Revista Limba Română apare din anul 1991 la Chișinău, sub egida Academiei Române. Din păcate, este prea puțin cunoscută în România, deși în paginile ei, număr de număr, își aduc contribuția personalități de primă mărime ale filozofiei, științei și culturii de pe ambele maluri ale Prutului. Numărul dublu al revistei (ianuarie-februarie 2023) prezintă puncte de vedere avizate în legătură cu unele probleme sociale și sociologice de actualitate.
În deschiderea revistei, scriitorul, poetul și jurnalistul Constantin Olteanu, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, apreciază în articolul „Iar icoanele vorbeau în limba română” că „Revista Limba Română e manualul purtat mereu în ghiozdanul conștiinței noastre naționale și e manualul care are întotdeauna pagini încă nescrise. […] Ajunsă la vârsta de 33 de ani, revista Limba Română acoperă cu anii pe care-i adună o parte din tăcerea noastră, o îmbracă în cuvintele pe care mai mult le-am șoptit decât le-am vorbit” (Constantin Olteanu, p. 7). Când în limba maternă se șoptește, națiunea se destramă.
Ioan-Augustin Pop, Președintele Academiei Române, rostește un adevăr pe care noi toți ar trebui să-l avem mereu în minte: „Creatorii români nu au fost complexați niciodată de marile culturi, ci s-au simțit mereu în largul lor, de la clasicii greci și romani până la marii reprezentanți ai curentelor culturale contemporane lor din Occident. Au exprimat mereu în acest cadru general specificul patriei lor și, prin aceasta, cei mai buni dintre ei au avut acces la marea creație, valabilă oriunde și oricând. A existat și există handicapul limbii, pentru că nu este totuna să fii un pare poet de limbă engleză sau unul de limbă română. Dar acest fapt este în același timp un dezavantaj și o binecuvântare, fiindcă patria noastră este limba română (Nichita Stănescu)” (Ioan-Aurel Pop, „Național și universal în poezia românească”, p. 13).
Mai multe studii și eseuri publicate în acest număr au ca temă istoria și situația actuală din Republica Moldova: Valeriu Saharneanu, jurnalist și politolog de la Chișinău, scrie despre „A treia Unire a Românilor: prin alegere, prin necesitate sau prin voința altora” (pp. 17-24); prof. univ. dr. Anatol Petrencu, Directorul Institutului de Istorie Socială din Republica Moldova, relevă semnificația evenimentului organizat de Asociația Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”, în parteneriat cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” și Liceul Teoretic din Chișinău pentru marcarea celor 164 de la Unirea Principatelor (Anatol Petrencu, „Act de demnitate și unitate națională”, pp. 25-28). Istoricul român Ioana Scurtu evocă Basarabia „prin prisma propriei trăiri și experiențe” (pp. 50-58). Dorin Cimpoeșu, profesor asociat la Facultatea de Arhivistică din București, face un bilanț al primilor doi ani de președinție ai Maiei Sandu, „care a schimbat orientarea politică a Basarabiei de la est spre vest” (pp. 59-71).
Revista cuprinde și o suită de restituiri (pp. 192-209), prezentarea operei unor mari oameni de cultură recent dispăruți (Dumitru Radu Popescu, Răzvan Theodorescu). La rublica „Voci din trecut” este reprodus din Calendarul Basarabiei pe anul 1923 articolul „Poruncile graiului național” de Pan Halippa, președintele Sfatului Țării, care a votat Unirea în 1918. Rubricile „Coșeriană” (Scrisori către Eugeniu Coşeriu, lingvist român în exil), „Blazon de Profesor” (Andrei Prohin, cercetător științific la Muzeul de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, scrie despre savantul biolog Petru Tarhon, n. 15 ianuarie 1930) sunt de interes general. La „Dialogul artelor”, Ion Zderciuc îl intervievează pe artistul plastic basarabean Constantin Oltean. Rubricile „Gramatica” („Erori gramaticale în exprimarea orală din mass-media autohtonă” de Viorica Molea, „Prepoziții noi în limba română” de Cristina Hanț) și „Itinerar lexical” (studiu despre frazeologie datorat conf. univ. dr. Cristinel Munteanu de la Universitatea „Danubius” din Galați) întregesc sumarul acestui număr dublu al revistei Limba Română.
Pentru profesioniștii din domeniul sociologiei, sunt de un interes deosebit analiza eseului cu titlul generic „Creație și ruină” de Ilie Bădescu, membru coresponent al Academiei Române, realizată de Ioan C. Popa, și dialogul lui Alexandru Bantoş cu Ion I. Ionescu.
Ioan C. Popa, publicist, diplomat și cercetător asociat la Institutul de Sociologie al Academiei Române, comentează cele două volume ale eseului „Creație și ruină” („A doua Distrugere. Constelația Desdemonei. Teoria fenomenelor substructurale” și „Duhul Satului. Civilizația sătească sub amenințare”, București, Editura Mica Valahie, 2022). Referindu-se la primul volum, apreciază că „se circumscrie într-o veritabilă filosofie a istoriei din perspectivă creștină” (p. 43), profesorul Ilie Bădescu fiind încrezător în triumful credinței pentru că „nedreptatea omului nu poate strica dreptatea pe care Dumnezeu a pus-o în toată rânduiala cosmică” (Bădescu 2022, vol. I, p. 294). În această perspectivă, Ilie Bădescu analizează transformările din civilizația sătească, argumentând că prin disparția satului „se ruinează temelia unui multimilenar tipar de stabilitate a lumii”, satul fiind „primul învățător universal al umanității”. În finalul celui de-al doilea volum al amplului eseu „Creație și ruină” autorul conchide: studierea satului revine în actualitate și reprezintă „un imperativ național și universal”. Nu putem să nu fim de acord cu această concluzie.
Dialogul lui Alexandru Bantoș, redactor-șef al revistei Limba Română, cu Ion I. Ionescu, profesor în Departamentul de Sociologie și Asistență Socială de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, are titlul „Sociologia ne învață că nu suntem o sumă de interese a unor ființe individuale, ci o comunitate, o țară cu valori și obiective clare…” și este prilejuit de împlinirea vârstei de 70 de ani de către profesorul ieșean (Ion I. Ionescu s-a născut la 20 februarie 1953). Dincolo de caracterul aniversar al dialogului, sunt discutate probleme actuale de interes social și sociologic: identitatea națională și europenizarea, viitorul comunităților rurale, situația învățământului, rolul sociologului ș.a.
Profesorul Ion I. Ionescu – așa cum însuși spune – „a construit și predat un curs de Sociologia integrării europene”, apreciază că „Europenizarea tinde să suprime bariere teritoriale, identitare, care au asigurat până acum protecția tradițiilor, etnosocioculturilor, dar pe de altă parte poate favoriza revitalizarea comunităților care nu vor să moară, cu toate problemele legate de inegalitatea șanselor lor de dezvoltare… Acestea ar trebui să-și afirme identitatea, să pună în valoare ceea ce au specific, să-și construiască vizibilitatea etc., în condițiile infrastructurii precare, a unor mentalități adesea medievale, în condițiile în care îi pleacă tinerii și-i îmbătrânesc localnicii” (p. 156). Este de reținut această apreciere, ca și îndemnul: „Când nu e nevoie să schimbăm ceva, nu schimbăm, ceea ce funcționează bine trebuie lăsat să funcționeze” (p. 160).
În încheierea dialocului, profesorul Ion I. Ionescu declară: „Cred că, într-o Europă competitivă și solidară, comunitățile și societățile trebuie să se construiască pe valorile care le-au constituit fundamentul, solidaritatea rămânând valoarea perenă. UE nu înseamnă doar piața în care sunt urmărite anumite interese particulare, ci dezvoltarea durabilă a fiecărui stat, a fiecărei comunități în parte și a tuturor laolaltă” (p. 162).
