Romania Sociala logo
Menu

Invidia off-line și on-line

autor:   24 April 2023  

Invidia este marele nivelator: dacă nu poate nivela lucrurile în sus, le va nivela în jos. 

Dorothy Sayers

Invidia off-line – prin extensie, în relațiile interpersonale din viața de zi cu zi – a constituit o temă de reflecție încă din Antichitate, spre deosebire de invidia on-line, invidia generată de utilizarea rețelelor de socializare, care a intrat recent în atenția cercetătorilor. Acest ultim tip de invidie tinde să devină o problemă socială pe măsură ce tot mai multe persoane de toate vârstele, din toate țările participă activ (postează sau evaluează postările altora) pe Facebook, Tik Tok, Twitter, Instagram ș.a. sau sunt doar urmăritori pasivi (văd postările altora). Eseul de față își propune să atragă atenția asupra reconceptualizării invidiei și asupra „invidiei on-line”, de care sunt susceptibili utilizatorii de rețele sociale.

Invidia: repere teoretice 

Conform Webster’s Revised Unabridged Dictionary (1998), invidia este starea de „ciudă, umilință, nemulțumire sau neliniște la vederea excelenței sau a norocului altuia,
însoțită de un anumit grad de ură și dorința de a poseda aceleași avantaje” (Yochi, 2009, p. 2129). Cuvântul „invidie” provine din limba latină: invidere, „a privi pe altul cu răutate”  (Tai et al. 2012, p. 107). În Dicționar Latin-Român (2008, p. 220), invidia are ca echivalent atât „invidie”, cât și „gelozie”, ceea ce din perspectivă psihologică este greșit, fiind vorba despre două constructe diferite: în timp ce invidia se referă la situația în care o persoană dorește ceea ce are altă persoană, gelozia se referă la situația în care o persoană are ceva ce își dorește cealaltă. „Invidia se referă la dorința de a îndepărta  superioritatea cuiva, gelozia se referă la teama de a-și
pierde superioritatea față de altcineva” (M. Miceli, C. Caetelfranchi, 2007; R. H. Smith,  S. K. Kim, 2007 – citați de S. Malik, 2016, p. 29). În continuare, în dicționar se adaugă alte semnificații ale invidiei: ură, ostilitate, aversiune, suspiciune, lipsă de popularitate, reproș, blestem.  

În viziunea populară, dar până de curând și în reflecția filozofică și științifică, invidia a fost apreciată ca un fenomen condamnabil, o emoție pe care oamenii ar trebui să o elimine din gândul și comportamentul lor. Jens Lange, profesor de psihologie la Universität Hamburg, și Sara Protasi, profesoară de psihologie morală și etică la University of Puget Sound (Tacoma, SUA), autoarea cărții The Philosophy of Envy (2021), menționează relele atribuite invidiei: Cain, orbit de invidie, și-a ucis fratele pentru că Dumnezeu i-a primit jertfa și lui i-a respins-o, romanii l-au torturat și ucis pe Isus invidioși petru credința cu care oamenii îl urmau, naziștii i-au persecutat și omorât pe evrei invidioși pentru presupusa lor putere. Resentimentele generate de invidie  sunt cauza nefericirii personale și a decăderii sociale. 

Numeroase cercetări au arătat că individul invidios se raportează cu ostilitate la persoana invidiată, dă dovadă de rea-voință și deznădejde, „se bucură de nenorocirea altuia” (schadenfreude, termen din limba  germană), respectiv a persoanei invidiate, are tendința de a-i înșela pe alții și de a submina  grupul din care face parte, ajungând, în cazuri extreme, la suicid și chiar la omucidere. Fără a pune între paranteze aceste constatări, trebuie să evidențiem și faptul că invidia poate motiva individul să se autodepășească, ajungând egalul persoanei invidiate, față de care gândește oarecum pozitiv. Cercetările relativ recente au relevat că invidia duce la creșterea performanțelor la locul de muncă, la creșterea consumului, impulsionând producția, sau la sporirea dorinței de a dobândi obiectul invidiei (Lange, Protasi, 2021, p. 4). Mottoul acestui eseu, pe care l-am preluat din studiul profesorilor Niels van de Ven, Marcel Zeelenberg și Rik Pieters de la Tilburg University (Țările de Jos), sugerează că invidia are două fețe: una malignă și alta benignă (van de Ven et al., 2009, p. 419). 

Astfel stând lucrurile, consider și eu că invidia trebuie reconceptualizată, depărtându-ne de viziunea tradițională (invidia este rădăcina tuturor relelor), fără a aureola invidia ca o virtute. Aceasta cu atât mai mult cu cât rezultatele cercetărilor empirice focalizate pe invidie sunt contradictorii în ceea ce privește natura și funcțiile ei în organizarea muncii, în politică sau în marketing. În plus, termenul „invidie” are înțelesuri oarecum diferite în antropologie, psihologie, sociologie, economie sau filozofie. Nici în psihologie, până în prezent, nu există o definiție unanim acceptată a invidiei (vezi Curelaru, 2018, p. 173; Șleahtițchi, 2018, p. 294). Totuși, numeroase cercetări evidențiază trei componente ale acestei emoții: evaluarea relativ dezavantajoasă, evaluarea proximității, dorința de a elimina dezavantajul (Romero, 2022, p. 41). Să analizăm aceste componente.

  1. Evaluarea relativ dezavantajoasă. Invidia este rodul comparațiilor de la inferior la superior, de „jos în sus” („upward social comparison”). „Teoria comparării sociale” referitoare la modul în care ne verificăm opiniile, abilitățile în absența unor repere obiective, inițiată de Leon Festinger (1954), a fost extinsă, incluzând și alte aspecte precum emoțiile, comportamentele, statusul social. Se pare că majoritatea oamenilor au tendința să se compare ascendent, „de jos în sus” (Wheeler, 1966, p. 27). Aceasta poate fi una din explicațiile faptului că invidia este omniprezentă, deși oamenii încearcă să o ascundă. Nimeni nu este dispus să recunoască în fața altora că este invidios și nici măcar că resimte uneori invidia. De altfel, societatea sancționează această emoție: persoanele invidioase sunt marginalizate. Nefiind o emoție primară, precum bucuria, dezgustul, frica, furia, surpriza, tristețea – conform clasificării emoțiilor în emoții primare versus emoții secundare  (Ekman, Friesen, 1971, p. 124), invidia nu poate fi observată cu ușurință de către alții pentru că nu are o expresie facială specifică. După Robert Plutchik, invidia ar fi o emoție terțiară, compusă din furie și tristețe (Plutchik, 1980).

Așadar, invidia este resimțită de o persoană când se compară cu o altă persoană care are o caracteristică sau posedă un bun, semnificative pentru persoana invidioasă. Dorința de a avea ceea ce are altul este, în opinia mea, un element foarte important pentru înțelegerea invidiei. Altfel spus, pentru a cunoaște ansamblul condițiilor declanșatoare ale invidiei trebuie să pornim de la identificarea obiectului invidiei. Persoana X nu este invidioasă pe persoana Y așa, în general, ci în legătură cu ceva anume (bani, avere imobiliară, presigiu profesional, familie fericită ș.a.m.d.) de care Y se bucură și X duce lipsă. Obiectul invidiei diferă de la o persoană la alta, în funcție de tipul de cultură (individualistă versus colectivistă), de la o epocă istorică la alta. Unele cercetări au pus în evidență diferențele de gen: bărbații ar fi invidioși pe statutul socio-economic al altora similari lor, iar femeile ar fi invidioase pe atractivitatea fizică a altor femei de aceeași vârstă și statut social identic sau foarte asemănător (v, Rodin, 1991).  Măsurând invidia în diferite domenii de activitate cu „York Enviousness Scale”, Thomas B.  Gold (1996) a validat ipoteza că, în general, bărbații sunt mai invidioși decât femeile. De asemenea, prin cercetări empirice s-a demonstrat că invidia variază în funcție de vârstă. Spre exemplu, Gulmira B. Yuldibaevna, profesoară de psihologie la Tashkent State University of Economics (Uzbekistan), într-un experiment pe un lot de studenți, a găsit că „invidia a fost relativ slabă la adolescenții timpurii, moderată la adolescenți și cea mai puternică la adulții timpurii” (Yuldibaevna, 2020, p. 1025). 

2. Evaluarea proximității. Nu îi invidiem pe toți cei care posedă ceea ce dorim și noi: stare materială bună, succes profesional, prestigiu, sănătate excelentă, atractivitate fizică etc. Comparațiile care declanșează invidia le facem cu cei pe care îi considerăm similari nouă în funcție de criterii precum sexul, vârsta, statutul social. Încă Aristotel în Etica Nichomahică (c. 350 î.H.) a avut această sclipire. Cercetările psihosociologice (A. Ben-Ze’ev, 2002; G. Coricelli și A. Rustichini, 2009; N. E. Henniger și C. R. Haris, 2015; J. Lange și J. Crusius, 2015; K. H. Teigen 1997; N. Van de Ven și M. Zeelenberg, 2015 – citați de J. Lange și J. Protasi, 2021, p. 4) au documentat intuiția de geniu a Stagiritului.

Un profesor de liceu nu se compară cu un bancher, ci cu fostul lui coleg din facultate care, deși la examenul de absolvire a obținut o notă mai mică decât el, a ajuns profesor universitar. La fel, un bancher se compară cu un alt bancher mai bogat decât el. Teoria comparării sociale postulează că oamenii preferă să se compare cu cei similari lor. Este o constatare larg acceptată de către cercetătorii din domeniu. 

3. Dorința de a elimina dezavantajul. Comparația nefavorabilă poate induce rușine, tristețe, vinovăție, suferință, depresie, violență și chiar gânduri suicidare. Este firesc pentru oricare dintre noi să încercăm să ne eliberăm de povara invidiei, a invidiei malițioase, răuvoitoare, ostile, cu un cuvânt, a invidiei maligne.

Nu există o strategie unică pentru reducerea tuturor subtipurilor de invidie și pentru toate categoriile de persoane invidioase. În general, putem spune că o mai bună cunoaștere de sine și o mai exactă percepție a celui cu care te compari ar contribui la diminuarea invidiei. Mai clar: să nu ne subapreciem și să nu-i supraapreciem pe cei cu care ne comparăm. Putem să reevaluăm proximitatea și prin aceasta să neutralizăm invidia malignă. S-ar putea ca cei pe care îi considerăm similari nouă să nu fie chiar atât de asemănători cu noi. Da, sunt de o vârstă cu noi, de acelaș sex și au statut social doar cu puțin mai înalt decât noi. Dacă luăm în calcul și alte criterii – să spunem, sprijinul familiei, întâmplarea fericită – vom vedea că ne comparăm cu o persoană prea puțin asemănătoare cu noi. Să examinăm atent și obiectul invidiei: oare admirația de care se bucură cel cu care ne comparăm este în concordanță cu valoarea lui ca om? De atâtea ori timpul a anulat admirația publică a unor lideri politici. Exemplele sunt arhicunoscute. 

Taxonomia invidiei

Există mai multe modalități de clasificare a subtipurilor de invidie. Profesoara Sara Protasi (Protasi, 2016, pp. 540- 544) distinge patru tipuri de invidie:  emulativă, inertă, agresivă și invidia plină de ură.

Invidia emulativă este rezultatul concentrării asupra obiectului invidiei și al credinței de a fi capabil să obții acel obiect. Celălalt este văzut ca un model, este admirat, lăudat: „Sunteți atât de performant. Va trebui să mă străduiesc mult să-mi îmbunătățesc abilitățile! Vreți să mă învățați ce trebuie să fac? Termenul „invidie emulativă” este echivalentul termenului „invidie benignă”.  Invidia inertă, rezultat al concentrării asupra obiectului invidiei și al credinței de a nu fi capabil de a-l obține, indică frustrarea, individul nu este motivat să-și îmbunătățească situația. Îl bârfește pe cel invidiat, îl ridiculizează spre a-l „trage în jos”. Când îl laudă, o face malițios: „Este foarte eficient! Este ca un robot”. Termenii „invidie inertă” și „invidie malignă” au aproximativ același înțeles. 

Invidia agresivă este rezultatul concentrării asupra persoanei invidiate și al credinței că obiectul invidiei poate fi adjudecat. În acest caz, contează mai mult ca persoana invidiată să piardă obiectul invidiei, decât să fie obținut de persoana invidioasă, care pur și simplu îl sabotează pe cel invidiat. Cel invidiat este văzut ca un rival ce trebuie atacat și învins. În consecință, invidia agresivă este acompaniată de durere, dar și de plăcere (anticiparea victoriei asupra adversarului). Invidia agresivă seamănă foarte mult cu invidia malignă.

Invidia plină de ură presupune distrugerea atât a persoanei invidiate, cât și a obiectului invidiei, în situația în care cel învidios conștientizează că nu este capabil să obțină obiectul invidiei. Zicala „Invidia distruge binele pe care și-l dorește” se potrivește acestui tip de invidie. O astfel de invidie este mai distructivă decât invidia agresivă, este nivelul extrem al invidiei maligne. Proverbul chinez „Un copac este invidios pe altul, dorind să fie un topor” rezumă cu acuratețe acest subtip de invidie.

O altă clasificare, întâlnită în cele mai multe abordări teoretice și empirice, grupează subtipurile de invidie astfel: episodică, dispozițională, malignă și benignă. 

Invidia episodică. Aproape toți oamenii într-o situație sau alta manifestă invidie când se compară cu alții superiori lor ca poziție socio-economică sau care au ceva ce își doresc și ei. Invidia episodică (sau temporară, situațională), deși apare când și când, este neplăcută, chiar chinuitoare, și are consecințe negative atât pentru persoana care resimte această emoție (rușine, vinovăție), cât și pentru persoana cu care se compară, care încearcă să nu mai fie ținta invidiei, micșorându-și succesul (Schoeck,, 1969, apud Yochi, 2009, p. 2128). 

Unii cercetători consideră că invidia episodică este diferită calitativ de invidia dispozițională. Spre exemplu, Cohen-Charash Yochi, profesor de psihologie organizațională la City University of New York, susține că cele două tipuri de invidie apar din cauze diferite și pot conduce la reacții diferite (Yochi, 2009, p. 2131). În concepția sa, invidia episodică are două componente: o comparație socială negativă (ascendentă) și sentimente ostile față de cealaltă persoană, spre deosebire de invidia cronică (dispozițională), care are o singură componentă (comparația socială negativă). Trăirea invidiei episodice presupune interacțiunea celor două componente, care apar concomitent.

Invidia dispozițională (sau cronică) este o trăsătură de personalitate relativ stabilă (Gold, 1996, p. 311). Persoanele invidioase sunt în general nefericite, sunt mereu nemulțumite de sine și de viața lor. S-a constatat că stima de sine scăzută se asociază cu invidia ca trăsătură de personalitate. Totodată, s-a demonstrat experimental legătura strânsă dintre nevrotism, depresie și invidia dispozițională și că persoanele invidioase au credința subiectivă că cei invidiați dețin pe nedrept obiectul invidiei, că lumea este nedreaptă (Appel et al., 2015, p. 277).  

Invidia malignă (sau malițioasă, distructivă, neagră – cum este denumită de diferiți autori) este caracterizată ca o emoție negativă și ostilă față de persoana superioară cu care se compară. Acest subtip de invidie îi determină pe invidioși să facă în așa fel încât persoanele invidiate să-și piardă superioritatea, recurgând uneori la acțiuni imprudente, iraționale, chiar la violență. Cercetările empirice au arătat că lăcomia este un predictor al invidiei maligne. Invidia malignă este caracterizată de gânduri contrafactuale, precum „Ar fi trebuit să fiu eu”, spre deosebire de invidia benignă, ce se  asociază gândurilor de genul „Aș fi putut fi eu” (van de Ven et al., 2009, p. 427). 

Invidia benignă (sau nerăutăcioasă, competitivă, albă) îi motivează pe indivizi să se perfeționeze spre a atinge nivelul persoanei superioare cu care se compară, pentru a avea ceea ce își dorește (Van de Ven et al., 2009). Invidia benignă apare când persoana cu statut social mai scăzut consideră că avantajul celui cu care se compară este meritat (Malik, 2016, p. 28). Acest subtip de emoție „seamănă cu admirația, deși invidia benignă se simte neplăcut și frustrant, în timp ce admirația este o emoție resimțită plăcut. În plus, în invidia benignă există mai multă negativitate față de celălalt și este mai motivantă decât admirația” (van de Ven et al., 2009, p. 493).

Cercetări recente au nuanțat relația dintre invidie și lăcomie, sugerând că lăcomia favorizează deopotrivă invidia malignă și invidia benignă. Lăcomia strică omenia. La fel și invidia. Ambele subtipuri de invidie motivează comportamentul de nivelare a diferenței dintre persoana invidioasă și cea invidiată: invidia benignă ridică persoana dezavantajată, invidia malignă coboară persoana cu statut superior. Cele două subtipuri de invidie pot fi măsurate cu ajutorul scalei „Benign and Malicious Envy”, elaborată de Jens Lange și Jan Crusius (2015). În unele limbi, cum ar fi olandeza, thailandeza, poloneza și araba, există doi termeni care se referă la invidie; un termen pentru invidia malignă și altul pentru invidia benignă (Protasi, 2016, p. 536).

Invidia on-line

Utilizatorii de rețele sociale, în general, și de Facebook, în special, sunt susceptibili de a experimenta invidia episodică, „invidia pe Facebook” (Envy on Facebook – termen folosit în studiile de specialitate pe plan internațional). Consider echivalenți termenii „invidie on-line” și „invidie pe Facebook”.

Navigarea pe rețelele sociale tip Facebook, Instagram, Twitter, Snapchat etc. permite interacțiunea oamenilor prin partajarea și schimbul de informații. Pe rețelele sociale interacționăm prin like-uri și prin comentarii. Postările noastre reprezintă „imaginea de sine” pe care ne-o construim (apropiată de „sinele real” sau mai degrabă apropiată de „sinele dorit”). Indiferent de felul în care ne prezentăm, navigarea pe rețelele sociale ne permite să ne comparăm cu alți utilizatori, de cele mai multe ori cu persoane pe care le cunoaștem și cu persoane similare nouă. Cu ajutorul rețelelor sociale oricine poate arunca o privire în viața altora sau cel puțin poate vedea fațada pe care o prezintă lumii, sinele public al celorlalți. Așa poate apărea „invidia on-line”, în funcție de un complex de factori: trăsăturile de personalitate ale utilizatorului, modul de utilizare a rețelelor sociale și nu în ultimul rând conținutul postărilor. 

Pe plan internațional, cercetările au relevat efectele psihologice pozitive (bucurie, sporirea stimei de sine, starea psihică de bine etc.) și negative (tristețe, depresie, gelozie, invidie etc.) ale folosirii Facebook (vezi Pera, 2018). O serie de cercetări (H. Krasova et al., 2013; A. Muise et al., 2009; E. J. Tandoc et al., 2014 – citați de R. Lin și S. Utz, 2014, p. 29) au relevat legătura dintre utilizatorii de Facebook și invidie. Să nu pierdem din vedere că utilizatorii de Facebook postează, de regulă, despre evenimnentele pozitive din viața lor (absolvirea unei instituții de învățământ, obținerea unui loc de muncă într-o instituție de prestigiu, primirea unei distincții extrem de onorifice), uneori exagerând starea lor de bine. Un studiu realizat de Hui-Tzu G.  Chou și Nicholas Edge (2012) a arătat că persoanele care petrec mai mult timp pe Facebook sunt de acord că alții au o viață mai bună decât ei. Această apreciere era cu atât mai evidentă cu cât corespondau cu un număr mai mare de utilizatori pe care nu îi cunoșteau direct. Acest lucru duce la predominarea comparațiilor ascendente. Utilizatorii de Facebook ar trebui să conștientizeze că alții au tendința de a posta mai multe articole pozitive decât negative. În felul acesta s-ar reduce comparațiile sociale ascendente și astfel s-ar diminua riscul „invidiei on-line” (Wallace et al., 2016, p. 12).

Ruoyun Lin și Sonja Utz, cercetători la Leibniz Institut für Wissensmedien din Tübingen (Germania), au examinat pe un eșantion de 207 participanți americani și pe un eșantion de 194 participanți germani, importanța „forței cravatei” (tie strength) în declanșarea emoțiilor de bucurie și de invidie ale utilizatorilor de Facebook și au constatat că forța cravatei este asociată cu bucuria și cu invidia benignă, în timp ce invidia malignă este independentă de puterea cravatei (Lin, Utz, 2015, p. 29). Cu alte cuvinte, o „cravată puternică” (comunicarea pe Facebook cu membrii familiei, cu prietenii sau cunoscuții cu care împărtășim aceleași valori) poate produce adesea invidie benignă după citirea unei postări; comparativ, invidia malițioasă nu este condiționată de comunicarea cu persoanele cunoscute sau necunoscute, ci de vârstă și de invidia dispozițională. 

*

Sunt unul dintre cei peste 9,90 de milioane de utilizatori de Facebook din România. Am un comportament activ: dau like și uneori comentez postărilor celor pe care îi cunosc direct, dar și postările persoanelor despre care nu știu cine sunt și ce statut social au. De cele mai multe ori, urmăresc doar postările altora, fără să reacționez. Mă bucur când postările mele adună câteva sute de like-uri. Am obiceiul firesc să mă compar în ce privește numărul de like-uri cu persoanele pe care le cunosc. Nu îmi amintesc să fi resimțit invidie malignă când alții mă depășesc, adunând mai multe aprecieri pozitive decât mine. Îmi stăruie mereu în minte versurile din poezia „Unor critici” de Vasile Alecsandri:

E unul care cântă mai dulce decât mine?

Cu-atât mai bine țării, și lui cu-atât mai bine.

Dar, ca să fiu sincer până la capăt, uneori mai adaug câteva vorbe, nu foarte măgulitoare. Pe scurt, din când în când mă încearcă invidia benignă: caut să mă apropii de performanța lor. Comparația ascendentă, inclusiv pe Facebook, nu are obligatoriu consecințe negative.

Bibliografie

Appel, Helmut, Crusius, Jan, Gerlach, Alexander L. (2015). „Social comparison, envy, and depression on Facebook: A study looking at the effects of high comparison standards on depressed individuals”, Journal of Social and Clinical Psychology, 34, 4, pp. 277-289.

Chou, Hui-Tzu G., Edge, Nicholas (2012). „`They are happier and having better lives than I am`: The impact of using Facebook on perceptions of others’ lives”, Cyberpsychology, Behavior, and Social Networking, 15, 2, pp. 117-121.

Curelaru, Mihai (2015). „Invidia”, în. S. Boncu, D. Nastas (eds.). Emoțiile complexe (pp. 173-184). Iași, Editura Polirom.

Ekman, Paul, Friesen, Wallace V. (1971). „Constants across cultures in the face and emotion”, Journal of Personality and Social Psychology, 17, 2, pp. 124-129.

Festinger, Leon (1954). „A theory of social comparison process”, Human Relations, 7, 2, pp. 117-140.

Gold, Thomas B. (1996). „Enviousness and its relationship to maladjustment and psychopathology”, Personality and Individual Differences, 21, 3, pp. 311-321.

Hill, Sarah E., Buss, David (2008). „The evolutionary psychology of envy”, în R. H. Smith (ed.). Envy: Theory and Research (pp. 60–70). New York, Oxford University Press.

Lange, Jens, Crusius, Jan (2015). „Dispositional envy revisited: Unraveling the motivational
dynamics of benign and malicious envy”, Personality and Social Psychology Bulletin, 41, 2, pp. 284-294.

Lange, Jens, Protasi, Sara (2021). „An interdisciplinary perspective on the value of envy”, Review of Philosophy and Psychology, pp. 1-20.

Lin, Ruoyun, Utz, Sonja (2015). „The emotional responses of browsing facebook. Happiness, envy, and the role of tie strength”, Computers in Human Behavior, 52, pp. 29-38.

Krasnova, Hanna et al. (2013). „Envy on Facebook. A hidden threat to users’ life satisfaction?”, International Conference on Wirtschaftsinformatik (WI). Leipzig, 2013. pp. 1-17.

Malik, Sangeeta (2016). „Conceptual challenge to understand envy: A review”, Journal of IMS Group, 13, 1, pp. 25-37.

Parrott, Gerrod W., Smith, Richard H. (1993). „Distinguishing the experiences of envy and jealousy”, Journal of Personality and Social Psychology, 64, 6, pp. 906-920.

Pera, Aurel (2018). „Psychopathological processes involved in social comparison, depression, and envy on Facebook”, Fronters in Psychology  (23 January). 

Plutchik, Robert (1980). Emotion. A Psychoevolutionary Synthesis. New York, Harper & Row. 

Protasi, Sara (2016). „Varieties of envy”, Philosophical Psychology, 29, 4, pp. 535-549.   

Romero, Felipe (2022). „On the epistemic effects of envy in academia”, în J. Lange, J. Crusius (eds.). How Envy and Being Envied Shape Social Hierarchies (pp. 41-59), Maryland, Rowman & Littlefield Publishers Inc.

Salovey, Peter, Rothman, Alexander J. (1991). „Envy and jealousy: Self and society”, în P. Salovey (ed.). The Psychology of Jealousy and Envy (pp. 271-286). New York, Guilford Press.

Sayers, Dorothy (1949). The Other Six Deadly Sins. New York, Harcourt, Brace and Company.

Schoeck, Helmut (1969). Envy: A Theory of Social Behaviour.  New York, Harcourt, Brace & World.

Șleahtițchi, Mihai (2018). „The envy”, Sociology of communication, 8, 4, pp. 294-303.

Tai, Kenneth et al. (2012). „Envy as pain: Rethinking the nature of envy and its implications for employees and organizations”, Academy of Management Review, 37, 1, pp. 107-129.

van de Ven, Niels, Zeelenberg, Marcel,  Pieters, Rik (2009). „Leveling up and down. The experiences of benign and malicious envy”, Emotion, 9, 3, pp. 419-429.

Wallace, Linda, James, Tabitha L., Warkentin, Merrill (2016). „How do you feel about your friends? Understanding situational envy in online social networks”, Information & Management, 54, 5, pp. 669-682.

Wheeler, Ladd (1966). „Motivation as a determinant of upward comparison”, Journal of Experimental Social Psychology, 2, 1, pp, 27-31.

Yochi, Cohen-Charash (2009). „Episodic envy”, Journal of Applied Social Psychology, 39, 9, pp. 2128-2173.

Yuldibaevna, Baykunusova G. (2020). „The correlative relationship of envy with personal characteristics”, European Journal of Molecular & Clinical Medicine, 7, 10, pp. 1018-1026.



Facebook

In memoriam Constantin (Telu) Stoiciu

Constantin (Telu) Stoiciu este un mare prieten al nostru. Realizăm acum la despărțire că termenul de prieten este insuficient pentru a exprima consistența sentimentelor. El este, timp de 60 de ani, chiar dacă uneori a stat mai aproape sau mai departe, o parte importantă a vieții noastre. Este și va rămâne un mare ...

Speranța de viață după Pandemie. Spectaculoasa recuperare

Introducere În luna septembrie a anului trecut am publicat la Contributors un articol dedicat speranței de viață în țara noastră [1]. Se dorea a fi un răspuns la o întrebare firească asupra modului în care speranța de viață urma să se redreseze după declinul apreciabil din anii 2020 și 2021 provocat de imprevizibila Pandemie ...

Un interviu care rămâne actual peste vreme: prof. univ. Elisabeta Bostan în dialog cu Revista Teatru despre spectacol și universul copilăriei (1974)

Prof. Univ. Dr., Cercetător Principal ICCV, Elena Zamfir  Doresc să aduc în fața cititorilor noștri un interviu al doamnei profesor univ. Elisabeta Bostan de acum 50 de ani acordat Revistei Teatru. Cuvintele sunt de prisos în a introduce o valoare inestimabilă a culturii și a cinematografiei românești când vorbim de doamna profesor ...

Concursul Euroviziune 2024. Nemo și Codul

Nemo este cântărețul câștigător din mai 2024 la Euroviziune. Acum o saptămînă. Iar Cod este titlul cântecului câștigător. Nu știu ce va spune critica muzicală din Romania despre performanța artistică și muzicală a cântărețului Nemo. În ce ne privește am avea câteva întrebări sociologice, la cald. Cuvântul Nemo. Iată un cuvânt ...

Impactul social al tehnologiilor imersive

Sursa: https://www.ici.ro Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București[1] a organizat recent un webinar pe tema „Viitorul tehnologiilor imersive în România” cu scopul de a reuni reprezentanți ai mediului academic, antreprenori din sectorul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, reprezentanți ai autorităților publice cu rol de reglementare și de a aduce în ...

Sociologie și policalificare în industrie. Pe marginea unui articol publicat în 1984. Discuție între Sorin Mitulescu și Ion Tița Călin

Introducere: O generație de sociologi: texte din anii `80 Cine ești dumneata, domnule Ion Tița-Călin? În anul 1975, am absolvit Facultatea de Filosofie, secția Sociologie, cu media generală 9,50. Primisem recomandarea să lucrez într-un institut de cercetare științifică, dar la repartizarea în producție, am optat pentru postul de sociolog din Șantierul Naval Constanța ...

Începuturi ale sociologiei medicale în anii `80.  O discuție cu sociolog Florica Bătrîn

Dragă Flori, ce făceai în anii `70 – `80  ca sociolog ? Din câte-mi amintesc, în anii respectivi, sociologia de la noi era preocupată de probleme precum integrarea, eficiența, mobilitatea socială. Ca absolvent al promoției’75, specizalizat în sociologia educatiei și culturii, am avut șansa de a găsi în oferta săracă de ...

Septimiu Chelcea, Flash-uri psihosociologice, București, Editura Pro Universitaria, 2024

Nu am inventat roata, dar m-am străduit să nivelez drumul. Am adunat în acest volum gândurile răzlețite de-a lungul timpului în revistele la care am colaborat și în unele din cărțile pe care le-am publicat. Sunt gânduri, flash-uri, izvorâte din observațiile cotidiene, filtrate de lecturile mele. Unele dintre ele poartă amprenta timpului, ...