Romania Sociala logo
Menu

România deleuziană: fragmentul IV, despre drama romă (III)

autor:   27 May 2016  

Modernitatea  se caracterizează, printre altele,  și prin procesul social al producerii neprihănirii. Ce sunt educatorii, medicii, judecătorii, psihologii, sociologii, nutriționiștii sau terapeuții, decât experți în ale *neprihănirii* ? Această acțiune este generată de managementul sinelui și își are izvorul în cultura greacă: deținerea adevărului propriei persoane și gestionarea lui ca fundament în gestionarea celorlalți.  Disputa în jurul Gnozei (Gnoza are o inimă neoplatoniciană – susține Foucault) este și ea legată de neprihănire, dacă sufletul se recunoaște ca element divin sau dimpotrivă, ca prezentând urmele Diavolului. Ideea apare și în Vechiul Testament (reproducem aici un paragraf din celebrul psalm 50): ,,Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte” și în Noul Testament: „prin credința din inimă se capătă neprihănirea și prin mărturisire cu gura se ajunge la mântuire” (Epistola către Romani, 10:10). Ulterior neprihănirea devine miză a mărturisirii,  iar mărturisirea fundament al puterii pastorale. Puterea pastorală survine odată cu apariția creștinismului și vizează, cum spune Foucault, ,,direcţia de conştiinţă, îngrijirea sufletelor, cura sufletelor, toate acele practici care merg de la examenul de conştiinţă până la confesiune trecând prin mărturisire, acea raportare obligatorie de sine însuşi la sine însuşi  în termeni de adevăr şi de discurs obligatoriu”.

Cum modernitate presupune desfermecare (Max Weber), producția modernă de neprihănire poartă însemnele guvernării și vizează integrarea în ordinea socială. Sau, citându-l iarăși pe Foucault,  se produce ,, o implantare şi chiar multiplicare şi o răspândire a tehnicilor pastorale în cadrul laic al aparatului de stat”. Să nu uităm apoi că temele neprihănirii rasiale și a celei sociale vor defini totalitarismele secolului al XX-lea, ce se hrănesc cu iluzia creării omului nou. Subsumarea drepturilor omului de către drepturile cetățeanului, cu care va debuta secolul XX,  va duce la decizii politice legate de obținerea neprihănirii prin anularea cetățeniei unor grupuri minoritare expuse astfel situației de a trăi o viață nudă – expresia aparține  lui Agamben, ea  definind viața aflată la limita morții. Opusul stării de neprihănire nu este decât moartea fizică sau simbolică. De altfel, cele două mari linii ale gândirii sociale, cea inițiată de Hobbes și cea inițiată de Montesquieu, au ca punct de plecare existența neprihănirii – în starea socială, la Hobbes, în starea de natură la Montesquieu, cu două soluții diferite legate de organizarea socială: cea hobbesiană mergând pe ideea capacității oamenilor de a-și respecta cuvântul, libertatea fiind un rezultat al acordului între oameni, și cea montesquieană, în care doar existența statului garantează menținerea ordinii sociale, libertatea însemnând respectarea legilor. Neprihănirea se află în tensiunea dintre cultură şi practica socială,  tensiune generatoare, după Merton,  de anomie, de nevrotism, după psihanalişti.

Apostolii neprihănirii își găsesc mântuirea în meserii precum cele amintite mai sus, prin exerciții  de pedagogie socială. Ceea ce din perspectivă funcționalistă se numește integrare, din perspectiva individualismului metodologic  apare a fi ,,dorință”, iar din perspectiva economiei,  a pieței, ,,neprihănirea” poartă numele de nou. Ca să fie valoros trebuie să fie nou. Care este semnificația cazierului? Dosarul de cadre era făcut pentru verificarea neprihănirii. Face-book-ul este vizualizat de către angajator în același scop. Neprihănirea are valoare comercială în contractele nupțiale atunci când fac trimitere la virginitatea femeii. Nu ne învață Goffman că  ,,oamenii încearcă să prezinte o imagine idealizată a lor în performanţele realizate” și că ,,oamenii ascund acea parte de ,,muncă urâtă” care a fost implicată în produsul final, prin muncă urâtă definind muncă fizic murdară, semilegală sau degradantă într-un anumit fel”? Pe scurt, în fața unei puteri totalizante și individualizante, omul răspunde prin simularea neprihănirii.

Momentul unu: e vară, după orele șaptesprezece. Autobuzele sunt cu oameni care se întorc de la muncă. E oră de vârf. Cu greutate găsesc un mic spațiu și urc, dar stau pe scară. Faptul îmi permite să văd ce se întâmplă în interior. La următoarea stație urcă o femeie oarbă condusă de o alta. A doua arată cât de cât decent, dar oarba are sânii scoși la iveală și este murdară. În plus, cântă și fals. Cuplul se strecoară prin mașina arhiplină cu călători ce se ridică pe vârfuri, se agață de bară și scot repede o bancnotă, ca să scape de neplăcerea cauzată de apropierea *oarbei*. Suntem în situația când ceea ce apare a fi un cost ridicat poate fi evitat dacă este urmat imediat de o plată mică. Semnificația ține însă de alt registru: lumea bunăstării, a neprihănirii, cea a majoritarului,  versus lumea sărăciei și a lipsei de igienă, a minoritarului, cea a romului. Asistăm la puterea minoritarului de a-l pune la plată pe majoritar, pentru *neprihănirea* lui.  Condiția de realizare: spațiul închis al autobuzului și constrângerea fizică: majoritarul nu are cum evita contactul.

Momentul doi: duminică, pe la prânz. O femeie romă, grasă, cu o traistă imensă, care sună la ușă: ,,Boierule, nu vrei un vas de Jena?”. Suntem în Vechiul Regim și îmi doream un vas de Jena. Așa ceva nu  se găsea în prăvălii. ,,Ți-l dau pentru niște chiloți”. Eu zic:,,Am niște chiloți, dar sunt cam rupți în fund”. ,,Nu contează”, zice ea. Fac repede calculul, era ca și cum aș fi câștigat la loto, oare există cineva în lume care să nu dea niște chiloți rupți în fund pe un vas Jena?  Îi aduc chiloții, iau vasul, dau să închid ușa, dar ți-ai găsit ca femeia să plece! ,,Păi cum, boierule, doar atât?”. Am remarcat că a ridicat tonul. Mi-a cerut o pereche de pantaloni, apoi o bluză, îmi amintesc că la fiecare solicitare tonul vocii creștea. Stăteam într-o garsonieră, într-un bloc unde pe fiecare culoar erau opt uși, deci opt familii, și acum ușile încep să se deschidă, cu vecini care se întreabă ce se întâmplă. Eu muream de ciudă și scoteam, la solicitare, tot din casă, doar, doar s-o căra. Mi s-a părut că nu se mai termină, cu femeia vociferând și vecinii trântind ușile.

Orice putere solicită existența în prealabil a unei suprafețe de contact, susține Foucault. În momentul în care am deschis ușa și am acceptat dialogul și apoi tranzacția eram deja *pierdut*, autonomia mea de mișcare se micșorase fără ca eu să-mi fi dat seama. Specialiștii în tehnici de manipulare ar defini  cazul la: *unei cereri mici îi urmează o cerere mare*, o definiție pe care Weber ar încadra-o în categoria raționalităților instrumentale. De regulă, se uită esențialul, adică raționalitatea substanțială. Că aici este vorba de ceea ce spune  Baudrillard: ,,o tehnologie fină a violenţei prin şantaj. Iar şantajul se exercită întotdeauna prin luarea drept ostatic a unei parcele a celuilalt: un secret al său, un sentiment, o dorinţă, o plăcere, o suferinţă, a morţii sale..”. Preț de câteva ore, raportul general majoritar-minoritar s-a transformat în raportul de putere minoritarul terorist-majoritarul ostatic. Sursa de putere a *teroristului*a stat pe presupoziția existenței prejudecății mele, dar mai ales a locatarilor: ,,Ungurean umblă cu romii”*. Cu alte cuvinte, prin înțelegerea mentalului colectiv și folosirea acestui mental în folosul propriu, utilizând mecanisme ale constrângerii morale.

Momentul trei: tot duminică, să fi fost pe la unsprezece. Pe vremea aceea nu exista interfon, așa că intrarea în bloc nu putea fi controlată. Aud soneria, mă duc să văd cine este, deschid și în fața ușii văd un pui de rom de vreo doisprezece ani, în genunchi, cu mâinile împreunate a rugăciune, îngăimând ceva legat de dat. Închid ușa, direcția cămara, iau un borcan cu zacuscă, văd și o bucată de pâine, o iau și pe aceea, mă îndrept spre ușă și deodată mă opresc și mă întreb: oare cum m-a manipulat? Preț de câteva secunde stau cu pâinea și borcanul în mână, mă uit la ele oarecum mirat, nu mai caut vreun răspuns, deschid ușa și  i  le dau puiului de rom. Apoi mă reazăm de ușă și încerc să găsesc răspunsul: am fost pus în postura Mângâietorului, a unui Mângâietor materialist ce are o cămară și, prin asta, controlat. Coerciție de ordin simbolic.

În toate cele trei cazuri regăsim aceeași schemă. Ne asumăm astfel, cu bună-ştiinţă, viziunea propusă de etnometodologie şi de interacţionismul simbolic  pentru înţelegerea faptului social. Persoana de etnie romă este cea care creează momentul, fără ca celălalt să-și fi dorit acest lucru și va juca rolul care i se solicită și care este prevăzut. Realitatea socială este fracturată în numeroase parcele. Intrarea în fiecare parcelă  se face potrivit unor reguli clare, producătoare de realitate socială. Iar în fiecare parcelă sunt angrenate forțe care duc o bătălie *de* și *pentru putere*.  ,,Nu vom afla niciodată sensul unui lucru (fenomen uman, biologic și chiar fizic), dacă nu vom ști care e forța care se înstăpânește asupra acestui lucru, îl exploatează și-l aservește și se exprimă prin el. Un fenomen nu este o aparență sau o apariție, ci un semn, un simptom care își află sensul într-o forță actuală”- ne învață Deleuze. Iar în situațiile date nu regăsim vreo relație socială, ci doar raporturi sociale, adică un simplu contact, unic, bazat pe coerciție. În limbajul teoriei jocurilor am spune că ne găsim într-un  joc cu o singură rundă. Cum să se producă socialitate în asemenea caz? Romul este cel care ne arată că totul este un joc al  neprihănirii, căci așa  am fost socializaţi, deci suntem în simulare.  Și că acest joc are toate șansele să se defecteze la un simplu contact, de unde și năzuința de a-l  evita, pentru că logica simulării solicită elaborarea în permanență  de strategii de disuasiune în raport cu adevărul.

Spune Baudrillard: ,,situaţia noastră paradoxală este următoarea: deoarece nimic nu are sens, totul trebuie să funcţioneze perfect”.  Afirmația  se poate modifica în: ,,când lucrurile nu funcţionează perfect, există o semnificativă producţie de sens”.

România deleuziană, în care jucăm jocul neprihănirii, în care lucrurile nu funcționează perfect și, prin urmare, există mult sens, atât de mult încât adevărul e foarte greu de identificat și, de aceea, este schimbarea dificil de realizat.

 



Facebook

Sociologia literaturii în anii `80. O discuție cu Mihai Dinu Gheorghiu.

1. În prefața la Economia bunurilor simbolice a lui Bourdieu pe care ați tradus-o și publicat-o în 1986 (la editura Meridiane)  erați deja preocupat de receptarea discursului sociologic în sfera culturii „artistice”. Era o atitudine generată de situația din cultura românească a epocii sau un ecou al scrierilor lui Bourdieu ...

Alegeri haotice : noiembrie 2024. Nevroze și anomalii colective

Între normalitate și patologie  Și dacă am încerca să brodăm o serie de lecturi posibile despre turul întâi din campania electorală/noiembrie 2024 ? Ne-am gândit la o lectură comunicațională, în care să interpelăm interacțiuni și iritante în comunicare, în contextul de campanie electorală.  Și începem cu contextul. El a fost taxat de analiști ...

O discuție cu profesor Zoltan Rostas: incursiune „optzecistă” în lumea sociologilor interbelici

1. Domnule profesor, astăzi sunteți recunoscut ca autor de succes a numeroase cărți de istorie orală. Cum a ajuns să vă preocupe, în anii ’80, acest domeniu? Am invocat deseori momentul Congresul Internațional de Științe Istorice din 1980, dar rădăcinile le găsesc în apariția neîncrederii în sociologia cantitativistă, care a ajuns ...

Discuție cu un sociolog al științei din România anilor ` 80, profesorul american  Vasile Pirău[1]

1.       Dragă Vasile Pirău, ce făceai în 1987 ? Cum evolua pe atunci cariera ta ? Era apropierea unui filosof (prin formație) de sociologie, una de conjunctură sau avea radăcini intelectuale mai adânci ?  Când mă gândesc la anii dinainte de 1990 (anul când am plecat la studii in SUA), mi ...

DEZBATERE DE CARTE – Cătălin ZAMFIR, România în criză, Editura Academiei Române, București, 2023.

DEZBATERE DE CARTE Cătălin ZAMFIR, România în criză, Editura Academiei Române, București, 2023. Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice Departamentul de Sociologie, Asistență Socială și Resurse Umane 31 octombrie 2024 Dezbatere România în crizăDownload

Detectarea egoismului propriu și a egoismului altora

Este posibil ca, în anumite situații, comportamentul egoisit să fie bun și în alte situații să fie rău. Abraham Maslow Ne-am obișnuit să catalogăm egoismul ca fiind o caracteristică de personalitate negativă iar opusul său, altruismul, ca o virtute. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa. În acord cu rezultatele cercetărilor moderne din ...

Nostalgia, o emoție dulce-amăruie

Nostalgia consolidează relațiile sociale. Tim Wildschut Ne este dor de cineva drag ce nu mai este printre noi, ne este dor de părinții care s-au stins, de prietenii care nu mai sunt, de iubita sau iubitul care ne-a părăsit, sau de anii tinereții, de un eveniment fericit din trecut. Psihologii numesc o ...

Interviu cu Tudorel-Constantin Rusu, autorul volumului „Ethos, Pathos și Logos. Resurse ale oratoriei clasice în discursul pastoral”

Centrul de Orientare, Asociere și Consiliere în Cariera de Cercetător (COACH-USV) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava este unul din cele opt centre de orientare în cariera de cercetător înființate la nivelul celor opt Regiuni de Dezvoltare ale României și susținute prin programul PNRR. Acesta deservește Regiunea de ...