Peste 10 zile vor fi alegerile prezidenţiale. Alegătorii se aşteaptă ca cei doi candidaţi din turul doi să-şi clarifice viziunile politice pe care vor să le promoveze.

Constituţia cere ca preşedintele să nu aibă angajare politică, dar e normal să aibă o viziune politică. Noi, alegătorii, suntem îndreptăţiţi să ştim ce viziuni politice au cei doi candidaţi.

În cazul lui Klaus Iohannis – dincolo că „vrea să aibă partidul său, guvernul său şi parlamentul său şi vrea să distrugă partidul oponent” – nu prea ştim care este viziunea sa politică. Pentru ce fel de societate va milita?

Nici în ceea o priveşte pe Viorica Dăncilă nu ştim prea mult. Unele lucruri le ştim: ca preşedinte al unui partid şi în calitate de prim ministru a promovat o politică, dar am vrea să ştim mai clar pentru ce fel de societate va promova.

Clasificarea orientărilor politice în stânga/dreapta pare a fi prea simplificatore, dacă nu chiar depăşită. E nevoie de criterii de diferenţiere mai precise.

Propun două întrebări care pot să distingă viziunile politice ale celor doi candidaţi.

Prima întrebare: care va fi rolul social al statului? Opţiunea politică pro-socială poate fi spre zero sau mai accentuată. Mai precis:

* Stat social minimal. Creşterea economică va duce automat la soluţionarea problemelor sociale. Considerând că economia de piaţă asigură prin ea însăşi creşterea economică cu efectele sale sociale pozitive, nu e necesară o politică distinctă de dezvoltare social-economică a ţării. Politica socială se restrânge la „statul de drept” şi la „grupurile sociale şi persoanele vulnerabile”. Suportul social trebuie ţinut la nivelul minim de supravieţuire.

* Starea socială a ţării este un obiectiv politic important. Statul îşi asumă responsabilităţi sociale. Este un stat social. Economia nu asigură prin ea însăşi soluţionarea integrală a problemelor sociale. E nevoie de o intervenţie activă a statului în funcţionarea societăţii. Politicile sociale au deci un rol important, relativ independent de dinamica economiei.

A doua întrebare: mondialism sau interesul naţional? Iarăşi e vorba de accent.

* Mondialismul consideră că România este parte a lumii, în special a UE. Economia românească nu are o dinamică proprie, ci în cadrul economiei lumii, mai ales a economiei europene. Integrarea mondială nu este numai economică, ci şi socială. Starea socială este rezultatul unei politici europene. Politica socială a României are un loc secundar. Ea se aliniază la politica UE.

* Interesul naţional este un obiectiv politic important.Societatea românească este, fireşte, o parte a întregii lumi şi în special a UE, dar ea are o dinamică a ei, problemele ei şi caută soluţii la aceste probleme. Societatea românească are propriile interese a căror satisfacere nu este automat asigurată în contextual mondial/european, ci necesită (şi) un efort naţional. Statul român are o responsabilitate faţă de societatea românească de a promova interesele acesteia. România este o naţiune independentă şi în această calitate este membră cu drepturi egale a UE.

Viziunea politică a viitorului preşedinte al ţării se defineşte în principal pe aceste două paliere: va promova o societate centrată pe economie, starea socială fiind rezultatul automat al dinamicii acesteia, un stat social mic, redus la susţinerea „grupurilor vulnerabile”, dar şi aceasta la minim, sau o societate cu o economie având o dinamică distinctă, statul asumându-şi responsabilitatea şi pentru starea socială a ţării.

Este România o ţară care îşi pierde rapid contururile ca parte a societăţii mondiale/europene sau o societate cu propria logică, orientată spre promovarea intereselor sale în contextul internaţional? Mondialismul face din România o victimă fără şanse, afundându-se în subdezvoltare.

Un „stat de drept” este un obiectiv legitim, dar insuficient. România trebuie să dezvolte o politică articulată de ieşirea din subdezvoltare, preocupată de riscul maginalizării internaţionale. O Românie fără o politică naţională nu are coerenţa internă suficientă pentru a face faţă presiunilor diverselor procese şi interese externe, dar şi interne, posibil slab convergente cu interesele generale ale societăţii româneşti.

Societatea românească este zguduită de exploziile unor probleme sociale grave de a căror soluţionare nu ne-am ocupat suficient sau ne-am ocupat prost: abuzul sexual, traficul de copii şi femei pentru exploatare sexuală, dar şi pentru exploatare economică. Vor exploda cu siguranţă şi alte probleme care se vor dovedi extrem de grave, dar ignorate în prezent. Multe probleme sociale sunt ţinute sub preş. A devenit o estimare larg acceptată public că „societatea românească, nu numai economia, e bolnavă”.

În acest context este nevoie de o regândire din temelii a politicilor sociale în România, a funcţiilor statului, mai ales în viaţa socială.

Aşadar, care sunt programele sociale ale candidaţilor la Preşedinţie?

CITESTE SI:

1. Cu cine să votez pe 10 noiembrie? Hai să vedem

   Peste câteva zile vor fi alegeri pentru Președinte. Sunt mai mulți candidați. Ca sociolog, neafiliat politic, sunt obișnuit mai întâi să analizez.
   
   

   Nu am citit cu atenție discursurile candidaților, dar cred că, în virtutea poziției lor, ei vor tinde să prefere un discurs electoral destul de predictibil.
   
   

   Primul lucru care trebuie examinat: relația candidaților cu partidele politice. Cei mai mulți dintre cei 14 candidații, 9 reprezintă partide politice: Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă, Dan Barna, Theodor Paleologul, Kelemen Hunor, Ramona Ioana Bruynssels, Cătălin Ivan, Viorel Cataramă, John Ion Banu. Alți 5  sunt candidați independenți: Mircea Diaconu, Alexandru Cumpănașu, Bogdan Stanoevici, Ninel Peia, Sebastian-Constantin Popescu. [citeste mai mult …………]
   
   

2. Cine va câștiga alegerile prezidențiale actuale este problema vitală a României? Da, dar ea ascunde problema reală.

   Probabil va șoca ideea acestui eseu: pentru România nu este foarte important cine va câștiga aceste alegeri prezidențiale, ci însăși poziția de președinte în sistemul nostru politic^[1].
   
   

   Noul președinte intră în poziția care este predefinită. Desigur el are personalitatea sa, cu preferințele și proiectele sale. Dar spațiul în care intră îi conține opțiunile posibile și inevitabil generează conflicte și blocaje. În sistemul nostru politic actual, președintele nostru se confruntă cu un set de probleme structurale. [citeste mai mult …………]