Am citit despre un experiment al unui ornitolog făcut pe privighetoare. Când ouăle erau gata să eclozeze, le-a luat la acasă, așa că noii născuți s-au trezit nu în pădure, ci într-o locuință confortabilă. După ce puii au crescut, omul i-a dus în habitatul natural unde a constatat că în absența tatălui, bietele păsărele nu au putut dobândi darului cântului. Și cum să atragă ei femeiuștile, cu vocile lor răgușite și sparte, copie după cele auzite de ei prin bucătăria ornitologului? Fără urmași, această abatere de la *normă* s-a stins singură.
Ceva similar s-a întâmplat în satul meu, din Bucovina natală, în care, nu se știe cum, într-o familie, au apărut o generație de derbedei violenți. Ăștia a lui Culic, așa li se spunea, au făcut și pușcărie până la urmă. Treaba este că atunci când le-a venit vremea însurătorii, nici o fată nu s-a dus după ei din cauza proastei reputații și au rămas frații Culic neînsurați, fără familie, au îmbătrânit și până la urmă au murit singuri, cu ei stingându-se spița familiei, pentru că nimeni din jur nu a uitat durerea și necazurile pe care le-au pricinuit.
,,Bună ziua spune la dumneata, domnu profesor!” îmi răspunde doctorița stomatologă la salut. ,, Și când aveți timp, intrați și pe la mine!”. După cum vorbește îmi dau seama că este unguroaică. Sunt implicat în elaborarea strategiei de dezvoltare a comunei. Printre altele ea solicită să investighezi opinia elitei locale cu privire la principalele probleme ale comunității și să ceri *inteligenției* păreri cu privire cu privire la ce s-ar putea face, soluții legate de viitor. Așa că intru în cabinetul de stomatologie. Pe scaun un băiat de vreo 13 ani, cu haine nu noi, dar curate. E rom. ,,Băiatu, dai voie la domnu profesoru să se uite în gura ta?”. Băiatul dă din cap, se lasă pe spate, doctorița își pune niște mănuși, ia un fel de lingură și îi deschide gura. ,,Vedeți domnu profesoru, are patru carii sus, uitați-vă acolo sus, la măsele”. Mă uit în gura puiului de rom și găsesc că într-adevăr are patru carii. Mâine, la primul curs, o să le povestesc studenților de ce sociologul trebuie să se uite în gura omului și de ce e necesar ca acesta să nu și-o țină închisă! ,,Băiatu, ia mai deschide gura, să se mai uite o dată domnu profesoru în ea” îl roagă doctorița pe micul pacient. Băiatul se conformează. Acum e mai ușor, cariile de jos sunt vizibile fără mare efort. Descopăr că este întâia oară când privesc în cavitatea bucală a cuiva.Ce meserie și asta! Să vezi toată viața carii! Dinți și măsele, în fiecare zi, timp de 40 de ani. Comparând-o cu cea de sociolog, meseria îmi apare complet neatractivă și folosesc aici un eufemism. Dar nu-mi pot închipui lumea fără stomatolog. Oare lumea poate trăi fără sociolog? Ce *lucrare* lăsăm noi în urmă?
,,Băiatu, ia spune la domnu profesoru, tu de unde ai pantalonii ăștia?”. ,,De la fratele mai mare, l-am așteptat până a venit de la școală și mama m-o pus de i-am îmbrăcat!”. ,,Dar ia spune la domnu profesoru, câți sunteți acasă?”. Doctorița știe întreaga situație, dar înscenează o anchetă, pentru ca prin smulgerea mărturiei să-mi servească un adevăr. ,,Opt”, spuse băiatul. ,,Auziți domnu profesor, sunt opt!”. Și ca în orice piesă de teatru clasic, continuă tot ea: ,, Și mama cu ce se ocupă? Vă spală, vă face mâncare, face curățenie, merge la câmp, la muncă, să facă rost de bani, nu? ”. Băiatul dă din cap. ,,Iar tata unde e acum? Nu cumva s-a dus călare la crâșmă și acum stă cu berea în față? ”. Băiatul dă iarăși din cap. ,,Și când vine, vă ia la bătaie pe toți?”. Simt că strategia durabilă îmi scapă printre degete. Până să intru în cabinetul stomatologic, lucrurile îmi erau clare, acum parcă se încețoșează. Este evident că nu pot încă pleca. Doctorița o ia tot cu dinții. ,,Băiatu, tu ai ajuns la mine prin programul ,,dinți curați”?”. Băiatul dă din cap. Eu habar nu aveam că există așa ceva. ,,Deci nu ești înscris la mine, ca pacient”? ,,Nu”, răspunde băiatul, ,,Domnu profesoru, băiatu a venit prin programul ,,dinți curați”, iar dacă îi repar toate cariile, el o să consume o grămadă de puncte, iar alți copii nu vor mai putea fi tratați”. Strategia dezvoltării durabile se zgâlțâie din temelie. ,,Băiatu, ia închide tu gură și ridică buzele!”. Băiatul face ce i se cere. Atunci observ că toată coroană dentară de sus este ieșită în afară. ,,Ia spune, până când ai supt degetul, nu cumva până anul trecut? ”. Băiatul dă din cap. ,,Auziți domnu profesoru, până anul trecut! Mama hăituită, copiii flămânzi, tatăl băut și agresiv, iar copilul, de durere și spaimă a supt doișpe ani degetu!”. Căut în memorie dacă undeva, la capitolul ,, analiza situației prezente” ar fi vreo solicitare legată de problemele copiilor. Nu identific nimic.,,Îi trebuie un aparat de îndreptat dinții, costă cam 800 de lei, familia nu are acești bani, casa de asigurări nu decontează așa ceva!”. Doctorița se uită la mine, să vadă ceva pe fața mea. Sunt ca o piatră. ,,Peste 5 ani va fi major, iar nici o fată nu se va uita la el, iar el nu va putea niciodată săruta o fată!”. Oare câți copii or fi în situația puiului de rom pe care l-am văzut? Frustrat, marcat de violența tatălui, ce fel de adult va ajunge el? Acești copii vor fi adulții zilei de mâine și ei vor fi prezenți în viitorul pe care strategia de dezvoltare durabilă îl are în vedere. Ce departe suntem de ideea lui Rousseau cum că ,, în familie dragostea tatălui pentru copii se achită prin grija ce le-o poartă”! Știm de la Tönnies că ,,orice superioritate conţine pericolul orgoliului şi al cruzimii şi, prin urmare, al unei tratament ostil şi constrângător, dacă nu este însoţită de tendinţa de a face bine”. Tönnies impune autorității o cerință morală, anume ,, plăcerea celor puternici de a-i ajuta pe cei slabi”. Această forţă exercitată de superior asupra inferiorului este denumită de gânditorul german ca fiind demnitate, atunci când ea vizează binele acestuia din urmă. Oare în lumea animalelor în stare de libertate se întâmplă ca tații să-și hărțuiască și să-și agreseze proprii pui? Violența împotriva copiilor, inclusiv a celor propii, este la om o dovadă a lipsei de sensibilitate, iar după Tönnies și a lipsei de moralitate.
Și totuși bănuiala mea este că lucrurile se aranjează cumva. Situația nu este nicidecum similară cu acea a fraților Culic. În comunitatea romă oricând se va găsi o fată care să-l ia de bărbat pe tânărul frustrat și marcat de violențele tatălui. Și asta pentru că tânăra fată nu poate ieși din cercul familiei și al comunității. Fără educație și marcată de segregare, tânăra fată va deveni captivă matricii originare, va fi ,,dependentă de traseu”. Se va mărita cu un tânăr cu probleme care își va descărca trecutul în prezentul pe care-l împărtășește cu ea. Captiv impulsurilor fundamentale și fără o conștiință metafizică de tip religios, adică incapabil în a da un răspuns în termeni creștini (,,dacă cineva îți dă o palmă întoarce și celălalt obraz”), și neavând empatie, adică fără capacitatea de a se pune în locul celuilalt, oprind astfel răul, bărbatul, pentru că domină fără opreliști, va duce în viitor tot trecutul său.
România deleuziană, unde epilogul la drama romă lipsește de câteva secole.
