Sunt onorat să vorbesc despre o carte care a întrunit consensul antevorbitorilor că reprezintă un reper solid în cercetarea și gândirea sociologică și nu numai. Personal, consider că este un act de demnitate intelectuală din partea domnului academician Cătălin Zamfir să pună în discuție problema crizei în care ne aflăm, pentru că nu este vorba de situaţia din România de acum 30 de ani, ci de situaţia actuală a țării.
Eu cred că este bine să discutăm despre criza societății și dintr-o perspectivă microsociologică. Planurile înalte sunt, fără îndoială, extraordinar de interesante şi sigur că doar cei care gândesc înalt le pot aborda. În discursul domniei sale, domnul academician Cătălin Zamfir a arătat foarte convingător că actuala criză din România nu provine numai din subdezvoltarea economică, ci și din strategia de schimbare socială aleasă de „clasa conducătoare”.
Personal, ca psihosociolog, sunt preocupat de opinia „oamenilor de rând” despre situaţia din România. Este îngrijorător faptul că în prezent mai mult de 75% din persoanele cu drept de vot opinează că în țara noastră lucrurile merg într-o direcție greșită. De altfel, de-a lungul întregii tranziții de la comunismul ceaușist la „capitalismul de cumetrie” și la „capitalismul sălbatic” din ziua de azi românii au fost nemulțumiți de calitatea vieții lor. Dar poate fi capitalismul altfel decât sălbatic? Răspund fără ezitare: da. Cred în posibilitatea unui capitalism moral. Programul de depășire a crizei prin dezvoltare social-economică pentru care a pledat domnul academician Cătălin Zamfir un astfel de capitalism țintește.
Pentru că s-a afirmat în discuțiile de aici că neîncrederea în oamenii politici, indiferent dacă se află sau nu se află momentan la guvernare, este unul din factorii crizei sociale, vă rog să-mi permiteți să amintesc faptul că neîncrederea este un „gardian al democrației” – după cum spunea Pippa Norris, profesoară de Științe politice la Harvard University. În ceea ce privește România, apreciez că nu cetățenii care nu au încredere în liderii politici ar trebui blamați, ci liderii politici care nu sunt demni de încrederea cetățenilor. Românii nu au încredere în liderii politici ai momentului – așa cum relevă sondajele de opinie – pentru că au văzut șefi de partide politice, miniștri, parlamentari și primari condamnați la ani grei de închisoare cu executare pentru corupție, pentru trafic de influență, pentru conflict de interese sau abuz în serviciu. Cum să ai încredere în astfel de neoameni?! Este o învățătură vorba din bătrâni: „Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt”.
Domnul academician Cătălin Zamfir a demonstrat cât de utilă este cercetarea sociologică pentru înțelegerea crizelor și, mai ales, pentru ieșirea din criză. Factorii de decizie ar trebui să ia în considerare într-o mai mare măsură datele cercetărilor sociologice. În prezent, sociologia, psihologia – științele socioumane în ansamblu –, precum și filozofia sunt cenușeresele învățământului. Consider imperios necesar să se schimbe statutul lor.
În încheiere, îmi exprim convingerea că în perioadele de criză socială îndemnul „Oameni fiţi mai oameni” este mai actual ca oricând.
Profesor emerit Septimiu Chelcea
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială,
Universitatea din București
