În săptămâna centenarului Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, pe malurile Dâmboviţei are loc Marea Revoluţie Fiscală din Noiembrie. Dintre toate modificările la Codul Fiscal, de departe cele mai vii dezbateri le-a suscitat mutarea (aproape) în totalitate a contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.

Ce înseamnă mutarea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat? Potrivit calculelor PSD, ce iau ca etalon salariul mediu pe economie, în 2018 se va înregistra o scădere cu numai 2 lei a costului total al locului de muncă şi o creştere, tot cu 2 lei, a salariului net. În cazul salariului minim, creşterea netului e de 98 lei, foarte  apropiată de acel „Mai dă-le 100 de lei, Nicule!”, din 21 decembrie 1989.

Dacă salariile nu scad, de unde toată tevatura în jurul unei revoluţii fiscale de 2 lei? Problema este că, spre deosebire de contribuţiile angajatorului, cele ale angajatului fac parte din salariul brut. Prin urmare, mutarea contribuţiilor la angajat are ca rezultat fie o creştere simbolică, fie o scădere a salariului net, după bunul plac al angajatorului.

Din ianuarie 2018, creşterea salariilor brute la stat este certă, fiind prevăzută în legea salarizării unitare. Creşterea va fi însă doar pe hârtie, fiind aproape în întregime consumată de mutarea contribuţiilor.

La privat, situaţia este mai complicată. Cum contractele de muncă reprezintă o învoială liberă între părţi şi consemnează valoarea salariului brut (nu a celui net), angajatorii nu au obligaţia legală de a mări salariile brute. Dacă salariile brute rămân aceleaşi, atunci salariile nete scad, deoarece contribuţiile sociale ale angajatului se măresc (de la 16,5% la 35%), iar această creştere nu poate fi atenuată de scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10%. Aşadar, există riscul unor tăieri de salarii, ca în 2010!

Cine – şi, mai ales, de ce ? – a gândit mutarea contribuţiilor? Programul electoral al PSD (indraznestesacrezi.ro) prevedea o creştere etapizată a salariilor în raport cu anul precedent: 20% în 2017 şi 2018, şi 8% în 2019. Programul PSD se referă la adoptarea legii salarizării unitare, dar nu face distincţie între salariul brut şi salariul net. Cum autorii programul electoral PSD sunt Dragnea-Vâlcov, e de la sine înţeles că ei sunt şi autorii revoluţiei fiscale.

Conform datelor INS, creşterea de salarii din 2017 a fost realizată atât prin creşterile din sectorul public (sănătate, administraţie publică, educaţie, apărare, ordine publică), cât şi prin creşterile din sectorul privat, unde lefurile s-au mărit în mai toate domeniile cu 10-20%. Fiindcă mărirea salariilor din sectorul public pentru al doilea an consecutiv e un efort greu de susţinut din buget, creşterea de 20% anunţată pentru anul viitor va fi acoperită aproape în totalitate prin mutarea contribuţiilor de la angajator la angajat. În februarie 2018, angajaţii de la stat vor constata o creştere de 2-3% a salariului net, în fapt câţiva zeci de lei, poate peste 100 de lei în cazul salariilor mai mari.

Cu alte cuvinte, legea salarizării unitare poate fi aplicată numai prin mutarea contribuţiilor de la angajator la angajat, astfel încât ce se pierde la bugetul public cu o mână la capitolul cheltuieli, cu cealaltă mână se câştigă la capitolul venituri.

Care sunt consecinţele revoluţiei fiscale?

• Se rupe – pe termen lung – solidaritatea între angajat şi angajator, adică principiul care, de mai bine de 130 de ani, stă la baza funcţionării sistemelor de asigurări sociale (pensii, sănătate, şomaj). Din acest punct de vedere, trecerea contribuţiilor sociale în seama angajatului reprezintă un experiment unic la nivel european. Contribuţiile angajatorului nu sunt un favor faţă de persoana angajatului, ci reprezintă răspunderea socială a angajatorului faţă de forţa de muncă la modul general.
• Încurajarea exodului forţei de muncă prin adâncirea inegalităţilor economice şi sociale. Revoluţia fiscală produce un dezechilibru sever al împărţirii contribuţiilor sociale: 35% revin angajatului şi numai 2,25% revin angajatorului. Mai mult, se accentuează precarizarea muncii, în totală contradicţie cu modelul social european. A fost complet uitată lecţia primului război mondial, în care armata română nu ar fi obţinut marile sale victorii din 1917 fără elanul soldaţilor cărora li s-au promis pământ şi drept de vot. De ce să mai rămână forţa de muncă în România, când e încovoiată de o asemenea impozitare a muncii şi de salariile mici în raport cu ce oferă vestul Europei?
• Se adânceşte contradicţia între apartenenţa declarată a PSD la stânga, la social-democraţie, şi măsurile pe care le promovează PSD la guvernare. Nu e prima dată când guvernări girate de PSD iau măsuri ce nu au nimic în comun cu valorile stângii (achiesarea la cota unică e cel mai bun exemplu): justiţie socială, egalitate, solidaritate, susţinerea muncii în faţa capitalului etc. Mai mult, asemenea măsuri accentuează poziţia tristă a României, aceea de cea mai inegală ţară din Uniunea Europeană.
• Reapare riscul apariţiei protestelor de stradă. Patronatele, mai ales marii angajatori şi îndeosebi corporaţiile multinaţionale, s-au pronunţat public împotriva revoluţiei fiscale marca Dragnea-Vâlcov. De altfel, multinaţionalele nu-şi ascund deloc ostilitatea faţă de PSD-ALDE, a căror guvernare stă la originea creşterii salariilor din ultimii ani, lucru ce le-a afectat consistenta marjă de profit. Concesiile trecute, prezente şi viitoare ale guvernărilor PSD – eliminarea impozitului pe dividende, redevenţele mici, codul muncii favorabil patronatelor etc. – cântăresc prea puţin în faţa acestui fapt esenţial. Unii angajatori pot juca la ofsaid: adică să nu mărească salariile brute ale angajaţilor – nicio lege nu-i obligă la aşa ceva -, pentru ca să scadă netul acestora. Asta pentru a scoate uşor lumea în stradă, undeva la mijlocul lunii februarie, când vor fi plătite salariile aferente lunii ianuarie.

Prin Facebook şi un alt haştag (#) al oamenilor de bine, protestele generate de scăderea salariilor pot fi cuplate  – artificial, dar relativ facil –  cu cele legate de legile justiţiei, rezultând un posibil val protestatar similar cu cel din ianuarie 2017. Iată un aspect pe care guvernarea pare să nu-l fi luat prea serios în calcul. Iar interesele aflate în joc sunt atât de mari, încât poate fi uşor infirmată aşteptarea guvernanţilor că angajatorii nu vor micşora salariile nete, de teamă că-şi vor pierde angajaţii.

Cum revoluţia fiscală marca Dragnea-Vâlcov are loc în aceeaşi săptămână cu centenarul Marii Revoluţii din Octombrie, e nimerit să reamintim cuvintele lui Lenin: „capitaliştii ne vor vinde şi funia cu care îi vom spânzura”. În cazul liderilor PSD, se poate spune că oferă gratuit adversarilor ceea ce au nevoie pentru a reuşi scoaterea de la guvernare a acestora, principala armă fiind reprezentată de ample proteste de stradă.