Romania Sociala logo
Menu

Personalitatea machiavelică

autor:   21 May 2023  

Din 1968, când Richard Christie, profesor de psihologie socială la Columbia University (Canada), și Florence L. Geis, profesoară de psihologie la University of Delaware (SUA), au publicat primul studiu în care s-a folosit termenul „machiavelism” și până în prezent, s-au scris numeroase cărți și aticole științifice despre această trăsătură de personalitate, a cărei denumire amintește de scriitorul, filozoful și diplomatul italian Nicolὸ Machiavelli (1469 – 1527), autorul faimoasei cărți  Il principe (Principele), scrisă în 1513, dar tipărită cinci ani mai târziu, după moartea autorului. De altfel, în Scala Mach IV, elaborată de Richard Christie și Florence L. Geis, între cei 20 de itemi se găsesc și propoziții extrase din Principele.

Se consideră că Nicolὸ Machiavelli a fost cel dintâi care a descris în Discorsi sopra la prima deca di Tito Livio, 1531 (Discursuri asupra primei decade a lui Titus Livius), personalitatea machiavelică (Dahling et al., 2013, p. 183). Trebuie spus că Nicolὸ Machiavelli nu a fost o personalitate machiavelică și că s-a manifestat cu devotament pentru orașul Florența în care s-a născut (Wilson et al., 1996, p. 285). Mai mult, în piesa de teatru La mandragola (Mătrăguna) ilustrul florentin a criticat corupția din vremea sa. Puternicii zilei l-au pus la index. Despre acest lucru, sociologul Mihai Milca, profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București, un foarte bun cunoscător al vieții și operei lui Nicolὸ Machiavelli, notează:

Climatul general al epocii este unul potrivnic receptării ideilor machiaveliene. Reforma protestantă care a obligat Biserica Catolică să se replieze şi să încerce recuperarea pozițiilor hegemonice pierdute prin ceea ce s-a numit Contra-Reformă, a făcut ca semnificația ideilor lui Machiavelli să pară puternicilor vremii suspecte şi insidioase. Cardinalul Reginald Pole, arhiepiscop de Canterbury, nu se îndoia că „Principele” ar fi fost scris de mâna Diavolului`. În 1557, Papa Paul al IV-lea îl stigmatizează pe Machiavelli ca `necurat şi scelerat`. Ca urmare, autorul „Principelui” este condamnat de Conciliul din Trento şi pus la index. În Franța, reputația malefică a Caterinei de Medici se răsfrânge, prin ricoşeu, asupra lui Machiavelli, considerat un consilier `post mortem` al acesteia. Este de presupus că termenii de `machiavelic` şi `machiavelism` au intrat astfel în uzul curent cu o încărcătură semantică peiorativă, care a avut `darul` de a devaloriza şi mistifica semnificația genuină a ideilor gânditorului florentin” (Milca, 2017, p. 225).

Încărcătura semantică peiorativă a cuvântului „machiavelic” este surprinsă exemplar de I. L. Caragiale în O scrisoare pierdută, în replica stimabilului, onorabilului domn` Zaharia Trahanache: „Măi omule, ai puțintică răbdare, zi-i ce i-am zis eu: `Ești tare, stimabile, la machiaverlicuri (s.n.), tare, n-am ce să zic; dar nu ți-ai găsit omul…`  Ei, dacă a văzut că nu i se trece cu mine, știi la ce-a ajuns? Mi-a spus că, dacă nu dau eu importanță lucrului, o să-i dea publicul, pentru că scrisoarea o să se publice duminică la gazetă și o să fie pusă în cercevea, ca s-o vază oricine-o pofti”.

Ce este macheavelismul?

Se acceptă larg că machiavelismul este o trăsătură de personalitate, caracterizată printr-un stil interpersonal manipulator, detașare emoțională și suspiciune față de ceilalți (Christie, Geis, 1970). Ernest H. O’Boyle, profesor de management la  University Longwood (SUA), și colaboratorii săi consideră că „Personalitatea machiavelică este definită de trei seturi de valori interconectate: o credință declarată în eficacitatea tacticilor manipulative în relația cu alți oameni (de exemplu, „Nu spune niciodată nimănui motivul real pentru care ai făcut ceva decât dacă este util să faci asta”), o viziune cinică asupra naturii umane (de exemplu, „Cel mai sigur este să presupunem că toți oamenii au o tendință vicioasă și va ieși la iveală atunci când li se va da o șansă”) și o perspectivă morală care pune oportunitatea mai presus de principiu (de exemplu, „Este greu a merge înainte fără a tăia colțuri ici și colo”) (O’Boyle et al., 2012,  p. 560).

Cercetările ulterioare au evidențiat că persoanele cu nivel ridicat de machiavelism au automonitorizare ridicată, gândire orientată spre exterior, încredere în abilitatea lor de a înșela, de a-i folosi pe alții pentru îndeplinirea propriilor scopuri, ca adulți au prietenii de calitate inferioară și sunt agresivi în relațiile online (Abell et al., 2014, p. 191). Tabloul personalității machiavelice include și alte caracteristici, deloc măgulitoare: de regulă, înșală pentru a obține recompense, mai ales materiale, nu are scrupule morale, nici capacitatea de a împărtăși emoțiile altora, nu participă la entuziasmul colectiv, se manifestă agresiv, are o viziune cinică asupra lumii. Și aceste caracteristici au fost documentate prin cercetări psihosociologice concrete. În plus, dacă nu erau suficiente aceste  caracteristici condamnabile social, unele cercetări au găsit o corelație directă între machiavelism și alexitimie (incapacitatea de a-și recunoaște propriile emoții și de a le exprima verbal), precum și o legătură între nivelul ridicat de machiavelism și deficitul de inteligență emoțională (Láng, Birkás, 2015, p. 2).

Machiavelismul se manifestă diferit de-a lungul vieții. Friedrich M. Götz, Peter J. Rentfrow, profesori în Departamentul de psihologie la University of Cambridge (Marea Britanie), și Wiebke Bleidorn, profesor de psihologie la University of California (Davis, SUA), au realizat o anchetă online în SUA, Canada și Marea Britanie pe un eșantion de 1 118 643 de respondenți cu vârsta între 10 și 67 de ani (vârsta medie = 27,3; SD = 10,3; femei, N = 70%), urmărind să afle: 1) În ce etapă de viață se atinge vârful machiavelismului?; 2) Când sunt cele mai pronunțate diferențe de vârstă în manifestarea machiavelismului?; 3) Cum se dezvoltă machiavelismul la bătrânețe?; 4) Sunt tendințele de vârstă în machiavelism inversul maturizării personalității? Datele au fost colectate în perioada iunie 2017 – octombrie 2018. Pentru fiecare an al vârstei respondenților s-au construit subeșantioane de cel puțin o mie de persoane, asigurându-se astfel reprezentativitatea nu numai pe total eșantion, ci și pentru cohortele anuale. Sondajul online a fost găzduit, lansat și promovat de revista Time. Machiavelismul a fost măsurat cu ajutorul Scalei Mach IV (forma redusă la 4 itemi). (Fig. 1)

Vârsta (în ani)
Fig. 1. Media scorurilor machiavelismului de la 10 ani la 67 de ani, pe total eșantion (N = 1 118 643)
Vârsta (în ani)
Fig. 1. Media scorurilor machiavelismului de la 10 ani la 67 de ani, pe total eșantion (N = 1 118 643)

Se observă că nivelul machiavelismului a fost cel mai ridicat în adolescență. Diferența dintre nivelul machiavelismului la vârsta adolescenței și cel de la vârsta adultă mijlocie, precum și cel de la vârsta adultă târzie a fost statistic semnificativă (p < 0,001). După vârsta de 55 de ani, machiavelismul are un nivel scăzut, cu o ușoară creștere la vârsta de 65 de ani. Cea mai mare diferență între mediile machiavelismului s-a înregistrat la clasa de vârstă de 15-20 de ani, comparativ cu cea de 55-60 de ani. Spre bătrânețe, nivelul machiavelismului scade brusc.

În această cercetare s-a constatat că dinamica machiavelismului de-a lungul vieții este diferită la bărbați față de femei. Bărbații și femeile au afișat tendințe foarte asemănătoare ale dinamicii machiavelismului în funcție de vârstă. În general, după perioada adolescenței timpurii (10-15 ani), în care atât băieții cât și fetele au obținut scoruri aproape la fel de mari, în toate cohortele de-a lungul vieții femeile au obținut scoruri mai mici decât bărbații. (Fig. 2)

Vârsta (în ani)
Fig. 2. Media scorurilor machiavelismului de la 10 ani la 67 de ani, în funcție de gen (N = 1 118 643)

Chiar dacă eșantionul investigat a fost neobișnuit de mare, această cercetare are limite, pe care chiar autorii le-au semnalat: în primul rând, datele au provenit prin autoraportare, fiind susceptibile de subraportare din cauza dezirabilității sociale (machiavelismul este, în general, blamat social). În al doilea rând, s-a folosit o variantă scurtă a Scalei Mach IV, ceea ce nu asigură o evaluare exactă a machiavelismului. În consecință, rezultatele acestei anchete online trebuie privite cu prudență; nu pot fi generalizate, mai ales dacă avem în vedere că ancheta s-a realizat în trei țări din zona culturii individualiste și, ca orice studiu transversal, nu a surprins evoluția machiavelismului de-a lungul vieții acelorași persoane. 

Limitele cercetării sunt compensate de meritele ei, semnalate, de asemenea, de cei trei autori: s-au obținut date fiabile pentru fiecare cohortă, a oferit o viziune holistică asupra diferențelor machiavelismului de-a lungul vieții pe o perioadă de 57 de ani (de la 10 ani la 67 de ani), eșantionul a fost reprezentativ la nivel regional. Să adăugăm și faptul că acest studiu deschide calea unor noi investigații ale machiavelismului.

Machiavelismul, element al Triadei negre

Triada neagră este constelația trăsăturilor de personalitate: machiavelism, narcisism, psihopatie non-clinică, constructe distincte, care au însă caracteristici comune, cum ar fi indezirabilitatea, duritatea, insensibilitatea, înșelătoria, egocentrismul, tendința de a-i manipula  pe ceilalți, lipsa de empatie (Zeigler-Hill, Vonk, 2015, p. 692). Delroy L. Paulhus și  Kevin M. Williams, profesori de psihologie la University of British Columbia (Vancouver, Canada), au folosit pentru prima dată termenul de „Triadă negră” (Dark Triade) și au analizat structura acesteia.

În cei peste 20 de ani de la atestarea termenului, cercetările au arătat că persoanele cu un nivel ridicat al Triadei Negre au o probabilitate ridicată de a comite infracțiuni, de a provoca suferință altora, de a crea probleme în organizații, mai ales în cazul în care ocupă poziții de conducere (Paulhus, Williams, 2002). Ernest H. O’Boyle, profesor de management la University Longwood (SUA), și colaboratorii săi au realizat o meta-analiză a rapoartelor de cercetare din perioada 1951 – 2011 din 245 de eșantioane independente (N = 43 907) și au descoperit că diminuarea performanței la locul de muncă a fost asociată în mod constant cu creșteri ale nivelului machiavelismului și psihopatiei și că aceste asocieri sunt moderate de factori contextuali, precum autoritatea și cultura (O’Boyle et al., 2012, p. 560). Relația directă dintre machiavelism și agresivitate nu a fost evidențiată în toate cercetările asupra Triadei Negre. Daniel N. Jones și Delroy L. Paulhus, spre exemplu, atrag atenția asupra deosebirii dintre psihopatie și machiavelism: dacă psihopații acționează impulsiv, își abandonează prietenii și familia și nu acordă nicio semnificație reputației lor, machiavelicii își planifică acțiunile, construiesc alianțe și fac tot posibilul să-și mențină reputația pozitivă. Machiavelicii sunt mai degrabă strategi decât impulsivi; ei evită să manipuleze membrii familiei și orice tactici comportamentale care le-ar putea afecta reputația (Jones, Paulhus, 2013, p. 2).

Dacă machiavelicii sunt buni strategi, logic ar fi ca între această trăsătură de personalitate și inteligență să existe o strânsă legătură. Cercetările empirice au condus la rezultate contradictorii, probabil și din cauză că s-a testat relația dintre machiavelim și inteligență folosindu-se instrumente de măsurare a inteligenței care evaluează inteligența cristalizată mai mult decât inteligența fluidă  (Kowalski et al., 2018, p. 4). Se știe că inteligența cristalizată implică suma cunoștințelor dobândite prin învățare, că se bazează pe propria experiență și că odată cu înaintarea în vârstă devine mai relevantă, spre deosebire de inteligența fluidă, care constă în abilitatea de a raționa abstract și de a rezolva problemele, neimplicând lucrurile învățate sau experiențele anterioare. Christopher M. Kowalski, profesor de psihologie socială la University of Western Ontario (Canada), și echipa sa de cercetători au găsit că inteligența fluidă este un bun predictor al machiavelismului (Kowalski et al., 2018, p. 5).

Cercetarea corelației dintre machiavelism, narcisism și psihopatia non-clinică, ca și studiul relației Triadei Negre cu alte trăsături de personalitate nu au condus la rezultate fără echivoc. De altfel, în prezent, chiar consistența acestei triade este discutabilă. Unii autori au propus restrângerea constelației la două trăsături de personalitate: machiavelism și psihopatie cotidiană, în timp ce alți cercetători au considerat că trebuie extinsă, incluzând și sadismul.

Obiectivul acestui eseu nu este acela de a rezuma cunoștințele despre Triada Negră, ci în principal de a releva importanța factorilor socio-culturali în apariția machiavelismului și de a sugera modalități de conexiune socială a persoanelor de orice vârstă.

Machiavelismul, un fenomen socio-cultural

Dincolo de o anumită predispoziție ereditară, machiavelismul apare și evoluează sub influența factorilor sociali (Vernon et al., 2008, p. 445). Machiavelismul a fost identificat încă din preadolescența timpurie. Eleni Andreou, profesoară de psihologia educației la Universitatea din Thessaly (Volos, Grecia) a realizat o cercetare pe un eșantion de conveniență de 186 de elevi (90 de eleve și 96 de elevi, cu vârsta între 9 și 12 ani, vârsta medie, M = 10, 4 ani, deviația standard, DS = 0,90) din clasele a IV-a, a V-a și a VI-a în patru școli din Grecia, relevând că machiavelismul există încă de la vârstele mici, băieții având convingeri machiavelice mai puternice și fiind implicați mai mult în acte de bullying decât fetele. „Copiii care îi agresează pe ceilalți au o viziune clar negativă despre ei înșiși și despre ceilalți oameni. Ei par să creadă că trăiesc într-o lume în care pot fi fie bătăuși, fie victime” (Andreou, 2004, p. 54). Alți autori, spre exemplu, Helen Mynard și  Joseph Stephen (2011), au identificat  machiavelismul chiar la copiii de 8 ani.

Mai multe cercetări au arătat că atașamentul maternal și paternal, precum și modul în care părinții se raportează la copii au un rol foarte important în apariția machiavelismului. András Lang și Béla Birkás (2015), profesori de psihologie la Universitatea din Pécs (Ungaria), menționează cele două ipoteze concurente: ipoteza complementarității (a) și ipoteza identificării (b). Conform ipotezei complementarității, emisă de Richard Christie și Florence L. Geis (1970), copiii părinților machiavelici se comportă moral în interacțiunile cu părinții lor. Ipoteza complementarității în varianta propusă de Dorothea D. Braginsky (1970) prevede că, în cazul părinților cu un nivel scăzut al machiavelismului, copiii devin puternic machiavelici. Ipoteza identificării sugerează că părinții machiavelici sunt un model pentru copiii lor (Kraut, Price, 1976). Această a doua ipoteză este susținută de mai multe cercetări (Lang, Birkás, 2015, p. 2). Cei doi profesori de la Universitatea din Pécs au investigat relația dintre machiavelism și atașamentul parental, urmărind să verifice dacă adolescenții cu atitudine machiavelică mai pronunțată au relații mai deficitare cu părinții și dacă băieții, comparativ cu fetele, au un nivel de machiavelism mai ridicat și o relație cu părinții mai redusă. Au aplicat Scala Mach IV și Inventarul atașamentului parental (IPPA-R.) pe un eșantion de elevi de liceu (376 de elevi, din care 246 eleve). Scala Mach IV conține 20 de itemi, la care se răspunde pe o scală Likert de 7 puncte (1 = total dezacord, până la 7 = total de acord). Scorurile potențiale variază de la 20 la 140.

S-a constatat, pe de o parte, că băieții au raportat atitudini machiavelice mai pronunțate și o calitate mai scăzută a comunicării verbale cu mama și, pe de altă parte, că intensitatea și calitatea comunicării verbale  mai scăzute cu tatăl au prezis  pentru băieți niveluri mai ridicate de machiavelism. (Tabelul 1)

Tabelul 1. Machiavelismul și atașamentul parental, diferențiate pe sexe (Media și Deviația Standard)
                 (după Lang, Birkás, 2015, p. 4)

Pe baza analizei datelor, au formulat o concluzie care merită să fie luată îm considerare când încercăm să aflăm factorii sociali ai apariției machiavelismului: relația relativ detașată cu părinții în adolescență este un factor cauzal în apariția machiavelismului (Lang, Birkás, 2015, p. 4).

Importanța relației dintre părinți și copii a fost relevată și de cercetarea realizată de Loren Abell, Minna Lyons și Gayle Brewer, profesori de psihologie la University of Central Lancashire (Marea Britanie). La această cercetare au participat 272 de persoane (221 femei și 51 bărbați, cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani (M = 26,73, SD = 10,36). Participanții au fost recrutați prin publicitate, prin e-mail, printr-un site web de participare online și prin publicitate pe rețelele sociale. Participanții au completat un chestionar online care conținea măsuri standardizate: Instrumentul Parental Bonding (IPB) și Scala Mach IV. A rezultat că buna îngrijire maternală a copilului a corelată negativ, statistic semnificativ, cu dezvoltarea machiavelismului, iar supraprotecția paternă a fost corelată pozitiv cu dezvoltarea machiavelismului, de asemenea, statistic semnificativ (Abell et al., 2014, p. 193). „Studiul nostru a arătat că supraprotecția paternă este asociată cu dezvoltarea machiavelismului. Tații pot avea un rol mai mare decât mamele în a-și ajuta copilul să interacționeze cu ceilalți și să străbată în lumea externă. Când comportamentul tatălui (adică supraprotecția) indică faptul că mediul extern este periculos și nesigur, copilul poate dezvolta caracteristici pentru a se apăra împotriva acestui mediu. În acest context, rămâne detașat emotional de ceilalți și îi exploatează înainte de a deveni el ținta exploatării (Abell et al., 2014, p. 195).

*

Studierea machiavelismului are nu numai semnificație teoretică, ci și practic-aplicativă. Așa cum au arătat cele câteva cercetări pe care le-am invocat (dintr-un număr relativ mare de studii pe plan internațional), această trăsătură de personalitate – care conduce de la reacții normale, „șotii nevinovate”, până la comportamente agresive (vătămare corporlă) – este condiționată de factori socio-culturali.

Înmulțirea cazurilor de bullying în școli și de comportamente agresive ale adolescenților este îngrijorătoare. Organizația nonguvernamentală Salvați Copiii a semnalat că în anul 2022 aproape 50% dintre copii fuseseră implicați într-o situație de bullying în școală, fie ca victimă, fie ca agresori, că 4 din 5 copii au fost martori într-o săptămână la o situație de acest tip pe holurile școlii sau în clasă și că 27% dintre copii recunoscuseră că ei comit acte de bullying împotriva colegilor lor. Conform datelor oficiale, în sistemul de educație a fost înregistrată o creștere cu aproape o treime a situațiilor de bullying sesizate în anul școlar 2021-2022. În anul școlar 2021 au fost constatate 7 715 de cazuri, față de 10 971 în 2022.

Ministerul Educație a luat o serie de măsuri de întărire a controlului accesului elevilor în școli, recomandând constituirea de grupuri de acţiune anti-bullying din care să facă parte „directorul unităţii de învăţământ, profesorul consilier şcolar, trei cadre didactice formate în problematica violenţei, inclusiv a violenţei psihologice, doi sau mai mulţi reprezentanţi ai elevilor, un reprezentant al părinţilor, reprezentanţi ai autorităţii locale” (Ordinul nr. 4.343/2020). Este o măsută bine-venită.

Elevii nu trăiesc însă într-o bulă școlară. Pentru reducerea comportamentelor agresive ale preadolescenților și adolescenților (bullying-ul și machiavelismul sunt asociate cu agresivitatea) sunt necesare măsuri mai ample: mărirea salariului, pentru ca părinții să rămână la muncă în țară (în special mamele), asigurarea unui număr adecvat de locuri de muncă decente, controlul mai strict asupra televiziunilor pentru a reduce și chiar elima producțiile cu conținut agresiv. Difuzarea largă a informațiilor științifice despre psihologia asolescenților și atitudinile prosociale ar putea contribui la consolidarea bunelor relații în societate. Eliminarea psihologiei și a logicii din planurile de învățământ din liceu de la profilurile uman și real, filiera teoretică, potrivit proiectului de modificare a planurilor-cadru, nu mi se pare că se încadrează în strategia de eliminare a agresivității din școală și din societate.

Anexă

Scala Mach IV (varianta scurtă,adaptată după Christie, Geis, 1970)

Scala Mach IV, chiar în forma scurtă, vă ajută să aflați dacă aparțineți tipului de personalitate machiavelică.

Indicați în ce măsură sunteți de acord sau în dezacord cu fiecare afirmație.

Scrieți punctajul în paranteză dacă sunteți: de acord deplin (+3); în general, de acord (+2); în mică măsură de acord (+1); în mică măsură în dezacord (-1); în general în dezacord (-2);
în dezacord deplin (-3).

1. Spuneți celorlalți adevăratul motiv al acțiunilor dvs. numai dacă acest lucru vă aduce foloase.                       (    )

2. Cea mai bună modalitate de a-i face pe oameni să acționeze cum vreți este să le spuneți ce le place să audă. (    )

3. Trebuie să acționați numai dacă sunteți convins că ceea ce faceți este moral. (     )

4. Cea mai mare parte a oamenilor sunt fundamental buni și amabili. (    )

5. Este mai prudent să admitem că toți oamenii au vicii care se vor manifesta când se va ivi prilejul. (    )

6. În toate cazurile, onestitatea este cea mai bună diplomație. (    )

7. Nu există nicio scuză pentru a minți. (    )

8. În general, oamenii muncesc numai dacă sunt obligați să facă aceasta. (    )

9. În mod sigur, este mai bine să fii sărac și curat, decât bogat și necinstit. (    )

10. Când rugați pe cineva să vă ajute, este mai bine să spuneți adevărul decât să inventați motive emoționante. (    )


Instrucțiuni pentru aflarea și interpretarea scorului


Procedați în felul următor: a) Schimbați semnul punctajului pe care vi l-ați atribuit la enunțurile 3, 4, 6, 7 și 9. b) Faceți suma algebrică a punctajului obținut la cele zece enunțuri.

Teoretic, suma poate să varieze între +30 și -30 de puncte.

Cu cât punctajul total se apropie de +30, cu atât sunteți mai machiavelic(ă) și cu cât este mai mic, apropiindu-se de -30 de puncte, cu atât sunteți mai departe de tipul de personalitate machiavelică.

Bibliografie

Abell, Loren, Lyons, Minna, Brewer, Gayle (2014). „The relationship between parental bonding, machiavellianism and adult friendship quality”, Individual Differences Research, 12, 4, pp. 191-197.

Andreou, Eleni (2004). „Bully/victim problems and their association with Machiavellianism and self-efficacy in Greek primary school children”, British Journal of Educational Psychology , 74, 2, pp. 297-309.

Braginsky, Dorothea D. (1970). „Machiavellianism and manipulative interpersonal behavior in children”, Journal of Experimental Social Psychology, 6, 1, pp. 77-99.

Christie, Richard, Geis, Florence L. (1968). „Some consequences of taking Machiavelli seriously”, în E. F. Borgotta, W. W. Lambert (eds.). Handbook of Personality Theory and Research (pp. 959-973). Chicago, Rand McNally.

Christie, Richard, Geis, Florence L. (1970). Studies in Machiavellianism. New York, Academic Press.

Dahling, Jason J. et al. (2013). „Unethical behavior, and well-being in organizational life”, în R. A. GiacaloneM. D. Promislo (eds.). Handbook of unethical work behavior. Implications for individual well-being (pp. 183-194). New York, Routledge.

Götz, Friedrich M., Bleidorn, Wiebke, Rentfrow, Peter J. (2020 ). „Age differences in Machiavellianism across the life span: Evidence from a large-scale cross-sectional study”, Journal of Personality, 88, 5, pp. 978-992.

Kowalski, Christopher M. (2018). „The dark triad traits and intelligence. Machiavellians are bright, and narcissists and psychopaths are ordinary”, Personality and Individual Differences, 135, pp. 1-6.

Kraut, Robert E., Price, Douglas J. (1976). „Machiavellianism in parents and their children”, Journal of Personality and Social Psychology, 33, 6, pp. 782-786.

Láng, András, Birkás, Béla (2015). „Machiavellianism and parental attachment in adolescence. Effect of the relationship with same-sex parents”, SAGE Open, 5, 1, pp. 1-7.

Machiavelli, Nicolὸ [1513] (2005). Principele. București, Editura Mondero.

Milca, Mihai (2017). „Mussolini şi Machiavelli. Tentația recuperării ideilor machiavelice în doctrina fascismului italian”, Punctul Critic, 20, 2, pp. 225-233.

Mynard, Helen, Joseph, Stephen (2011). „Bully/victim problems and their association with Eysenck’s personality dimensions in 8 to 13 year-olds”, British Journal of Educational Psychology, 61, 1, pp. 51-54.

O’Boyle, Ernest H. et al. (2012). „A meta-analysis of the dark triad and work behavior. A social exchange perspective”, Applied Psychology, 97, 3, pp. 557-579.

Olweus, Dan A. (1978). Aggression in the Schools. Bullies and Whipping Boys. Washington, DC, Hemisphere.

Paulhus, Delroy L., Williams, Kevin M. (2002). „The dark triad of personality: narcissism, machiavellianism and psychopathy”, Journal of Research in Personality, 36, 6, pp. 556-563. 

Vernon, Philip A. et al. (2008). „A behavioural genetic investigation of the dark triad and the Big 5”, Personality and Individual Differences, 44, 2, pp. 445-452.

Wilson, David S., Near, David, Miller, Ralph R. (1996). „Machiavellianism. A synthesis of the evolutionary and psychological literatures”, Psychological Bulletin, 119, 2, pp. 285-299.

Zeiger-Hill Virgil, Vonk, Jennifer (2015). „Dark personality features and emotion dysregulation”, Journal of Social and Clinical Psychology, 34, 8, pp. 692-704.





Facebook

In memoriam Constantin (Telu) Stoiciu

Constantin (Telu) Stoiciu este un mare prieten al nostru. Realizăm acum la despărțire că termenul de prieten este insuficient pentru a exprima consistența sentimentelor. El este, timp de 60 de ani, chiar dacă uneori a stat mai aproape sau mai departe, o parte importantă a vieții noastre. Este și va rămâne un mare ...

Speranța de viață după Pandemie. Spectaculoasa recuperare

Introducere În luna septembrie a anului trecut am publicat la Contributors un articol dedicat speranței de viață în țara noastră [1]. Se dorea a fi un răspuns la o întrebare firească asupra modului în care speranța de viață urma să se redreseze după declinul apreciabil din anii 2020 și 2021 provocat de imprevizibila Pandemie ...

Un interviu care rămâne actual peste vreme: prof. univ. Elisabeta Bostan în dialog cu Revista Teatru despre spectacol și universul copilăriei (1974)

Prof. Univ. Dr., Cercetător Principal ICCV, Elena Zamfir  Doresc să aduc în fața cititorilor noștri un interviu al doamnei profesor univ. Elisabeta Bostan de acum 50 de ani acordat Revistei Teatru. Cuvintele sunt de prisos în a introduce o valoare inestimabilă a culturii și a cinematografiei românești când vorbim de doamna profesor ...

Concursul Euroviziune 2024. Nemo și Codul

Nemo este cântărețul câștigător din mai 2024 la Euroviziune. Acum o saptămînă. Iar Cod este titlul cântecului câștigător. Nu știu ce va spune critica muzicală din Romania despre performanța artistică și muzicală a cântărețului Nemo. În ce ne privește am avea câteva întrebări sociologice, la cald. Cuvântul Nemo. Iată un cuvânt ...

Impactul social al tehnologiilor imersive

Sursa: https://www.ici.ro Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București[1] a organizat recent un webinar pe tema „Viitorul tehnologiilor imersive în România” cu scopul de a reuni reprezentanți ai mediului academic, antreprenori din sectorul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, reprezentanți ai autorităților publice cu rol de reglementare și de a aduce în ...

Sociologie și policalificare în industrie. Pe marginea unui articol publicat în 1984. Discuție între Sorin Mitulescu și Ion Tița Călin

Introducere: O generație de sociologi: texte din anii `80 Cine ești dumneata, domnule Ion Tița-Călin? În anul 1975, am absolvit Facultatea de Filosofie, secția Sociologie, cu media generală 9,50. Primisem recomandarea să lucrez într-un institut de cercetare științifică, dar la repartizarea în producție, am optat pentru postul de sociolog din Șantierul Naval Constanța ...

Începuturi ale sociologiei medicale în anii `80.  O discuție cu sociolog Florica Bătrîn

Dragă Flori, ce făceai în anii `70 – `80  ca sociolog ? Din câte-mi amintesc, în anii respectivi, sociologia de la noi era preocupată de probleme precum integrarea, eficiența, mobilitatea socială. Ca absolvent al promoției’75, specizalizat în sociologia educatiei și culturii, am avut șansa de a găsi în oferta săracă de ...

Septimiu Chelcea, Flash-uri psihosociologice, București, Editura Pro Universitaria, 2024

Nu am inventat roata, dar m-am străduit să nivelez drumul. Am adunat în acest volum gândurile răzlețite de-a lungul timpului în revistele la care am colaborat și în unele din cărțile pe care le-am publicat. Sunt gânduri, flash-uri, izvorâte din observațiile cotidiene, filtrate de lecturile mele. Unele dintre ele poartă amprenta timpului, ...