În cartea de față încerc să explic că modernitatea există în orice societate, însă valorile și standardele sale nu ființează peste tot în integralitatea lor, ci doar ca procese tendențiale universale. Astăzi, este dificil de a cunoaște societăți neatinse deloc de modernitate. Fără îndoială, trebuie făcută distincția între folosirea unor produse ale modernității și organizarea societății după principii și norme ale modernității.
Eu abordez modernitatea ca tip de evoluţie în societăţile și în zonele cu o economie insuficient funcţională. Din cauza decalajului dintre ritmul mai alert de înnoire instituţională şi progresul economic mai lent, modernizarea culturală, politică şi intelectuală devansează modernizarea economică în aceste societăţi. Ideea de bază a cărţii este că modernitatea s-a impus ca o tendinţă de neevitat datorită nivelului de dezvoltare economică a Europei Occidentale, ceea ce a dus la acţiunea ei ca factor de presiune asupra celorlalte societăţi, indiferent de nivelul dezvoltării economice și al bunăstării. Modernitatea occidentală s-a produs de la sine, în mod natural, fără intervenția sau constrângerea prescrisă într-un proiect sau într-o strategie de modernizare special elaborată, fiind o consecinţă a dezvoltării economice şi a revoluţiilor ştiinţifică şi tehnologică. Societăţile cu modernitate solid structurată au vocaţia universalistă și urmăresc difuzarea şi impunerea propriilor valori, prin o diversitate de căi, peste tot în lume. În același timp, trebuie să se ia în considerare şi vocaţia expansionistă şi/sau de dominare a statelor apusene, prin difuzarea şi impunerea propriilor valori datorită puterii ce le-o conferă dezvoltarea tehnologică și economică. În consecință, modernitatea apare ca un standard produs de procesul de modernizare în și de către Occident, fiind considerat model de dezvoltare pentru orice altă societate de a ajunge la acelaşi nivel de dezvoltare ca ţările vestice.
Termenul de modernitate tendențială este potrivit pentru înțelegerea procesului de modernizare în societățile cu o economie precară. Eu explic modernitatea tendenţială prin contexte istorice, politice, geopolitice, culturale care au determinat ca o societate cu o economie subdezvoltată să construiască structuri statale, sociale și instituționale moderne.
Precizez că acest concept l-am elaborat, inițial, pentru a descrie modernizarea românească, dar, după mai multe reflecții, am ajuns la concluzia că el este potrivit nu doar în studiul evoluției moderne românești, ci are vocația de generalizare în analizele asupra dezvoltării moderne din orice societate fiindcă deficitul de modernitate nu este un fenomen specific românesc. Conceptul de modernitate tendențială l-am formulat, pentru prima dată, în lucrarea Formele fără fond, un brand românesc, ca modalitate de analiză a evoluției dezvoltării moderne prin formele fără fond. Modernitatea tendențială caracterizează toate etapele modernizării societății românești: perioada de după constituirea statului național în 1859, perioada dintre cele două războaie mondiale, perioada comunistă și perioada post-comunistă. Chiar dacă aceste perioade nu au avut un ritm omogen de dezvoltare, cred că modernitatea tendențială este esența procesului evolutiv al României moderne. De la sfârșitul secolului al XVIII-lea până în zilele noastre, modernizarea culturală, politică și intelectuală a fost calea de afirmare a modernității românești. De altfel, societatea românească de astăzi nu dispune de un program național de dezvoltare în care modernitatea, ca dominantă a întregului proiect de modernizare, să fie asumată de către elita intelectuală și politică. Acesta este motivul pentru care multe din procesele de modernizare din România sunt similare cu cele din țările cu economii insuficient dezvoltate, o situație care poate fi, de asemenea, întâlnită și în alte state ale Uniunii Europene.
În analiza mea evit termeni precum ,,modernitate târzie” fiindcă acest concept accentuează întârzierea unor societăţi faţă de alte societăţi, dar o modernitate care ar urma același trend ca în Occident. Există o modernitate prefigurată din contextele specifice derivate din istoria și cultura proprii, dar şi din poziţia geopolitică a unei națiuni și, din cauza acestui fapt, modernitatea nu a devenit un modus vivendi pentru fiecare individ, fiecare instituţie sau grup social. Ea este mai mult o tendinţă şi nu o evidenţă. Când vorbim de modernitate, alături de contextele interne trebuie să luăm în discuţie experienţele geopolitice şi istorice trăite de către fiecare societate în tranziţia de la naţiune la statul national. În țările care au devenit state independente, modernizarea a fost şi este încă un proces de construcţie politică instituţională, prioritate având construcţia și întărirea rolului și funcțiilor statului naţional. Problemele privind dezvoltarea economică şi socială au fost amânate sau subordonate chestiunii naţionale deoarece esenţială rămânea conturarea unei identităţi naţionale. Modernizarea şi modernitatea au constituit cadre şi căi pentru câştigarea independenţei statului naţional şi funcționarea instituțiilor statului.
În capitolul I, Modernitatea, analizez conceptul de modernitate, principiile și caracteristicile modernităţii, programul cultural și politic și consecințele sociale ale modernității. În acest capitolul încerc să clarific sensul modernității conturat în studii clasice din științele sociale, care mi se par relevante și utile pentru a înțelege realitatea socială. Plec de la premisa că modernitatea a apărut în Occident ca schimbare produsă în și din interiorul Occidentului pe o durată de sute de ani și nu ca un proiect impus sau adoptat.
În capitolul II, Modernizarea, calea către modernitate, argumentez că modernizarea este un proces stadial prin însăşi natura sa, a cărui dinamică este dată de permanenta schimbare a realităților sociale prin acţiunea de a le sincroniza cu caracteristicile cerute de actualitate ori de adaptarea la cerinţele prezentului. Modernizarea tendențială este predominant politică acolo unde dezvoltarea societății nu include transformarea ei de ansamblu, ci are loc numai la nivelele politic, instituțional și juridic.
În capitolul III, Tipuri de modernitate, inventariez și discut conceptele și perspectivele despre modernitatea reflexivă, modernitatea lichidă, modernitatea organizată, modernităţi multiple, modernitatea asiatică – japoneză, comprimată, greșită, modernitatea chineză – și modernitatea latino-americană.
În capitolul IV, Modernitatea tendențială, abordez noțiunile ”tendenţială și tendenţialitate”, modernitatea tendenţială – un model explicativ al evoluţiei moderne, trăsături ale modernității tendențiale, lipsa dominantei definite la nivel de proiect de modernitate. Examinez modernitatea ca stare tendenţială în societăţile unde ea nu se instituie ca o certitudine pe toate palierele organismului social fiindcă ea este inconsistentă şi se manifestă inegal pe diferite domenii.
În capitolul V, Elitele, între retorica și realitatea modernității, evidenţiez rolul elitelor (economice, politice, culturale) în promovarea şi susţinerea modernizării și a modernității. Modernitatea tendenţială se produce ca schimbare de sus în jos, deci de la minoritatea educată în spiritul modernităţii şi orientată spre transformări moderne, către o majoritate indiferentă sau ostilă schimbării. Procesul de modernizare și-a arătat limitele, bazat, precumpănitor, pe socializarea elitelor pentru modernitate, pe o retorică a acestora despre modernitate, adeseori inadecvată realităților sociale și naționale.
În capitolul VI, Spațiul de dezvoltare modernă, argumentez importanța spațiului de dezvoltare în afirmarea și susținerea principiilor și normelor modernității pornind de la premisa că există un spațiu emergent de modernitate, peremptoriu fiind spaţiul occidental în care s-a manifestat permanent un spirit și o atitudine favorabile schimbării moderne. O scurtă prezentare a evoluției istorice a spațiului occidental subliniază organicitatea modernității sale.
În capitolul VII, Modernizarea ruralului, expun analiza asupra relației dintre dezvoltarea modernă și țărănime în contextul acțiunii modernizării și a modernității în spațiul rural și agrar. Modernitatea tendențială a fost și este generată de efectele modernizării și ale modernității asupra țărănimii și mediului rural.
În capitolul VIII, Statul producător de modernitate, discut despre rolul statului în producerea modernităţii în societăţile cu fundamente economice şi materiale insuficient dezvoltate. La acest nivel, aduc argumente că din cauza intervenţiei statului modernitatea apare ca o tendinţă, un proces care nu este organizat in jurul unei forme instituţionale moderne dominante clare.
Cartea se încheie cu Concluzii: Tendenţialitatea universală a modernității, o sinteză despre modernitatea tendențială ca dimensiune a societăților actuale rezultată din interacțiunealorreciprocă.
După cum se vede din descrierea conținutului, acest volum încearcă o interpretare a caracterului tendenţial al modernității ca urmare a dinamicii proceselor sociale specifice de schimbare istorică în diferite contexte naționale și regionale.
CUPRINS
Introducere
Capitolul I. Modernitatea
I.1. Conceptul de modernitate
I.2. Principiile modernităţii
I.3. Caracteristicile modernității
I .4. Programul cultural și politic al modernității
I.5. Consecințe sociale ale modernității
Capitolul II. Modernizarea, calea către modernitate
Capitolul III. Tipuri de modernitate
III.1. Modernitatea reflexivă
III.2. Modernitatea lichidă
III.3. Modernitatea organizată
III.4. Modernităţi multiple
III. 5. Modernitatea asiatică
III. 5.1. Modernitatea japoneză
III. 5.2. Modernitatea comprimată
III. 5.3. Modernitatea greșită
III. 5.4. Modernitatea chineză
III. 6. Modernitatea latino-americană
Capitolul IV. Modernitatea tendențială
IV.1. Tendenţială și tendenţialitate
- 2. Modernitatea tendenţială, model de explicativ al evoluţiei moderne
- 3. Trăsături ale modernității tendențiale
- 4. Rezistența la modernitate
- 5. Lipsa dominantei la nivel de proiect de modernitate
Capitolul V. Elitele între retorica și realitatea modernității
Capitolul VI. Spațiul de dezvoltare modernă
Capitolul VII. Modernizarea ruralului
Capitolul VIII. Statul producător de modernitate
Concluzii: Tendenţialitatea universală a modernității
Bibliografie
Indice de nume, de termeni şi de titluri de lucrări
