale este prezent în toate culturile lumii. Cu toate acestea, cercetările științifice pe plan mondial (de exemplu, Waytz, Dungan, Young, 2013; Hofmann et al., 2018) relevă că unii oameni, de altfel onești, au tendința să îi protejeze mai degrabă decât să-i pedepsească pe cei apropiați lor când observă că aceștia comit acte condamnabile. Cum se explică o astfel de încălcare a principiului moral al dreptății?

Pofesorul de psihologie Aaron C. Weideman de la University of Michigan, Ann Arbor, și colaboratorii săi au luat în considerare teoriile biologice evoluționiste: 1) înclinația genetică spre comportamente favorabile față de indivizii înrudiți și 2) altruismul reciproc, comportamentul de ajutorare între două organisme, chiar între două specii diferite, în speranța că beneficiile vor fi returnate. Au analizat mecanismele care stau la baza tendinței de a-i proteja pe cei apropiați când aceștia încalcă normele morale: a) propriul interes; b) loialitatea; c) suferința făptuitorului (în cazul pedepsirii lui) versus suferința celorlalți membri ai societății (urmare a comportamentului imoral al făptuitorului). În continuare, au testat dacă diferențele individuale în ce privește principiile morale, sentimentul de dezgust, orientarea politică sau apartenența la gen atenuează tendința de a-i părtini pe cei apropiați care săvârșesc acte reprobabile de o gravitate mai mare sau mai redusă (Weideman et al., 2020, p. 694). Concluzia studiului relevă că „oamenii au o tendință puternică de a-i părtini pe cei apropiați când comit acte imorale” (Weideman et al., 2020, p. 697). Împortant de reținut din concluziile studiului este și faptul că această tendință se manifestă mai accentuat în cazul actelor imorale grave, precum și faptul că nu s-au înregistrat diferențe statistic semnificative între bărbați și femei și nici între persoanele cu orientare politică diferită (conservatori versus liberali) în ce privește părtinirea persoanelor apropiate care săvârșesc acte imorale.

Părtinire: de ce?

Revenind la situațiile experimentale imaginate de psihosociologul Walter J. Sowden, s-ar putea ca persoanele interogate să nu comunice ofițerului de poliție identitatea colegului, prietenului sau a rudei care a comis infracțiunea, justificându-se prin aceea că vor aplica ei pedeapsa cuvenită. Spre exemplu, un părinte preferă să-și admonesteze fiul care a trimis e-mailuri insultătoare unei profesoare, să-i arate cât de greșit este să faci așa ceva, să-i aplice o pedeapsă mai blândă (de exemplu, să nu-l mai lase să meargă în excursia planificată) decât să fie sancționat cu scăderea notei la purtare sau exmatricularea, în cazul că s-ar afla la școală cine este făptuitorul. Consideră că astfel a respectat norma punitivă, fără să se abată de la norma de ocrotire a celor apropiați.

Sunt și situații în viața de zi cu zi când părtinirea persoanelor culpabile se datorează propriului interes. Am asistat la dezbaterile televizate din Parlament în legătură cu ridicarea imunității unui deputat care a comis fapte grave de corupție. Colegii de partid ai acestuia votează, de regulă, împotriva ridicării imunității nu pentru a-l ocroti pe incriminat, ci pentru a se apăra pe ei înșiși, știind bine că lumea spune: „Cine se aseamănă se adună”. În multe școli din Capitală – și nu numai – sunt elevi care consumă etnobotanice care creează dependență. Unii profesori, chiar dacă știu ce se întâmplă cu acești elevi, nu raportează cazurile la Inspectoratele școlare. Își ocrotesc elevii? Nu. Se protejează pe ei înșiși de teamă ca școala în care funcționează să nu fie înregistrată cu probleme de management, să nu fie eventual sancționați sau să nu afle părinții elevilor și junaliștii că profesorii nu își fac datoria. 

În sancținarea comportamentelor reprobabile, părtinirea poate fi influențată și de neîncrederea oamenilor în legislație, în organele de poliție și justiție. Codul penal s-a tot schimbat, hotărârile tribunalelor s-au dovedit nu de puține ori neîntemeiate, mulți polițiști au fost condamnați pentru corupție. În aceste condiții, tendința genetică de a-i ocroti pe cei apropiați este exacerbată.

În fine, cercetările psihosociologice interculturale au relevat că în culturile colectiviste (de exemplu, China, Japonia, Taiwan) este dominantă norma loialității, a ocrotirii celor apropiați, în timp ce în culturile individualiste (de exemplu, SUA) prevalează norma corectitudinii, a imparțialității (vezi Miller et al., 2017). Nota bene: este o caracteristică a fiecărei culturi, nu a fiecărui individ în parte.

*

Rezultatele cercetărilor menționate, dincolo de limitele semnalate chiar de către cei care le-au realizat, sunt doar indicative pentru situația din România. Consider că ar fi necesar să se studieze mecanismele psihosociologice ale judecăților morale în condițiile socio-culturale și politice de la noi, cu atât mai mult cu cât periodic cetățenii sunt îndemnați în mass-media să se pronunțe în legătură cu înăsprirea pedepselor pentru diferite infracțiuni. De exemplu, în Telejurnalul de la TvR 1 din data de 20 ianuarie 2023 s-a difuzat informația că în anul trecut au fost depistați în trafic 820 de conducători auto care consumaseră alcool și 670 care erau la volan sub influența substanțelor psihoactive. S-ar impune suspendarea carnetului de conducere? Nu mă amăgesc să cred că majoritatea conducătorilor auto ar fi de acord cu o astfel de sancțiune. Loialitatea față de membrii grupului – în acest caz „grup statistic” – prevalează adesea în comparație cu loialitatea datorată societății în ansamblul ei.

Bibliografie

Hofmann, Wilhelm et al. (2018). „Moral punishment in everyday life”, Personality and Social Psychology Bulletin, 44, 2, pp. 1697-1711.

Miller, Joan G., Bersoff, David M. (1992). „Culture and moral judgment. How are conflicts between justice and interpersonal responsibilities resolved?”, Journal of Personality and Social Psychology, 62, 4, pp. 541-554.

Miller, Joan G., Goyal, Namrata, Wice, Matthew (2017). „A cultural psychology of agency: morality, motivation, and reciprocity”, Perspectives on Psychological Science, 12, 5, pp. 867-875.

Sowden, Walter J. (2020). „When push comes to shove, loyalty trumps justice” (https://spsp.org/news–center/character–context–blog/when–push–comes–shove–loyalty–trumps–justice).

Waytz, Adam, Dungan, James, Young, Liane (2013). „The whistleblower’s dilemma and the fairness-loyalty tradeoff”, Journal of Experimental Social Psychology, 49, 6, pp. 1027-1033.

Weidman, Aaron C., Sowden, Walter J., Berg, Martha K., Kross, Ethan (2020). „Punish or protect? How close relationships shape responses to moral violation”, Personality and Social Psychology Bulletin, 46, 5, pp. 693-708.