Romania Sociala logo
Menu

Nu toți plagiatorii sunt neobrăzați

autor:   11 May 2016   

Septimiu Chelcea

Să nu-i băgăm pe toți plagiatorii în aceeași oală sau în același cazan cu smoală. Sunt plagiatori și plagiatori, deși plagiatul înseamnă unul și același lucru: furt intelectual.

O glumă amară

Circulă pe rețelele de socializare un text despre modul de desfășurare a examenelor scrisem în universitățile din România.

Anul I. Profesorul privește pe fereastră… Studenţii copiază pe rupte. Când profesorul se întoarce cu faţa la ei, studenţii se prefac că scriu de zor…

Anul II. Profesorul privește pe fereastră… Studenţii copiază pe rupte. Când profesorul se întoarce cu faţa la ei, studenții copiază în continuare. Când profesorul se încruntă, studenţii se prefac că scriu de zor…

Anul III. Profesorul privește pe fereastră … Studenţii copiază pe rupte. Când profesorul se întoarce cu faţa la ei, studenții continuă să copieze. Când studenții se încruntă, profesorul se întoarce și privește pe fereastră…

Este doar o glumă, dar ea atrage atenția asupra climatului din universități, punând o întrebare gravă: „Este cultura universitară de azi o cultură a plagiatului?”. Am încercat să răspund la această întrebare pe baza unor cercetări sociologice concrete (vezi Chelcea, 2008).

Ce este plagiatul?

Cuvântul „plagiat” provine din limba latină (plagiarius, persoană care fură sclavi). Satirizând moravurile vremii, Marţial (Marcus Valerius Martialis, c. 40 – c. 104) a folosit pentru prima dată cuvântul „plagiat” pentru a-l ridiculiza pe Fidentinus („încrezutul”, „îndrăznețul” – poreclă dată unui plagiator stângaci), care îi recita versurile ca şi cum ar fi fost „stăpânul” lor (Kolich, 1983, p. 143, apud Bowden, 1996, p. 82).  Iată epigrama lui Marțial, în traducerea lui Tudor Măinescu (1961):

Unui plagiator

Poemul acesta, Fidentine,

Îl recunosc, e scris de mine.

Dar îl reciți atât de rău,

C-a început să fie-al tău.

plagiat-fotoIn secula seculorum, înţelesul cuvântului s-a cristalizat ca furt din proprietatea intelectuală.  Leonard P. Stavinsky (1973, p. 447) dă plagiatului următaoare definiţie: „Prezentarea muncii altuia pentru a îndeplini cerinţele academice constituie plagiat. Manuscrisul ’împrumutat’ este prezentat ca rezultat al muncii proprii, fără citarea de rigoare”. Considerăm foarte acceptabilă această definiție.

O tipologie a studenților plagiatori

Pentru construirea unei tipologii, am luat în considerare intersectarea axelor „Îi este rușine că a plagiat/ Nu âi este rușimne” și „Își dă seama că a greșit/Nu ți dă seama”. Au rezultat patru tipuri de plagiatori:

A) „Plagiator-ocazional”, care recur­ge la această practică „din necesitate”, sub presiunea supraîncărcării sau a planificării defectuoase a timpului, dar care încearcă un sen­timent de ruşine când i se reproşează încălcarea regulilor universi­tare şi morale;

B) „Plagiator-neobrăzat”, căruia nu îi este ruşine de sine: ştie că a comis o faptă nepermisă, dar consideră că „toţi fac aşa”;

C) „Plagiator-autocentrat” – cel care nu şi-a dat seama că a comis o fraudă, dar nici nu se ruşinează când i se reproşează public acest lucru;

D) „Plagiator-heterocentrat” – cel care în momentul preluării unui text din diferite lucrări sau de pe internet nu şi-a dat seama că procedează greşit, dar care resimte sentimentul de ruşine când i se arată în public faptul că a procedat incorrect. (Figura 1)

figura-1-plagiat

Fig. 1. Tipologia studenţilor plagiatori

Numărul „plagiatorilor-ocazionali” poate fi redus prin dozarea corespunzătoare a cerinţelor curriculare; cel al „plagiatorilor-hete­rocentraţi” – prin accentuarea dezaprobării publice. „Plagiatorii-neobrăzaţi” – în opinia noastră, cei mai numeroşi – trebuie con­vinşi că nici „normalitatea statistică”, nici „normalitatea morală” nu este cea pe care şi-o reprezintă ei. În fine, asupra „plagiatori­lor-autocentraţi” ar trebui să se acţioneze psihosociologic pentru acceptarea normelor sociale. În toate cazurile, se impune învăţarea şi exersarea stilului de redactare a lucrărilor ştiinţifice – eventu­al, prin includerea în anul I în curriculă a unui laborator special sau, mai eficient, prin atenţia acordată de către toţi profesorii mo­dului de redactare a referatelor, recenziilor şi lucrărilor scrise la examene.

Plagiatorii neobrăzați din studenție – doctoranzi plagiatori  

Am întrebat o doctorandă din Departamentul de Științe Politice de la Universitatea din Pittbourg ce se întâmplă dacă în cursul stadiului de pregătire cineva prezintă o parte a tezei de doctorat în care se dovedeștie că a plagiat. Răspunsul a fost prompt: „Se sinucide intelctual”.

Se pare că la noi doctoranzii care plagiază iubesc viață, nu-i bate gândul sinuciderii intelectuale, ci îi bântuie dorința de a se afirma în politică, în viața publică și chiar academică. Când am denunțat plagiatul unor doctoranzi, colegii mei din Consiliul Școlii Doctorale au arătat clemență: să le mai dăm o șansă, s-a întâmplat. Șansă, după șansă până obțin titlul de doctor în știință. Și apoi privesc de sus, de la înălțimea poziției sociale pe care s-au cățărat.

Luni, 9 mai a.c., Senatul Rămâniei, în calitate de cameră decizională, a adoptat, fără niciun vot împotrivă, modificarea Legii educaţiei prin care şcolile doctorale au responsabilitatea de a analiză sesizările privind plagiatele din doctorate, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) urmând să avizeze verdictul.
Clemența față de plagiatorii neobrăzați nu mai trebuie tolerată. Exmatricularea din școlile doctorala trebuie să fie lege, nu excepție!

 

Bibliografie

Bowden, Darise (1996), „Coming to terms: Plagiarism”, în The English Journal, 85, 4, pp. 82-84.

Chelcea, Septimiu (2008), „Cultura universitară – cultură a plagiatului?”, în S. Chelcea (coord.). Rușinea și vinovăția în spațiul public. Spre o sociologie a emoțiilor (pp. 236-247). București: Editura Humanitas.

Kolich, Augustus M. (1983), „Plagiarism: The worm of reason”, în. College English, 45, 2, pp. 141-148.

Stavinsky, Leonard P. (1973), „Term paper „mills”, academic plagiarism, and state eegulation”, în Political Science Quarterly, 88, 3, pp. 445-461.



Facebook

Familia în destinul european. Un proiect creştin de redefinire a relaţiilor dintre familie şi stat

Papa Francisc a subliniat în enciclica sa „Laudato Si” că societatea actuală are o urgentă nevoie de „un umanism capabil să aducă împreună diferitele căi ale cunoaşterii, incluzând economia, în serviciul unei viziuni integrale” (LS 141). Altfel spus, acţiunea de a săvârşi binele presupune un efort comun şi nu dispersat, pentru că Domnul acţionează ...

Ce fel de democrație promovează Parlamentul european?

Am intrat în Uniunea Europeană. E cazul să ne asumăm responsabilitatea: ea va fi așa cum o vom construi noi cu toții Integrarea României în UE intră într-o nouă fază. Am fot cu toții entuziaști. Din întreaga Europă românii aveau cea mai ridicată încredere în noua alianță. Acum începem să vedem și problemele și ...

Indiferent ce se va întâmpla, să nu uităm că suntem profund datori Sorinei

În 24 iunie, în România socială, concludeam la o scurtă reflecţie asupra scandalului SORINA: ”Poate, în final, Sorina va fi ”luată”. Dar atunci noi românii ne-am simţi înfrânţi de o justiţie care nu mai este a noastră, ci capabilă de orice nedreptăţi în numele independenţei ei. Impactul moral va fi dezastros. Singura speranţă: nu ...

26 IUNIE- ZIUA DRAPELULUI NAȚIONAL.

26 IUNIE- ZIUA DRAPELULUI NAȚIONAL.La mulți ani ROMÂNIA! La mulți ani cetățeni ai României care respectați acest simbol sfânt, oriunde v-ați afla!

Mass-media şi construirea opiniei publice

În prezent, sunt revizuite nu numai teoriile clasice ale comunicării (spirala tăcerii, stabilirea ordinii de zi, paza la intrare, fluxul comunicării în două trepte ş.a) în acord cu tehnologia digitală, ci şi ipotezele despre relaţia dintre mass-media şi opinia publică. Este repusă în discuţie chiar problema de fond: influenţează mass-media construirea opiniei publice? Marco Dohle ...

O justiţie absolut incorectă dar definitivă este mai importantă decât soarta unui copil?

Sorina, o fetiță de 8 ani, este târâtă cu brutalitate în văzul multor martori, de o doamnă procuror și băgată cu forța într-o mașină neagră. Sorina țipă disperată: Mami, nu mă lăsa. Evenimentul este filmat și, la televizor, milioane de români sunt șocați și indignați. Asistăm la un eveniment care probabil ...

Gatekeeping: controlul informaţiilor mass-media

Teoria numită metaforic „Paza la intrare” (Gatekeeping) a fost prefigurată încă din primele decenii ale secolului trecut, a fost extinsă considerabil în numeroase cercetări de teren în a doua jumătate a secolului al XX-lea şi a fost revizuită recent, în acord cu noilemedia. Repere Pentru prima dată, termenul de „gate keeper” a fost folosit ...

De ce România nu are un Proiect de Ţară?

Am citi cu mult interes studiile lui Vladimir Pasti şi Iulian Stănescu[1]. Ei constată că, după întreaga perioadă postcomunistă, nu avem o Agendă socială de dezvoltare. Eu aş spune mai apăsat: România nu are un PROIECT DE ȚARĂ. Sunt şi eu nemulţumit că partidele politice în disputele electorale nu luptă cu programe de dezvoltare social-economică ...