Romania Sociala logo
Menu

Aura Țabără (2025) Școala prietenoasă. Strategii de creștere a incluziunii și participării școlare. Editura Pro Universitaria, București

autor:   29 September 2025  

Felicitări pentru publicarea volumului! Vă rugăm să ne spuneți care au fost premizele publicării acestui volum?

Vă mulțumesc pentru oportunitatea de a vorbi despre volumul meu „Școala prietenoasă. Strategii de incluziune și creștere a participării școlare”, apărut la Editura Pro Universitaria.

Cartea are la bază cercetarea mea doctorală și pleacă de la ideea că eficiența unei școli nu se măsoară doar prin rezultate academice, ci și prin felul în care reușește să fie un spațiu prietenos, incluziv și sigur pentru toți elevii. O cultură școlară bazată pe echitate, participare și respect devine fundamentul unei educații de calitate. Lucrarea aduce atât reflecție teoretică, cât și repere practice utile cadrelor didactice, managerilor educaționali, decidenților și tuturor celor preocupați de transformarea școlii românești.

Ce înseamnă școală prietenoasă?

Sunt foarte bucuroasă pentru că îmi adresați această întrebare. În lumea actuală, școala este chemată să demonstreze că este o organizație sănătoasă, aflată într-un proces permanent de dezvoltare. Cercetarea mea arată că o școală eficientă este, în primul rând, o școală prietenoasă copilului (SPC).

O astfel de școală pregătește copiii pentru viață, îi ajută să își înțeleagă și să își exprime emoțiile și le cultivă empatia. Ea propune exerciții și jocuri prin care copiii învață mai ales din experiențele trăite, nu doar din informațiile transmise.

În SPC, elevii sunt sprijiniți să își dezvolte încrederea maximă în propriile forțe, astfel încât să își urmeze visurile. Evaluarea nu oferă sentințe prin note, ci măsoară progresul fiecărui copil în raport cu el însuși. Materiile obligatorii se stabilesc în legătură cu talentele și interesele elevilor, iar promovabilitatea reflectă această evoluție. Într-o astfel de școală, părinții, profesorii și elevii sunt parteneri de drum, uniți prin respect și încredere reciprocă.

Ce v-a surprins cel mai mult scriind această carte?

Am descoperit aspecte pe care, în ciuda experienței mele de peste două decenii în învățământ, nu le conștientizasem pe deplin. Pe de o parte, m-a surprins nivelul redus al implicării elevilor în activitățile școlare. Emoțiile negative predomină, iar lipsa emoțiilor pozitive afectează motivația și comportamentul. Implicarea scăzută conduce, inevitabil, la fenomene precum delincvența juvenilă sau agresivitatea. Cercetarea arată că strategiile actuale de reducere a violenței în școli sunt greșit orientate: accentul se pune pe efect (violența), dar este ignorată cauza reală (demotivarea și neimplicarea elevilor).

Pe de altă parte, ca profesor și sociolog, m-a surprins răsturnarea de valori din societatea românească. Educația nu mai este percepută ca o cale principală către mobilitate socială și prosperitate. După anii ’90, dificultățile economice au determinat mulți părinți să plece la muncă în străinătate. Aproape o cincime din populația României trăiește astăzi în afara țării, în special în state din UE. Pentru mulți tineri și familiile lor, plecarea – chiar de la vârste fragede – a devenit soluția. Aspirația dominantă s-a redus la obținerea unei case și a unei mașini, iar acest model a fost transmis copiilor lor.

Ce mesaj ați dori să adresați cititorilor interesați de această carte?

Le-aș transmite să privească școala nu doar ca pe un loc al performanței academice, ci ca pe un spațiu al dezvoltării umane. O școală prietenoasă oferă siguranță, încredere și motivație copiilor, iar aceste dimensiuni devin fundamentul pentru reușitele viitoare.

Totodată, cred că în sistemul nostru educațional există astăzi prea multă concurență și prea puțină empatie și cooperare. Copiii cresc în ideea de a fi mereu „mai buni decât ceilalți”, când adevărata valoare vine din a fi „mai buni împreună”. Este nevoie să încurajăm solidaritatea, colaborarea și respectul reciproc, pentru că doar astfel putem construi comunități sănătoase și o școală cu adevărat prietenoasă.

Vă mulțumim pentru timpul acordat!

Mai multe detalii despre carte sunt disponibile la adresa







Facebook

Decretul nr. 770/1966 și politicile demografice în România comunistă. Perspective asupra controlului social și biopolitic

Miercuri, 14 octombrie 2026, Institutul de Cercetare a Calității Vieții și Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului ale Academiei Române au organizat Conferința științifică dedicată Decretului nr. 770/1966 și politicilor demografice din România comunistă care a reunit cercetători științifici din domeniul istoriei, sociologiei și demografiei, într-un demers interdisciplinar menit să analizeze implicațiile ...

Ce trebuie să facem pentru a ajunge în RAI ?

Deschid cu mare interes laptopul. S-a anunțat viitorul posibil Prim Ministru al țării. Cred că va vorbi o jumătate de oră. Ce va face pentru următorii 2 ani. O figură bună. Vorbește bine. Să vedem ce zice. Ne-a spus că a petrecut ultimii 4-5 ani pentru intrarea României în OECD (an international ...

Interviu cu Nicoleta Mereș-Cojocaru, câștigătoarea premiului internațional Hans-Uwe Otto

În cadrul evenimentului științific The International Social Work & Society Academy (TISSA), Varșovia în perioada 28 august-2 septembrie, 2026, doamna Nicoleta Mereș - Cojocaru a primit Premiul „Hans-Uwe Otto” pentru lucrarea „Structural Neglect in Elderly Care: A Comparative Analysis of Public and Private Home Care Social Services in Romania”. Cu o ...

Un posibil răspuns la întrebarea „cum  poate fi onorată deschiderea anului universitar”?

Expoziția de sociologie vizuală, a noua în istoricul ei, realizată de studenții anului I ai Facultății de Sociologie și  Comunicare din cadrul Universității „Transilvania” din Brașov cuprinde texte și fotografii cu cei care au răspuns în interviurile solicitate, în cadrul unei activități de seminar înfăptuite în anul I, semestru I, ...

Recenzie: Dumitru Otovescu și Cristina Otovescu (coord.), Sociologia contemporană. Domenii de studiu și concepte reprezentative, vol. I–II, Craiova, Editura Beladi, 2025, p. 1152

Sergiu-Lucian Raiu Lector univ. dr. Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava Facultatea de Istorie, Geografie și Științe Sociale Universitarul Dumitru Otovescu, după cum ne-a obișnuit, printr-un demers de anvergură, de această dată împreună cu fiica domniei sale, Cristina Otovescu oferă sociologiei românești din nou o amplă lucrare de sinteză: Sociologia contemporană. Domenii de studiu ...

Ziua Vârstnicului la Institutul de Cercetare a Calității Vieții

Pe data de 1 octombrie 2026, Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) al Academiei Române a organizat evenimentul „Ziua Vârstnicului. Împreună pentru o îmbătrânire activă și demnă”, cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice. Desfășurată la Casa Academiei din București, în format hibrid, manifestarea a reunit cercetători, reprezentanți ai ...

Conferința științifică „Decretul nr. 770/1966 și politicile demografice în Româniacomunistă. Perspective asupra controlului social și biopolitic”

Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST), în parteneriat cu Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV), organizează, miercuri, 14 octombrie 2026, conferința științifică internațională „Decretul nr. 770/1966 și politicile demografice în România comunistă. Perspective asupra controlului social și biopolitic” (Decree No. 770/1966 and Demographic Policies in Communist Romania. Perspectives on ...

O decizie care deschide o nouă istorie în cercetarea științifică în România

Adunarea Generală a Academiei Române a discutat, în sesiunea din 17 septembrie 2026, principiile care trebuie să stea la baza evaluării cercetătorilor, a institutelor și a proiectelor de cercetare. Biroul Prezidiului al Academiei Române, pe această bază, a formulat un document care conține o concepție care trebuie să orienteze activitatea institutelor ...