Romania Sociala logo
Menu

Lunga vară fierbinte a pensiilor speciale

autor:   8 August 2017  

Iulian Stănescu

Povestea pensiilor speciale îşi are începutul în anii 2000, când au fost simţitor îmbunătăţite drepturile salariale şi pensiile unor categorii ocupaţionale din domenii considerate de interes special. Se întâmpla în perioada de aderare a României la NATO şi Uniunea Europeană (UE), când NATO a manifestat interes pentru zona de apărare, securitate naţională şi afaceri externe, iar UE – pentru justiţie şi afaceri interne.

 

Dacă salariile au fost mărite substanţial, în cazul pensiilor s-a optat pentru introducerea unor pensii ocupaţionale. În unele situaţii, au fost înlocuite scheme de pensii suplimentare mai vechi, dar bazate pe principiul solidarităţii. Spre deosebire de pensiile din sistemul public de asigurări sociale din România, care se bazează pe solidaritatea între generaţii (o generaţie o susţine pe cealaltă) şi pe contribuţia viitorilor pensionari, pentru pensiile ocupaţionale nu contribuie angajații, ci angajatorul. Care angajator înseamnă statul român, adică noi toţi, în calitate de contribuabili. Din contopirea în plată a pensiilor ocupaţionale şi a celor de asigurări sociale au rezultate celebrele pensii speciale sau de serviciu.

 

Introducerea acestor pensii ocupaţionale a avut şi un revers al medaliei, mai puţin cunoscut. Din motive mai mult sau mai puţin politice, în anii 2000 s-a dorit scoaterea unor persoane din sistem, mai ales din armată, servicii şi justiţie. Pentru a se evita un eventual scandal, s-a stimulat ieşirea amiabilă din sistem, prin cuantumul ridicat al pensiilor de serviciu. Acestea au fost calculate în funcţie de salariile cele mai mari obţinute în ultimii ani de activitate. Ulterior, cei care vremelnic se află la putere au utilizat pensiile speciale şi ca un mijloc de întărire a loialităţii instituţiilor de forţă.

 

Pe lângă argumentul obligaţiilor României faţă de NATO şi UE, alt punct de sprijin al sistemelor de pensii de serviciu este cel statuat printr-o decizie a Curţii Constituţionale din anul 2000, prin care pensiile de serviciu sunt asimilate unei compensaţii pentru un statut special.

 

Pe acest fond, ulterior au fost introduse – sau extinse – aceste scheme de pensii şi pentru alte categorii, cum sunt personalul navigant civil şi tehnic din aviaţia civilă, diplomaţii, parlamentarii, funcţionarii parlamentari, funcţionarii din Curtea de Conturi şi personalul auxiliar din justiţie.

 

Sistemul pensiilor de serviciu are două mari probleme. Prima ţine de inechitate, de lipsa de dreptate socială faţă de nivelul pensiilor de asigurări sociale şi chiar al salariilor din România. La o pensie medie de asigurări sociale în jurul a 1.000 de lei şi la un salariu mediu net sub 2.400 lei este foarte greu de adus argumente în favoarea pensiilor de serviciu, mai ales când acestea sunt, în marea majoritate a cazurilor, de cel puţin 3-4 ori mai mari faţă de pensia medie de asigurări sociale şi chiar peste salariul mediu net.

 

A doua problemă ţine de (ne)sustenabilitatea sistemului. Pe de o parte, în iulie 2017 beneficiau de pensii speciale peste 8.600 de persoane din alte categorii decât armată, poliţie şi servicii; adică magistraţi, diplomaţi, parlamentari, funcţionari parlamentari, personal aeronautic civil, personal auxiliar din justiţie, personal de la Curtea de Conturi. Datele publice ale Casei Naţionale de Pensii arată că, în anul 2016, pentru aceste categorii s-au cheltuit 690 milioane lei, echivalent cu 0,1% din PIB [1]. Chiar şi în aceste condiţii, este legitimă dezbaterea în privinţa cuantumurilor sau chiar a existenţei pensiilor de serviciu pentru anumite categorii, cum ar fi, de pildă,  funcţionarii parlamentari.

 

Principala problemă de (ne)sustenabilitate e generată de pensiile de serviciu din armată, poliţie şi servicii de informaţii. Cum numărul beneficiarilor din aceste categorii era, în 2016, de peste 154.000 de persoane, rezultă o notă de plată mult mai mare decât cea aferentă celor 8.600, din categoriile susmenţionte. Dintr-un răspuns la o interpelare, reiese că pentru pensiile speciale din armată, poliţie şi servicii au fost alocate 5,4 miliarde lei în 2016 [2]. Aceasta echivalează cu 0,8% din PIB, ceea ce înseamnă foarte mult, şi reprezintă aproape 12% din bugetul asigurărilor sociale.

 

De ce tocmai acum nevoia unei ordonanţe privind pensiile speciale?

Cel mai probabil, o combinaţie de mai mulţi factori. Pe de o parte, este un efect pervers al programului Dragnea-Vâlcov, la care autorii nu s-au aşteptat. Creşterile de salarii brute din ultimii ani, la care se va adăuga creşterea artificială a salariului brut de anul viitor (se pasează contribuţiile sociale de la angajator la angajat, dar salariul net creşte doar modic), înseamnă şi creşterea masivă a pensiilor speciale, legate de salariile brute printr-un mecanism de indexare. Pe de altă parte, există problema reală a deficitului public, atât din acest an, dar mai ales din anul viitor şi următorii.

 

Soluţiile promovate – schimbarea formulei de calcul a pensiilor speciale, astfel încât să nu depăşească salariile nete sau soldele în plată, precum şi indexarea cu inflaţia – reprezintă doar paleative, cele mai la îndemână, cu un cost politic minimal, dar care nu rezolvă pe fond problema.

 

Schemele de pensii ocupaţionale, în special cele militare, au un defect structural dat de creşterea în timp a numărului de beneficiari. Acest fapt e deja vizibil, dar pragul critic e încă departe de fi atins. Realităţi economice viitoare vor forţa guvernanţii de la acel moment să ia în calcul şi soluţii de fond, cum ar fi: creşterea vârstei de pensionare (e complet inechitabil să ceri populaţiei să muncească până la 65, în curând 69-70 de ani, iar alţii să se pensioneze mai devreme de 50 de ani), schimbarea formulei de calcul, interzicerea cumulului pensie-salariu în sectorul public sau în companiile de stat (de aici provin acele venituri lunare „nesimțite” – pensie plus salariu de peste 20.000 lei) şi, nu în ultimul rând, impozitarea progresivă a veniturilor (ca soluţie la pensiile în plată considerate „drepturi câştigate” şi care nu pot fi tăiate sau recalculate în jos). Toate aceste soluţii presupun un risc politic şi necesită o voinţă politică, una care nu există în lunga vară fierbinte a anului 2017.

 

 

[1] A se vedea secţiunea Statistici a saitului Casei Naţionale de Pensii Publice cnpp.ro

[2] Răspuns la interpelarea deputatei Andreea Paul, www.cdep.ro/pls/parlam/interpelari2015.detalii?idi=46312&idl=1



Facebook

Un test pentru viziunea politică a celor doi candidaţi pentru preşedinţie

Peste 10 zile vor fi alegerile prezidenţiale. Alegătorii se aşteaptă ca cei doi candidaţi din turul doi să-şi clarifice viziunile politice pe care vor să le promoveze. Constituţia cere ca preşedintele să nu aibă angajare politică, dar e normal să aibă o viziune politică. Noi, alegătorii, suntem îndreptăţiţi să ştim ce viziuni politice au ...

„Decalogul lui Chomsky” în actualitate

Lingvistul şi filozoful american, unul dintre fondatorii ştiinţelor cognitive, Avram Noam Chomsky (n. 1924) este cunoscut pe plan internaţional şi ca un percutant critic social şi activist politic. Este professor emeritus al Institutului de Tehnologie din Massachusetts (MIT). A publicat peste 100 de cărţi, în limba română fiind traduse următoarele: Teorii ale limbajului. Teorii ...

Gina Stoiciu, Exilul : Viața în fragmente, Polirom , 2014.

De ce scriu exilul? Poate pentru că vreau să îl ințeleg. Poate pentru că vreau să las o dovadă a existenței exilului și a existenței mele . Sunt cuvintele testament ale autoarei, Gina Stoiciu, care pune exilul canadian în cuvinte, 30 de ani mai târziu. Exilul ca și emigrația se povestesc ...

De ce să ne implicăm activ prin participare și vot la alegerile prezidențiale

Orice alegere este importantă, mai ales acele alegeri care implică și destinele celorlalți, al familiei sau al comunității din care facem parte. Alegerile prezidențiale sunt o formă concretă de iubire față de aproapele nostru, prin civismul activ și prin efortul care nu așteaptă o răsplată personală. Vocile se fac auzite, ...

Cu cine să votez pe 10 noiembrie? Hai să vedem

Peste câteva zile vor fi alegeri pentru Președinte. Sunt mai mulți candidați. Ca sociolog, neafiliat politic, sunt obișnuit mai întâi să analizez. Nu am citit cu atenție discursurile candidaților, dar cred că, în virtutea poziției lor, ei vor tinde să prefere un discurs electoral destul de predictibil. Primul lucru care trebuie examinat: relația candidaților cu ...

Jocul politic

Dacă regii moșteneau tronul, în democrație puterea se obține și se păstrează prin rivalitate, confruntare politică și campanii electorale. Dincolo de aceste aspecte vizibile ale jocului politic, există și aspecte opace,  invizibile în exersarea puterii; ne referim la dispozitivul politic, la construirea secretului, la marketingul comunicării politice și de ce nu, la democrația numerică.   1. Rivalitatea ...

România deleuziană. Fragmentul XXXIII, despre păsări și animale (IV)

Preambul: Lecturile sunt de două feluri, cele care produc iluminare și celelalte. „Gândirea trebuie să fie lansată ca o piatră de către o mașină de război” afirmă Deleuze. De aici și rostul scrierii: „A scrie ceva ce trebuie să producă viteză”. Aici vedem rostul metaforelor, acela de a fi producătoare de iluminare. De altfel, nu ...

Cu cortul `la noi`, pe un mal de Dunăre: raiul peștelui și raiul…la propriu – pescuitul, prin ochi de sociolog

În vara aceasta, în concediu, (asa cum merge omul de rând an de an), am cunoscut o microcomunitate, microregiune din țara noastră, una dintre cele, îmi închipui, foarte multe . Am fost pe malul Dunării, în apropiere de Fetești, cineva m-a invitat să-mi petrec câteva zile acolo cu cortul (altă poveste și aceasta, ...