Romania Sociala logo
Menu

Nu toți plagiatorii sunt neobrăzați

autor:   11 May 2016   

Septimiu Chelcea

Să nu-i băgăm pe toți plagiatorii în aceeași oală sau în același cazan cu smoală. Sunt plagiatori și plagiatori, deși plagiatul înseamnă unul și același lucru: furt intelectual.

O glumă amară

Circulă pe rețelele de socializare un text despre modul de desfășurare a examenelor scrisem în universitățile din România.

Anul I. Profesorul privește pe fereastră… Studenţii copiază pe rupte. Când profesorul se întoarce cu faţa la ei, studenţii se prefac că scriu de zor…

Anul II. Profesorul privește pe fereastră… Studenţii copiază pe rupte. Când profesorul se întoarce cu faţa la ei, studenții copiază în continuare. Când profesorul se încruntă, studenţii se prefac că scriu de zor…

Anul III. Profesorul privește pe fereastră … Studenţii copiază pe rupte. Când profesorul se întoarce cu faţa la ei, studenții continuă să copieze. Când studenții se încruntă, profesorul se întoarce și privește pe fereastră…

Este doar o glumă, dar ea atrage atenția asupra climatului din universități, punând o întrebare gravă: „Este cultura universitară de azi o cultură a plagiatului?”. Am încercat să răspund la această întrebare pe baza unor cercetări sociologice concrete (vezi Chelcea, 2008).

Ce este plagiatul?

Cuvântul „plagiat” provine din limba latină (plagiarius, persoană care fură sclavi). Satirizând moravurile vremii, Marţial (Marcus Valerius Martialis, c. 40 – c. 104) a folosit pentru prima dată cuvântul „plagiat” pentru a-l ridiculiza pe Fidentinus („încrezutul”, „îndrăznețul” – poreclă dată unui plagiator stângaci), care îi recita versurile ca şi cum ar fi fost „stăpânul” lor (Kolich, 1983, p. 143, apud Bowden, 1996, p. 82).  Iată epigrama lui Marțial, în traducerea lui Tudor Măinescu (1961):

Unui plagiator

Poemul acesta, Fidentine,

Îl recunosc, e scris de mine.

Dar îl reciți atât de rău,

C-a început să fie-al tău.

plagiat-fotoIn secula seculorum, înţelesul cuvântului s-a cristalizat ca furt din proprietatea intelectuală.  Leonard P. Stavinsky (1973, p. 447) dă plagiatului următaoare definiţie: „Prezentarea muncii altuia pentru a îndeplini cerinţele academice constituie plagiat. Manuscrisul ’împrumutat’ este prezentat ca rezultat al muncii proprii, fără citarea de rigoare”. Considerăm foarte acceptabilă această definiție.

O tipologie a studenților plagiatori

Pentru construirea unei tipologii, am luat în considerare intersectarea axelor „Îi este rușine că a plagiat/ Nu âi este rușimne” și „Își dă seama că a greșit/Nu ți dă seama”. Au rezultat patru tipuri de plagiatori:

A) „Plagiator-ocazional”, care recur­ge la această practică „din necesitate”, sub presiunea supraîncărcării sau a planificării defectuoase a timpului, dar care încearcă un sen­timent de ruşine când i se reproşează încălcarea regulilor universi­tare şi morale;

B) „Plagiator-neobrăzat”, căruia nu îi este ruşine de sine: ştie că a comis o faptă nepermisă, dar consideră că „toţi fac aşa”;

C) „Plagiator-autocentrat” – cel care nu şi-a dat seama că a comis o fraudă, dar nici nu se ruşinează când i se reproşează public acest lucru;

D) „Plagiator-heterocentrat” – cel care în momentul preluării unui text din diferite lucrări sau de pe internet nu şi-a dat seama că procedează greşit, dar care resimte sentimentul de ruşine când i se arată în public faptul că a procedat incorrect. (Figura 1)

figura-1-plagiat

Fig. 1. Tipologia studenţilor plagiatori

Numărul „plagiatorilor-ocazionali” poate fi redus prin dozarea corespunzătoare a cerinţelor curriculare; cel al „plagiatorilor-hete­rocentraţi” – prin accentuarea dezaprobării publice. „Plagiatorii-neobrăzaţi” – în opinia noastră, cei mai numeroşi – trebuie con­vinşi că nici „normalitatea statistică”, nici „normalitatea morală” nu este cea pe care şi-o reprezintă ei. În fine, asupra „plagiatori­lor-autocentraţi” ar trebui să se acţioneze psihosociologic pentru acceptarea normelor sociale. În toate cazurile, se impune învăţarea şi exersarea stilului de redactare a lucrărilor ştiinţifice – eventu­al, prin includerea în anul I în curriculă a unui laborator special sau, mai eficient, prin atenţia acordată de către toţi profesorii mo­dului de redactare a referatelor, recenziilor şi lucrărilor scrise la examene.

Plagiatorii neobrăzați din studenție – doctoranzi plagiatori  

Am întrebat o doctorandă din Departamentul de Științe Politice de la Universitatea din Pittbourg ce se întâmplă dacă în cursul stadiului de pregătire cineva prezintă o parte a tezei de doctorat în care se dovedeștie că a plagiat. Răspunsul a fost prompt: „Se sinucide intelctual”.

Se pare că la noi doctoranzii care plagiază iubesc viață, nu-i bate gândul sinuciderii intelectuale, ci îi bântuie dorința de a se afirma în politică, în viața publică și chiar academică. Când am denunțat plagiatul unor doctoranzi, colegii mei din Consiliul Școlii Doctorale au arătat clemență: să le mai dăm o șansă, s-a întâmplat. Șansă, după șansă până obțin titlul de doctor în știință. Și apoi privesc de sus, de la înălțimea poziției sociale pe care s-au cățărat.

Luni, 9 mai a.c., Senatul Rămâniei, în calitate de cameră decizională, a adoptat, fără niciun vot împotrivă, modificarea Legii educaţiei prin care şcolile doctorale au responsabilitatea de a analiză sesizările privind plagiatele din doctorate, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) urmând să avizeze verdictul.
Clemența față de plagiatorii neobrăzați nu mai trebuie tolerată. Exmatricularea din școlile doctorala trebuie să fie lege, nu excepție!

 

Bibliografie

Bowden, Darise (1996), „Coming to terms: Plagiarism”, în The English Journal, 85, 4, pp. 82-84.

Chelcea, Septimiu (2008), „Cultura universitară – cultură a plagiatului?”, în S. Chelcea (coord.). Rușinea și vinovăția în spațiul public. Spre o sociologie a emoțiilor (pp. 236-247). București: Editura Humanitas.

Kolich, Augustus M. (1983), „Plagiarism: The worm of reason”, în. College English, 45, 2, pp. 141-148.

Stavinsky, Leonard P. (1973), „Term paper „mills”, academic plagiarism, and state eegulation”, în Political Science Quarterly, 88, 3, pp. 445-461.



Facebook

Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV): la 30 de ani. Un institut unic în lume?

Împlinirea unei vârste este un moment emoționant. Oamenii și instituțiile construite de ei sunt sisteme vii. Se marchează momentul „nașterii” și o trecere în revistă a ce au făcut în viața lor ființele vii. Nașterea lor este un moment important, dar doar ca o virtualitate. Viața cuiva este umplută cu ce a făcut, faptele ...

Răcnetocrația – ca ipostază a iohanizării

După finalizarea celor cinci ani de Certocrație neobăsistă, dezvoltată creator „pas cu pas” sub auspiciile „lucrului bine făcut”, fostul și actualul (eternul?!) nostru Prezident, neștiind încotroceni s-o apuce, a dat buzna în noul cincinal al tranziției, de la socialismul multilateral dezvoltat la capitalismul multilateral dezolant, în uralele entuziaste ale celor ...

Eminescu, oglinda unei stagnări sociale istorice?

Miercuri 15 ianuarie 2020 se  împlinesc 170 de ani de la nașterea poetului național, Mihai Eminescu. O curgere temporală semnificativă, în a cărei vâltoare genialitatea eminesciană nu și-a erodat influența, ba dimpotrivă și-a amplificat profunzimea, și-a redesenat corespondența în viitorul atâtor generații, devenind șocant de actuală astăzi, mai ales în exprimarea sa ideologică, pornind de la ...

Reorganizarea Ministerului Muncii: punct de vedere al ICCV & ARS

La începutul lunii decembrie 2019, ICCV si ARS au înaintat Ministerului Muncii un punct de vedere asupra proiectului de HG privind reorganizarea Ministerului. Publicăm, pe aceasta cale, conținutul documentului respectiv, la care ICCV si ARS nu au primit niciun răspuns. Punctul de vedere al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) ...

De ce se spune despre canadieni că ar fi fericiți?

Întrebarea și tematica sunt legitime, în măsura în care Canada se plasează constant pe primele locuri din lume la indicele de fericire și la indicele de calitate a vieții. Cum trăiesc de aproape 40 de ani în Canada, mă întreb cum aș putea povesti „fericirea din Canada”? Desigur nu voi putea evita unghiul privilegiat ...

O întrebare: ce fel de cârmaci, ce fel de comandant?

Circulă în ultimul timp o filozofie sintetizată în dictonul: statul de drept. Formularea este normală, dar riscă să fie banală şi, extinsă, chiar periculoasă. Cu toţii vrem justiţie, desigur. Nu orice justiţie, ci bună, corectă. Statul are misiunea de a crea legi şi de a acţiona pentru impunerea lor. Nu există un stat care ...

România deleuziană. Fragmentul XXXVI despre milă (II)

Motto „ Milă voiesc iar nu jertfă” ( Matei, 9/13) Mila față în față cu Legea: Să ne ducem la textul evanghelic pentru a înțelege problema în cauză. „Şi au adus la El fariseii şi cărturarii pe o femeie, prinsă în adulter şi, aşezând-o în mijloc, Au zis Lui: Învăţătorule, ...

Academia Română a acordat premiul „Mircea Florian” categoria filosofie sociologului Alfred Bulai

Academia Română a organizat în data de 12 decembrie 2019, ceremonia de decernare a premiilor pentru cele mai reprezentative creații științifice și culturale realizate în anul 2017. Evenimentul s-a desfășurat în Aula Academiei Române, începând cu ora 11.00 și a fost condus de Acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, în prezența Biroului Prezidiului și a ...