Romania Sociala logo
Menu

Istoria sociala a Romaniei – recenzie Vladimir Pasti

autor:   4 March 2019  

Vladimir Pasti

În 2016, când Academia Română a lansat proiectul elaborării unui șir de studii care să acopere tema extrem de generoasă și necesară “Civilizația românească”, a desmnat drept coordonator al acesteia un istoric (acad. Victor Spinei). A fost o alegere evidentă și pragmatic corectă. Căci în cultura europeană studiile pe termen lung ale proceselor sociale și ale evoluțiilor societății au fost inițiate și dezvoltate de istorici. Ei au elaborat și impus paradigma și conceptele care stau la baza unor astfel de studii și modelul structural și tehnicile după care ele ‘trebuie’ făcute. În acest set de istorii, Cătălin Zamfir a avut inițiativa de a propune o “Istorie socială a României” ca al patrulea volum al seriei. De data asta nu a mai fost realizat de istorici, ci de un sociolog susținut de cercetători ai ICCV pe care Cătălin Zamfir îl conduce. Cartea a fost publicată în toamna-iarna anului trecut (2018) într-un număr ridicol de mic de exemplare și se află acum în fața comunității științifice din România – în primul rând a celor sociologice și istorice – și trebuie desigur să fie evaluată. Doar că “Istoria socială a României” nu poate fi evaluată după criteriile tradiționale de evaluare a studiilor sociologice sau/și istorice. Ea este fără îndoială un studiu al societății românești din secolele XIX-XXI și este un studiu surprinzător de complex în ciuda restricției de a fi cât mai simplu și mai succint. Cerințe care în niciun caz nu se potrivesc cu studierea societăților. Și mai ales a societății românești care în această perioadă s-a schimbat într-un ritm excepțional de rapid. Să nu uităm că, la începutul secolului al XIX-lea, societatea românească era încă o societate feudală, iar societatea în care trăim noi acum, în secolul al XXI-lea este deja o
societate capitalistă modernă, democratică după criteriile democrației neo-liberale și deja integrată economic, politic și militar în spațiul de dezvoltare nord-atlantic. Să reduci o astfel de istorie la mai puțin de 300 de pagini era imposibil de realizat fără a
ignora voluntar o serie de realități sociale în întregime și fără a le reduce pe altele la simple reprezentări schematice, dar esențiale. Studiul în sine va fi fără îndoială criticat pentru toate aceste ignorări și schematizări de istorici, de economiști, de etnologi, de politologi și cel mai mult chiar de sociologi. Iar, până la urmă, de toată lumea. Și pe bună dreptate în cele mai multe dintre cazuri.

Dar dintre toate cărțile lui Cătălin Zamfir și ale cercetătorilor de la ICCV în opinia mea această carte are cele mai mari șanse să devină un reper de neocolit în istoria sociologiei românești. Sunt foarte conștient de gravitatea afirmației pe care o fac acum despre un studiu despre care tocmai am arătat că este vulnerabil la critică și chiar că va fi criticat cu certitudine. Nu mă contrazic însă câtuși de puțin pentru că de data asta utilizez un alt set de criterii de evaluare a unei scrieri științifice. Căci dincolo de caracteristicile cărții de a expune rezultatele unui studiu între multe altele despre societatea românească din această perioadă, ea descrie un program de cercetare pentru întreaga sociologie românească. Al doilea de acest fel în istoria atât de agitată a sociologiei românești. O inițiativă atât de valoroasă încât, dacă “prinde”, reprezintă o șansă unică pentru sociologia autohtonă să iasă din marginalitatea științifică în care se află în prezent. Este cel de al doilea astfel de proiect din istoria sociologiei românești. Primul i-a aparținut lui D. Gusti cu celebra lui Școală Monografică de la București.
Programul său de cercetare consta în monografierea tuturor comunităților sociale românești. Cel de al doilea ar putea să fie acesta – cel al istoriei sociale a României, pe care îl propun Cătălin Zamfir și colectivul de cercetători pe care îl conduce la
ICCV. După un gol de aproape un secol în care sociologia românească abia a reușit să supraviețuiască, fărâmițată într-un număr mare de mici grupuri de cercetători și de și mai mulți cercetători individuali, izolați și în mare măsură marginali. Nu, însă, o comunitate științifică. O astfel de tentativă se construiește întotdeauna în jurul unui program de cercetare, însoțit de o paradigmă teoretică și metodologică și de definirea unor obiective de cercetare a unei realități sociale bine discriminate din complexul de realități ale unei societăți. Sensul unui asemenea rezultat este că oferă un rost și un sens al cercetării societății, ambele capabile să reunească cercetătorii acestora într-o comunitate și în jurul unui obiectiv comun. Gusti oferea sociologilor perspectiva studierii tuturor comunităților din care credea el că este alcătuită societatea românească pentru a construi, în final, o identitate proprie
a societății românești. Cătălin Zamfir ne oferă proiectul al cărui rost este să dezvăluie dinamica societății românești moderne și contemporane după două criterii relativ independente – evoluția către democrație și liberatate și evoluția spre bunăstare.
Și pentru a ilustra un astfel de program de cercetare a elaborat acest studiu. Incomplet, imperfect, insuficient și vulnerabil. Ceea ce aduce cartea într-o situație cu totul specială este că orice critică, orice sugestie de îmbunătăție și în general orice reacție la ea nu înseamnă altceva decât o implicare și o participare la proiect.
Și un pas înainte.



Facebook

Familia în destinul european. Un proiect creştin de redefinire a relaţiilor dintre familie şi stat

Papa Francisc a subliniat în enciclica sa „Laudato Si” că societatea actuală are o urgentă nevoie de „un umanism capabil să aducă împreună diferitele căi ale cunoaşterii, incluzând economia, în serviciul unei viziuni integrale” (LS 141). Altfel spus, acţiunea de a săvârşi binele presupune un efort comun şi nu dispersat, pentru că Domnul acţionează ...

Ce fel de democrație promovează Parlamentul european?

Am intrat în Uniunea Europeană. E cazul să ne asumăm responsabilitatea: ea va fi așa cum o vom construi noi cu toții Integrarea României în UE intră într-o nouă fază. Am fot cu toții entuziaști. Din întreaga Europă românii aveau cea mai ridicată încredere în noua alianță. Acum începem să vedem și problemele și ...

Indiferent ce se va întâmpla, să nu uităm că suntem profund datori Sorinei

În 24 iunie, în România socială, concludeam la o scurtă reflecţie asupra scandalului SORINA: ”Poate, în final, Sorina va fi ”luată”. Dar atunci noi românii ne-am simţi înfrânţi de o justiţie care nu mai este a noastră, ci capabilă de orice nedreptăţi în numele independenţei ei. Impactul moral va fi dezastros. Singura speranţă: nu ...

26 IUNIE- ZIUA DRAPELULUI NAȚIONAL.

26 IUNIE- ZIUA DRAPELULUI NAȚIONAL.La mulți ani ROMÂNIA! La mulți ani cetățeni ai României care respectați acest simbol sfânt, oriunde v-ați afla!

Mass-media şi construirea opiniei publice

În prezent, sunt revizuite nu numai teoriile clasice ale comunicării (spirala tăcerii, stabilirea ordinii de zi, paza la intrare, fluxul comunicării în două trepte ş.a) în acord cu tehnologia digitală, ci şi ipotezele despre relaţia dintre mass-media şi opinia publică. Este repusă în discuţie chiar problema de fond: influenţează mass-media construirea opiniei publice? Marco Dohle ...

O justiţie absolut incorectă dar definitivă este mai importantă decât soarta unui copil?

Sorina, o fetiță de 8 ani, este târâtă cu brutalitate în văzul multor martori, de o doamnă procuror și băgată cu forța într-o mașină neagră. Sorina țipă disperată: Mami, nu mă lăsa. Evenimentul este filmat și, la televizor, milioane de români sunt șocați și indignați. Asistăm la un eveniment care probabil ...

Gatekeeping: controlul informaţiilor mass-media

Teoria numită metaforic „Paza la intrare” (Gatekeeping) a fost prefigurată încă din primele decenii ale secolului trecut, a fost extinsă considerabil în numeroase cercetări de teren în a doua jumătate a secolului al XX-lea şi a fost revizuită recent, în acord cu noilemedia. Repere Pentru prima dată, termenul de „gate keeper” a fost folosit ...

De ce România nu are un Proiect de Ţară?

Am citi cu mult interes studiile lui Vladimir Pasti şi Iulian Stănescu[1]. Ei constată că, după întreaga perioadă postcomunistă, nu avem o Agendă socială de dezvoltare. Eu aş spune mai apăsat: România nu are un PROIECT DE ȚARĂ. Sunt şi eu nemulţumit că partidele politice în disputele electorale nu luptă cu programe de dezvoltare social-economică ...