Datele cercetării sociologice realizată de Richard Lynn, John Harvey și Helmuth Nyborg în 2009 relevă existența unei corelații negative între inteligență și religiozitate. Pe un eșantion de 137 de țări de pe toate continentele, cei trei cercetători au găsit o corelație de 0,60 între coeficientul de inteligență național și respingerea credinței în Dumnezeu (disbelief in God). Corelația este statistic foarte semnificativă (p < 0,001) (R. Lynn, J. Harvey, H. Nyborg, 2009, p. 13).

Consider că rezultatele acestei cercetări ar merita să fie cunoscute și evaluate critic, din punct de vedere metodologic, de către sociologii din țara noastră. Pe de altă parte, nu pot să nu deplâng că, în timp ce pe plan internațional cercetările sociologice de teren privind religiozitatea sunt tot mai numeroase, în momentul de față în România ele lipsesc aproape cu desăvârșire. Sondajele de opinie tip „Câtă încredere aveți în instituțiile fumdamentale ale statului (între care și în Biserică)” nu sunt de natură să suplinească cercetarea sociologică fundamentală în domeniu. Ne putem întreba: există și în România un declin al religiozității la adolescenți și tineri, așa cum se înregistrează în SUA și în alte țări europene? Cum evoluează credința în Dumnezeu în funcție de apartenența la gen (masculin/feminin)? De ce sărăcia corelează pozitiv cu religiozitatea și nivelul de școlarizare superior cu lipsa credinței în Dumnezeu? Este inteligența emoțională un bun predictor al religiozității? Dar inteligența generală? Are suport empiric ipoteza teoretică „Frustrare ®Submisivitate ® Religiozitate”? Ce relație există între nivelul de educație școlară și nivelul de religiozitate? Iată doar câteva întrebări care își așteaptă răspunsul

Este preferabilă cunoașterea aproximativă decât necunoașterea absolută

Stabilirea proporției persoanelor dintr-o țară care cred în Dumnezeu, respectiv nu cred în Dumnezeu, este o operație foarte dificilă, cu atât mai mult când se intenționează compararea națiunilor sub raportul religiozității. Profesorul de sociologie Phil Zuckerman de la Claremont Graduate University (SUA), care a întreprins o astfel de cercetare comparativă internațională, semnalează obstacolele întâmpinate: 1) rata ridicată a nonrăspunsurilor; 2) dificultatea construirii eșantioanelor probabiliste; 3) climatul politic/cultural potrivnic unor cercetări vizând religiozitatea;  4) echivalența terminologică (de exemplu, semnificația termenului de „ateu” nu este identică în toate țările și culturile); 5) varietatea metodologiilor utilizate de diferiții cercetători ai problemei.

Profesorul Phil Zuckerman aduce în discuție aceste dificultăți, ilustrând cu cercetări sociologice concrete rezultatele diferite ce apar în funcție de terminologie. În unele țări, termenul de „ateu” este stigmatizat și cei care nu cred în Dumnezeu se feresc să se declare atei. Într-o cercetare din 2003, Andrew Greeley a găsit că 41% dintre norvegieni, 48% dintre francezi și 54% dintre cehi au declarat că nu cred în Dumnezeu. Când li s-a cerut să se autoidentifice,  numai 10%, 19% și respectiv 20% s-au identificat ca „atei”. În aceeași cercetare, 31% din eșantionul de britanici au declarat că nu cred în Dumnezeu, dar numai 10% s-au autoidentificat „atei”.

Nu este totuna cum formulăm întrebările: „Credeți în existența lui Dumnezeu?” sau „Credeți în Dumnezeu?”. În cercetarea profesorilor Richard Lynn, John Harvey și Helmuth Nyborg (2009) s-a optat pentru formularea „Credeți în Dumnezeu”, respectiv „Nu credeți în Dumnezeu”.

Toate aceste obstacole și, cu siguranță, încă altele (bunăoară, experiența de subiect în anchetele sociologice, capacitatea de autoreflecție inegală a populațiilor) fac din măsurarea religiozității medii a populațiilor doar o aproximare, nu o determinare precisă și exactă.

Același lucru se poate spune și despre media inteligenței unei populații, în cazul nostru a popoarelor și națiunilor cuprinse în cercetare. Însăși coeficientul de inteligență (IQ) ridică serioase probleme de interpretare, iar media aritmetică adesea ascunde adevărul, nu îl relevă (trebuie luată în calcul și dispersia în jurul mediei).

Să privim, așadar, cu prudență rezultatele echipei de cercetători (R. Lynn, J. Harvey, H. Nyborg, 2009), care au condus la concluzia că media inteligenței este un predictor al religiozității. Voi restrânge aria cercetării doar la raportul media inteligenței/religiozitate din țările Europei cuprinse în eșantion. Din cele 137 de state cuprinse în cercetare, reprezentând 95% din populația Terrei, am selectat țările din Europa (33 de țări) în care s-a făcut investigația (Tabelul 1)

Tabelul 1. Coeficientul de inteligență (media) și proporția persoanelor

care declară că nu cred în Dumnezeu (după R. Lynn, J. Harvey, H. Nyborg, 2009, p. 14)

În Europa sunt opt țări în care proporția celor care declară că nu cred în Dumnezeu este de până la 10% (Albania, Croația, Irlanda, Italia, Polonia, Portugalia, Republica Moldova, România) și opt țări în care proporția celor care declară că nu cred în Dumnezeu depășește 40% (Danemarca, Estonia, Franța, Germania, Marea Britanie, Olanda, Republica Cehă, Suedia). Irlanda este țara cu proporția cea mai mică de persoane care declară că nu cred în Dumnezeu (3%), iar Suedia, țara cu cea mai mare proporție (64%) de persoane care declară că nu cred în Dumnezeu. De la 3% la 64% plaja variației este foarte largă. Cum se explică această situație?

România – printre țările europene cu cel mai mic procent de persoane care declară că nu cred în Dumnezeu

Cu 4% persoane care declară că nu cred în Dumnezeu România este, alături de Irlanda,  Polonia și Portugalia, printre țările europene cu cel mai mic procent de persoane care declară că nu cred în Dumnezeu (5% și mai puțin de 5% din totalul populației). Populația acestor țări aparține preponderent religiilor ortodoxă (România) și romano-catolică (Irlanda, Polonia și Portugalia). Putem trage concluzia că nu religia majoritară, ci alți factori determină numărul redus al persoanelor care declară că nu cred în Dumnezeu. Nici media IQ nu pare a fi factorul determinant: media IQ în România este 94, în Irlanda 92, în Polonia 99 și în Portugalia 95. Situația economică, PIB-ul (Produsul Intern Brut) ar putea explica numărul mic al persoanelor care nu cred în Dumnezeu? Să vedem (Tabelul 2).

Tabelul 2. PIB-ul țărilor din Europa cu cea mai mică proporție de cetățeni care declară că nu cred în Dumnezeu (după Wikipedia)

În cazul celor patru țări luate în discuție în acest articol, nici PIB-ul nu este factorul explicativ al proporției scăzute de persoane care declară că nu cred în Dumnezeu, deși profesorul Phil Zuckerman (2007) a găsit o corelație pozitivă între sărăcia țărilor de pe Glob și numărul nesemnificativ de atei din aceste țări. Profesorul Phil Zuckerman a mai constatat că există o corelație pozitivă între rata individuală a noncredincioșilor în Dumnezeu și securitatea socială/bunăstarea socială (societal security/well-being).

Fără îndoială, credința/noncredința în Dumnezeu, ca orice fenomen social, poate fi raportată la un „nex complex cauzal”, în care factorii obiectivi (PIB-ul, de exemplu) se împletesc cu factorii subiectivi (percepția asupra distribuției avuției, asupra dreptății sociale etc.).

Bibliografie

Greeley, Andrew (2003), Religion in Europe at the End of the Second Millennium. New Brunswick, NJ: Transaction Publishers.

Lynn, Richard, Harvey, John, Nyborg, Helmuth (2009), „Average intelligence predicts atheism rates across 137 nations”, Intelligence, 37, pp. 11-15.

Zuckerman, Phil (2007), „Atheism: Contemporary Rates and Patterns”, în M. Martin (ed.), The Cambridge Companion to Atheism, University of Cambridge Press.