Romania Sociala logo
Menu

Semestrul European: analiza raportului de ţară pentru România – 3

autor:   28 March 2019  

Nicolae Taran

Deficitul public şi politica fiscal-bugetară

Tot în partea introductivă a Raportului privind prevenirea şi corectarea dezechilibrelor economice (PCDE) al Comisiei Europene referitor la România, autorii acestuia ne avertizează că deficitul bugetar guvernamental a fost scăpat de sub control şi îşi argumentează astfel acest avertisment: „Prin urmare, deficitul public a crescut semnificativ începând cu 2015 şi se estimează că va depăşi plafonul de 3% din PIB impus de pactul de stabilitate şi de creştere, una din cauze fiind majorarea pensiilor în iunie 2018, Consiliul a lansat la adresa României o nouă procedură aplicabilă abaterilor semnificative”. (8) Apoi, autorii raportului revin asupra acestui subiect şi ne avertizează că „ponderea datoriei în PIB se înscrie pe o traiectorie ascendentă şi se estimează că aceasta va depăşi, până în 2029, valoarea de 60% din PIB prevăzută în tratat”. (9) Pe ce se bazează aceaste opinii alarmiste? Pe o prognoză a UE din 2016. Dar această prognoză a debutat cu stângul, ca să spun aşa, deoarece autorii acesteia au estimat că deficitul bugetar al executivului român va fi de 3,3% din PIB în 2018. Însă, autorii raportului ar fi putut verifica foarte uşor validitatea acestei estimări dacă ar fi accesat site-ul www.mfinante.ro, unde a fost publicat nivelul efectiv al acestui indicator esenţial cu o lună înainte de apariţia raportului!  Dacă ar fi procedat în acest mod ei ar fi putut constata , cu o probabilitate de 99,99%, că deficitul guvernamental din România a fost în anul trecut de 2,9% şi nu de 3,3% din PIB!

Din păcate, raportul nu conţine doar concluzii bazate prognoze sau estimări lipsite de o minimă validitate. Astfel, în capitolul destinat evaluării riscurilor generate de politicile fiscal-bugetare din ultimii ani, autorii raportului lansează un atac ideologic extrem de dur împotriva politicii de reducere a impozitelor şi taxelor practicată de autorităţile române în ultimii ani: „Structura fiscală este caracterizată de un nivel scăzut al veniturilor şi se bazează în mare măsură pe impozitarea consumului. Ponderea impozitelor în PIB a fost de 24,9% în 2017, cea mai scăzută valoare din 1996. Aceasta reprezintă al doilea cel mai redus nivel din UE – cu mult sub media UE de 39,2%”. (10) Apoi, autorii raportului continuă pe acelaşi ton: „Regimul fiscal are o capacitate limitată de a reduce sărăcia şi de a corecta disparităţile sociale. Inegalitatea veniturilor rămâne printre cele mai mari din UE, iar o treime dintre români sunt expuşi riscului de sărăcie, ratele sărăciei fiind cele mai ridicate din UE”. (11)

Cei care au întocmit raportul susţin, deci, că actuala politică fiscal-bugetară a executivului român este mult prea riscantă în comparaţie cu majoritatea ţărilor din UE unde nivelul fiscalităţii este cu mult mai ridicat decât în România. Dar o asemenea aserţiune este de tip ideologic-normativ şi nu  poate fi validată raţional sau empiric.

Conform raportului, politica fiscal-bugetară a executivului de la Bucureşti, bazată pe diminuarea fiscalităţii, implică o „capacitate limitată de a reduce sărăcia şi de a corecta disparităţile sociale. Inegalitatea veniturilor rămâne printre cele mai mari din Europa, iar o treime dintre români sunt expuşi riscului de sărăcie, ratele sărăciei fiind cele mai ridicate din UE”.  Rezultă, deci, că autorii raportului ne avertizează că actuala politică fiscal bugetară a autorităţilor de la Bucureşti implică două riscuri extreme: creşterea în următorul deceniu a datoriei publice până la un nivel nesustenabil şi accentuarea disparităţilor sociale. Drept urmare, ei „recomandă” guvernului român să mărească povara fiscală şi să cheltuie mai mulţi bani pentru investiţii şi pentru „corectarea” disparităţilor sociale. Însă, creşterea cheltuielilor guvernamentale pentru protecţie socială şi pentru investiţii ar însemna mai puţini bani pentru consumul privat şi pentru investiţii private. Rezultă, deci, că autorii raportului susţin că un stat intervenţionist, de tip welfare state, este un stat mai bun decât un stat care acordă o deplină libertate de mişcare iniţiativei private şi capitalului privat. În ce mă priveşte, nu voi încerca să elucidez această dilemă ideologică. În schimb, voi prezenta în continuare un succint studiu de caz pentru a estima eficacitatea cele două opţiuni ideologice prin compararea costurilor şi a beneficiilor.

ITCS – venituri din impozite, taxe şi contribuţii sociale (% din PIB), DB – deficite bugetare (% din PIB), DG – datorii guvrnamentale, DP – datorii private (% din PIB), IC – indici de creştere a produsului intern brut ( 2010=100%). Sursa: Eurostat.

Dacă analizăm datele din matricea anterioară, vom constata că raportul dintre beneficii (creşterea economică) şi costuri (datoriile acumulate în sectorul guvernamental şi cel public) este semnificativ mai mare în cazul politicilor economice bazate pe o impozitare laxă (Irlanda şi România) comparativ cu cele bazate pe constrângere fiscală (Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Austria, Finlanda şi Suedia). Astfel, nivelul total al datoriilor publice şi private raportat la PIB a scăzut în perioada 2011 – 2017 de la 343,0% la 312% în Irlanda, iar în România, de la 104,4% la 85,9%. În celelalte ţări din eşantionul analizat, ponderea acestor datorii în PIB a scăzut nesemnificativ (Danemarca, Austria), s-a menţinut aporoape constantă (Belgia, Italia) sau a crescut (Franţa, Suedia, Finlanda). Pe de altă parte, dacă luăm în considerare nivelurile critice ale datoriilor publice şi private reglementate de CE (60% vs 133% din PIB), vom observa că în statele din eşantionul analizat, cu excepţia României, nivelurile cumulate ale acestor datorii raportate la PIB erau în 2017 mai mari decât 199%: 312% în Irlanda, 290,4% în Belgia, 246,7% în Franţa, 241,7% în Italia, 240,1% în Danemarca, 235,2% în Suedia, 207,7% în Finlanda şi 200,8% în Austria. În România, însă, nivelul acestui indicator de la sfârşitul anului 2017 (85,9% din PIB) era cel cel mai redus din UE.

Ce concluzii putem formula pe baza acestui studiu de caz? În primul rând, nivelurile nesustenabile ale datoriilor private şi publice acumulate în conturile companiilor „too big to fail” şi ale guvernelor din Irlanda, Grecia, Belgia, Franţa, Italia, Danemarca, Suedia, Finlanda şi Austria reprezintă o consecinţă a politicii monetare expansive practicate de Banca Centrală Europeană în ultimele două decenii. Excesul de monedă din aceste ţări a facilitat o creditare excesivă a consumului privat şi guvernamental, dar şi a unui număr imens de investiţii nerentabile. Drept urmare, în conturile companiilor şi ale guvernelor din aceste ţări s-au acumulat la sfârşitul anului 2011 debite uriaşe. Iar finanţarea acestor debite prin credite ieftine (quantitative easing) a generat redresări anemice ale creşterii economice, cu excepţia Irlandei, şi grave deteriorări ale bonităţii financiare guvernamentale, deşi nivelurile impozitării din aceste ţări sunt printre cele mai mari din lume. (12) Drept urmare, solvabilitatea guvernelor din Grecia, Italia, Belgia şi Franţa a atins cote de avarie, aceste ţări fiind înglodate în datorii. Supraîndatorarea populaţiei, a companiilor şi a guvernelor, precum şi fiscalitatea excesivă reprezintă, deci, principalii factori care au determinat o deteriorare fără precedent a stabilităţii economice din aceste ţări. Aşa cum am menţionat, doar Irlanda a reuşit să-şi amelioreze în mod semnificativ situaţia economică dezastruoasă de la sfârşitul anului 2011. În opinia mea, diminuarea impozitării la cel mai mic nivel comparativ cu celelalte state din UE reprezintă factorul decisiv care a generat această spectaculoasă redresare.

Din această perspectivă, stimularea creşterii economice prin diminuarea impozitării a reprezentat în cazul României o oportunitate strategică şi nu un risc major, aşa cum susţin autorii raportului. Relaxarea fiscalităţii, care a determinat o creştere a consumului şi a investiţiile în sectorul privat şi o diminuare a consumului şi a investiţiilor în sectorul public, a reprezentat, deci, un important factor de creştere economică şi în cazul României şi în cazul Irlandei. Spre deosebire, fiscalizarea excesivă a generat în Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Austria, Finlanda şi Suedia creşteri economice cu mult sub aşteptări şi deprecieri semnificative ale bonităţii financiare în sectoarele guvernamentale şi publice. În aceste circumstanţe, o eventuală majorare a impozitelor şi taxelor ar reprezenta, în cazul României, un factor de risc care ar determina stagnare şi nu creştere economică. Și atunci de ce susţin autorii raportului că actuala relaxare fiscală reprezintă un risc major pentru stabilitatea macroeconomică a României?

Pe de altă parte, aşa cum am arătat anterior, autorii raportului susţin că politica fiscală laxă din România reprezintă un risc major nu doar pentru creşterea economică, ci şi pentru accentuarea sărăciei şi a excluderii sociale. Iar pentru a-şi argumenta această aserţiune, ei susţin că „ratele de sărăcie” din România sunt „cele mai ridicate din UE”. (13) După cum este cunoscut, în rapoartele MIP se utilizează, ca indicatori auxiliari, 4 indicatori de evaluare a riscului de sărăcie. Însă, dacă analizăm datele prezentate în continuare, vom constata că nu România, ci Bulgaria înregistrează în acest moment „cele mai ridicate rate ale sărăciei din UE”!

SES – populaţia afectată de sărăcie şi excludere socială, STS – populaţia afectată de sărăcie după transferuri sociale, DMS – populaţia afectată de deprivare materială severă, GNS – populaţia din gospodăriile neintegrate social. Sursa: Eurostat.



Facebook

26 IUNIE- ZIUA DRAPELULUI NAȚIONAL.

26 IUNIE- ZIUA DRAPELULUI NAȚIONAL.La mulți ani ROMÂNIA! La mulți ani cetățeni ai României care respectați acest simbol sfânt, oriunde v-ați afla!

Se poate scrie istoria așa cum vrem? Desigur, dar de fiecare dată se deschide întrebarea ”de ce?”

 Câteva gânduri despre semnificația ”istoriei” în viața noastră Istoria nu este doar ceva despre trecut, ci o parte vitală a vieții prezente. Fără istorie suntem ceva foarte abstract. Dacă vrem  să știm cine suntem nu o putem face dacă nu adăugăm istoria noastră. Ce este România ? Deschidem o carte cu statistici economice, demografice, geografie. ...

O justiţie absolut incorectă dar definitivă este mai importantă decât soarta unui copil?

Simona, o fetiță de 8 ani, este târâtă cu brutalitate în văzul multor martori, de o doamnă procuror și băgată cu forța într-o mașină neagră. Simona țipă disperată: Mami, nu mă lăsa. Evenimentul este filmat și, la televizor, milioane de români sunt șocați și indignați. Asistăm la un eveniment care probabil ...

Revista Cultura 5/2019

Va semnalam aparitia numarului 3/2019 al revistei Cultura, publicatie editata de Fundatia Culturala Augustin Buzura. Din acest numar: Analize si evaluari - Cultura română in epoca marilor migratii Teme in dezbatere - Profesie: politician intre util si realizabil Sinteze si reflectii - Phonbies sau luddites? Noua relatie cu tehnologia

De ce România nu are un Proiect de Ţară?

Am citi cu mult interes studiile lui Vladimir Pasti şi Iulian Stănescu[1]. Ei constată că, după întreaga perioadă postcomunistă, nu avem o Agendă socială de dezvoltare. Eu aş spune mai apăsat: România nu are un PROIECT DE ȚARĂ. Sunt şi eu nemulţumit că partidele politice în disputele electorale nu luptă cu programe de dezvoltare social-economică ...

PENTRU O PSIHOSOCIOLOGIE A SIMŢURILOR

Primim continuu informaţii despre propriul organism (senzaţii proprioceptive) şi despre mediul înconjurător (senzaţii exteroceptive) cu ajutorul senzorialităţii tactile, termice, vizuale, auditive, vibratorii, ortostatice, gustative, olfactive, dureroase. Paleta modalităţilor senzoriale este largă, dar nu folosim în egală măsură toate simţurile. Entomologul  american Edward O. Wilson (n. 1929), fondatorul sociobiologiei (1975), domeniu ...

Opinia publică şi politica

Preşedintele, mereu, Zice: vreau guvernul meu; Iară prim-ministrul vrea Pentru el, aşijderea. Ne întrebăm, într-o doară, Guvernul nu-i pentru ţară?                         Ion Bulborea (2019)   Rezultatele alegerilor europarlamentare şi ale referendumului din 26 mai a.c. au însemnat, în primul rând, un vot de blam pentru Liviu Dragnea, fostul prim-ministru de facto al guvernului PSD + ALDE. Din punctul ...

Ce nu sunt sondajele de opinie

Interzise în perioada guvernării comuniste din rațiuni care depășesc obiectivele  eseului nostru, și  ridicate la nivelul unui fel de mitologie a prognozelor și previziunilor după schimbarea de paradigmă ideologică din Decembrie 1989, sondajele de opinie continuă, mai ales în  vremea campaniilor electorale, să fie prilej de controverse, cu prioritate în segmentele de opinie lipsite ...