În urmă cu un an, electoratul britanic a votat pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (aşa-numitul Brexit). Cu toate acestea, în ambele camere ale Parlamentului britanic – Camera Comunelor şi Camera Lorzilor – exista o majoritate de parlamentari, provenind din toate partidele, favorabilă fie rămânerii în Uniunea Europeană (UE), fie unui aşa numit soft Brexit: Marea Britanie pleacă din UE, dar rămâne în Piaţa Comună.

În atare situație, premierul britanic Theresa May a luat decizia declanşării pentru 2017 a alegerilor generale anticipate în Marea  Britanie. Cum acordul final de ieşire din UE depinde de votul favorabil al Parlamentului britanic, premierul Theresa May a simţit nevoia întăririi poziţiei politice a guvernului în plan extern – în cadrul negocierilor cu UE – şi pe plan intern – prin obţinerea unei majorităţi favorabile Brexit-ului, în general, sau chiar hard Brexit-ului (Marea Britanie pleacă din uniune şi din Piaţa Comună, dar obţine un acord de liber schimb sau acord comercial, favorabile cu UE).

Aceasta însemna creşterea majorităţii Partidului Conservator în Camera Comunelor. Încurajată de sondajele de opinie, în care conservatorii se aflau la circa 20 de puncte procentuale în faţa Partidului Laburist, şi de imaginea puternic negativă în presa britanică a liderului laburist, Jeremy Corbyn, May a luat decizia declanşării alegerilor anticipate, chiar în pofida propriilor declaraţii anterioare.

Theresa May a cerut votul britanicilor pentru un guvern stabil şi puternic, care să faciliteze un Brexit de succes. Dar, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, iar campania electorală s-a desfăşurat pe alte coordonate. Pe fondul erodării veniturilor reale pentru majoritatea alegătorilor, principalele teme de campanie au fost cele socio-economice, favorabile Partidului Laburist: sfârşitul austerităţii, creşterea rolului statului, creşterea cheltuielilor sociale – plătite prin impozite crescute pentru companii şi pentru cei mai bogaţi -, naţionalizarea căilor ferate şi a utilităţilor etc.

Ca urmare a alegerilor, Partidul Conservator rămâne cu cel mai numeros grup parlamentar în Camera Comunelor, dar sub majoritatea absolută. Dincolo de incertitudinea politică de la Londra, cred că se poate vorbi de trei implicaţii relevante şi pentru România.

Prima implicaţie ţine de românii din Marea Britanie. Noua structură a parlamentului de la Londra este chiar mai favorabilă unui soft Brexit (Marea Britanie pleacă din UE, dar rămâne în Piaţa Comună) decât cea din vechiul parlament. Ca atare, este şi mult mai favorabilă unui vot prin care Marea Britanie, în mod unilaterial, acordă drept de reşedinţă cetăţenilor europeni după 2019. Un asemenea vot a fost menţionat de liderul laburist, Jeremy Corbyn, chiar în prima zi de după alegeri. Ar fi un act care recunoaşte anumite realităţi legate de funcţionarea economiei britanice, dar şi un gest de bunăvoinţă în cadrul negocierilor de Brexit cu Uniunea Europeană. Adoptarea unei asemenea legislaţii sau rezoluţii ar avea un impact direct pentru cei cel puţin 230.000 de români din Marea Britanie.

A doua implicaţie priveşte relaţia Marea Britanie – Uniunea Europeană. Poziţia de negociere a guvernului britanic a ieşit slăbită în urma alegerilor. Hard Brexit-ul nu mai este de actualitate, în condiţiile unei majorităţi parlamentare clare în favoarea unui soft Brexit, majoritate formată din laburişti, liberali, naţionalişti scoţieni şi galezi, alte partide, la care se adaugă şi rebelii pro-europeni din Partidul Conservator. Ca atare, devine mai probabil ca negocierile privind ieşirea din UE să aibă drept deznodământ rămânerea Marii Britanii în Piaţa Comună. Rămânerea în Piaţa Comună înseamnă şi acceptarea principiului liberei circulaţii a forţei de muncă, principiu non-negociabil pentru UE. Evident, acesta ar fi şi cel mai favorabil deznodământ pentru interesele multor români. Pe de altă parte, pentru Marea Britanie aceasta înseamnă şi rămânerea în suspensie a rezolvării spinoasei probleme a controlului imigraţiei, cauză majoră a Brexit-ului.

A treia implicaţie se referă la strategia politică şi electorală a stângii la nivel global. Rezultatul alegerilor din Marea Britanie validează strategia electorală a stângii, opusă neoliberalismului şi politicilor de austeritate, de dereglementare, de privatizare şi reducere a drepturilor sociale (pensii, asistenţă socială, asigurări de sănătate de stat).

Este acea facţiune a stângii – reprezentată acum de Bernie Sanders în SUA, Jean-Luc Melenchon în Franţa  – o stângă opusă celei de tip neoliberal, gen Tony Blair în Marea Britanie, Gerhard Schroeder în Germania, François Hollande în Franţa sau soţii Clinton în SUA.

În ciuda unui baraj mediatic intens împotriva liderului partidului, a disproporţiei uriaşe dintre bugetul de campanie al conservatorilor şi cel al laburiştilor, Jeremy Corbyn şi Partidului laburist au obţinut un rezultat cu mult peste aşteptări. Laburiştii au câştigat mai multe mandate faţă de ultimele două alegeri şi, aspectul cel mai important, au obţinut peste 40% din voturi. Ca procent, este un rezultat care nu a mai fost obţinut de laburişti de aproape 20 de ani. Mai mult, rezultatul atestă cea mai mare creştere procentuală faţă de alegerile precedente, realizată de un lider laburist din 1945 şi până în prezent. Totodată, rezultatul se situează și peste procentul obţinut de Tony Blair la ultimele alege