Dacă sunteți din Brașov sau treceți prin oraș, Cristian Bălăcescu și Ștefan Ungurean, în calitate de curatori, vă invită ca în timpul care a mai ramas până în 23.10.2022 să vizionați expoziția din aer liber aflată pe esplanada din Parcul „Titulescu”. Expoziția reunește proiectele premiate ale cercului studențesc de cercetare științifică „Anton Golopenția” din cadrul Facultății de Sociologie și Comunicare a Universității Transilvania Brașov.
Manifestarea dedicată deschiderii noului an universitar, aflată în acest format la a cincea ediție, reunește, sub capetele de afiș „Omul și Orașul său” și „Dincolo de gard”, interviuri și imagini ale locuitorilor din comunitățile din România și din Republica Moldova. Realizatorii sunt studenții a doi ani de studii, de la programele „Comunicare și Relații Publice” și „Asistență Socială” care, la debutul lor în metodologia și practica sociologică, au dat dovadă de trăsături admirabile ce țin de curajul de a face cercetare în teren, ca în tranșee, „cu masca pe figură”.
Această expoziție are drept temă ,,urma”, cea pe care viața o lasă în sufletul nostru, cea pe care noi o lăsăm în viață.
Exponatele reprezintă prima încercare a unui student din anul I de a realiza o cercetare și ea reprezint o bornă, ca punct de plecare în formare, anume a nu uita că dincolo de tot ceea ce vor învăța în școală, există omul. La finalul interviului, Andreea-Rodica Dragomir recunoaște că a fost bucuroasă că a avut ocazia să trăiască „atât de multe într-o singură oră: de la zâmbete sincere, până la frustrare și pură compasiune. Interviul mi-a reamintit cât de complex este omul, prin natura sa, și cât de important este ca el să pornească la orice drum cu bunăvoință și inima deschisă spre a crede”.
Subiecții sunt oameni în vârstă care, acceptând să se destăinuie, îl transformă pe tânărul student, venit într-un exerciţiu didactic, în duhovnic. Nu de puține ori destăinuirile au devenit spovedanii despre muncă, sacrificiu, sărăcie, suferință, abnegație, rezistență, despre viața ca traumă, cu toate strategiile supraviețuirii, însoțite de o inevitabilă substanță sufletească, a limpezirii, a împăcării, a nedumeririi, în căutarea sensului a ceea ce a fost trăit. În spatele fiecărei persoane, constată Bianca Mihaela Baroian „există câte o poveste care așteaptă să fie spusă”.
Nu întâmplător, pentru mulți dintre studenți, lecția primită despre substanța lucrurilor a fost copleșitoare. Mărturisește Emanuela- Daniela Dumitru :„Pentru a înțelege un om nu este suficient să asculți, ci să retrăiești cu el acele momente și să ți le imaginezi prin propria perspectivă”. Întâlnirea cu un alt om, care a trăit în altă lume, îl face pe student să reflecteze la sine, așa cum o recunoaște Maria-Doreida Romaneț: „ Conversația pe care am avut-o m-a împins să fac o introspecție a sinelui, să deschid ochii larg și să încep să mă bucur cu adevărat de ceea ce am, de ceea ce primesc, ceea ce văd și simt și mai ales de persoanele care mă înconjoară”.
Istorisirile scot la lumină spectrul realului care va să vină, inevitabil și neîndurător pentru toți și chiar pentru cei care cred că i se pot sustrage, imaginându-și că viața ar fi un spectacol care începe cu internetul și se termină cu telefonul mobil. Acest lucru îl descoperă Alexandra-Elena Dorobanțu când afirmă:„ Atunci lumea era reală, totul era real, oamenii erau ființe cu sentimente. Acum? Acum încearcă doar să-i zici cuiva că te doare ceva că imediat va începe să se vaite despre câte probleme are”.
Spune Derrida: „ A trăi, prin definiţie, nu se învaţă. Nu prin sine însuşi, de la viaţă prin viaţă. Numai de la un altul şi prin moarte. Sau, în tot cazul, de la celălalt aflat pe marginea vieţii”. Cam așa stau lucrurile și în aceste proiecte ce devin exerciții de a învăța să trăiești. Ele ajung totodată să constituie, la scară individuală, temelia unei solidarități intergeneraționale, pe baza respectului pe care student îl dobândește față de omul în vârstă.
E vorba apoi de ,, apusul unei lumi ”, cea a mâinilor crăpate de trudă pe care le vezi în piață, când îți faci cumpărăturile. Istorie: o lume care a trecut, cu adevărurile ei, cu oamenii ei, temerari, îndurători şi temători totodată, având o clară conștiință a limitei. De aceea, nu întâmplător, unii dintre subiecții cercetărilor studențești „ajung” în metafizic, mărturisindu-l pe Dumnezeu, spusele lor purtând pecetea unui profund simț filosofic.