Romania Sociala logo
Menu

Pesimism și optimism, un continuum

autor:   13 June 2023  

Pesimistul și optimistul sunt de acord

să nu vadă lucrurile așa cum sunt.

Paul Peeters

Pesimismul este piatra de moară atârnată de gâtul oamenilor pentru a-i împiedica să privească albastrul cerului. Nu știu dacă zeii au făcut această ispravă sau dacă oamenii, în nesăbuința lor, s-au jucat cu circumstanțele și singuri s-au împovărat. Există țări în care cei mai mulți cetățeni nu au mereu capul plecat și țări în care optimismul – opusul pesimismului – este rara avis.

Între pesimism și optimism se întinde o lume gradată. Fiecare dintre noi ne situăm pe acest continuum liniar, mai aproape de polul pesimismului sau de cel al optimismului. Situațiile extreme, pesimismul clinic și optimismul toxic sunt cazuri rare.

Pesimismul are și fațete luminoase

Observațiile de bun simț și datele cercetărilor științifice plasează pesimismul în categoria trăsăturilor de personalitate negative. Spunem despre o persoană că este pesimistă dacă aceasta are tendința constantă de „a vedea totul în negru”, dacă este mereu tristă, deprimată, lipsită de speranță. Pesimistul gândește că dacă ceva rău se va întâmpla, lui i se va întâmpla. Pesimistul este un anticipator al răului. Unele cercetări au arătat că pesimismul este asociat cu riscul deteriorării stării de sănătate și cu comportamente de adaptare necorespunzătoare situațiilor concrete. Alte cercetări au evidențiat că pesimismul este invers corelat cu abilitățile cognitive (raționament, vocabular, fluență verbală, atenție selectivă, memorie). Mai direct spus, cu cât nivelul pesimismului este mai ridicat, cu atât este mai scăzut nivelul abilităților cognitive (Karhu et al., 2022, p. 2). În forma sa cea mai gravă, pesimismul, asociat cu depresia, poate duce chiar la sinucidere.

Din perspectivă psihosociologică, pesimismul non-clinic se manifestă în două forme, după cum este orientat spre trecut (pesimism reflexiv) sau spre viitor (pesimism anticipator), prezentul fiind doar legătura de o clipă între ce a fost și ce va fi.

Pesimismul reflexiv reprezintă o parte bună a pesimismului. Să-ți pară rău, să regreți cum te-ai comportat în trecutul mai mult sau mai puțin îndepărtat reprezintă, în fapt, promisiunea că în viitor nu vei mai reacționa la fel. Pesimismul reflexiv se bazează pe un sistem de inhibiție
a acțiunilor ulterioare. Conform teoriei biopsihologice a personalității, elaborată de Jeffrey Alan Gray (1970), rafinată prin cercetările ulterioare proprii și ale altor savanți, în creier există un sistem de inhibare a comportamentului (Behavioral Inhibition System – BIS) și un sistem de activare a comportamentului (Behavioral Activation System – BAS). Jeffrey Alan Gray (1934 –  2004), fost profesor de psihologie experimentală la Oxford University (Marea Britanie), considera că BIS este similar procesului cerebral „stop-pierdere” („stop-loss”), care minimizează posibilitatea de a repeta o pierdere sau o „rambursare” slabă a comportamentelor (Gray, 1981, p. 246). BAS se declanșează când persoana primește un semnal din mediul înconjurător sau din interior că ceva pozitiv poate fi atins. BAS corespunde motivației pentru atingerea obiectivelor și ajută la găsirea activităților care aduc cele mai mari satisfacții.

Pesimismul anticipator presupune îngrijorare și uneori deznădejde. În acest caz, pesimistul prezice că se vor întâmpla lucruri rele, că nimic nu va funcționa și, în consecință, va căuta soluții pentru problemele viitoare. Când găsește soluțiile, starea de tristețe încetează. „Valoarea adaptativă a pesimismului anticipator constă în aceea că pot fi găsite soluții potențiale și pot fi evitate problemele viitoare” (Leahy, 2002, p. 303). Este și acest fapt o undă de lumină în peisajul întunecat al pesimismului.

În literatura de specialitate, sunt menționate mai multe semne care arată că sunteți, probabil, o persoană pesimistă dacă:

  • Vă așteptați mereu la ce este mai rău.
  • Sunteți surprinși când lucrurile merg bine.
  • Vă enervează persoanele optimiste.
  • Nu încercați experiențe noi, pentru că anticipați că veți eșua.
  • Aveți „gânuri negre” despre viață.
  • Vă subapreciați ca persoană și subapreciați abilitățile pe care le aveți.
  • Nu vă concentrați asupra punctelor forte pe care le aveți.
  • Dacă trăiți o experiență plăcută, vă gândiți că aceasta nu va dura.

Optimismul are și fațete întunecate

Metaforic, se spune că optimistul vede partea plină a paharului, iar pesimistul vede partea goală a acestuia. Optimiștii au un fel de tropism, sunt atrași de ceea ce este bun, plăcut, frumos, în timp ce pesimiștii au un tropism – dacă se poate spune așa! – pentru ceea ce este rău, neplăcut, urât. Pe scurt, optimismul este anticiparea binelui.

 Cercetările au relevat că optimismul este asociat cu starea de bine fizică și mentală, că persoanele optimiste, comparativ cu cele pesimiste, sunt mai puțin stresate, mai sănătoase, sunt deschise spre noi experiențe de viață, sunt proactive, trăiesc mai mult și au rețele sociale mai largi. Într-un cuvânt, optimismul este o resursă psihologică durabilă, care ajută la depășirea crizelor ce pot apărea în relațiile de cuplu sau la locul de muncă (diminuarea salariului, șomaj, conflicte) (Andersson, 2012, p. 92). De asemenea, s-a documentat că persoanele optimiste au mai mulți prieteni și că prieteniile lor au o durată mai lungă. A avea o rețea mai mare de prieteni poate spori optimismul. Relația optimism-rețea socială este bidirecțională (Segerstrom, 2007, p. 772). Chiar în situațiile de mare adversitate, optimiștii nu se lasă copleșiți, își spun: „Mâine va fi mai bine!”. În echipele de muncă, la același nivel de competență, liderii optimiști sunt mai bine apreciați decât liderii care nu manifestă optimism.

Iată câteva semne, selectate din literatura de specialitate, care arată că sunteți, probabil, o persoană optimist:

  • Aveți convingerea că în viitor se vor întâmpla lucruri bune pentru dumneavoastră.
  • Vă așteptați ca lucrurile să meargă din ce în ce mai bine.
  • Credeți cu fermitate că veți reuși în fața provocărilor vieții.
  • Apreciați că din adversități vor ieși oportunități.
  • Gândiți că din obstacolele vieții puteți învăța.
  • Sunteți mereu în căutarea unor modalități de a maximizare a oportunităților.
  • Aveți o atitudine pozitivă față de dumneavoastră și față de ceilalți.
  • Vă asumați responsabilitatea pentru greșelile comise, fără însă a vă cantona în dezamăgire.
  • Experiențele nereușite nu vă anulează încrederea că va fi bine în viitor.

Fiind sigure pe ele însele, mereu atingându-și obiectivele, unele persoane optimiste nu iau în calcul că circumstanțele se schimbă, astfel că o modalitate tradițională de dobândire a succesului poate să ducă la eșec. În plus, dacă ai succes într-un domeniu, nu înseamnă că vei avea rezultate briliante în toate domeniile. Optimiștii care nu au în vedere schimbarea socială și diversitatea domeniilor de activitate lasă impresia că sunt oarecum naivi.

Măsurarea pesimismului și a optimismului

Stabilirea nivelului acestor trăsături de personalitate întâmpină dificultăți legate de modul în care sunt conceptualizate. Unii cercetători, precum Guido Peeters, Janusz Czapinski și Vera Hoorens (2001), consideră pesimimul și optimismul ca entități separate, în timp ce alți cercetători abordează pesimismul și optimismul în mod unitar, ca doi poli ai unui contntinuum, (Charels S. Carver, Llisa A. Kus și Michael F. Scheier, 1994).

În cele mai multe cercetări, s-a utilizat Revised Life Orientation Test (LOT-R), elaborat în 1994 de Michael F. Scheier, Charles S. Carver și Michael W. Bridges, devenind instrumentul standard pentru măsurarea optimismului. LOT-R conține zece itemi, dintre care trei măsoară optimismul, trei măsoară pesimismul și patru itemi au rolul de a ascunde scopul adevărat al testului.

 Tabelul .  Revised Life Orientation Test (LOT-R) (după   (Luyten et al., 2019, p. 192)

Scorul total la acest test (LOT-R) rezultă prin însumarea punctajelor celor șase itemi care nu sunt înscriși între paranteze. Cu cât scorul este mai mare (apropiat de 18 puncte), cu atât este mai ridicat nivelul optimismului și cu cât este mai mic (apropiindu-se de 6 puncte), cu atât este mai ridicat nivelul pesimismului. Pentru măsurarea optimismului, pot fi luați în considerare numai cei trei itemi specifici optimismului (itemii 1, 4, 10), iar pentru măsurarea pesimismului contează numai cei trei itemi specifici pesimismului (itemii 3, 7, 9).

Atitudinea față de pesimism și optimism

Nu încape nicio îndoială că optimiștii sunt apreciați mai favorabil decâț pesimiștii (Carver et al., 1994, p. 138). Ne dorim prieteni și colegi pe care să îi avem ca exemplu de modul în care răspund la evenimentele stresante, astfel încât barierele să devină oportunități pentru întărirea stimei de sine. Pesimiștii nu ne pot oferi un asemenea exemplu. Avem tendința de a-i evalua pozitiv pe optimiști și mai puțin pozitiv pe pesimiști. Această atitudine părtinitoare a fost relevată și experimental (Vollmann et al., 2007, p. 211). 

S-a constatat însă că atitudinea pozitivă față de persoanele optimiste variază în funcție de modul în care se prezintă celorlalți. Uneori, optimiștii dau impresia de infatuare și aroganță. Nu va fi privit cu aceeași ochi un optimist care spune despre sine: „Sunt singurul îndreptățit să ocup postul de inginer șef” sau dacă afirmă „Sunt mai îndreptățit decât ceilalți să ocup postul de inginer șef”. Ambele afirmații presupun o comparație. În primul caz, comparația este implicită, în cel de-al doilea comparația este explicită. Prima afirmație corespunde optimismului absolut, cea de-a doua, optimismului comparativ (sau nerealist). Cea de-a doua afirmație lasă loc de interpretare: s-ar putea ca ceilalți să se simtă ofensați, desconsiderați. O asemenea declarație ar trebui evitată.

Semnificația psihologică a optimismului comparativ (sau nerealist) a rămas o problemă disputată, deși au trecut mai mult de cincizeci de ani de când Neil D. Weinstein, profesor în Departamentul de Ecologie Umană și Psihologie de la State University of New Jersey (SUA) a inițiat cercetările pe această temă. Într-una din investigațiile sale, profesorul Neil D. Weinstein a constatat că există o tendință de părtinire optimistă când persoanele extrapolează experiența lor trecută pentru a-și estima viitorul și că această tendință nu se limitează la o anumită categorie de vârstă, sex, educație sau profesie (Weinstein, 1997, p. 481).

Shelley Tyler, profesoară în Departamentul de Psihologie de la University of California, și Jonathon D. Brown, profesor la Southern Methodist University (Dallas, SUA), au sugerat că optimismul nerealist, asemenea altor iluzii pozitive despre sine, are rol adaptativ, fiind asociat cu starea psihologică de bine, cu bune relații sociale și cu reacții adecvate (Tyler, Brown, 1988, p. 193) . Randal C. Colvin și Jack Block, profesori de psihologie la University of California, au pus sub semnul întrebării aceste constatări și au argumentat că iluziile pozitive despre sine sunt neadaptative și că sănătatea mentală impune un contact realist cu realitatea (Colvin, Block, 1994, apud Peters et al., 2001, p. 145).

Adam J. L. Harris și Ulrike Hahn, profesori în Departamentul de Psihologire de la Cardiff University (Marea Britanie), consideră că baza optimismului nerealist o constituie următoarele teze: „Oamenii au o atitudine optimistă în ceea ce privește riscul personal” (Weinstein, 1989, p. 1232); „Oamenii sunt adesea supraoptimiști cu privire la viitor” (Chambers, Windschitl, Suls, 2003, p. 13).

În încheiere, în loc de concluzie, aș da un sfat celor care și-au aplicat Revised Life Orientation Test (LOT-R) și au avut scorul mai mic de zece puncte: „Așteptați-vă la ce este mai rău, dar sperați la ce este mai bine”, iar persoanelor care au obținut un punctaj mai mare de douăsprezece puncte le-aș sugera să își arate încrederea în succesele viitoare, dar nu comparativ.

Bibliografie

Andersson, Matheew A. (2012). Dispositional optimism and the emergence of social network diversity. Sociological Quarterly, 53, 1, pp. 92-115. 

Carver, Charels S., Kus, Llisa A., Scheier, Michael F. (1994). „Effects of good versus bad mood and optimistic versus pessimistic outlook on social acceptance versus rejection”, Journal of Social and Clinical Psychology, 13, 2, pp. 138-151.

Carver, Charles S. et al.  (2010). „Optimism”, Clinical Psychology Review, 30, 7, pp. 879-889.

Chambers, John R., Windschitl, Paul D., Suls, Jerry (2003). „Egocentrism, event frequency, and comparative optimism. When what happens frequently is “more likely to happen to me””, Personality and Social Psychology Bulletin, 29, 11, pp. 1343-1356.

Colvin, Randall C., Block, Jack (1994). „Do positive illusions foster mental health? An examination of the Taylor and Brown formulation”, Psychological Bulletin, 116, 1, pp. 3–20.

Gray, Jeffrey A.  (1970). „The psychophysiological basis of introversion-extraversion’”, Behaviour Research and Therapy, 8, 3, pp. 249-266.

Gray, Jeffrey A. (1981). „A critique of Eysenck’s theory of personality”, în H. J. Eysenck (ed.). A Model for Personality (pp. 246-276). Berlin, Springer.

Harris, Adam J. L., Hahn, Ulrike (2011). „Unrealistic optimism about future life events. A cautionary note”, Psychological Review, 118, 1, pp. 135-154.

Karhu, Jutta et al. (2022). „Dispositional optimism and pessimism in association with cognitive abilities in early and middle adulthood”, Personality and Individual Differences, 196, 111710. 

Leahy, Robert L. (2002). „Pessimism and the evolution of negativity”, Journal of Cognitive Psychotherapy, 16, 3, pp. 295-316.

Luyten, Jeroen et al. (2019). „Priority-setting and personality. Effects of dispositional optimism on preferences for allocating healthcare resources”, Social Justice Research, 32, pp. 186-207.

Peeters, Guido, Czapinski, Janusz, Hoorens, Vera (2001). „Comparative optimism, pessimism and realism with respect to adverse events and their relationship with will to live”, International Review of Social Psychology, 14, pp. 143-162.

Scheier, Michael F., Carver, Charles S., Bridges, Michael W. (1994). „Distinguishing optimism from neuroticism (and trait anxiety, self-mastery, and self-esteem). A reevaluation of the Life Orientation Test”, Journal of Personality and Social Psychology, 67, 6, pp. 1063-1078.

Segerstrom, Susanne C. (2007). „Optimism and resources: effects on each other and on health over 10 years”, Journal of Research in Personality, 41, 4, pp. 772-786.

Tyler, Shelley. Brown Jonathon D. (1988). „llusion and well-being. A social psychological perspective on mental health”, Psychological Bulletin, 103, 2, pp. 193-210.

Vollmann, Manja, Renner, Britta, Weber, Hannelore (2007). „Optimism and social support. The providers’ perspective”, The Journal of Positive Psychology, 2, 3, pp.  205-215.

Weinstein, Neil D. (1987). „Unrealistic optimism about susceptibility to health problems. Conclusions from a community-wide sample”, Journal of Behavioral Medicine, 10, 5, pp. 481-500.

Weinstein, Neil D. (1989). „Optimistic biases about personal risks”, Science, 246, pp. 1232-1233.



Facebook

Provincialismul. Cheie de lectură posibilă a tranziției

1. Punctul de plecare Lectura recentă a trei intervenții publicate în 2023 și 2024 mi-a apărut emblematică.  Este vorba de o serie de texte de analiză politică apărute sub titlul generic România ca proiect geopolitic și interesul național în contextul dezordinii mondiale, sub semnătura analistului politic Adrian Severin. Și de   cartea ...

Interviu cu Alexandru Petre – “Respectarea drepturilor omului în sistemul penitenciar românesc. Bune practici în sistemele penitenciare la nivel internațional”

Buna ziua și felicitări pentru publicarea lucrării. Vă rugăm să ne spuneți care a fost motivația alegerii temei? Motivația alegerii temei a venit din sfera preocupărilor profesionale. Îmi desfășor activitatea ca polițist de penitenciare și sunt preocupat nu doar de perspectiva asigurării pazei persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate ci ...

Vrem dictatura unei birocrații sau o democrație a comunității cercetătorilor ?

Ministerul cercetării lucrează cu propriul său personal, dar, ca orice ministru,  are nevoie și de consultanți. Prin definiție consultanții nu iau decizii, ci consultă Ministrul în procesul lui de decizie. Consultații vin cu propria competență, nu reprezintă pe nimeni, ci doar pe ei înșiși; ei nu iau decizii, ci fac ...

Evoluția demografică, una dintre marile capcane în care România se pregătește să cadă

O mulțime de cifre și informații ne stau la îndemână, dar sub presiunea permanentă a momentului – mereu fiind confruntați cu câte o criză mai mică sau mai mare – nu prea ne alocăm timp pentru a le privi și înțelege cu adevărat. Constatăm și cam atât. Nu ne facem niciun ...

O carte din anii `80 despre migrația internă: discuție între Sorin Mitulescu și Dumitru Sandu

Introducere: O generație de sociologi: texte din anii `80 O carte din anii `80 despre migrația internă:discuție între Sorin Mitulescu și Dumitru Sandu Când a apărut cartea despre care discutăm? Acum patruzeci de ani, în 1984,la Editura Academiei. La vremea respectivă, cu numele de  Editura Academiei RSR. O copie a volumului  Fluxurile de ...

Conflictul legii cu ea însăși. Scandalul metodologiilor de evaluare

Cercetarea este una dintre activitățile strategice în viața statelor. La rândul ei, competența este factorul cheie atât al dezvoltării unei societăți cât și al calității ordinii sociale. Dimitrie Gusti avertiza guvernarea că organizarea competențelor în stat este o variabilă cheie în orice reformă autentică. Fără de așa ceva reforma eșuează ...

O generație de sociologi: texte din anii `80

Dezbaterea pe care o aducem în fața publicului sub forma unui serial al absolvenților de sociologie prin publicațiile lor -  vizează o generație  care astăzi deja a ajuns  la vârsta a treia. Componenții ei au fost studenți în urmă cu peste 50 de ani în promoțiile învățământului superior  sociologic reluat ...

Este inteligența artificială o amenințare?

Nu demult era la modă un slogan: „munca l-a creat pe om”. În parte, era adevărat: munca l-a creat pe om ca unealtă. Și, timp de milenii s-a dovedit a fi cea mai productivă în folosul celor mai „isteți”, mai creativi. La un preț cât se putea mai mic. De ...