Romania Sociala logo
Menu

Lunga vară fierbinte a pensiilor speciale

autor:   8 August 2017  

Iulian Stănescu

Povestea pensiilor speciale îşi are începutul în anii 2000, când au fost simţitor îmbunătăţite drepturile salariale şi pensiile unor categorii ocupaţionale din domenii considerate de interes special. Se întâmpla în perioada de aderare a României la NATO şi Uniunea Europeană (UE), când NATO a manifestat interes pentru zona de apărare, securitate naţională şi afaceri externe, iar UE – pentru justiţie şi afaceri interne.

 

Dacă salariile au fost mărite substanţial, în cazul pensiilor s-a optat pentru introducerea unor pensii ocupaţionale. În unele situaţii, au fost înlocuite scheme de pensii suplimentare mai vechi, dar bazate pe principiul solidarităţii. Spre deosebire de pensiile din sistemul public de asigurări sociale din România, care se bazează pe solidaritatea între generaţii (o generaţie o susţine pe cealaltă) şi pe contribuţia viitorilor pensionari, pentru pensiile ocupaţionale nu contribuie angajații, ci angajatorul. Care angajator înseamnă statul român, adică noi toţi, în calitate de contribuabili. Din contopirea în plată a pensiilor ocupaţionale şi a celor de asigurări sociale au rezultate celebrele pensii speciale sau de serviciu.

 

Introducerea acestor pensii ocupaţionale a avut şi un revers al medaliei, mai puţin cunoscut. Din motive mai mult sau mai puţin politice, în anii 2000 s-a dorit scoaterea unor persoane din sistem, mai ales din armată, servicii şi justiţie. Pentru a se evita un eventual scandal, s-a stimulat ieşirea amiabilă din sistem, prin cuantumul ridicat al pensiilor de serviciu. Acestea au fost calculate în funcţie de salariile cele mai mari obţinute în ultimii ani de activitate. Ulterior, cei care vremelnic se află la putere au utilizat pensiile speciale şi ca un mijloc de întărire a loialităţii instituţiilor de forţă.

 

Pe lângă argumentul obligaţiilor României faţă de NATO şi UE, alt punct de sprijin al sistemelor de pensii de serviciu este cel statuat printr-o decizie a Curţii Constituţionale din anul 2000, prin care pensiile de serviciu sunt asimilate unei compensaţii pentru un statut special.

 

Pe acest fond, ulterior au fost introduse – sau extinse – aceste scheme de pensii şi pentru alte categorii, cum sunt personalul navigant civil şi tehnic din aviaţia civilă, diplomaţii, parlamentarii, funcţionarii parlamentari, funcţionarii din Curtea de Conturi şi personalul auxiliar din justiţie.

 

Sistemul pensiilor de serviciu are două mari probleme. Prima ţine de inechitate, de lipsa de dreptate socială faţă de nivelul pensiilor de asigurări sociale şi chiar al salariilor din România. La o pensie medie de asigurări sociale în jurul a 1.000 de lei şi la un salariu mediu net sub 2.400 lei este foarte greu de adus argumente în favoarea pensiilor de serviciu, mai ales când acestea sunt, în marea majoritate a cazurilor, de cel puţin 3-4 ori mai mari faţă de pensia medie de asigurări sociale şi chiar peste salariul mediu net.

 

A doua problemă ţine de (ne)sustenabilitatea sistemului. Pe de o parte, în iulie 2017 beneficiau de pensii speciale peste 8.600 de persoane din alte categorii decât armată, poliţie şi servicii; adică magistraţi, diplomaţi, parlamentari, funcţionari parlamentari, personal aeronautic civil, personal auxiliar din justiţie, personal de la Curtea de Conturi. Datele publice ale Casei Naţionale de Pensii arată că, în anul 2016, pentru aceste categorii s-au cheltuit 690 milioane lei, echivalent cu 0,1% din PIB [1]. Chiar şi în aceste condiţii, este legitimă dezbaterea în privinţa cuantumurilor sau chiar a existenţei pensiilor de serviciu pentru anumite categorii, cum ar fi, de pildă,  funcţionarii parlamentari.

 

Principala problemă de (ne)sustenabilitate e generată de pensiile de serviciu din armată, poliţie şi servicii de informaţii. Cum numărul beneficiarilor din aceste categorii era, în 2016, de peste 154.000 de persoane, rezultă o notă de plată mult mai mare decât cea aferentă celor 8.600, din categoriile susmenţionte. Dintr-un răspuns la o interpelare, reiese că pentru pensiile speciale din armată, poliţie şi servicii au fost alocate 5,4 miliarde lei în 2016 [2]. Aceasta echivalează cu 0,8% din PIB, ceea ce înseamnă foarte mult, şi reprezintă aproape 12% din bugetul asigurărilor sociale.

 

De ce tocmai acum nevoia unei ordonanţe privind pensiile speciale?

Cel mai probabil, o combinaţie de mai mulţi factori. Pe de o parte, este un efect pervers al programului Dragnea-Vâlcov, la care autorii nu s-au aşteptat. Creşterile de salarii brute din ultimii ani, la care se va adăuga creşterea artificială a salariului brut de anul viitor (se pasează contribuţiile sociale de la angajator la angajat, dar salariul net creşte doar modic), înseamnă şi creşterea masivă a pensiilor speciale, legate de salariile brute printr-un mecanism de indexare. Pe de altă parte, există problema reală a deficitului public, atât din acest an, dar mai ales din anul viitor şi următorii.

 

Soluţiile promovate – schimbarea formulei de calcul a pensiilor speciale, astfel încât să nu depăşească salariile nete sau soldele în plată, precum şi indexarea cu inflaţia – reprezintă doar paleative, cele mai la îndemână, cu un cost politic minimal, dar care nu rezolvă pe fond problema.

 

Schemele de pensii ocupaţionale, în special cele militare, au un defect structural dat de creşterea în timp a numărului de beneficiari. Acest fapt e deja vizibil, dar pragul critic e încă departe de fi atins. Realităţi economice viitoare vor forţa guvernanţii de la acel moment să ia în calcul şi soluţii de fond, cum ar fi: creşterea vârstei de pensionare (e complet inechitabil să ceri populaţiei să muncească până la 65, în curând 69-70 de ani, iar alţii să se pensioneze mai devreme de 50 de ani), schimbarea formulei de calcul, interzicerea cumulului pensie-salariu în sectorul public sau în companiile de stat (de aici provin acele venituri lunare „nesimțite” – pensie plus salariu de peste 20.000 lei) şi, nu în ultimul rând, impozitarea progresivă a veniturilor (ca soluţie la pensiile în plată considerate „drepturi câştigate” şi care nu pot fi tăiate sau recalculate în jos). Toate aceste soluţii presupun un risc politic şi necesită o voinţă politică, una care nu există în lunga vară fierbinte a anului 2017.

 

 

[1] A se vedea secţiunea Statistici a saitului Casei Naţionale de Pensii Publice cnpp.ro

[2] Răspuns la interpelarea deputatei Andreea Paul, www.cdep.ro/pls/parlam/interpelari2015.detalii?idi=46312&idl=1



Facebook

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 4. Companiile nefinanciare cu capital străin, mai competitive decât cele autohtone

Boomul economic din România ultimilor ani nu reprezintă doar o consecinţă a mixului de politici  fiscal-monetare pus în practică de guvernul român şi de BNR. În opinia mea, pe lângă relaxarea fiscală şi creşterea semnificativă a pensiilor şi a salariilor din sectorul public, performanţele remarcabile ale companiilor nefinanciare cu capital ...

O zi specială

1 Decembrie 1918 pune pentru mine problema identităţii într-o altă perspectivă.  În fiecare zi îmi pun întrebarea ce sunt eu? Simplu: sunt Cătălin, sunt soţ, părinte, bunic; sunt prieten; sunt sociolog; sunt cetăţean al României, adică sunt român. Azi însă am un sentiment cu totul deosebit: e mult mai mult decât ...

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 3. Datoria publică şi privată

Aşa cum am arătat anterior, reducerea fiscalităţii, respectiv majorarea pensiilor și a salariilor din sectorul public  implică o creştere a cererii solvabile şi a ofertei agregate, respectiv a produsului intern brut. Dacă acest balon de oxigen sau „magnetou”, aşa cum spunea Keynes, nu generează o creştere a deficitelor fiscale, sustenabilitatea ...

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 1. Cea mai stimulativă politică fiscală din UE

După cum este cunoscut, locuitorii ţării noastre şi investitorii străini au beneficiat în ultimii cinci ani de o diminuare semnificativă a fiscalităţii. Pe de altă parte, această relaxare fiscală a fost contrabalansată de o politică bugetară extrem de restrictivă în ceea ce priveşte nivelul cheltuielilor guvernamentale. În acest context, ponderea ...

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 2. Inflaţia şi investiţiile

Politica financiară practicată de guvernele susţinute de coaliţia PSD-ALDE este extrem de criticată şi contestată de anumiţi  lideri de opinie din ţară şi din străinătate. În ce mă priveşte, nu intenţionez să devin „avocatul diavolului” şi să polemizez cu adversarii ideologici sau neideologici ai coaliţiei PSD-ALDE. Nu acesta este rolul ...

O urare pentru noul ministru al cercetării

A fost un timp când era vehiculată formularea România – societate a cunoașterii. S-a dovedit însă că această formulare nu exprimă nici realitatea românească și nici programele politice. Semnificativ, ea a fost abandonată de mulți ani. Guvernările române constant au ignorat cercetarea românească[1]. Alocările bugetare pentru cercetare au variat în jur ...

România deleuziană: fragmentul XXVII, despre Brașov (I)

Eseurile despre Brașov sunt dedicate celor care îndrăgesc acest oraș. În spiritul lui Heidegger, a iubi sau a îndrăgi înseamnă a purta de grijă unui lucru sau unei persoane. Ca atare, cele scrise se cuvine a fi citite ca un apel la grijă. O formă de îndrăgire este să-ți pese ...

Coș minim de consum pentru un trai decent pentru populația României

Ștefan Guga (Syndex), Adina Mihăilescu (ICCV), Marcel Spătari (Syndex) În perioada iulie-septembrie 2018, Institutul de Cercetare a Calității Vieții și Syndex România au derulat o cercetare la nivel național pentru fundamentarea unui coș minim de consum pentru un trai decent pentru populația României. Rezultatele acestei cercetări ar trebui să constituie o ...