De ce aproape toți oamenii spun adevărul în viața de zi cu zi? Cu siguranță, nu pentru că un zeu le-a interzis să mintă. Motivul este, în primul rând, pentru că este mai ușor; pentru a minți este nevoie de inventivitate, simulare și o memorie bună.
Friedrich Nietzsche
În vorbirea de zi cu zi, sinonimele și antonimele unor cuvinte sunt utilizate mai frecvent decât respectivele cuvinte. Este și cazul unității de vorbire „sinceritate”. Spunem despre vecinul nostru că este un om cinstit de parcă l-am jigni dacă am zice că este sincer. Despre un altul susținem că este un mincinos fără pereche, sugerând astfel că dacă i-am spune că e nesincer ar fi prea puțin. Dar cuvântul „sincertitate” a dispărut – să nu exagerez, se întâlnește foarte rar – nu numai din vorbirea colocvială, ci și din mass-media și din discursurile liderilor politici. Nici profesioniștii din domeniul științelor socioumane de la noi nu au considerat că sinceritatea ar fi o temă de studiu semnificativă. Eseul de față își propune să aducă în prim-planul atenției cercetătorilor și, de ce nu, al publicului larg, sinceritatea – fundamentul relațiilor interpersonale, condiția sine qua non a coeziunii sociale.
Ce este sinceritatea?
ÎnDicționar esențial de neologisme al limbii române (2009, p. 841), cuvântul „sinceritate” este definit ca fiind „calitatea de a fi sincer”, iar a fi „sincer” însemnând a exprima exact ce simți sau ce gândești. Cinste, franchețe, lealitate, loialitate sunt sinonimele cuvântului „sinceritate”, iar antonimele sunt duplicitate, fariseism, fățărnicie, nesinceritate, perfidie.
Provenit din latină, cuvântul „sinceritate” a intrat în limba română prin filieră franceză, unde, „în utilizarea sa timpurie, se referea în primul rând nu la persoane, ci la lucruri, atât materiale, cât și imateriale. Se vorbea despre vin sincer, nu într-un sens metaforic, în modul modern de a descrie gustul unui vin prin atribuirea unor calități morale, ci pur și simplu pentru a însemna că nu fusese alterat sau, așa cum s-a spus odată, sofisticat. [… ] A vorbi despre doctrina sinceră, sau despre religia sinceră, sau despre Evanghelia sinceră, însemna că nu fusese alterată, falsificată sau coruptă” (Trilling, 1972, p. 12). Cu referire la persoane, cuvântul „sinceritate” a fost folosit în Franța începând din secolul al XVI-lea (Berger, 1973, p. 81).
Sinceritatea este înscrisă în tabla de valori a tuturor culturilor. Unele cercetări au evidențiat diferențe mari între onestitatea populației din diferite țări (Holm, Danielson, 2005; Hugh-Jones, 2016). Rezultatele unor astfel de cercetări trebuie interpretate cu multă prudență, pentru că au fost realizate pe eșantioane nereprezentative la nivel național, iar experimentele de laborator nu permit generalizări interculturale. Merită totuși reținută concluzia că există o corelație pozitivă între onestitate și PIB-ul per capita (Hugh-Jones, 2016, p. 99).
Din perpectivă psihosociologică, sinceritatea apare într-o multiplă conexiune cu alte fenomene psihice: stima de sine, asertivitatea, autocontrolul, creativitatea etc. (Fig. 1)
Sinceritatea emoțională
Cercetările recente din domeniul leadership-ului au relevat, odată cu importanța valenței pozitive/negative a emoțiilor afișate de lideri în diferite tipuri de organizații, și rolul sincerității emoționale, congruența dintre trăirea emoțională și afișarea emoției. Liderii, ca oricare dintre noi, nu exprimă (afișează) întotdeauna emoțiile pe care le trăiesc. Zâmbim când suntem salutați de către vecini, deși suntem triști, afișăm îngrijorare când în realitate suntem indiferenți etc.
Uneori, liderii își modifică în mod intenționat afișarea emoțiilor, ca strategie de influențare a raționamentelor, emoțiilor și comportamentului celorlalți: susținătorii liderilor politici, subalternii sau coechipierii șefilor din organizațiile de tip economic, elevii și studenții din instituțiile de învățământ etc. Nesinceritatea emoțională, adică discordanța dintre cele două componente ale emoțiilor (trăirea profundă și exprimarea emoțiilor), are, în cele mai multe cazuri, efecte negative asupra celorlalți. Lars, Glasø și Ståle Einarsen, studiind expresiile emoționale în interacțiunea lor pe un eșantion de 135 de lideri și 207 admiratori, au găsit că liderii își suprimă exprimarea emoțiilor negative, spre exemplu, supărarea, dezamăgirea, incertitudinea, afișând frecvent emoțiile pozitive, cum ar fi entuziasmul, interesul, calmul (Glasø, Einarsen, 2008, p. 482).
La rândul lor, cei cărora li se adresează liderii percep dacă aceștia își exprimă cu sinceritate emoțiile: dacă apreciază că liderii își modifică în mod intenționat afișarea emoției, îi evaluează mai puțin favorabil, iar dacă percep congruența trăire emoțională/expresie a emoției, încrederea în lider crește, știut fiind că încrederea în competența liderului reprezintă un factor al eficienței organizației. Există dovezi solide privind relația dintre încredere și performanță. Când cei din linia de execuție au încredere în liderul lor, ei acordă mai multă atenție și mai mult timp pentru atingerea scopurilor stabilite de lider și sunt mai eficienți (Caza et al., 2015, p. 523).
Și oamenii sinceri sunt nesinceri uneori
„Ești prima mea iubire” – se jură un el sau o ea. „Legume proaspete, le-am cules dis de dimineață din grădină” – își face reclamă o precupeață în Obor. „Nu i-am luat pixul colegului meu de bancă, a căzut în gheozdanul meu și nici n-am observat” – se dezvinovățește Gigel, elev de-o șchioapă, pistruiat, cu nasul în vânt. În astfel de cazuri, indivizii, deși știu că sunt nesinceri, își păstrează conceptul de sine nealterat: om sincer. Cercetătorii s-au întrebat ce mecanisme psihice intervin pentru păstrarea conceptului de sine pozitiv în condițiile unor comportamente condamnabile moral.
Nina Mazar, profesoară de marketing la University of Toronto, Canada, și calaboratorii săi au identificat două mecanisme psihice intercorelate care explică mărimea „benzii necinstei acceptabile” (band of acceptable dishonesty) a fiecăruia dintre noi: neatenția la standardele morale și maleabilitatea categorizării (Mazar et al., 2008, p. 633). Altfel spus, când oamenii care și-au însuțit normele morale în cursul socializării nu dau atenție acestor norme, probabilitatea transgresării lor este sporită, fără ca să se considere imorali (lipsiți de sinceritate, necinstiți etc.). A dezvălui preșcolarilor cele zece porunci biblice, stăruind asupra poruncilor „Să nu furi!”, „Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău”, și a le reaminti tinerilor și adulților, îndemnându-i totodată să citească și să recitească scrierile de etică alte filozofilor din toate timpurile – iată ce se recomandă pentru a restrânge spectrul nesincerității, care pare a se extinde peste societățile contemporane. S-a ajuns în zilele noastre să ne fie teamă de cuvântul „sinceritate”. Când un interlocutor îmi spune: „Să fim sinceri…”, mă gândesc imediat la două lucruri: ori mă bănuiește că până în acel moment nu am fost sincer, ori îmi aruncă în obraz o grosolănie”. Versurile din „Remember the rain” (1966) de Bob Lind, transpuse în cântecul „E’ la pioggia che va”, atât de cunoscute în România în traducerea lui Dorian Liviu Zaharia („Ploaia care va veni”) și în interpretarea provocatoare a lui Florian Pitiș din anii 1970, au rămas în actualitate:
Sunt un frate tânăr, care crede în dreptate,
Am ochi negri, dar am mâinile curate.
Iubesc pletele și ploaia și cămașile-nflorate,
Nu răspund când mi se-aruncă vorbe-n spate.
Un fapt fără importanță mă poate face să sper,
Mă-nclin și pun în balanță ce-i sfânt cu ce-i efemer.
Peste tot atârnă greu
Teama de sinceritate…
Categorizarea sincer/nesincer foarte maleabilă (adaptabilă împrejurărilor) favorizează apariția comportamentelor reprobabile fără antrenarea schimbării conceptului de sine, fără pierderea stimei de sine, ceea ce ar implica trăirea unor emoții negative (jenă, rușine, vinovăție). Categorizarea, gruparea obiectelor, a evenimentelor sau a persoanelor în diferite clase pe baza similarității lor fizice sau funcționale este un proces cognitiv. Categorizarea sau clasificarea obiectelor și a evenimentelor se deosebește de clasificarea persoanelor (categorizarea socială), dată fiind complexitatea ființei umane, pe de o parte, și capacitatea oamenilor de a se autoclasifica (de exemplu, buni/răi, sinceri/nesinceri). Mai ales în procesul de autoclasificare intervin factori extra-raționali: emoții, interese, dorințe, așteptări, care conduc la o maleabilitate a categorizării.
Maleabilitatea categorizării nu este nelimitată. Așa cum s-a demonstrat experimental, marea majoritate a subiecților de experiment s-au limitat la a susține că au procedat cinstit până la un punct credibil. Din teoria propusă de Nina Mazar și colaboratorii săi rezultă „că sporirea atenției oamenilor asupra propriilor lor standarde de onestitate și scăderea maleabilității categorizării ar putea fi remedii eficiente” (Mazar et al., 2008, p. 642).
Greșeala parțial recunoscută
Avem tendința să iertăm mai ușor greșelile altora dacă sunt recunoscute cu sinceritate. Proverbul „Greșeala recunoscută este pe jumătate iertată” rezumă situațiile din viața cu zi cu zi. Asemănător se întâmplă și în justiție când inculpatul își asumă și înțelege consecințele faptelor sale. Articolul 396 (alin. 10) din Codul de Procedură Penală prevede posibilitatea reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime în cazul pedepsei cu închisoarea și cu o pătrime în cazul pedepsei cu amenda penală.
Dar dacă greșeala este recunoscută pe jumătate? În justiție, inculpatul își ispășește integral pedeapsa prevăzută de lege. În relațiile interpersonale, lucrurile se complică. Uneori, oamenii recunosc greșeli mai mărunte pentru a le acoperi pe cele mai grave. Spre exemplu, recunoști în fața actualei partenere că ai petrecut toată noaptea cu prietenii spre a ascunde că te-ai reîntors la o veche iubire. Recunoașterea greșelii nu este binară, de tipul „totul sau nimic”. Între a nu mărturisi nimic și a mărturisi totul este un continuum cu multiple gradații. Am putea crede că o mărturisire parțială asigură o reducere a emoțiilor negative, comparativ cu o mărturisire completă. Paradoxal, dar lucrurile nu stau deloc așa: mărturisirile parțiale se soldează cu niveluri mai scăzute ale ameliorării sentimentului de vinovăție, în comparație cu mărturisirile complete (Peer et al., 2014, p. 213). Dacă așa stau lucrurile, este mai bine pentru individ și pentru colectivitate ca mărturisirile să nu fie trunchiate, mai ales în societățile armonios clădite.
În încheiere, spun doar atât: Prieteni, fiți absolut sinceri ori de câte ori puteți. Și puteți de cele mai multe ori!
Bibliografie
Berger, Peter L. (1973). „`Sincerity` and `Authenticity` in modern society”, Public Interest, 31, pp. 81-90.
Busuioc, Monica M. et al. (2009). Dicționar esențial de neologisme al limbii române. București, Editura Corint.
Caza, Arran et al. (2015). „How do you really feel? Effect of leaders’ perceived emotional sincerity on followers’ trust”, Leadership Quarterly, 26, 4, pp. 518-531.
Glasø, Lars, Einarsen, Ståle (2008). „Emotion regulation in leader-follower relationships”, European Journal of Work and Organizational Psychology, 17, 4, pp. 482-500.
Holm, Håkan J., Danielson, Anders (2005). „Tropic trust versus nordic trust: Experimental evidence from Tanzania and Sweden“, Economic Journal, 115, pp. 505-532.
Hugh-Jones, David (2016). „Honesty, beliefs about honesty, and economic growth in 15 countries”, Journal of Economic Behavior and Organization, 127, pp. 99-114.
Mazar, Nina, Amir, On, Ariely, Dan (2008). „The dishonesty of honest people: A theory of self concept maintenance”, Journal of Marketing Research, 45, 6, pp. 633-644.
Nietzsche, Friedrich [1878] (1996). Omenesc, prea omenesc. București, Editura Antet.
Peer, Eyal, Acquisti, Alessandro, Shalvi, Shaul (2014). „’I cheated, but only a little‘: Partial confessions to unethical behavior”, Journal of Personality and Social Psychology, 106, 2, pp. 202-217.
Suud, Fitriah M., Madjid, Abd. (2020). „Honesty: A multidimensional study as motivation for national character building”, Hayula: Indonesian Journal of Multidisciplinary Islamic Studies, 4, 1, pp. 99-115.
Trilling, Lionel (1972). Sincerity and Authenticity. Londra, Harvard University Press.
xxx Dicționar Latin-Român. București, Editura Corint, 2008.
