Peste 10 zile vor fi alegerile prezidenţiale.
Alegătorii se aşteaptă ca cei doi candidaţi din turul doi să-şi clarifice
viziunile politice pe care vor să le promoveze.
Constituţia cere ca preşedintele să nu aibă
angajare politică, dar e normal să aibă o viziune politică. Noi, alegătorii,
suntem îndreptăţiţi să ştim ce viziuni politice au cei doi candidaţi.
În cazul lui Klaus Iohannis – dincolo că „vrea să aibă partidul său, guvernul său şi
parlamentul său şi vrea să distrugă partidul oponent” – nu prea ştim care
este viziunea sa politică. Pentru ce fel de societate va milita?
Nici în ceea o priveşte pe Viorica Dăncilă nu
ştim prea mult. Unele lucruri le ştim: ca preşedinte al unui partid şi în
calitate de prim ministru a promovat o politică, dar am vrea să ştim mai clar
pentru ce fel de societate va promova.
Clasificarea orientărilor politice în
stânga/dreapta pare a fi prea simplificatore, dacă nu chiar depăşită. E nevoie
de criterii de diferenţiere mai precise.
Propun două întrebări care pot să distingă
viziunile politice ale celor doi candidaţi.
Prima
întrebare: care
va fi rolul social al statului? Opţiunea politică pro-socială poate fi spre zero sau mai accentuată.
Mai precis:
* Stat social minimal. Creşterea
economică va duce automat la soluţionarea problemelor sociale. Considerând că
economia de piaţă asigură prin ea însăşi creşterea economică cu efectele sale
sociale pozitive, nu e necesară o politică distinctă de dezvoltare
social-economică a ţării. Politica socială se restrânge la „statul de drept” şi
la „grupurile
sociale şi persoanele vulnerabile”. Suportul social trebuie ţinut la
nivelul minim de supravieţuire.
* Starea socială a ţării este un
obiectiv politic important. Statul îşi asumă responsabilităţi sociale. Este un stat
social. Economia nu asigură prin ea însăşi soluţionarea integrală a
problemelor sociale. E nevoie de o intervenţie activă a statului în
funcţionarea societăţii. Politicile sociale au deci un rol important, relativ
independent de dinamica economiei.
A doua
întrebare: mondialism
sau interesul naţional? Iarăşi e
vorba de accent.
* Mondialismul consideră că
România este parte a lumii, în special a UE. Economia românească nu are o
dinamică proprie, ci în cadrul economiei lumii, mai ales a economiei europene.
Integrarea mondială nu este numai economică, ci şi socială. Starea socială este
rezultatul unei politici europene. Politica socială a României are un loc
secundar. Ea se aliniază la politica UE.
* Interesul naţional este un
obiectiv politic important.Societatea românească este,
fireşte, o parte a întregii lumi şi în special a UE, dar ea are o dinamică a
ei, problemele ei şi caută soluţii la aceste probleme. Societatea românească
are propriile interese a căror satisfacere nu este automat asigurată în
contextual mondial/european, ci necesită (şi) un efort naţional. Statul român
are o responsabilitate faţă de societatea românească de a promova interesele
acesteia. România este o naţiune independentă şi în această calitate este
membră cu drepturi egale a UE.
Viziunea politică a viitorului preşedinte al
ţării se defineşte în principal pe aceste două paliere: va promova o societate
centrată pe economie, starea socială fiind rezultatul automat al dinamicii
acesteia, un stat social mic, redus la susţinerea „grupurilor vulnerabile”,
dar şi aceasta la minim, sau o
societate cu o economie având o dinamică distinctă, statul asumându-şi
responsabilitatea şi pentru starea socială a ţării.
Este România o ţară care îşi pierde rapid
contururile ca parte a societăţii mondiale/europene sau o societate cu propria logică, orientată spre promovarea
intereselor sale în contextul internaţional? Mondialismul face din România o
victimă fără şanse, afundându-se în subdezvoltare.
Un „stat de drept” este un obiectiv legitim, dar
insuficient. România trebuie să dezvolte o politică articulată de ieşirea din
subdezvoltare, preocupată de riscul maginalizării internaţionale. O Românie
fără o politică naţională nu are coerenţa internă suficientă pentru a face faţă
presiunilor diverselor procese şi interese externe, dar şi interne, posibil
slab convergente cu interesele generale ale societăţii româneşti.
Societatea românească este
zguduită de exploziile unor probleme sociale grave de a căror soluţionare nu
ne-am ocupat suficient sau ne-am ocupat prost: abuzul sexual, traficul de copii
şi femei pentru exploatare sexuală, dar şi pentru exploatare economică. Vor
exploda cu siguranţă şi alte probleme care se vor dovedi extrem de grave, dar
ignorate în prezent. Multe probleme sociale sunt ţinute sub preş. A devenit o estimare larg acceptată public că „societatea
românească, nu numai economia, e bolnavă”.
În acest context este nevoie de o regândire din
temelii a politicilor sociale în România, a funcţiilor statului, mai ales în
viaţa socială.
Aşadar,
care sunt programele sociale ale candidaţilor la Preşedinţie?
CITESTE SI:
-
Cu cine să votez pe 10 noiembrie? Hai să vedem
Peste câteva zile vor fi alegeri pentru Președinte. Sunt mai mulți candidați. Ca sociolog, neafiliat politic, sunt obișnuit mai întâi să analizez.
Nu am citit cu atenție discursurile candidaților, dar cred că, în virtutea poziției lor, ei vor tinde să prefere un discurs electoral destul de predictibil.
Primul lucru care trebuie examinat: relația candidaților cu partidele politice. Cei mai mulți dintre cei 14 candidații, 9 reprezintă partide politice: Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă, Dan Barna, Theodor Paleologul, Kelemen Hunor, Ramona Ioana Bruynssels, Cătălin Ivan, Viorel Cataramă, John Ion Banu. Alți 5 sunt candidați independenți: Mircea Diaconu, Alexandru Cumpănașu, Bogdan Stanoevici, Ninel Peia, Sebastian-Constantin Popescu. [citeste mai mult …………]
-
Cine va câștiga alegerile prezidențiale actuale este problema vitală a României? Da, dar ea ascunde problema reală.
Probabil va șoca ideea acestui eseu: pentru România nu este foarte important cine va câștiga aceste alegeri prezidențiale, ci însăși poziția de președinte în sistemul nostru politic[1].
Noul președinte intră în poziția care este predefinită. Desigur el are personalitatea sa, cu preferințele și proiectele sale. Dar spațiul în care intră îi conține opțiunile posibile și inevitabil generează conflicte și blocaje. În sistemul nostru politic actual, președintele nostru se confruntă cu un set de probleme structurale. [citeste mai mult …………]
