Dacă vrem să înțelegem sărăcia sau dacă vrem să

creăm politici de atenuare a sărăciei, o abordare

exclusiv financiară nu este suficientă. Trebuie să studiem psihologia sărăciei.

Arnoud Plantinga

La nivel global, la sfârșitul anului 2020, peste 719 milioane de oameni trăiau în sărăcie extremă, arată cel mai recent Raport al Băncii Mondiale asupra sărăciei (2022). „Anul 2020 [Organizația Mondială a Sănătății a anunțat pandemia COVID-19 la 12 martie 2020 – n. n.] a marcat un punct de cotitură istoric – o eră a convergenței veniturilor globale a făcut loc divergenței globale, deoarece cei mai săraci oameni din lume au fost cel mai grav afectați. Cei mai bogați oameni și-au revenit după pandemie într-un ritm mai rapid, exacerbând și mai mult diferențele. Aceste averi divergente dintre bogații și săracii de la nivel global au dus la prima creștere a inegalității globale în ultimele decenii” – se arată în Poverty and Shared Prosperity 2022: Correcting Course (p. 1). 

Conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică în anul 2020, în țara noastră peste 4,5 milioane de persoane trăiau în sărăcie, adică în „situaţia în care se află acei oameni ale căror venituri sunt atât de scăzute încât le este imposibilă atingerea unui standard de viaţă considerat ca fiind acceptabil în societatea în care trăiesc, care se confruntă cu dezavantaje multiple legate de şomaj, venituri mici, condiţii de locuit precare, îngrijirea inadecvată a sănătăţii şi bariere în accesul la învăţământ, cultură, sport şi petrecerea timpului liber” (Dimensiuni ale incluziunii sociale în România, 2021, p. 11).

Individul și macrostructura în explicarea sărăciei

În studiul „Structural and individualistic theories of poverty”, David Calnitsky, profesor în Depatamentul de Sociologie de la University of Western Ontario, Canada, consideră că în cercetarea sărăciei se pune problema vinovăției: cine este vinovat pentru incapacitatea unor persoane de a-şi asigura condiţii de viaţă normale pentru actualul stadiu de dezvoltare a societăţii, individul sau macrostructura socială? Pentru teoriile centrate pe vinovăția individului, David Calnitsky îl citează pe Erik O. Wright, profesor de sociologie la University of Wisconsin-Madison, SUA, care a descris atributele persoanelor sărace prin intermediul fabulei La Cigale et la Fourmi de Jean de La Fontaine (1668). În limba română, fabula a fost tradusă de Alexandru Donici cu titlul „Greierul și furnica” și a fost inclusă altădată în manualele școlare pentru educația morală a elevilor din clasele primare, dată fiind morala ei: cine-i harnic, prevăzător și muncește are o situație materială bună, este la adăpost de vitregiile vremii; cine-i nechibzuit și leneș ajunge să ceară milă de la cel ce a dobândit o bună stare prin eforturi personale.

Greierul în desfătare, / Trecând vara cu cântare, / Deodată se trezește / Că afară viscolește, / Iar el de mâncare nu are. /  La vecina sa furnică / Alergând, cu lacrimi pică / Și se roagă să-l ajute, / Cu hrană să-l împrumute, / Ca de foame să nu moară, / Numai pân` la primăvară. / Furnica l-a ascultat, / Dar așa l-a întrebat: / – Vara când eu adunam / Tu ce făceai? / – Eu cântam / În petrecere cu toți. / – Ai cântat? Îmi pare bine. / Acum joacă dacă poți, / Iar la vară fă ca mine.

Pentru teoriile centrate pe macrostructură, David Calnitsky citează din cartea Forms of Explanation (1981) de Alan Garfinkel, profesor în Departamentul de biologie și fiziologie de la University of California (UCLA):

Imaginați-vă trei grupe identice de studenți de la sociologie din primul an, în trei universtăți aproape identice, cu studenți foarte asemănători. Singura diferență între cele trei universități este că profesorul decide să folosească pentru fiecare grupă altă schema de notare la examen. Astfel avem aceiași studenți care scriu aceleași lucrări pentru examen. Prima schemă de notare este dură, dând doar un singur A (excelent), câțiva B (bine) și o mulțime de C (mediu). Cea de-a doua schemă este generoasă: virtual, toți studenții sunt notați cu A. Schema a treia de notare este echilibrată: aceeași proporție de evaluări A, B și C, în ordine alfabetică a inițialei numelui studenților (Calnitsky, 2018, p. 5).

În situația imaginată, una și aceeași lucrare scrisă poate fi notată cu A, cu B sau cu C. Deși exemplificarea profesorului de la UCLA nu este o fabulă, ea are totuși o morală: nu  individul contează, ci sistemul de repartiție a bunurilor.

Putem observa în viața de zi cu zi situații care evidențiază valoarea explicativă a teoriilor structurale. O plimbare într-o grădină publică – să spunem în Grădina Cișmigiu din București – ne face martori ai întrecerii dintre porumbei, vrăbiuțe și coțofene pentru grăunțele asvârlite de câte o persoană ce-și amintește de Cișmigul de altădată (azi, cel mai vechi parc din București este o paragină, grație Primăriei Generale a Capitalei). Până se apropie majestos porumbeii, vrăbiile au și înghițit grăunțele, asta în situațiile fericite pentru ele când coțofenele nu alungă și vrăbiile, și porumbeii. Veți spune, poate, că este drept să se întâmple așa: cel mai bine dotat triumfă, meritocrație! Dacă persoana nostalgică ar azvârli nu doar câteva grăunțe, ci mult mai multe, ar avea parte de grăunțe deopotrivă vrăbiile, porumbeii și coțofenele.

Consider că a da vina numai pe individ (vezi „Greierul și furnica”) este greșit. Totuși, cei mai mai mulți dintre noi sunt dispuși să învinovățească persoana aflată în sărăcie. De ce? Pentru că avem la îndemână cazuri în care copii din aceeași fmilie ajung în poziții sociale extrem de diferite: unul devine medic, altul profesor suplinitor într-o școală oarecare. Și mai rău: unul se droghează, celălalt studiază, cu timpul dobândind notorietate ca om de știință.

În explicarea sărăciei pe baza învinovățirii individului se înscriu: a) Teoriile biologice ale sărăciei, în care sărăcia apare ca o consecință a diferențierii indivizilor în ceea ce privește inteligența: pentru cei mai puțin inteligenți sărăcia este „casa lor naturală”; b) Teoriile culturale, care susțin că obiceiurile, credințele, falsele valori, stilurile de viață nocive specifice unei subculturi generează atributele indivizilor răspunzătoare pentru sărăcia în care se găsesc; c) Teorii ale capitalului uman, în care educația neadecvată duce la productivitate scăzută și, în cele din urmă, la sărăcie (Calnitsky, 2018, p. 4).

Psihologia socială a sărăciei

Sărăcia este un fenomen social multidimensional: economic, financiar, juridic, politic, psihologic, antropologic, psihosociologic. Este un fenomen complex, cu multiple cauze și efecte. Una dintre cauze este sărăcia însăși: „Sărăcia se poate autoîntări deoarece indivizii săraci sunt prea subnutriți pentru a fi capabili fizic să facă o muncă productivă și, prin urmare, nu câștigă suficient sau nu produc suficientă hrană pentru a atenua această subnutriție” (Kraay, McKenzie, 2014, p. 137). Este vorba despre așa-numita „capcană a sărăciei”, model de cercetare care se poate aplica atât în studiul sărăciei națiunilor, cât și la nivelul gospodăriilor sau al indivizilor.

În ultimele două decenii, dimensiunea psihosociologică a sărăciei a cunoscut pe plan internațional o relevanță sporită, dată fiind legătura sărăciei cu alte fenomene din aria psihologiei sociale: rușinea, vionovăția, stigmatizarea, stima de sine, percepția socială, identitatea socială și de grup, stereotipurile și prejudecățile, atitudinile și valorile ș. a.

Arnoud Plantinga are dreptate când afirmă că „experiența subiectivă a sărăciei este mai relevantă decât dacă cineva este sărac din punct de vedere economic: factorii psihologici ai sărăciei corelează mai degrabă cu o măsură subiectivă a sărăciei decât cu una obiectivă” (Plantinga, 2019, p. 10). De exemplu, cel care conștientizează că este sărac resimte rușine pentru situația sa, spre deosebire de cel care este sărac după un anumit standard obiectiv, dar nu își dă seama de situația în care se găsește sau nu îi pasă de acest fapt. În consecință, comportamentul săracilor diferă într-o mai mare măsură în funcție de sărăcia subiectivă decât de sărăcia obiectivă. La fel și comportamentul de ajutorare al celor din preajmă.

Sigur, trebuie să facem distincție între sărăcia absolută (imposibilitatea persoanei de a-și satisfice nevoile de bază: hrană, adăpost, apă potabilă, educație, asistență medicală etc.) și sărăcia relativă, care se referă la nemulțumirea de a fi privați în raport cu ceilalți, la imposibilitatea persoanei de a-și permite satisfacerea nevoilor superioare celor de bază. „Rata sărăciei relative reprezintă ponderea persoanelor sărace (care au un venit disponibil pe adult-echivalent mai mic decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile) în totalul populaţiei” (Dimensiuni ale incluziunii sociale în România, 2021, p. 13).

Din perspectivă psihosociologică, s-au efectuat numeroase cercetări empirice în Africa de Sud, Australia, Canada, Finlanda, Germania, Irlanda, Liban, Marea Britanie, Portugalia, Statele Unite ale Americii și Turcia, care au permis realizarea unui inventar al cauzelor principale, așa cum sunt percepute de către populație. (Tabelul 1)

Tabelul 1. Principalele cauze ale sărăciei percepute și clasificarea lor (după Weiner et al., 2010, p. 2)

În clasificarea cauzelor sărăciei, profesorul de psihologie Bernard Weiner de la University of California și colaboratorii săi au folosit schema propusă de Joe R. Feagin. Pe baza intervievării unui număr de 1017 americani asupra posibilelor cauze ale sărăciei, Joe R. Feagin, profesor de sociologie la University of Texas, a elaborat în 1972 o schemă de clasificare conținând trei categorii: 1) cauze referitoare la individ (factori psihici ai persoanelor care trăiesc în sărăcie); 2) cauze referitoare la structura socială (factori sociali și economici ai sărăciei); 3) soarta (factori ce nu pot fi controlați, precum ghinionul). Această schemă a fost utilizată și validată în numeroase cercetări empirice (unii autori au renunțat însă la categoria factorilor ce nu pot fi controlați).

Din multitudinea cercetărilor în care s-a apelat la „schema Feagin”, voi cita studiul comparativ intercultural Africa de Sud, Liban și Portugalia, realizat de Ramazi N. Nasser et al. (2002), și un studiu mai recent efectuat în Croația de către Olja D. Ljubotina și Damir Ljubotina (2007). Ramazi N. Nasser și colaboratorii săi au comparat atitudinile studenților (N=563) din țările amintite cu privire la sărăcie. Rezultatele cercetării au arătat că studenții din Africa de Sud au atribuit factorilor individuali responsabilitatea sărăciei într-o proporție mai mare decât studenții portughezi și libanezi. Olja D. Ljubotina și Damir Ljubotina au comparat atribuirile sărăciei de către studenții de la University of Zagreb, specializările: asistență socială (N=143), economie (N=137) și agricultură (N=85). Au inclus în chestionarul aplicat studenților o scală tip Likert cu 5 trepte, „Attribution of Poverty Scale”, care conține factorii din „schema Feagin” (categoria structurală a fost divizată în „cauze micro-environmentale: de exemplu, familia de proveniență, regiunea geografică, familie monoparentală) și cauze structural societale: de exemplu, economia națională, consecințele politice ale tranziției). Cei doi cercetători din Croația au găsit că studenții din toate cele trei specializări au atribuit cauzele sărăciei factorilor referitori la structura socială (M = 3,54), urmați de factorii referitori la persoană (M = 2,95) și, în cele din urmă, factorilor ce nu pot fi controlați (M =1,81). Cu cât scorul este mai mare, cu atât mai mare este percepția contribuției respectivilor factorilor la starea de sărăcie. Studenții de la specializarea asistență socială au considerat că factorii referitori la persoană sunt mai puțin importanți în explicarea sărăciei decât au apreciat studenții de la specializările economie și agricultură. (Tabelul 2)

Tabelul 2. Rezultatele la Attribution of Poverty Scale (Media și Diferența Standard) ale studenților de la cele trei specializări

Și alte cercetări au condus la concluzia că studenții de la specializarea asistență socială atribuie factorilor referitori la persoană o contribuție mai redusă decât factorilor referitori la strucrura socială (spre exemplu, cercetarea realizată în Israel de către Idit Weis și John Gal). Se întâmplă la fel și în România? În absența unor anchete asupra studenților din diferite instituții de învățământ superior, putem doar să bănuim. Astfel de cercetări privind atribuirea cauzelor sărăciei ar trebui să se realizeze și la noi în țară, dacă s-ar putea nu doar în mediul universitar, ci și în diferite tipuri de organizații (economice, culturale, politice), contribuind la înlăturarea prejudecăților care aruncă vina sărăciei exclusiv asupra persoanelor defavorizate.

Bibliografie

Calnitsky, David (2018). „Structural and individualistic theories of poverty”, Sociology Compass, 12, 12, pp. 1-14.

xxx Dimensiuni ale incluziunii sociale în România. Institutul Național de Statistică, 2021.

Feagin, Joe R. (1972). „Poverty: We still believe that god helps those who help themselves”, Psychology Today, 6, 6, pp. 101-129.

Garfinkel, Alan (1981). Forms of Explication. Rethinking the Questions in Social Theory. New Haven, Yale University Press.

Kraay, Arat, McKenzie, David (2014). „Do poverty traps exist? Assessing the evidence”, Journal of Economic Perspectives, 28, 3, pp. 127-148.

Ljubotina, Olja D., Ljubotina, Damir (2007). „Attributions of poverty among social work and non-social work students in Croatia”, Croatian Medical Journal, 48, 5, pp. 741-749.

Plantinga, Arnoud (2019). Poor Psychology: Poverty, Shame, and Decision Making. Tilburg, Tilburg University.

Nasser, Ramazi N. et al. (2002). „Perceptions of the causes of poverty comparing three national groups: Lebanon, Portugal, and South Africa”, Current Research in  Social Psychology, 8 (7). (http://www.uiowa.edu/ grpproc/crisp.8.7. html) 

xxx Poverty and Shared Prosperity: Correcting Course, World Bank, Washington, 2022.

Weiner, Bernard, Osborne1, Danny, Rudolph, Udo (2010). „An attributional analysis of reactions to poverty: The political ideology of the giver and the perceived morality of the receiver”, Personality and Social Psychology Review, 20, 10, pp. 1-15.

Weiss, Idit, Gal, John (2007). „Poverty in the eyes of the beholder: Social workers compared to other middle-class professionals”, The British Journal of Social Work, 37, 5, pp. 893-908.