Patronajul sociologiei în România

S. C. S-a discutat în șoaptă despre „bătălia” pentru șefia Catedrei de sociologie de la Univesitatea din București și pentru patronarea sociologiei în România. Când, în 1962, m-am mutat de la Universitatea din Iași la Universitatea din București, profesorul Tudor Bugnariu era Decanul Facultății de Filozofie.

Tudor Bugnariu

Mai târziu, când am ajuns asistent, l-am admirat pentru poziția demnă pe care a avut-o în unele situații critice. Îmi aduc aminte că, după manifestația studenților din preajma Crăciunului din anul 1968, în atmosfera acţiunilor contestatare studenţeşti din Franţa, studenţii căminiști de la Filozofie și de la alte facultăți au organizat spontan un marş pe „Şase a treia” (Bdul „6 Martie”), pe traseul Piaţa Operei, statuia lui Mihail Kogălniceanu, toate cadrele didactice din Facultatea de Filozofie au fost convocate în Amfiteatrul „Vasile Conta” pentru a fi prelucrate. Un colonel de la Securitate – așa s-a prezentat – ne-a comunicat că de a doua zi studenții nu vor mai avea acces pe intrarea principală a clădirii unde erau Rectoratul, Facultatea de Științe Juridice și Facultatea de Filozofie, iar cadrele didactice vor trebui să se legitimeze de fiecare dată când vin la facultate. Profesorul Tudor Bugnariu s-a ridicat din bancă și, cu glas domol, dar hotărât, a întrebat „Când ne veți obiga să ocolim Facultatea, să trecem pe celălalt troturar?”. Am continuat să folosim intrarea principală și noi, și studenții, fără a ne legitima. Știam că profesorul Tudor Bugnariu era mambru PCR încă din ilegalitate, că era ginerele lui Lucian Blaga. După Decembrie ’89, am aflat că securitatea îl urmărea pas cu pas. Doamna Dorli Blaga, soția profesorului, a dezvăluit în presă că Securitatea împânzise casa cu microfoane.

Profesorul Iancu Filipescu

I. F. Și eu am unele amintiri despre profesorul Tudor Bugnariu. În anii ’80, își petrecea, împreună cu familia, vacanțele de vară în Șcheii Brașovului, aproape de casa mea părintească. Familia Blaga era profund atașată de Scheii Brașovului. Un unchi de-al lui Lucian Blaga a fost protopop, un frate a fost profesor la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov, iar Lucian Blaga însuși a fost un strălucit elev al acestuia. Una dintre piesele de teatru ale lui Lucian Blaga zugrăvește personalitatea lui Anton Pan, dar și personaje din Schei. Am aflat de la Tudor Bugnariu câteva lucruri interesante despre reinstituționalizarea sociologiei în Ronmânia.

Într-una din discuții, l-am întrebat pe Tudor Bugnariu de ce, având în vedere activitatea lui politică, nu a ocupat funcții mai înalte în PCR., iar răspunsul a fost acesta: „I-am spus lui Gheorghe Gheorghiu-Dej că nu este admisibil ca niște conducători ai unui partid muncitoresc să se mute în vilele burghezilor”. Mi-a mai spus că Ceaușescu este un mincinos, că nu a fost membru în Comitetul Național Antifascist. Dacă eu aș fi spus numai 1% din ceea ce mi-a relatat el, aș fi fost arestat. Profesorul Tudor Bugnariu nu m-a contrazis. Și încă ceva: o delegație a Academiei RPR, din care făcea și el parte, s-a dus la Gheorghe Gheorghiu-Dej cu propunerea de a accepta să devină Membru de Onoare al Academiei. Gheorhghe Gheorgiu-Dej a refuzat propunerea, spunând că el este muncitor, electrician, și că este Șef al Statului”. Nicolae Ceaușescu nu făcut acest gest! Mai târziu, am aflat că Tudor Bugnariu, la propunerea de a deveni din membru corespondent membru titular al Academiei RSR, a renunțat în favoarea filozofului D. D. Roșca.

În 1958, Tudor Bugnariu a fost numit membru și secretar general al Comitetului Național Român de Sociologie, în care calitate a avut un rol important în organizarea activității acestei instituții, cât și în crearea unei secții de cercetare sociologică la Institutul de Filozofie. Această activitate a fost susținută de primirea unei scrisori din partea Academiei URSS. Împreună cu Traian Herseni, a inițiat un proiect de redactare a unei istorii a sociologiei românești. Traian Herseni își rezervase dreptul de a elabora partea nemarxistă a acestei istorii, iar lui Tudor Bugnariu i-a revenit sarcina redactării părții destinate istoriei sociologiei marxiste. Proiectul a eșuat. Tot Tudor Bugnariu mi-a spus că a fost propus să organizeze învățământul sociologic din România și să fie șef al Catedrei de sociologie din Universitatea din București, dar a refuzat.

Miron Constantinescu

În plină ascensiune politică, Miron Constantinescu a devenit conducătorul de jure și de facto al mișcării sociologice din România.

Puțini sociologi formați după 1989 știu că Miron Constantinescu a făcut cercetări de teren și că a publicat studii consistente înainte de 1944.

S. C. Vice-președintele Asociației Române de Sociologie, conf. univ. dr. Cornel Constantinescu, de la Universitatea din Pitești, împreună cu Catedra de sociologie de la Facultatea de Teologie și Asistență socială a Universității din Pitești au organizat, în 2018, la 9 mai, o manifestare științifică în comuna Bogați pentru a marca împlinirea a 80 de ani de la cercetarea sociologică a comunei, la care a participat și Miron Constantinescu. Ai participat și tu. Și-au amintit localnicii despre această cercetare? Profesorul Cornel Constantinescu mi-a spus că la manifestarea similară din anul 2008, învățătorul pensionar Ion M. Dumitru, în vârstă de 100 de ani, a povestit despre cercetarea sociologică a comunei.

I. F. Proiectarea și realizarea cercetării celor 60 de sate aparține, în primul rând, lui Anton Golopenția și dr. Georgescu, cu acceptul, în cele din urmă, al lui Dimitrie Gusti.

S. C. Personal, consider că s-a supraestimat rolul profesorului Miron Constantinescu în instituționalizarea învățământului sociologic din România. Înaintea noastră, în Polonia, Ungaria, R. D. Germană se reinstituise sociologia. În URSS, se făceau cercetări sociologice. Cred că profesorul Miron Constantinescu a prins pulsul pe linie de partid. Tot atât de adevărat este că a fost un sprijin solid în existența Catedrei de sociologie. Când unele cadre didactice din Facultatea de Filozofie susțineau că adevărata sociologie este socialismul științific sau materialismul dialectic, noi ne apăram cu notele de curs tipărite ale profesorului Miron Constantinescu, în care era scris negru pe alb că sociologia are identitate de necontestat ca știință socială, a ansamblului raporturilor sociale, a structurilor și proceselor sociale, a acțiunilor și luptelor sociale. Noi, cei din Catedra de sociologie, ne permiteam să semnalăm, pe baza cercetărilor din practica studențească, problemele pe care le ridicau comunitățile rurale și colectivele de muncitori. Era, se poate spune, o critică obiectivă a realității sociale. Ne prevalam de funcțiile sociologiei, așa cum le enumerase profesorul Miron Constantinescu.

I. F. Ce conta când mergeam cu studenții în practică, prezentându-ne la Comitetul Județean al P.C.R., nu era funcția critică a sociologiei, ci numele lui Miron Constantinescu. De multe ori se comunica în prealabil de la cabinetul lui Miron Constantinescu că studenții de la sociologie vin în practica de cercetare. Beneficiam de anumite facilități privind cazarea, masa și deplasarea în județ. Cei de la partid nu se amestecau în desfășurarea cercetărilor, dar ne cereau să le prezentăm întâi lor rezultatele cercetărilor, în special aspectele critice, pentru a nu le afla de la CC al PCR.

I. F. Îmi aduc aminte că în 1973, când am mers în practica studențească la Brașov – eu eram cercetător la Laboratorul de sociologie al Universității –, am fost primit de secretarul cu propaganda, Ștefan Antoniu, tatăl unui fost coleg de-al meu de liceu, care m-a rugat să-i comunicăm aspectele critice, să nu procedăm ca Ovidiu Bădina, care s-a grăbit să le prezinte direct la CC.

Într-o altă practică studențească de cercetare, prin 1971/72, tov. Năstase și nu mai știu cum, proaspăt absolvent al Facultății de Filologie (Universitatea din București), a convocat activul de partid al județului. Conducătorii echipelor studențești au fost invitați să prezinte rezultatele investigațiilor. Ai fost și tu, și alți membri ai catedrei și ai laboratorului (Ion Constantinescu, Virgil Constantinescu, Andrei Stănoiu) la acea adunare. Au fost și Vasile V. Caramelea, și Cătălin Zamfir, care îndrumau practica studenților de la Secția de Filozofie.  Eu am făcut greșeala de a lua în serios funcția critică a sociologie. Am înșirat necazurile oamenilor: că primarul comunei Oarja fură, că podul spre Combinatul Petrochimic din Pitești nu a fost bine plasat ș.a.m.d. Din sală s-a ridicat un activist de partid: „Tovarășul profesor, dvs. nu sunteți purtător de cuvânt al localnicilor, ci sociolog!”. Am tăcut.

S. C. Nu aș vrea să se supere domnul profesor Ioan Drăgan, fostul șef de jure al Catedrei de sociologie de la înființare, până în 1977, și apoi al colectivului de sociologie din cadrul Catedrei de economie-sociologie, până în 1989. A fost un factor de echilibru. Îi datorez aprobarea în 1968 a transferului meu de la Institutul de Psihologie al Academiei R.S.R. la Secția de sociologie de la Universitatea din București. În 1992, a făcut parte din comisia pentru ocuparea postului didactic de profesor, concurs în urma căruia am revenit la Catedra de sociologie. Totuși, mi se pare mult prea mult să asociem cuvântul „sacerdoțiu” numelui lui Miron Constantinescu. Din cât îmi dau seama, Miron Constantinescu avea mai multă chemare și vocație pentru politică decât pentru catedra universitară. S-ar putea să mă înșel…

I. F. Eu l-am avut șef pe Ion Drăgan, ca director adjunct al Laboratorului (1971-1974) și la Centrul de Sociologie (1974), până când am plecat ca asistent de sociologie industrială și de filozofie la actuala Universitate Politehnica din București. Revin la firul discuției.

La examenul de admitere au fost afișate 25 locuri, la fel ca și la secțiile de Filozofie, Psihologie, Pedagogie. Începând cu anul universitar 1967/68, numărul studenților de la Sociologie s-a dublat, iar din anii 1969 și până 1977, numărul lor s-a triplat. Cum se explică acest lucru? Miron Constantinescu, ajuns din nou mare demnitar, a trimis ministerelor o scrisoare, prin care cei din conducere acestora au fost întrebați dacă au nevoie de sociologi. După numărul mare de cereri, Miron Constantinescu ne-a spus că trebuie să dublăm, apoi să triplăm numărul de locuri. Desigur că în contextul social-istoric de atunci, într-o economie centralizată, etatistă, cererea de sociologi pe piața muncii era foarte limitată. Facultatea de Filozofie pregătea, în principal, profesori de liceu. 

S. C. Profesorul Miron Constantinescu a procedat în același mod la apariția primului număr al revistei „Viitorul social”, în 1972. Din ordinul ministrului transporturilor, ajunseseră să facă abonamente la revistă toți șefii de gară. Minunea nu a durat nici trei numere ale revistei.

I. F. În realitate, doctoratul în sociologie s-a menținut la universitățile din București, Cluj și Iași și după 1977. Se susțineau teze de doctorat și la Academia de Studii Social-Politice și Administrative (fostă „Ștefan Gheorghiu”). S-au menținut și cursurile de sociologie industrială la institutele tehnice, sociologia medicinii la Institutul de Medicină și Farmacie (curs desființat după 1989), sociologie economică (Academia de Studii Economice), sociologia culturii (Instutul de Artă Teatrală și Cinematografie), sociologia urbană (Institutul de Arhitectură), sociologia rurală (Institutul Agronomic).

S. C. Să ne întoarcem în 1966. Când ai dat tu examen de admitere și de fapt până în 1990, era împotriva legii învățământului să te înscrii la mai multe facultăți. Astăzi, absolvenții de liceu, chiar cei care nu au luat bacalaureatul, se pot înscrie la examenul de admitere la două, trei sau patru facultăți de stat sau particulare dacă își permit să plătească tot atâtea taxe. Pentru facultăți este bine din punct de vedere financiar, dar nu tot atât de bine în ce privește motivația viitorilor studenți pentru specializarea de profil a facultății. Profesorii, cei care sunt numai dascăli, nu și cei ocupați cu alte slujbe aducătoare de venituri substanțiale, fac turnee prin licee să „promoveze” facultățile în care își desfășoară cu pasiune și competență activitatea. Am rămas interzis când am văzut pe site-ul unei facultăți din București că li se mulțumește celor care s-au înscris la examenul de admitere. Despre ce exigență mai poate fi vorba?! Dar… asta este. Cum se spune în limbajul cazon: „Am fost noi și la operă și am rezistat”. Îți amintești în ce a constat examenul de admitere? La ce materii? Ce subiecte au fost? S-a putut copia?

I. F. Examenul a constat în două probe: Filozofie, scris, și Istorie, scris și oral. La probele scrise, am avut la alegere două subiecte. La Istorie am ales „Întemeierea Țării Românești”, iar la Filozofie „Legea unității și luptei contrariilor”. Nu era vorba, din fericire, de documente de partid, fiind o perioadă de „interregn”, Gheorghe Gheorghiu-Dej murise și nu se mai foloseau documentele de partid de pe vremea lui, iar cultul lui Nicolae Ceaușescu încă nu se manifesta.