• Dragă Flori, ce făceai în anii `70 – `80  ca sociolog ?

Din câte-mi amintesc, în anii respectivi, sociologia de la noi era preocupată de probleme precum integrarea, eficiența, mobilitatea socială. Ca absolvent al promoției’75, specizalizat în sociologia educatiei și culturii, am avut șansa de a găsi în oferta săracă de pe piața muncii din zona Aradului, un post nesperat de bun: in sistemul medical la Directia sanitară. Exista un așa numit Laborator de sanatate mintala, organizat interdisciplinar cu medic (psihiatru}, psiholog, asistenat medical, sociolog, asistent social. Se imbina dimensiunea cercetare cu cea acțională. Rolul sociologului – ce mi se cerea mie – era de asigurare a unei  sinteze informationale explicative si actionale. Urma sa fac sociologie medicala – domeniu despre care știam foarte puțin. Era ceva nou și incitant. Aveam convingerea că pot și trebuie să fiu creativă. Am inceput prin a mă informa despre obiectul muncii, respectiv proble- matica de sănătate si boală mintală.

Abordarea sociologica  în domeniu integreaza sociologia, psihiatria socială,  psihologia sociala. In continuarea directiilor de investigare deja cunoscute  (maiu ales biografia sociala ca instrument de investigare) am continuat cu elaborarea unei metodologii de intervenție socială  și monitorizare a evolutiei problematicii create de boala, derularea unor terapii de grup, activitati suport/substituție de integrare sociala ( de pildă, ergoterapia ca echivalent de muncă protejată).

Activitatea se derula la nivel micro, în sistemul medical sau focalizată pe cazuistică individuală prin intervenții în mediul social, compensare  si suport, contribuind la creșterea rezilientei persoanelor. Cercetări de anvergură, privind, de pildă, factorii de risc ai unor categorii de imbolnăviri, erau mai rare, întrucat posibilitățile acționale la nivel societal erau  limitate.

Analiza statistică, utilizand baza de date creată de-a lungul anilor prin acumularea de date sociomedicale ar fi fost, probabil, concludentă, dacă ar fi existat cerere/interes în acest sens.

• Vreau să aducem în fața cititorilor o comunicare pe care ai prezentat-o în 1980 și care trata despre  imagini ale bolii psihice[1]. De ce te-a interesat să cercetezi cum este văzută boala psihică? De la ce problemă practică (sau teoretică) ai plecat în cercetarea ta ?

Uneori,alegerea unei teme de cercetare era problema de afinitate. Alteori,era influențată de  calendarul anual al manifestarilor stiintifice sub egida USSM (Uniunea Societăților de Științe Medicale) sau propus de diferite centre de psihiatrie de anvergură la care echipa (noastră)  convenea să participe.

Motivarea alegerii acelei teme a fost nu doar de ordin personal-veneam dinspre sociologia educatiei si culturii,lecturile din sociologia franceza ma modelasera, intr-un fel, ci și practic și, poate, ambiental – in mediile profesionale din care făceam parte, se dezbateau probleme referitoare la aspecte culturale ale bolii psihice, terapii prin artă etc. Ca sociolog practician într-o echipă multi/interdisciplinară, trebuia să aduc informații pertinente din mediul social de proveniență al bolnavului; a face terapie și interventie sociala în mediile integrative ale bolnavului presupunea un minim de informatii despre acele medii.

• Care crezi că a fost cel mai interesant rezultat pe care l-ai obținut prin studiul tău ?

Poate impactul în comunitatea în care am investigat. Efectul a fost de sensibilizare la problematica bolnavului psihic, de creștere a eficientei interventiilor de asistenta sociala in acel mediu, deoarece orice demers legat de imbunătațirea condiției bolnavului psihic,  necesita informare,explicare pentru cresterea empatiei, toleranței față de bolnav.

• Ce îți aduci aminte despre atmosfera acelei ample manifestări științifice de la Iași (conferință științifică cu participare internațională, cu prilejul împlinirii a 75 de ani de existență ai Spitalului Socola) ? Și trebuie să remarc faptul că volumul de comunicări este impresionant: cartonat, 864 de pagini, indice alfabetic al tuturor autorilor (peste 500), rezumate consistente în limba engleză la toate comunicările.

De regulă, participarea la manifestări stiintifice era o problemă de echipă. Se alegeau teme care presupuneau contribuții colective. Din cate-mi amintesc, au fost atunci optiuni pentru mai multe teme. Centrele de psihiatrie Iasi si Timisoara erau atractive ca foruri metodologice in psihiatrie. Ca sociolog în domeniu, îmi începusem activitatea prin documentare la Iași și Timișoara. Iașul era un oraș primitor, iar profesorul Brânzei era o personalitate în domeniu. Exista o deschidere spre psihiatria sociala, chiar daca, în acel moment, cercetarile de psihosociologie erau mai agreate.

Intalnirile de genul celei in discutie erau probabil, echivalentul teambuilding-urilor actuale: un prilej de intercunoastere, de a stabili contacte, de a te informa despre orientari, tendințe în materie și, nu in ultimul rând, de relaxare, de ieșire din rutină.

Atmosfera creată era de relaxare dar și de efervescență. Erau atatea comunicari interesante, pe care iți doreai să le asculți, dar modul de organizare pe secțiuni diferite te obliga să alegi, încat, în final, recursul la materialul publicat era inevitabil.

Aș putea spune că, in absenta comunicatiilor electronice și a rețelelor sociale, întâlnirile directe erau ceva între interesant si relaxant. Cele câteva zile agrementate de o cazare confortabilă, agape colegiale, erau și un prilej de inviorare a atmosferei umane din echipa în care lucram.

• Ce ar fi interesant pentru publicul de astăzi care ar citi articolul tău scris acum peste 40 de ani ?

E amuzant să vorbesti despre lucruri pe care abia ți le amintești. Mă gandesc ca, problematica abordata își păstreaza actualitatea. Ar trebui înnoită probabil, metodologia de investigare. Poate, ar fi un modest semnal că a existat un inceput de cercetare în materie, în domeniul mentalităților, percepțiilor, boala și sănătatea fiind și azi un fenomen pluridimensional. Variabilitatea decodării semnelor de boală, a celei psihce mai ales, a comportamentelor percepute ca inadecvate în medii sociale diferite necesita cunoastere. Cunoasterea toleranței  sociale la problematica  unei categorii de persoane cu nevoi speciale – bolnavul psihic, persoana cu dificultati emotionale, de integrare – deschide și azi căi de acțiune pentru asistența socială, poate, chiar pentru o mai bună calitate a vieții în anumite zone sociale. Sensibilizarea la suferinta persoanelor în dificultate,vulnerabile pihic presupune o informare corespunzatoare la nivel societal,  pe care, în acei ani, o realizau și așa numitele programe de educatie sanitară.

• Este ceva ce ai fi vrut atunci să abordezi sau să scrii în acel articol și nu ai putut să o faci ?

Poate mi-aș fi dorit o cercetare mai amplă, sau cercetari similare și în alte comunitati. Mi-aș fi dorit rafinarea instrumentelor de cercetare, finalizarea concluziilor într-un proiect formativ în comunitatile investigate.

Singurele impedimente ale continuarii proiectului, au fost din, câte-mi amintesc, resursele limitate și suportul restrâns la compartimentele de medicina muncii din câteva unități industriale.

Materialul este disponibil scanat aici

[1] Florica Bătrîn, Imagini ale bolii psihice în cadrul unor colectivități urbane, în P. Brânzei (red.),  Viitorul psihiatriei. Adaptare, integrare, recuperare, Spitalul clinic Socola, Iași, 1980, pp.294-300