Romania Sociala logo
Menu

Teoria „Spirala tăcerii” şi reconsiderarea ei în era digitală

autor:   21 July 2019  

Septimiu Chelcea

Fosta directoare a Institutului de Demoscopie din Allensbach (Germania), profesoara Elisabeth Noelle-Neumann (1916-2010), a formulat ipoteza „Spirala tăcerii” (germ. Schweigespirale; engl. The spiral of silence) în 1974, în efortul de a explica victoria surprinzătoare a Partidului Creştin Democrat (CDU) în alegerile din Germania Federală, în 1965. Câştigarea alegerilor de către CDU a invalidat predicţia sondajelor preelectorale, care atribuiau victoria Partidului Social Democrat (SPD). S-a crezut că „mobilizarea de ultimul minut” a simpatizanţilor CDU a dus partidul la victorie. Elisabeth Noelle-Neumann a propus o altă explicaţie: simpatizanţii CDU, în situaţia în care percepeau că majoritatea electoratului este de partea SPD, s-au abţinut să declare public opţiunea lor de vot. Aceeaşi dinamică a alegerilor electorale din Germania Federală s-a observant şi în 1972.

Ca teorie propriu-zisă, „Spirala tăcerii” apare odată cu publicarea lucrării Die Schweigespirale: Öffentliche Meinung – unsere soziale Haut, 1980 (Opinia publică – epiderma noastră socială) şi a dobândit notorietate prin traducerea cărţii în limba engleză, la Editura Universităţii din Chicago, unde autoarea fusese invitată în toamna anului 1980 ca visiting professor. Cartea fondatoare a teoriei „Spirala tăcerii” a fost tradusă în limba română în anul 2004. Această teorie descrie şi explică procesul de formare şi extindere a opiniei publice, susţinând că persoanele care percep că sunt în minoritate, resimţind o presiune din partea celorlalţi, se asociază opiniei majoritare sau tac, nu îşi mai exprimă propriile păreri. Elisabeth Noelle-Neumann a pornit în cercetarea formării noilor opinii de la următoarea asumpţie: „Ceea ce poate fi pus în evidenţă empiric din observarea mediului (care opinii câştigă sau, dimpotrivă, pierd teren), din reacţiile individului la propriile observaţii (exprimarea hotărâtă a propriilor opinii sau păstrarea precaută a tăcerii), cu alte cuvinte, acel ceva ce, în cazul majorităţii oamenilor, poate fi considerat teamă de izolare ne conduce la formularea unei definiţii operaţionale a opiniei publice: acele opinii asupra unor teme controversate pe care le poţi exprima public fără a te izola” (Noelle-Neumann, 1980/2004, pp. 84-85).

Teoria, numită metaforic „Spirala tăcerii”, asertează că, în societăţile democratice, în care opiniile sunt diseminate prin mass-media, „punctele de vedere percepute a fi în minoritate vor fi excluse de către o tendinţă tot mai puternică de autocenzură, astfel că opiniile majoritare dobândesc o atenţie crescută şi o legitimare în discursul maselor” (Glynn, Hayes, Shanahan, 1997, p. 453). Observăm că în formarea opiniei publice – conform acestei teorii – se face apel la o serie de procese psihosociale: diseminarea opiniilor în societate, percepţia climatului opiniei, autocenzura, ignoranţa pluralistă.

Teoria formulată de Elisabeth Noelle-Neumann se înscrie, deci, în dimensiunea psihosociologică de abordare a opiniei publice. Această teorie relevă rolul mass-media ca factor de schimbare a opiniilor, atitudinilor şi comportamentelor. Teoria „Spirala tăcerii” se bazează „pe patru premise diferite, la care se adaugă o a cincea, care se referă la asocierea celorlalte patru: 1) Societatea face uz de ameninţarea cu izolarea faţă de indivizii devianţi; 2) Indivizii simt permanent teama de izolare; 3) Din teamă de izolare, indivizii încearcă permanent să estimeze care este climatul opiniilor; 4) Rezultatul estimării le influenţează comportamentul mai ales în public, în special prin manifestarea sau ascunderea unor opinii, de exemplu prin exprimare verbală sau tăcere; 5) Cea de-a cincea premisă le pune în legătură pe celelalte patru, explicând prin intermediul lor formarea, susţinerea şi modificarea opiniei publice” (Noelle-Neumann, 1980/2004, p. 258).

Trebuie precizat că termenii „a vorbi” şi „a tăcea” au, în contextul acestei teorii, un înţeles larg, incluzând declaraţii verbale, eventual răspunsuri la întrebările din chestionarul sondajului de opinie, dar şi a purta insigna partidului cu care simpatizezi, a ţine la vedere ziarul care exprimă ideologia la care ai aderat, a purta blugi şi plete – cum făceau tinerii din România şi din celelalte ţări din „Blocul de Est” prin anii 1960-1970 – sau fular lung portocaliu şi barbă scurtă – precum contestatarii regimului Iliescu după evenimentele din Decembrie ’89. Aşadar, teoria „Spirala tăcerii” prevede: „Dacă o persoană crede că propria opinie coincide cu opiniile aflate în declin, este mai puţin înclinată să o exprime public. Drept rezultat, opiniile percepute drept dominante devin şi mai puternice, în timp ce declinul celorlalte se accentuează” (McQuail, Windahl, 1982/2001, p. 101). Mass-media are un rol central în percepţia opiniei publice şi dacă „mass-media exprimă un punct de vedere dominant, la care se adaugă sprijinul tot mai puţin pronunţat din partea reţelelor interpersonale pentru punctele de vedere alternative; rezultă o ‘spirală a tăcerii’: creşte numărul celor care împărtăşesc opinia dominantă; concomitent, creşte numărul celor care nu mai reuşesc să dea glas opiniilor diferite (McQuail, Windahl, 1982/2001, p. 102).

Profesoara Elisabeth Noelle-Neumann consideră că mass-media reprezintă unul dintre cei doi factori care influenţează percepţia indivizilor asupra climatului opiniei. Celălalt factor este reţeaua de relaţii interpersonale. Percepţia indivizilor asupra opiniilor celorlalţi nu este totdeauna acurată, exactă. În primul tratat de psihologie socială bazat pe cercetări experimentale, profesorul american Floyd H. Allport (1924) a atras atenţia asupra iluziei, a impresiei greşite pe care se fondează opinia publică, şi anume asupra faptului că oamenii, în mod spontan, nu îşi dau seama ce gândesc şi ce simt ceilalţi în legătură cu o anumită problemă. A numit acest lucru „ignoranţă pluralistă”.

Ignoranţa pluralistă

Situaţia în care un individ renunţă la exprimarea în public a propriei opinii pentru că apreciază că ceilalţi au o opinie contrară se numeşte „ignoranţă pluralistă”. Termenul ca atare a fost utilizat pentru prima dată în anul 1931 de către Daniel Katz şi Floyd H. Allport într-un studiu cu tema atitudinii studenţilor de respingere a rasismului în campusul Universităţii Syracuse. Daniel Katz şi Richard L. Schanck (1938) au verificat prin studii concrete autenticitatea acestui fenomen. Interesul pentru studiul fenomenului ignoranţei pluraliste a renăscut după 1970, rolul acestui fenomen fiind relevat în desfăşurarea relaţiilor interrasiale, comportamentului prosocial, politicii internaţionale, comportamentului de vot, corectitudinii politice etc. De curând, ignoranţa pluralistă a atras atenţia teoreticienilor din domeniul managementului. James D. Westphal şi Michael K. Bednar (2005), de exemplu, au arătat că ignoranţa pluralistă are consecinţe negative în luarea deciziilor strategice de către conducea organizaţiilor cu performanţe reduse. Din punct de vedere psihosociologic, ignoranţa pluralistă constituie una dintre explicaţiile efectului „Persoana a treia” (despre care am scris în România Socială din 9.07.2019).

În rediscutarea teoriei „Spirala tăcerii” interesează cum intervine „pattern-ul falsei credinţe” în construirea opiniei publice. Nu de puţine ori, oamenii operează cu o lume falsă: ei pot percepe opinia majorităţii ca fiind opinia minorităţii şi, viceversa, opinia minorităţii ca opinie a majorităţii. În 1972, Charles Korte a introdus distincţia dintre „ignoranţa pluralistă absolută”, care vizează percepţia incorectă a opiniei modale (opinia celor mai mulţi) şi „ignoranţa pluralistă relativă”, ce se referă la percepţia inexactă a distribuţiei opiniilor. Sigur, nu putem pretinde nimănui să evalueze în mod spontan cu precizie cât la sută dintr-o populaţie se pronunţă „pentru” şi cât la sută „contra” într-o problemă controversată. Putem însă să sperăm ca oamenii să aibă o percepţie corectă asupra opiniei modale (ce poziţie adoptă cei mai mulţi). Totuşi, lucrurile nu se petrec totdeauna aşa. În percepţia acţiunilor, ideilor şi credinţelor altora. apar nu de puţine ori erori sistematice, acceptate social. Profesorul de sociologie Hubert J. O’Gorman spune: „Ignoranţa pluralistă nu este ignoranţă în sensul comun al necunoaşterii. Din contră, ea este cunoaşterea incorectă a altora, dar care este considerată corectă” (O’Gorman, 1975, p. 313)

Fenomenul numit „ignoranţa pluralistă” a fost abordat atât de psihologi, care şi-au centrat cercetările asupra caracteristicii de „ignoranţă” a opiniei, date fiind particularităţile procesării informaţiei, atribuirile şi motivaţiile, cât şi de sociologi, care au studiat mai mult cealaltă dimensiune a fenomenului, caracteristica „pluralistă”, împărtăşirea percepţiei greşite de către un număr mare de persoane. În această perspectivă, ignoranţa pluralistă constituie un pattern cognitiv, un set de propoziţii false despre individ şi societate, care sunt acceptate social ca adevărate. Pornind de la aceste idei, Jacob Shamir şi Michael Shamir redefinesc opinia publică în contextul ignoranţei pluraliste: „Opinia publică este un concept multidimensional, care încorporează atitudini, ca şi percepţia distribuirii opiniilor, dar şi alte elemente, precum expectaţii despre dezvoltările viitoare, exprimări ale opiniilor şi diferite tipuri de comportamente” (Shamir, Shamir, 1997, p. 229). Între elementele constituente ale opiniei publice există, de cele mai multe ori, o sincronizare; ignoranţa pluralistă introduce însă o discrepanţă, o divergenţă între opinia majoritară actuală şi percepţia ei. Rămân de explicat sursele acestei discrepanţe. Să revenim însă la teoria „Spirala tăcerii”.

Evaluarea teoriei

Această teorie are merite incontestabile: contribuie semnificativ la explicarea procesului de formare a opiniei publice şi la înţelegerea naturii acesteia, arată în ce constă rolul mass-media în emergenţa opiniei publice, propune o viziune inedită asupra opiniei publice ca proces interactiv, nu ca ceva dat, sugerează modalităţi de rafinare a metodologiei sondajelor de opinie publică. În afară de Europa şi America de Nord, teoria „Spirala tăcerii” a fost verificată şi în alte contexte socioculturale: în Asia de Est, de exemplu.

Chiar dacă, aşa cum aprecia David J. Kennamer (1990, p. 393), teoria „Spirala tăcerii” este „una dintre cele mai influente teorii actuale ale formării opiniei publice”, i se pot reproşa totuşi unele fisuri, sintetizate astfel: „Prima întrebare este dacă ziariştii pot fi reprezentativi pentru opinie şi dacă este legitim să fie consideraţi ca un fel de «aleşi ai poporului», iar funcţia socială a instituţiilor comunicării de masă ca echivalentă cu funcţiile instituţiilor reprezentative ale statului de drept. În al doilea rând, din faptul că ziariştii au opinii politice – ca toţi cetăţenii – nu rezultă că practica jurnalistică poartă în mod necesar amprenta unui angajament politic. Aceasta ar exclude cu totul obiectivitatea sau, mai exact spus, neutralitatea comunicatorilor. În al treilea rând, spaţiul comunicării nu poate fi confundat cu spaţiul politic […]. În al patrulea rând, teoria spiralei tăcerii implică ipoteza că mass-media s-a substituit grupurilor de referinţă […]. Modelul nu ia în considerare faptul că procente semnificative de indivizi nu au opinii în multe chestiuni şi atunci «tăcerea» este consecinţa lipsei de opinie, şi nu neapărat a fricii de izolare” (apud Drăgan, 1996, p. 288).

Unele cercetări empirice au arătat că oamenii încearcă să evite izolarea şi se abţin să-şi exprime opiniile personale când percep că opinia majorităţii este contrară opiniei lor, dar că se tem mai degrabă de izolarea faţă de membrii familiei, decât de izolarea socială, în abstract, şi că  exprimarea opiniilor individuale pozitive despre acţiunile afirmative nu este afectată de spirala tăcerii (May et al., 2001).

Metaanaliza unui număr de 17 studii care testau ipoteza „Spirala tăcerii”, reprezentând tot atâtea anchete de teren efectuate în şase ţări şi cuprinzând peste 9500 de persoane, a condus la concluzia că, „Pe ansamblu, corelaţia dintre percepţia suportului opiniei şi dispoziţia de a vorbi deschis despre propria opinie este pozitivă” (Glynn, Hayes, Shanahan, 1997, p. 460). Din 25 de teste, 19 au arătat o corelaţie pozitivă, trei au pus în evidenţă o corelaţie negativă şi trei o corelaţie zero. Corelaţia este, totuşi, foarte redusă (media coeficienţilor r = 0,054, la un interval de încredere de 95%). Carroll J. Glynn, Andrew F. Hayes şi James Shanahan au verificat şi separat corelaţiile dintre percepţia „suportului actual” şi dispoziţia de a vorbi deschis despre propria opinie, pe de o parte, şi dintre percepţia suportului în viitor şi dispoziţia de a vorbi deschis despre propria opinie. Chiar dacă în prezent oamenii percep că sunt în minoritate, convingerea că în viitor vor fi majoritari îi va determina să vorbească deschis despre opiniile lor? Pentru percepţia suportului actual, 16 corelaţii au fost pozitive, patru negative şi patru corelaţii au fost zero (arătând lipsa oricărei corelaţii). Și de această dată valoarea medie a coeficientului de corelaţie Pearson în cele 24 de corelaţii a fost foarte mică (r = 0,048, la un interval de încredere de 95%). În ceea ce priveşte „suportul viitor”, metaanaliza a condus către aceeaşi concluzie: există o corelaţie, dar ea este redusă (media coeficienţilor r = 0,053, la intervalul de încredere de 95%). Din 12 corelaţii testate, opt au fost pozitive, două negative şi două nule. Aceste rezultate i-au determinat pe cei trei profesori de la Universitatea Cornell (SUA) să conchidă că „suportul perceput” al opiniei influenţează, dar într-o măsură mică, dispoziţia de a vorbi cu francheţe despre propriile opinii.

În concluzie, se poate spune că oamenii observă mediul lor de viaţă, inclusiv opiniile altora, cu ajutorul a două perechi de ochelari: ochelarii proprii şi ochelarii mass-media. Pentru că experienţa proprie (observarea directă) are limite spaţio-temporale, rămâne de neocolit apelul la observaţia indirectă, la ochelarii mass-media. În unele cazuri, cum sunt problemele environmentului (mediului), subnutriţia în lume, starea de fericire a societăţilor, tratatele internaţionale şi atâtea altele, informaţiile din mass-media sunt cele mai importante, dacă nu singurele de care dispune publicul.  Aşadar, ochelarii presei sunt cei mai puternici.

Spirala tăcerii în era digitală

Teoria despre influenţa mass-media asupra opiniei publice datorată profesoarei Elisabeth Noelle-Neumann a fost conceptualizată şi confirmată de numeroase cercetări empirice în contextul social în care mijloacele de comunicare în masă se limitau la ziare, reviste, cărţi, radio, televiziune şi cinema.

Apariţia internetului a lărgit considerabil posibilităţile de informare pe toate meridianele Terrei. Publicul nu mai este divizat în două categorii şi cu greu se mai poate vorbi în prezent de o opinie „majoritară” şi o opinie a minorităţii. Sunt numeroase publicuri, formate în funcţie de sursa informaţiilor. Se pune firesc întrebarea dacă mai funcţionează spirala tăcerii azi, în era digitală. Profesorii Christiane Elderrs şi Pablo Porten-Cheé din Departamentul de comunicare şi studii media al Universităţii din Düsseldorf sugerează că, în condiţiile schimbării environmetului mass-media, „ar trebui revizuite cele trei componente ale teoriei ’Spirala tăcerii’: conceptele de ‘consonanţă’, ‘monitorizare a opiniei publice’ şi ‘exprimare a opiniei în public’. Cea mai dezbătută premisă în cercetarea spiralei tăcerii este consonanţa. Aceasta se impune a fi revizuită în contextual comunicării online, care extinde şi diversifică accesul la informaţii. Deoarece consensul are consecinţe asupra selectivităţii audienţei, revizuirea teoriei trebuie să includă şi conceptele de monitorizare a opiniilor prin mass-media, şi cel de exprimare a opiniilor” (Elderrs, Porten-Cheé, 2016, p. 93).

Consider argumentaţia celor doi profesori de la Universitatea din Düsseldorf ca fiind pe deplin convingătoare. În era digitală s-a extins nu numai „journalistic media”, ci şi „nonjournalistic” online media. În timp ce mass-media jurnalistică se subordonează normelor profesionale, fapt ce conduce la o anunumită co-orientare a mesajelor, conţinutul non-jurnalistic media este dat de preferinţele subiective ale celor care produc mesajele. Se ajunge astfel la un anumit grad de consonanţă a conţinutului în mass-media jurnalistică, fapt ce este puţin probabil în mass-media non-jurnalistică. Totuşi, diversitatea conţinuturilor în mass-media non-jurnalistică are anumite limite date de „paradoxul comunicării online”: cu cât conţinutul comunicării este mai diversificat, cu atât mai redus este repertoriul individual (Mutz, Young, 2011). Paradoxal, în loc să se lărgească, repertoriul persoanelor care comunică online se restrânge, pentru că oamenii selectează acele informaţii care sunt în acord cu opiniile lor. Are loc o „selecţie subiectiv-consonantă”, care îi face să creadă că opinia lor este împărtăşită de mulţi alţii. Consecinţa: nu se mai tem de izolare şi îşi exprimă public opiniile.

Aşa cum conchid profesorii Christiane Elderrs şi Pablo Porten-Cheé (2016, p.99),cercetările empirice despre comunicarea online şi influenţa mass-media asupra opiniei publice susţin teoria „Spirala tăcerii” ca o teorie cu rang mediu de generalitate. Se impune continuarea cercetărilor centrate pe fiecare componentă a acestei teorii şi adâncirea perspectivei macro asupra opiniei publice.

______________________________

Bibliografie

Drăgan, Ioan (1996). Paradigme ale comunicării de masă. Bucureşti, Casa de Editură şi Presă “Şansa” S.R.L.

Elderrs, Christiane, Porten-Cheé, Pablo (2016). „The spiral of silence revisited”, în Vowe, Henn (eds.). The Evolution Politcal Communication in the Online World. Theoretical Approaches and Research Designs. (pp. 88-102). New York, Routledge.

Glynn, Carroll J., Hayes, Andrew F., Shanahan, James (1997). „Perceived support for one’s opinions and willingness to speak out: A meta-analysis of survey studies on the “spiral of silence”, Public Opinion Quarterly, 61, 3, pp. 452-463.

Katz,Daniel,Allport, Floyd H. (1931) „Students’ attitudes: A report of the Syracuse University reaction study”, Syracuse, NY, Craftsman Press.

Katz, Daniel, SchanckRichard L. (1938). Social Psychology. New York, Wiley. 

Kennamer, David J. (1990). „Self-serving biases in perceiving the opinions of others”, Communication Research, 17, 3, pp. 393-404.

Korte, Charles (1972). „Pluralistic ignorance about student radicalism”, Sociometry, 35, 4, pp. 576-587.

McQuail, Denis, Windahl, Sven [1982] (2001). Modele ale comunicării pentru studiul comunicării de masă. Bucureşti: Editura Comunicare.ro.

Moy, Patricia, Domke, David, Stamm, Keith (2001).„The spiral of silence and public opinion on affirmative action, Journalism and Mass Communication Quarterly, 78, 1, pp. 7-25.               

Mutz, Diana C, Young, Lori (2011) „Communication and public opinion: Plus ça change?”, Public Opinion Quarterly, 75, 5, pp. 1018-1044.

Noelle-Neumann, Elisabeth [1980] (2004). Spirala tăcerii. Opinia publică – învelişul nostru social. Bucureşti,  Editura Comunicare.ro.

O’Gorman, Hubert J. (1975). „Pluralistic ignorance and white estimates of white support for racial segregation”, Public Opinion Quarterly, 39, 3, pp. 313–330,

Shamir, Jacob, Shamir, Michael (1997). „Pluralistic ignorance across issues and over time”, Public Opinion Quarterly, 61, 2, pp. 227-260.

Westphal, James D., Bednar, Michael K. (2005). „Pluralistic ignorance in corporate boards and firms’ strategic persistence in response to low firm performance”, Administrative Science Quarterly, 50, 2, pp. 262-298.

____________________________________________________________

Din volumul „Opinia publică. Persuasiune şi manipulare”, în curs de apariţie la Alexandria Publishing House.



Facebook

O poveste de succes sau un pod prea îndepărtat?

Fără îndoială, decizia  de majorare a deficitului public cu 15,5 miliarde lei (1,5% din PIB) în perioada care a mai rămas până la sfârșitul acestui an reprezintă cea mai mediatizată decizie a noului executiv. Evident, majorarea deficitului bugetului public de la 28,8 miliarde lei (2,8% din PIB), acest nivel fiind atins la sfârșitul lunii ...

Un test pentru viziunea politică a celor doi candidaţi pentru preşedinţie

Peste 10 zile vor fi alegerile prezidenţiale. Alegătorii se aşteaptă ca cei doi candidaţi din turul doi să-şi clarifice viziunile politice pe care vor să le promoveze. Constituţia cere ca preşedintele să nu aibă angajare politică, dar e normal să aibă o viziune politică. Noi, alegătorii, suntem îndreptăţiţi să ştim ce viziuni politice au ...

România deleuziană. Fragmentul XXXIV, despre „Despre democrație în America” ( Tocqueville) într-o citire postmodernă. Lecturi posibile (V)

Tocqueville, autorul: Miza demersului nostru constă în intenția de a-l redescoperi pe Tocqueville, prin „redescoperire” înțelegând ceea ce Foucault enunță ca fiind efortul de a scoate la lumină „efectele analogiei sau de izomorfism care, pornind de la formele actuale ale cunoaşterii,  fac perceptibilă o figură care a devenit neclară sau ...

Publicistică sociologică la Târgul de Carte Gaudeamus

Târgul de Carte Gaudeamus Ediția a XXVI-a se va desfășura în Pavilionul B2 Romexpo, București, în perioada 20-24 noiembrie 2019. Organizatori sunt Radio România și Reading Program. Dl. Oltea Şerban-Pârâu se ocupă de Management Consultant din partea Radio Romania Media Cultural Centre, iar dl. Vladimir Epstein este Honorary Director. Printre evenimentele ...

Transhumanța, altfel….

Un om, căruia îi cam  plăcea să umble în lung și în lat pentru a se convinge dacă astronomii și fizicienii au avut/sau nu, dreptate atunci când au lansat , în circuitul științific, ideea că pământul ar fi rotund (!?), pre numele său Nea Alecu, a poposit  de vreo cinci ani  în zona Cotroceniului, ...

Conferința națională cu participare internațională „Devianță și criminalitate. Evoluție, tendinţe și perspective” „DECRET” – ediția 5/2019

În perioada 14-15 noiembrie 2019 a fost organizată de către Facultatea de Științe Economce, Juridice și Administrative, Universitatea „George Bacovia” din Bacău a cincea ediție a conferinței naționale cu participare internațională „DECRET – Devianță și criminalitate. Evoluție, tendințe și perspective”. Conferința s-a bucurat de o amplă susținere din partea instituțiilor ...

O falsă avertizare și minunații ei propagandiști

După cum este cunoscut, România a înregistrat în perioada 2010 – 2018 o creștere economică în termeni reali de 35,1%. Nota bene, aceast nivel al creșterii produsului intern brut (PIB) a fost depășit în UE 28 doar de Irlanda (68%) și de Malta (58%). (1) În acest context, în presa din România și din străinătate ...

Gina Stoiciu, Exilul : Viața în fragmente, Polirom , 2014.

De ce scriu exilul? Poate pentru că vreau să îl ințeleg. Poate pentru că vreau să las o dovadă a existenței exilului și a existenței mele . Sunt cuvintele testament ale autoarei, Gina Stoiciu, care pune exilul canadian în cuvinte, 30 de ani mai târziu. Exilul ca și emigrația se povestesc ...