Nimeni nu este imun la speranța falsă.

Când într-unul din eseurile recent publicate îndemnam „Să nu ne pierdem niciodată speranța!”, aveam în vedere speranța realistă, „bazată pe analiza `la rece` a fezabilității atingerii obiectivelor și capacității proprii de a avea succes” (Chelcea, 2023, p. 248). Speranța nerealistă, speranța falsă, reprezintă cu totul altceva. Studiile despre speranța falsă nu sunt deloc numeroase, deși fenomenul ca atare are implicații teoretice și aplicative. Care este anatomia speranței false? Prin ce se deosebește optimismul de speranța falsă? Ce legătură este între speranța falsă și manipularea comportamentală? Dar între acest tip de speranță și trăsăturile de personalitate?

Speranța falsă

Voi aborda speranța falsă în viața de zi cu zi strict din perspectiva psihosociologică. Din această perspectivă, speranța falsă este conceptualizată ca emoție negativă, caracterizată prin aceea că: 1) se bazează pe iluzii, nu pe date obiective; 2) obiectivele fixate spre a fi atinse nu corespund abilității celor care speră; 3) strategiile adoptate pentru atingerea obiectivelor sunt ineficiente. Să le analizăm pe rând.

1) Speranța falsă se bazează pe iluzia că ceea ce ne-am propus este ușor de realizat. Cineva își propune să se lase de fumat. Crede că este foarte simplu. Nu, este o speranță falsă. Într-o cercetare în care au fost intervievați 200 de adolescenți (89 de băieți și 111 fete, cu vârste între 10 și 17 ani) și 203 adulți (95 de bărbați și 108 femei, cu vârste între 30 și 50 de ani), s-a constatat că 60% dintre adolescenți și 48% dintre adulți considerau că „ar putea fuma câțiva ani și apoi, dacă doresc, ar putea să se lase de fumat” (Arnett, 2000, p. 625). Această constatare este surprinzătoare dacă avem în vedere că peste 70% dintre adulții fumători din SUA au încercat cel puțin o dată să renunțe la fumat și nu au reușit (Arnett, 2000, p. 631).

2) La absolvirea facultății, un stagiar își propune să pună deoparte bani din fiecare leafă pentru a-și cumpăra peste doi ani, fără ajutorul financiar al părinților, o mașină scumpă, un Lamborghini Veneto, echipată Premium. Pentru un debutant, este o speranță falsă. O Dacia Duster second-hand ar fi o speranță realistă. Dar tinerii nu gândesc bătrânește…

3) Stagiarul cu pricina ar putea să încerce să facă bani pentru cumpărarea automobilului dorit pe alte căi – să deschidă cont și să joace la Caziono, spre exemplu. Există șansa să câștige, dar probabilitatea este foarte redusă.

Obiectul dorit prea valoros, posibilitățile proprii reduse și modalitatea greșită de a intra în posesia obiectului conturează tabloul speranței false. Presupunând la limită că stagiarul nostru ar reuși să cumpere automobilul visurilor lui, cât de mare ar fi beneficiul? Sigur, se va bucura, vecinii îl vor invidia, dovadă că îl apreciază, stima de sine va crește, vecinele se vor uita după Lamborghini, nu după el. Dacă nu va reuși, costul speranței false va depăși cu mult beneficiul reușitei: stimă de sine scăzută, sentimentul incompetenței, depresie, disperare, gânduri suicidare.

În alt registru, să ne gândim la relațiile romantice: credința că partenerul (sau partenera) își va schimba în viitor comportamentul actual greu de tolerat se dovedește a fi, de multe ori, o speranță falsă. Cei (sau cele) care își imaginează că răbdarea și timpul rezolvă situația se înșală. Psihoterapeuții ne avertizează: „A iubi pe cineva care, potențial, se va schimba înseamnă a iubi o persoană care nu există” și recomandă să ne cunoaștem fără părtinire valoarea, să nu ne mulțumim cu mai puțin decât merităm.

Deși unii cercetători consideră că speranța și optimismul sunt indisociabile (Maier et al., 2000; Peterson, Seligman, 2001 – citați de Bruininks, Malle, 2005, p. 328), cele două fenomene psihosociale se disting, chiar dacă ambele sunt orientate spre viitor. Așa cum apreciază cei doi cercetători americani: Patricia Bruininks, profesoară de psihologie la Whitworth University, și Bertram F. Malle, profesor de psihologie la Brown University, speranța este diferită de optimism prin faptul că este legată de evenimente importante, dar mai puțin probabile, asupra cărora individul are mai puțin control personal, în timp ce optimismul, ca trăsătură de personalitate, se raportează la evenimentele din viitor indiferent de importanța lor, cu un grad de probabilitate variabil (Bruininks, Malle, 2005, p. 327). Consider că distincția dintre speranța realistă și optimism se păstrează și în ceea ce privește speranța falsă și optimismul.

După eșecuri repetate, unii oamenii continuă să spere

Un alpinist își propune să escaladeze cel mai înalt munte din lume. Nu reușește nici din prima încercare, nici din a doua, nici din a treia, dar nu își pierde speranța că la următoarea tentativă va izbândi. Este de admirat sau de compătimit? 

Mulți dintre noi încercăm să ne schimbăm comportamentul și felul de a fi: să ne lăsăm de fumat, să păstrăm regimul alimentar, să fim mai atenți cu cei de lângă noi etc. După prima încercare soldată cu eșec, unii abandonează ideea de a se schimba, alții încearcă încă o dată, și încă o dată, și încă… Avem de-a face cu sindromul speranței false. Acest sindrom rezultă din evaluările inadecvate ale dificultății schimbării de sine, din stabilirea nerealistă a obiectivelor, în condițiile abilităților reduse. „Sindromul speranței false contribuie la o spirală a scăderii stimei de sine și la înrăutățirea stării psihice a celor mulți, care nu reușesc să se schimbe” (Polivy, 2001, p. 83). Într-un alt studiu, Janet Polivy și Peter C. Herman, profesori în Departamentul de Psihologie de la University of Toronto, apreciază că „Ciclul eșecului, al așteptărilor pline de distorsiuni și al efortului reînnoit constituie sindromul falsei speranțe” (Polivy, Herman, 2002, p. 678, apud Boncu, 2014, p. 419). 

Deși se acceptă larg de către specialiști că nimeni, indiferent de vârstă, nu este imun la sindromul speranței false, că fiecare dintre noi ne-am înșelat măcar o singură dată sperând că putem obține ceea ce era peste puterile noastre, unele cercetări au evidențiat că adolescenții sunt cei mai vulnerabili la acest sindrom (Ekechukwu, Ekenedo, 2015, p. 17). Lipsa cunoașterii de sine și dorința de a ieși în evidență îi fac pe unii adolescenți, mai ales pe cei extroverți, să își propună obiective greu de atins. Când eșuează, stresați, se refugiază adesea în comportamente adictive (fumat, consum de substanțe etc.). 

Speranța falsă și manipularea comportamentală

I se atribuie lui Napoleon Bonaparte aforismul atât de des auzit: „Orice soldat poartă în raniță bastonul de mareșal”. Aceste cuvinte nu au fost rostite niciodată de Napoleon. Fac pare din discursul Regelui Ludovic al XVIII-lea adresat, în august 1819, studenților de la École Polytechnique: „Amintiți-vă că nu există niciunul dintre voi care să nu aibă în cartușieră bastonul de mareșal al Ducelui de Reggio; depinde de voi să îl scoateți”. Sunt cuvinte salutare de îmbărbătare? Cred mai degrabă că este o încercare de insuflare a unei false speranțe. Înălțarea în grad, mai ales în cel de mareșal, nu depinde numai de factorii interni (caracteristicile personalității), ci și de factcrii externi (dacă-i pace sau război).

Insuflarea de speranțe false face parte din panoplia manipulării comportamentale, la care au recurs de-a lungul istoriei regii și împărații, pe care o folosesc și în prezent președinții și liderii politici, mai ales înaintea alegerilor electorale. Uneori, în condiții sociale speciale (războaie, revoluții sau crize economice), conducătorii reușesc să sădească în mintea maselor speranțe false. Mai devreme sau mai târziu, masele seduse resimt costul dureros al speranțelor false. 

Bibliografie

Arnett, Jeffrey J. (2000). „Optimistic bias in adolescent and adult smokers and nonsmokers”, Addictive Behaviour, 25, 4, pp. 625- 632. 

Boncu, Ștefan (2014). „Schimbarea personală și sindromul falsei speranțe”, în I. Dafinoiu, Ș. Boncu (coord). Psihologie socială clinică (pp. 419-432). Iași, Editura Polirom.  

Bruininks, Patricia, Malle, Bertram F. (2005). „Distinguishing hope from optimism and related affective states”, Motivation and Emotion, 29, 4, pp. 324-352. 

Chelcea, Septimiu (2023). „Să nu ne pierdem niciodată speranța!”, în S. Chelcea. Emoțiile morale în viața de zi cu zi (pp. 244-248). București, Editura Pro Universitaria. 

Ekechukwu, Rosemary O., Ekenedo, Golda (2015). „Extraversion and conscientiousness as correlates of false hope syndrome among secondary school adolescents in Rivers State, Nigeria”, European Journal of Psychological Research, 2, 1, pp. 17-23.

Polivy, Janet, Herman, Peter C. (1999). „The effects of resolving to diet on restrained and unrestrained eaters. The false hope syndrome”, International Journal of  Eating Disorders, 26, 4, pp. 434 -447. 

Polivy, Janet, Herman, Peter C. (2000). „The false hope syndrome: unfulfilled expectations of self-change”, Current Directions in Psychological Science, 9, pp. 128-131.

Polivy, Janet (2001). „The false hope syndrome: unrealistic expectations of self-change”, International Journal of Obesity, 25, 1, pp. 80-84.

Polivy, Janet, Herman, Peter C. (2002). „If  at  first you don’t succeed. False hopes  of  self-change”, American Psychologist, 57, 9, pp. 677-689.