Document de lucru sau document oficial al Comisiei?
În mod surprinzător, cel mai recent Raport privind prevenirea şi corectarea dezechilibrelor economice (PCDE) al Comisiei Europene referitor la România nu este un document asumat de executivul de la Bruxelles, ci un „document de lucru al serviciilor Comisiei Europene”. Într-adevăr, cei care vor avea curiozitatea să acceseze site-ul Comisiei Europene (CE) vor constata că ceea ce ar fi trebuit să fie un document aprobat şi asumat de membrii CE este doar un „document de lucru”, elaborat de funcţionari comunitari anonimi.(1) În acest context, este evident că membrii CE au utilizat acest subterfugiu birocratic pentru a se deroba de orice fel de răspundere. Cu toate acestea, referinţele critice care urmează îi vizează pe membrii CE şi nu pe anonimii autori ai acestui „raport”. Pentru că membrii CE au dreptul să delege anumite competenţe subordonaţilor lor, dar nu au dreptul să-şi delege răspunderea pentru ceea ce fac aceştia. Sau cum spuneau romanii: respondeat superior!
Pe de altă parte, raportul menţionat, pe care în continuare
am să-l numesc raport, nu este doar
un document neoficial transformat de CE într-un document oficial. Mult mai
grav, în loc de un raport de evaluare a stabilităţii macroeconomice din
România, membrii CE au publicat un document în care evaluările de tip factual
au fost substituite în mod sistematic prin aserţiuni şi judecăţi de valoare
lipsite de o minimă consistenţă logică sau empirică. Cu alte cuvinte, raportul nu vizează decriptarea realităţii,
ci denaturarea acesteia.
Analiza situaţiei economice a României din perioada 2010-2018
România a beneficiat în perioada 2010-2017 de o creştere economică fără precedent în ultimele trei decenii. Dacă cuantificăm performanţele economiei româneşti din această perioadă, putem constata că produsul intern brut (PIB) a crescut în termeni reali cu 29,8%, consumul privat, cu 38,5%, investiţiile în capital fix cu, 18,4%, exporturile de bunuri şi servicii, cu 96,3%, iar importurile de bunuri şi servicii, cu 79,1%. Datorită acestor performanţe, România se situează pe locul patru într-un clasament al ţărilor din UE alcătuit în funcţie de dinamica creşterii economice din perioada menţionată. Pe de altă parte, România a înregistrat în aceeaşi perioadă cei mai mare indici de creştere în ceea ce priveşte consumului privat (138,5%), exporturile (196,3%) şi importurile de bunuri şi servicii (179,1%) comparativ cu celelalte state din UE.
IC – indici de creştere în termeni reali, CP – consumul privat, CG – consumul guvernamental, IKF – investiţii în capital fix, EXP – exporturi, IMP – importuri. Sursa:
Eurosta.
Drept urmare, România a înregistrat în perioada 2006 – 2017 cea mai mare creştere a PIB per capita comparativ cu celelalte state din UE, nivelul acestui indicator crescând de la 39,2% la 62,5% din media UE estimată în purchasing power standards (PPS). De asemenea, nivelul consumului privat per capita a crescut în aceeaşi perioadă de la 47,4% la 72,2% din media UE.
PIBC – produsul intern brut per capita în PPS (% din media UE), CPC – consumul privat per capita în PPS (% din media UE). Sursa: Eurostat.
Riscurile macroeconomice
În această perioadă, economia România a fost afectată, la fel ca şi în celelalte state din UE, de riscuri macroeconomice emergente. Voi prezenta în continuare natura şi dinamica acestor dezechilibre utilizând informaţii provenind din grilele de monitorizare a riscurilor care afectează ţările din UE (MIP Scoareboard) publicate anual de Eurostat, aceste tablouri de bord fiind formalizate conform procedurii Macroeconomic Imbalance Procedure (MIP), o procedură reglementată de CE. Conform acestei proceduri, evaluarea riscurilor emergente care pot afecta negativ economiile ţărilor din UE implică utilizarea a 14 indicatori principali şi 28 de indicatori auxiliari. Dacă variabile macroeconomice auditate depăşesc anumite praguri de risc în raport cu aceşti indicatori, atunci CE declanşează o procedură de atenţionare şi de contracarare a riscurilor evidenţiate. În acest scop, în procedura MIP se utilizează următorii indicatori principali: balanţa contului curent, poziţia investiţională internaţională netă, rata efectivă a cursului de schimb, cota de piaţă pe pieţele externe, costul unitar al muncii, dinamica preţurilor locuinţelor, dinamica creditării în sectorul privat, nivelul datoriilor din sectorul privat, nivelul datoriilor guvernamentale, rata şomajului, nivelul pasivelor din sectorul financiar, rata ocupării forţei de muncă, şomajul pe termen lung, rata şomajului în rândul tinerilor. În următorul tabel, este prezentată o sinteză a acestor tablouri de bord publicate în perioada 2011-2017. (2)
Procedura de deficit excesiv în cazul României
Pe de altă parte, pentru prevenirea şi corectarea dezechilibrelor macroeconomice, CE a reglementat şi procedura Excessive Deficit Procedure (EDP), o procedură care implică utilizarea a doi indicatori de evaluare a riscurilor de ţară: nivelul deficitelor bugetare şi nivelul datoriilor guvernamentale. Dacă vom analiza stabilitatea economiei româneşti din perioada 2010 – 2017 în conformitate cu procedura EDP, vom constata că aceasta nu a fost afectată nici de deficite bugetare şi nici de datorii guvernamentale excesive. Astfel, nivelul deficitului bugetar a scăzut de la 6,9% în 2010 la 2,2% în 2013 şi nu a mai depăşit pragul critic de 3% din PIB până în 2017. În ceea ce priveşte nivelul datoriei guvernamentale, acesta s-a situat sub pragul critic de 60% din PIB în perioada menţionată, oscilând între 29,7% în 2010 şi 35,1% din PIB în 2017. (3)
Dacă coroborăm acum
evaluările precedente, vom constata că România a înregistrat în perioada 2010 –
2017 o creştere economică solidă, această creştere fiind grevată în special de
nivelul excesiv al poziţiei investiţionale internaţionale nete (PIIN), un nivel
care a depăşit în mod sistematic pragul critic reglementat de CE (-35% din
PIB). (4)
Încetinirea din 2018
În acest context, în anul 2018 s-a produs o încetinire a creşterii economice comparativ cu anul precedent (4,1% vs 7,0%), încetinirea fiind generată mai ales de creşterea importurilor de bunuri şi servicii în detrimentul ofertei interne. Această corelaţie negativă între creşterea PIB şi creşterea importurilor de bunuri şi servicii poate fi observată dacă analizăm datele prezentate în continuare.
VM – variabile macroeconomice, pc – preţuri curente, CF – consumul final total, CP – consumul privat, CG – consumul guvernamental, INV – investiţii, EXP – exporturi, IMP – importuri, IN – importuri nete (importuri – exporturi). Sursa: Eurostat.
Într-adevăr, dacă analizăm datele din tabelul precedent, vom
constata că valoarea importurilor nete a crescut în perioada 2017 – 2018 cu 2,7141 miliarde de euro în preţuri
constante. Rezultă, deci, că încetinirea creşterii economice din anul trecut a
fost determinată de creşterea semnificativă a importurilor nete (68,1%), după ce în anul precedent
acestea au scăzut cu 15,5%. Cu toate
acestea, dacă comparăm rata creşerii economice din anul trecut înregistrată de
România (4,1%) cu cu cea din UE (1,9%) vom constata că nivelul creşterii
economice se menţine la un nivel ridicat în comparaţie cu ritmul mediu de creştere
al economiilor din UE.
Riscurile la adresa stabilităţii
În ceea ce priveşte riscurile care au afectat stabilitatea economiei româneşti în anul 2018, nivelurile acestora nu au crescut semnificativ comparativ cu anii precedenţi. Astfel, cu excepţia deficitului de cont curent, care a crescut de la -3,2% în 2017 la -4,7% din PIB în 2018 şi a costului unitar al muncii a cărui rată anuală de creştere s-a majorat de la 8,0% în 2017 la 13,1% din PIB în anul trecut, toţi ceilalţi parametrii de stare au înregistrat evoluţii pozitive. (5) Creşterea deficitului de cont curent reprezintă, desigur, un efect al deteriorării competivităţii producţiei destinate consumului intern, precum şi a competivităţii exporturilor. Pentru soluţionarea acestora sunt necesare politici monetare adecvate şi politici guvernamentale pe termen lung care să determine creşterea productivităţii muncii şi a capitalului. În ceea ce priveşte politicile monetare, deprecierea controlată a cursului de schimb al leului practicată de BNR s-a dovedit a fi un instrument deosebit de eficace. Dar acest instrument nu reprezintă o soluţie miraculoasă. În ceea ce priveşte politicile guvernamentale privind creşterea productivităţii muncii, acestea au vizat, pe de o parte, creşterea motivaţiei muncii prin majorarea salariilor şi a pensiilor, respectiv prin reducerea semnificativă a impozitării în scopul atragerii investitorilor străini. Datele prezentate în continuare reflectă eficacitatea acestor opţiuni strategice. Astfel, dacă evaluăm eficacitatea politicilor guvernului român de a stimula creşterea economică pe termen lung prin creşterea salariilor şi a pensiilor, precum şi prin reducerea fiscalităţii , vom constata că efectul acestora a fost benefic: România a înregistrat, după Estonia, cea mai mare creştere economică în perioada 2010 – 2017 comparativ cu celelalte state ex-comuniste care au devenit membre ale UE.
CS – costuri salariale (% din PIB), ITCS – impozite, taxe şi contibuţii sociale (% din PIB), IC – indici de creștere economică în perioada 2010 – 2017 (%) . Sursa: Eurostat.
_____________________________________
Surse:
1. Comisia Europeană. Raportul de ţară privind România,
inclusiv un bilanț aprofundat referitor la prevenirea și corectarea
dezechilibrelor economice
2. Eurostat (https://ec.europa.eu/eurostat);
3. Ibidem; 4. Ibidem; 5. Ibidem, 6.
Comisia Europeană, Raportul de ţară din 2019 privind România, p.4; 7. Eurostat:
8. Comisia Europeană, Raportul de ţară din 2019
privind România, p.4; 9. Ibidem, p.31;
10. Ibidem, p.28; 11. Ibidem; 12. International Monetary Fond
(http://www.imf.org); 13. Comisia Europeană,
Raportul de ţară din 2019 privind România, p.28; 14. Ibidem, p.25;15. Eurostat: 16. Ibidem.
