Cuvântul din limba germană Schadenfreude a intrat ca atare în vocabularul limbilor engleză, franceză, italiană, spaniolă s.a., fiind intraductibil printr-un singur cuvânt. Este scris cu majusculă la inițială, ca în germană. În limba română, asocierea substantivului „bucurie” cu adjectivul „răutăcioasă” echivalează, în opinia mea, cu Schadenfreude (termen pe care îl voi scrie și eu cu majusculă). Dicționarele explicative și de neologisme ale limbii române nu menționează acest cuvânt. Nici dicționarele și enciclopediile de sociologie și psihologie românești nu explică emoția desemnată prin termenul Schadenfreude. Obiectivul eseului de față este acela de a contribui la netezirea acestui gol informațional.

Schadenfreude, o emoție multifațetată

Schadenfreude, atestat în limba germană pentru prima dată în anii 1740, este un cuvânt compus din substantivele „Schaden”, care înseamnă „pagubă, detriment, prejudiciu, pierdere”, și „Freude”: „bucurie, plăcere” (Schroff, 1922, p. 674). Așadar, bucuria răutăcioasă este o combinație de emoții: tristețe și bucurie, mai exact, bucuria produsă de tristețea altuia. 

În scrierile chineze, bucuria experimentată de constatarea situației nefericite a altora a fost analizată încă din secolul al IV-lea î.H. Și Aristotel s-a referit la această emoție în Etica Nicomahică (350 î.H.), folosind termenul epikhairekakia (ἐπ ιχ αιρεκακία): epikhairekakos este persoana care se bucură de nenorocirea altuia. Totuși, cercetarea științifică a acestui tip de bucurie este de dată relativ recentă. Cercetările au arătat că, spre deosebire de emoțiile legitime de bucurie sau de mândrie generate de înfrângerea activă a altuia în competiție directă, Schadenfreude este resimțită numai când o terță parte sau o circumstanță provoacă nenorocirea altuia (Leach et al., 2003, p. 932). Când în luptă dreaptă îți învingi adversarul, normal că te bucuri de suferința lui, dar asta nu este Schadenfreude. Nici atunci când o persoană oarecare suferă din cauza unei întâmplări nefericite (accident auto, de exemplu) nu te bucuri. Să ne imaginăm o clipă că cel accidentat este un infractor, urmărit de poliție, și că nu s-a ales decât cu răni superficiale. Parcă tot ne-am bucura că s-a făcut dreptate, fără ca noi să intervenim, știut fiind că bucuria răutăcioasă este pasivă, spre deosebire de sadism, furie și invidie malițioasă, care presupun intervenția activă pentru producerea suferinței altuia. Una este să te amuzi că un Don Juan din Popa Nan a alunecat și a căzut cu posteriorul pe parchetul bine lustruit al sălii de dans din cartier și cu totul altceva să râzi că i-ai pus piedică și s-a dezechilibrat caraghios. Unii autori, spre exemplu Aaron Ben-Zeev (2000), restrâng conținutul Schadenfreude, adăugând criteriului pasivității încă două amendamente: persoana prejudiciată este percepută că merită să sufere și suferința acesteia este relativ minoră (apud Gray, 2021, p. 181).

Cercetătorii și-au pus întrebarea dacă invidia este sau nu un predictor pentru Schadenfreude. Cercetări mai vechi au arătat prin studii experimentale că oamenii simt bucurie răutăcioasă când cel care pierde este o persoană invidiată. În aceste studii, participanții (subiecții de experiment) au raportat mai multă bucurie când persoana prejudiciată era superioară lor, decât atunci când nu le era superioară prin diferite atribute. Alte cercetări, de dată mai recentă, nu au documentat această legătură (van Dijk et al., 2006, p. 156). Mai mult, N. T. Feather și Rebeca Sherman (2002) au găsit că Schadenfreude a fost provocată de resentimente, nu de invidie. Fapt este că, la fel ca în taxonomia invidiei, unii autori fac distincție între Schadenfreude benignă versus malignă și între Schadenfreude episodică versus trăsătură de personalitate.

Wilco W. van Dijk, profesor de psihologie economică la Universiteit Leiden (Țările de Jos), și colaboratorii săi au realizat un studiu experimental care a condus la reconsiderarea  rolului invidiei în Schadenfreude. La experiment au participat 249 de studenți (148 de studente și 101 studenți) de la Vrije Universiteit Amsterdam, care au fost plătiți cu câte 5 euro. Participanții, repartizați în cabine separate, aveau de citit două interviuri, despre care li s-a spus că ar fi fost făcute cu un student înaintea absolvirii universității (primul interviu) și cu îndrumătorul acestuia (al doilea interviu). În al doilea interviu, îndrumătorul i-a informat pe participanți că: (a) studentul a fost prins că a furat un laptop de la universitate și a fost supus unei anchete penale; (b) a prezentat o teză de absolvire foarte proastă și a trebuit să o reface. În ambele cazuri, studentul a pierdut examenul de absolvire. Participanții au fost întrebați despre reacțiile lor față de situația nefericită a studentului.

După citirea primului interviu, participanților la experiment li s-a cerut să răspundă la câteva întrebări vizând impresia pe care și-au format-o în legătură cu studentul despre care s-a relatat. Invidia participanților a fost evaluată ca medie a scorurilor la itemii (afirmațiile) cu răspunsuri pe o scală tip Likert cu cinci trepte: 1) „Aș dori să fiu în situația lui [. . .]”; 2) „Sunt gelos pe [. . .]”; 3) „Mi-ar plăcea să fiu în pielea lui [. . .]”; 4) „Nu mă simt prea bine când îmi compar propriile rezultate cu cele ale [. . .]”. Sentimentele ostile au fost evaluate ca medie a scorurilor la itemii: 1) Îl urăsc [. . .]”; 2) „Am un sentiment de dispreț pentru [. . .]”; 3) „Nu-mi place [. . .]”; 4) „Nu pot să-l sufăr [. . .]”.

Rezulatele experimentului au arătat că Schadenfreude era mai intensă când invidia și ostilitatea participanților erau mai mari. Totodată, experimentul a relevat existența unei relații semnificative între sexul participanților și Schadenfreude, indicând faptul că plăcerea răutăcioasă a fost mai intensă pentru participanții de sex masculin decât pentru participanții de sex feminin. Schadenfreude era mai intensă când genul participantului și genul țintei (persoana prejudiciată) au fost similare. De asemenea, rezultatele experimentului au confirmat că invidia a prezis Schadenfreude când ținta era de același gen, dar nu și când ținta era de gen diferit (van Dijk et al., 2006, pp. 158-159). 

Reacția de bucurie produsă de suferința altuia este condamnabilă moral, are consecințe neplăcute (jenă, rușine, vinovăție), dar, așa cum au arătat cercetările realizate de Marco Brambilla și Paolo Riva, profesoare în Departamentul de psihologie de la Università degli Studi di Milano-Bicocca (Italia), Schadenfreude contribuie la satisfacerea nevoilor psihologice de bază: respectul de sine, controlul, apartenența și existența semnificativă, care modelează imaginea de sine (Brambilla, Riva, 2017, p. 399). Stima de sine (mă simt mulțumit de mine însumi), controlul (mă simt puternic, am capacitatea de a determina evenimentele), apartenența (mă simt conectat cu ceilalți din comunitate) și existența semnificativă (mă simt important, am sentimentul că sunt util celorlalți) sunt factori ai menținerii viziunii de sine pozitive. În cele patru experimente realizate de profesoarele Marco Brambilla și Paolo Riva, acești factori au fost verificați în două condiții experimentale: a) când cei ce se bucură sunt concurenții celui care suferă și b) când nu sunt concurenții acestuia. S-a pornit de la prezumția că, observând o nenorocire care se abate asupra unui concurent, indivizii ar putea primi feedback cu privire la sentimentul lor de competență sau adecvare socială (comparativ cu persoana care a
suferit nenorocirea), că ar putea amplifica sentimentele de control sau de putere asupra cursului evenimentelor și/sau a mediului lor social. În mod similar, s-a presupus că o persoană care observă eșecul unui concurent se poate simți mai conectată social în comparație cu persoana  prejudiciată și că eșecul acesteia ar putea spori sentimentul că viața ei sau a lui este mai relevantă decât viața persoanei care a suferit o pierdere, un eșec. 

Au participat la cercetarea experimentală 68 de studenți de la Universitatea din Milano-Bicocca (51% femei; 49% bărbați; media de vârstă (M) = 24 de ani; abaterea standard (SD) = 3,84). Participanților li s-a cerut să-și imagineze că sunt la un interviu de angajare. Au fost
repartizați aleatoriu la una dintre cele două condiții experimentale. În condiția competitivă (N = 36), participanții au aflat că un fost coleg de universitate, cu care au fost mereu în concurență, ia și el parte la interviul de angajare și că doar un singur candidat va primi postul scos la concurs. Fostul coleg (de același sex cu respondentul) a fost descris ca având un potențial de realizare ridicat și o probabilitate mare de a primi postul. În condiția neconcurențială (N = 32), participanții au aflat că un fost coleg de universitate se prezintă la un interviu de angajare
la aceeași firmă pentru a ocupa un alt post, diferit de cel pentru care concurează ei. După aflarea celor două situații, participanții au răspuns, pe o scală Likert cu cinci trepte: de la 1 (deloc) la 5 (deplin), la câteva întrebări despre simțămintele provocate de cele ce au aflat. Datele experimentului sunt prezentate în Tabelul 1.

Tabelul 1. Media și abaterea standard pentru fiecare dintre nevoile psihologice de bază,  în funcție de situația experimentală (după Brambilla, Riva, 2017, p. 402)

                      Notă. Diferențele dintre medii sunt statistic semnificative la p < 0,05

Datele experimentului au confirmat ipoteza că participanții au resimțit mai multă bucurie răutăcioasă în situația de competiție (M = 2,73; DS = 1,51) decât în situația necopetitivă (M = 1,15; DS = 0,35). 

 Tipuri de Schadenfreude

Profesorul Jason D Gray, studiind scrierile filozofilor și rapoartele de cercetare din Antichitate până în contemporaneitate despre Schadenfreude (indiferent de termenii folosiți pentru denumirea acestei emoții), a identificat trei axe esențiale pentru a distinge această emoție față de altele: 1) calitatea și tipul de bucurie sau plăcere experimentată; 2) punctul de vedere sau considerația acordată agentului căruia i s-a întâmplat prejudiciul; 3) diferențele de grad și distanță (în mod figurativ) cu privire la prejudiciul suferit de altul (Gray, 2021, p. 177). Pe baza acestor axe, a analizat trei tipuri de Schadenfreude: 

1. Schadenfreude reactivă este, în mare, spontană și lipsită de efecte: o întâmplare surprinzătoare, nefericită, minoră generează doar un zâmbet, neexistând indicii despre caracterul moral al celui prejudiciat, iar răul suferit de acesta este relativ minor.

2. Schadenfreude meritată este tipul cel mai frecvent întâlnit: bucuria resimțită este intensă, prejudiciul suferit fiind pe deplin meritat. Acest tip de bucurie răutăcioasă nu rezultă din invidie, poate din resentimente: oricum, cel ce primește ceea ce merită nu este perceput ca fiind superior celui care se bucură. Durerea resințită de persoana prejudiciată este proporțională cu transgresiunea morală a faptelor acesteia.

3. Schadenfreude înciudată este bazată pe invidie: persoana care suferă pierderea este considerată de cel ce se bucură ca fiind superioară lui, ca având o anumită distincție, o poziție socială înaltă, un atribut râvnit de cel care îl invidiază. Distinctiv este faptul că persoana care invidiază nu apreciază că suferința celuilalt este meritată. Intensitatea durerii suferite este proporțională cu invidia persoanei care privește nefericirea celuilalt.

În concluzia studiului, Jason D. Gray afirmă că „tipurile de bucurie asociate cu nenorocirea altora se aseamănă suficient între ele, încât ar trebui incluse în categoria termenului  Schadenfreude” (Gray, 2021, p. 187).

Bibliografie

Ben-Zéev, Aaron (2000). The Subtlety of Emotions. Cambridge, The MIT Press.

Brambilla, Marco, Riva, Paolo (2017). „Self‐image and schadenfreude. Pleasure at others’ misfortune enhances satisfaction of basic human needs”, European Journal of Social Psychology, 47, 4, pp. 399-411.

Combs, David J. Y. et al. (2009). „Politics, schadenfreude, and ingroup identification. The sometimes happy thing about a poor economy and death”, Journal of Experimental Social Psychology, 45, 4, pp. 635-646.

Feather, N. T., Sherman, Rebecca (2002). „Envy, resentment, schadenfreude, and sympathy. Reactions to deserved and undeserved achievement and subsequent failure”, Personality and Social Psychology Bulletin, 28, 7, pp. 953- 961.

Gray, Jason D. (2021). „Pleasure in others’ misfortune. Three distinct types of Schadenfreude found in ancient, modern, and contemporary philosophy”, The Journal of Value Inquiry, 55, pp. 175-188.

Leach, Colin W. et al. (2003). „Malicious pleasure. Schadenfreude at the suffering of another group”, Journal of Personality and Social Psychology, 84, 5, pp. 932-943.

Marcus Aurelius, Ad Se Ipsum (apud E. Munteanu, L.-G. Munteanu (1996). Aeterna Latinitas. Iași, Editura Polirom.

Ouwerkerk, Jaap W. et al. (2018). „When we enjoy bad news about other groups. A social identity approach to out-group schadenfreude”, Group Processes & Intergroup Relations, 21, 1, pp. 214-232.

Schroff, Maximilian W. (1922). Dicționar German-Român (ediția a II-a). Craiova. Editura Scrisul Românesc.

van Dijk, Wilco W. et al. (2006). „When people fall from grace: reconsidering the role of envy in Schadenfreude”, Emotion, 6, 1, pp. 156-160.

van Dijk, Wilco W. et al. (2015), „The role of self-evaluation and envy in schadenfreude”, European Review of Social Psychology, 26, 1, pp. 247-282.

Smith, R. H., Powell, C. A., Combs, D. J. Y., & Schurtz, D. R. (2009). Exploring the when and why of schadenfreude. Social and Personality Psychology Compass, 3(4), 530–546.