Termenul de socializare a căpătat, în ultimul timp, semnificaţii contrare sensului său real. În  mediul politic, monden şi media circulă frecvent expresiile: ,,am socializat”, ,,mă socializez”, ,,ne-am socializat”.

Adolescenţi şi tineri afirmă că petrec, dansează şi se socializează la discotecă sau în alte locuri. A sta la un pahar de vorbă sau a merge la bere cu prietenii ar fi socializare. Despre un demnitar s-a scris ca a socializat cu omologii săi. Până şi un coleg de blog îşi pune problema dacă frecventarea bisericii este  ,,o adunare de socializare.” Şi despre copiii se spune că se socializează la joacă sau la grădiniţă. Ba mai mult: s-a spus că socializarea este primul pas în creşterea corespunzătoare a câinilor! Nu am încă o explicaţie cum s-a ajuns la circulaţia expresiei ,,a se socializa” în spaţiul public românesc. Probabil, avem, şi în acest caz, o traducere greşită a unei exprimări în limba engleză, cu sens de “relaţionare” sau “distracţie”. În articolul Nu există reţele de socializare!
am explicat de ce este incorect termenul de socializare în cazul reţelelor sociale. În vehicularea formulei ,,m-am socializat”, nu este greu de observat confuzia între interacţiune şi socializare. În întâlnirile lor, cu diferite prilejuri, oamenii nu se socializează ci interacţionează. Există în firea fiinţei umane, cu excepţiile cunoscute, dorinţa de a fi împreună cu alţii şi de a face parte din grupuri variate. Cele mai multe activităţi ale omului pot fi făcute de unul singur, însă el preferă să le exercite în grupuri. Omul este o fiinţă sociabilă datorită nevoii sale de afiliere la un grup. A fi împreună, în diferite momente, este o trăsătură întâlnită la cei mai mulţi dintre indivizi.

Se confundă formarea pentru a fi sociabil cu socializarea. Sociabilitatea se referă la disponibilitatea individului să trăiască în relaţii permanente cu semenii săi. Când un individ interacţionează cu alte persoane la un eveniment, fie social, fie monden, el nu socializează ci se comportă într-un anumit mod ca urmare a proceselor de socializare prin care a trecut în familie, şcoală, mass media, mediul de viaţă, biserică, grupul de prieteni. În realitate, fiecare dintre aceşti factori reprezintă grupul în care individul este socializat prin normele şi principiile ce se cer respectate pentru că numai astfel el este acceptat de societate. Altfel spus, conduita fiecărei persoane, manifestată în diverse împrejurări, este ceea ce ea şi-a însuşit ca reguli sociale, fiind învăţată să fie sociabilă şi nu să socializeze. Semnificativ rămâne, în caraterizarea conduitei publice a unei persoane, modul în care ea îşi stabileşte comportamentul în raport de regulile şi valorile comunităţii. În cadrul procesului de socializare, omul este format ca actor social. Însuşirea normelor şi valorilor grupului şi ale societăţii este o cale fundamentală de pregătire a omului pentru exersarea statusurilor şi rolurilor în acţiuni sociale. Orice om este apt să desfăşoare activităţi de modificare a comportamentului celui cu care intră într-o relaţie umană sau socială. Unul dintre scopurile esenţiale ale procesului de socializare îl reprezintă iniţierea individului în mecanismele acţiunii sociale. Societăţile supravieţuiesc numai dacă fiecărui membru al său îi sunt impuse reguli comportamentale minime, însuşite în procesul de socializare, procesul fundamental de transmitere a culturii şi organizării sociale la generaţiile următoare asigurându-se, astfel, continuitatea şi stabilitatea socială. 

Articolul  Interacţionez, nu socializez  a fost publicat si pe platforma de bloguri adevarul.ro