Romania Sociala logo
Menu

Lunga vară fierbinte a pensiilor speciale

autor:   8 August 2017  

Iulian Stănescu

Povestea pensiilor speciale îşi are începutul în anii 2000, când au fost simţitor îmbunătăţite drepturile salariale şi pensiile unor categorii ocupaţionale din domenii considerate de interes special. Se întâmpla în perioada de aderare a României la NATO şi Uniunea Europeană (UE), când NATO a manifestat interes pentru zona de apărare, securitate naţională şi afaceri externe, iar UE – pentru justiţie şi afaceri interne.

 

Dacă salariile au fost mărite substanţial, în cazul pensiilor s-a optat pentru introducerea unor pensii ocupaţionale. În unele situaţii, au fost înlocuite scheme de pensii suplimentare mai vechi, dar bazate pe principiul solidarităţii. Spre deosebire de pensiile din sistemul public de asigurări sociale din România, care se bazează pe solidaritatea între generaţii (o generaţie o susţine pe cealaltă) şi pe contribuţia viitorilor pensionari, pentru pensiile ocupaţionale nu contribuie angajații, ci angajatorul. Care angajator înseamnă statul român, adică noi toţi, în calitate de contribuabili. Din contopirea în plată a pensiilor ocupaţionale şi a celor de asigurări sociale au rezultate celebrele pensii speciale sau de serviciu.

 

Introducerea acestor pensii ocupaţionale a avut şi un revers al medaliei, mai puţin cunoscut. Din motive mai mult sau mai puţin politice, în anii 2000 s-a dorit scoaterea unor persoane din sistem, mai ales din armată, servicii şi justiţie. Pentru a se evita un eventual scandal, s-a stimulat ieşirea amiabilă din sistem, prin cuantumul ridicat al pensiilor de serviciu. Acestea au fost calculate în funcţie de salariile cele mai mari obţinute în ultimii ani de activitate. Ulterior, cei care vremelnic se află la putere au utilizat pensiile speciale şi ca un mijloc de întărire a loialităţii instituţiilor de forţă.

 

Pe lângă argumentul obligaţiilor României faţă de NATO şi UE, alt punct de sprijin al sistemelor de pensii de serviciu este cel statuat printr-o decizie a Curţii Constituţionale din anul 2000, prin care pensiile de serviciu sunt asimilate unei compensaţii pentru un statut special.

 

Pe acest fond, ulterior au fost introduse – sau extinse – aceste scheme de pensii şi pentru alte categorii, cum sunt personalul navigant civil şi tehnic din aviaţia civilă, diplomaţii, parlamentarii, funcţionarii parlamentari, funcţionarii din Curtea de Conturi şi personalul auxiliar din justiţie.

 

Sistemul pensiilor de serviciu are două mari probleme. Prima ţine de inechitate, de lipsa de dreptate socială faţă de nivelul pensiilor de asigurări sociale şi chiar al salariilor din România. La o pensie medie de asigurări sociale în jurul a 1.000 de lei şi la un salariu mediu net sub 2.400 lei este foarte greu de adus argumente în favoarea pensiilor de serviciu, mai ales când acestea sunt, în marea majoritate a cazurilor, de cel puţin 3-4 ori mai mari faţă de pensia medie de asigurări sociale şi chiar peste salariul mediu net.

 

A doua problemă ţine de (ne)sustenabilitatea sistemului. Pe de o parte, în iulie 2017 beneficiau de pensii speciale peste 8.600 de persoane din alte categorii decât armată, poliţie şi servicii; adică magistraţi, diplomaţi, parlamentari, funcţionari parlamentari, personal aeronautic civil, personal auxiliar din justiţie, personal de la Curtea de Conturi. Datele publice ale Casei Naţionale de Pensii arată că, în anul 2016, pentru aceste categorii s-au cheltuit 690 milioane lei, echivalent cu 0,1% din PIB [1]. Chiar şi în aceste condiţii, este legitimă dezbaterea în privinţa cuantumurilor sau chiar a existenţei pensiilor de serviciu pentru anumite categorii, cum ar fi, de pildă,  funcţionarii parlamentari.

 

Principala problemă de (ne)sustenabilitate e generată de pensiile de serviciu din armată, poliţie şi servicii de informaţii. Cum numărul beneficiarilor din aceste categorii era, în 2016, de peste 154.000 de persoane, rezultă o notă de plată mult mai mare decât cea aferentă celor 8.600, din categoriile susmenţionte. Dintr-un răspuns la o interpelare, reiese că pentru pensiile speciale din armată, poliţie şi servicii au fost alocate 5,4 miliarde lei în 2016 [2]. Aceasta echivalează cu 0,8% din PIB, ceea ce înseamnă foarte mult, şi reprezintă aproape 12% din bugetul asigurărilor sociale.

 

De ce tocmai acum nevoia unei ordonanţe privind pensiile speciale?

Cel mai probabil, o combinaţie de mai mulţi factori. Pe de o parte, este un efect pervers al programului Dragnea-Vâlcov, la care autorii nu s-au aşteptat. Creşterile de salarii brute din ultimii ani, la care se va adăuga creşterea artificială a salariului brut de anul viitor (se pasează contribuţiile sociale de la angajator la angajat, dar salariul net creşte doar modic), înseamnă şi creşterea masivă a pensiilor speciale, legate de salariile brute printr-un mecanism de indexare. Pe de altă parte, există problema reală a deficitului public, atât din acest an, dar mai ales din anul viitor şi următorii.

 

Soluţiile promovate – schimbarea formulei de calcul a pensiilor speciale, astfel încât să nu depăşească salariile nete sau soldele în plată, precum şi indexarea cu inflaţia – reprezintă doar paleative, cele mai la îndemână, cu un cost politic minimal, dar care nu rezolvă pe fond problema.

 

Schemele de pensii ocupaţionale, în special cele militare, au un defect structural dat de creşterea în timp a numărului de beneficiari. Acest fapt e deja vizibil, dar pragul critic e încă departe de fi atins. Realităţi economice viitoare vor forţa guvernanţii de la acel moment să ia în calcul şi soluţii de fond, cum ar fi: creşterea vârstei de pensionare (e complet inechitabil să ceri populaţiei să muncească până la 65, în curând 69-70 de ani, iar alţii să se pensioneze mai devreme de 50 de ani), schimbarea formulei de calcul, interzicerea cumulului pensie-salariu în sectorul public sau în companiile de stat (de aici provin acele venituri lunare „nesimțite” – pensie plus salariu de peste 20.000 lei) şi, nu în ultimul rând, impozitarea progresivă a veniturilor (ca soluţie la pensiile în plată considerate „drepturi câştigate” şi care nu pot fi tăiate sau recalculate în jos). Toate aceste soluţii presupun un risc politic şi necesită o voinţă politică, una care nu există în lunga vară fierbinte a anului 2017.

 

 

[1] A se vedea secţiunea Statistici a saitului Casei Naţionale de Pensii Publice cnpp.ro

[2] Răspuns la interpelarea deputatei Andreea Paul, www.cdep.ro/pls/parlam/interpelari2015.detalii?idi=46312&idl=1



Facebook

Cultură şi calitatea vieţii 1918-2018. Câteva reflecţii

Cultura, alături de economie şi politică, este parte a condiţiilor de viaţă din societate. Valorile modelează aspiraţiile oamenilor pentru o viaţă (mai) bună, ceea ce este o sursă a variaţiei calităţii vieţii în spaţiu şi timp. Cultura creează nevoi pe care comunitatea le consideră esenţiale pentru bunăstarea ei. Lectura, vizionarea spectacolelor de teatru sau film, ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Soluţia de ultimă instanţă

Dacă analizăm datele din tabelul de mai sus, vom observa că finanţarea pierderilor acumulate în băncile „too big to fail” prin majorarea nesustenabilă a datoriilor guvernamentale a reprezentat soluţia de ultimă instanţă utilizată de Fed, BCE şi BCJ după aproape două decenii de „altruism monetar”. Evident, aceste „naţionalizări” de credite putrede, practicate în mod sistematic ...

Alin Gavreliuc, Psihologia socială și dinamica personalității. Acumulări, sinteze, perspectve, Iași, Editura Polirom, 2019 (519 p.)

Lectura sagace a cărţii domnului Alin Gavreliuc, profesor la Universitatea de Vest din Timişoara, va dezvălui rosturile psihologiei sociale, care în viziunea autorului sunt acelea de a ne ajuta „Să rămînem şi să sporim calitatea noastră de oameni: discernămîntul, ancorat într‑o serie de atitudini şi valori netranzacţionale, precum renunţarea la sine pentru celălalt, cultivarea libertăţii, ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Două decenii pierdute

După cum este cunoscut, economia Zonei Euro (ZE) a fost grav afectată de implozia economico-financiară din 2008. Din această cauză, ZE a înregistrat în ultimul deceniu o creştere economică cu mult sub aşteptări. Într-adevăr, dacă analizăm la nivel mondial dinamica produsului intern brut (PIB) cuantificat în dolari internaţionali, vom constata ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Se mai poate salva Zona Euro?

Aşa cum rezultă din studiul de caz anterior, solvabilitatea guvernului francez este în acest moment extrem de precară datorită nivelului nesustenabil al datoriilor acumulate. Guvernul francez s-a împotmolit, deci, în datorii. Şi în aceeaşi situaţie se află şi guvernele din Grecia, Portugalia, Italia, Belgia, Cipru şi Spania. În toate aceste ţări, reducerea datoriilor guvernamentale nu ...

Clasă şi educație. Inegalitate şi reproducere socială în învățământul românesc

În luna decembrie 2018 a apărut cartea lui Sebastian Țoc, cercetător ICCV, Clasă şi educație. Inegalitate şi reproducere socială în învățământul românesc, București, Editura Pro Universitaria. Cartea își propune să explice cum factorii socio-familiali și cei școlari influențează în diverse contexte rezultatele educaționale ale elevilor. Fiind compusă din cinci capitole, introducere și concluzii, lucrarea ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Studiu de caz: datoria publică a Franţei

Dar cum poate fi validată afirmaţia că guvernele menţionate sunt înglodate în datorii? Evident, printr-un studiu de caz ipotetic. Să presupunem, deci, că executivul de la Paris va decide ameliorarea semnificativă a bonităţii sale financiare prin diminuarea nivelului datoriei publice de la 100% la 50% din PIB. Să presupunem, de asemenea, că Franţa va înregistra ...

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 6. Salariaţii din sectorul public: de la percepţia falsă la realitatea statului minimal

Creşterea numărului de salariaţi din sectorul public al economiei reprezintă o problemă crucială în cazul ţării noastre. Deşi foarte mulţi compatrioţi cred că numărul de salariaţi din învăţământ, sănătate, apărare şi administraţia publică este mult prea mare, această percepţie, indusă în mod sistematic de anumiţi lideri de opinie, este complet falsă, întrucât locuitorii ţării noastre beneficiază ...