Se tot vorbește despre inegalitatea dintre femei și bărbați în ceea ce privește remunerația și statutul profesional. Studiile și cercetările confirmă inegalitatea, dar în același timp reiese că evoluția de pe piața muncii a reprezentantelor genului feminin pune sub semnul întrebării poziția de dominant a bărbatului.

Uitându-ne peste studiile și cercetările din domeniu am observat că se evidențiază două direcții. Prima, în care se constată o stare de fapt, anume că femeile câștigă mai puțin decât bărbații, dar fără a se oferi soluții clare și practice care ar duce la o egalizare a salariilor. Ce mai aflăm din ele? Că deși femeile au ajuns să muncească mai mult decât bărbații și au profesii care în trecut erau specifice acestora din urmă, nu sunt remunerate la același nivel cu ei. Dacă se compară aceeași profesie, același loc de muncă și aceeași poziție în cadrul unei companii în țările dezvoltate, bărbații au un venit cu 6 la sută mai mare decât al femeilor. Pe de altă parte, în România, la nivel de middle management salariile sunt egale indiferent de gen.

Dacă analizăm, raportul dintre bărbat și femeie, doar din perspectiva banului, aflăm doar cine câștigă mai mult și cine mai puțin, deoarece „și cuvântul și comunicarea sunt putrede deja. Ele sunt pătrunse în întregime de ban.” (Gilles Deleuze). Din acest punct de vedere, accentul cade numai pe cine este dominant și cine dominat, fără a ni se spune cum va afecta competiția pentru putere, coeziunea dintre angajați din cadrul companiilor. Ce nu se mai spune clar? Că diferența de salarii este din ce în ce mai scăzută și femeile câștigă din ce în ce mai multe poziții de putere.

A doua direcție este cea din care reiese că bărbații se simt amenințați de femei atunci când vine vorba despre ocuparea unei anumite funcții. Astfel, o cercetare realizată de mai multe centre universitare din America și Israel au arătat că pe măsură ce o profesie este mai căutată de femei, salariile scad. Într-un alt studiu se arată că noile tendințe în domenii precum arhitectura, ingineria, matematica și programarea pe calculator, adică exact în profesiile dominate de bărbați, vom avea cea mai mare creștere a angajărilor din rândul femeilor.

Dacă suntem atenți la cele două interpretări, reiese că am avea două tabere care sunt într-o luptă pentru supremație. Avem un limbaj din care reiese că suntem încă într-o paradigmă a dominației masculine, dar din tonul cercetărilor se simte o teamă din partea reprezentanților genului masculin de a nu pierde poziția de dominant pe piața muncii, adică să nu devină „femei”, deoarece „în poziția de dominați, suntem calificați, socialmente ca femei.” (Pierre Bourdieu).

În acest sens, declarația europarlamentarului polonez Janusz Korwin-Mikke, de la tribuna Parlamentului, a fost mai mult decât concludentă. Iată ce a a afirmat: „Desigur, femeile trebuie să câștige mai puțin decât bărbații. Pentru că sunt mai slabe, mai mici, mai puțin inteligente și trebuie să câștige mai puțin!” Iratxe Garcia Perez, europarlamentar grec, i-a dat imediat replica: „Dacă ar fi cum vreți dumneavoastră, eu nu aș avea voie să fiu aici. Știu că sunteți îngrijorat și vă doare că azi sunt mai multe femei care reprezintă cetățenii în condiții egale cu bărbații. Sunt aici să apăr femeile din Europa de bărbați ca dumneavoastră!”

Paradoxal este că reprezentanții genului masculin nu par să aibă strategii care să le consolideze poziția de dominant, ci răspund printr-o încercare de ocupare a unor câmpuri care aparțineau strict femeilor. Putem lua ca exemplu evoluția produselor și serviciilor specifice saloanelor de estetică. Dacă până nu demult acestea erau frecventate exclusiv de femei, de ceva timp bărbații le-au călcat pragul. Avem de a face cu o transformare a modului în care este privit și se privește și bărbatul. De unde această schimbare de perspectivă? Trupul a devenit miza principală, deoarece atractivitatea a căpătat o dimensiune importantă în negocierea salariului și promovarea dintr-o companie.

Pentru clarificare, vom apela la „efectul Afrodita”, concept definit de către profesorul Septimiu Chelcea, prin care se explică fenomenul de discriminare pe piața muncii a „persoanelor moderat atractive fizic, în beneficiul persoanelor atractive ca înfățișare (frumoase).” (studiu publicat pe www.romaniasociala.ro) Din analiza profesorului Chelcea, reiese că „persoanele atractive fizic sunt percepute ca fiind fericite, inteligente, competente, altruiste, de încredere, plăcute, sensibile, oneste, având o probabilitate crescută de a fi angajate, de a ocupa poziții înalte în ierarhia organizațională, de a primi un salariu mai mare chiar la angajare, de a fi promovate mai repede s.a.” Oamenii considerați a fi frumoși sunt și cei care sunt plătiți mai bine. Persoanele cu un fizic plăcut câștigă cu 12 la sută mai mult decât cele mai puțin atrăgătoare.

Pe de o parte, ne este mult mai clar de ce imaginea a devenit esențială și pentru bărbat. Pe de altă parte, fuga lui în imaginar, din punct de vedere psihanalitic, semnifică o regresie și o infantilizare. Pentru a fi mai clar vom apela la registrul lacanian, și anume la conceptul „stadiul oglinzii” care „este prototipul unei relații libidinale esențiale cu imaginea corpului” (Dylan Evans). Introducerea subiectului în ordinea imaginarului vine dintr-o lipsă de încredere în propriile forțe. În această ecuație, ceilalți au rolul de confirmare a unor calități, abilități, aptitudini etc. de care persoana nu este sigură că le are, dar și-ar dori să fie percepută de cei cu care interacționează ca și cum le-ar avea. Ca exemplu, în interviurile de angajare, recrutorul are în fața sa imaginea unui candidat, și nu o persoană reală, de aici și imposibilitatea unui candidat de a ști dacă a convins sau nu.

Prin imagine, îi transformăm pe ceilalți în oglinda noastră, aceasta fiind un instrument care „ne permite nu doar să ne vedem, ci să încercăm să vedem cum anume suntem văzuți și să ne oferim spre vedere așa cum dorim să fim văzuți” (Pierre Bourdieu).

În logica imaginarului, sentimentul de neîncredere este compensat de ban. Acesta din urmă, citit în termeni lacanieni reprezintă un mediator prin care o persoană se poate feri să aibă relații apropiate cu ceilalți. Banul este definiția materială a puterii, dar în același timp și un semnificant gol.

Pe lângă faptul că nu este taxat, fenomenul de efiminizare a bărbatului duce într-un efect de „mai masculin”, pe când o femeie care ocupă o poziție de putere este sancționată imediat pentru că se consideră că își pierde astfel din feminitate. Acum câțiva ani am lucrat într-un proiect european, în care managerul de proiect era o femeie. Era descrisă de membrii echipei ca fiind foarte severă, strictă, autoritară și dură în raport cu ei. În această descriere nu regăsim nimic din emoționalul, gingășia și finețea femininului din poezie, literatură sau film, cu care dacă ar fi fost descrisă ar fi fost sancționată pentru că nu ar fi avut forța pentru funcția pe care o deținea. De aici și dubla constrângere la care sunt supuse femeile în momentul în care ocupă o poziție de putere în cadrul unei companii: „dacă acționează asemeni bărbaților, se expun la pierderea atributelor obligatorii ale „feminității”, punând astfel, la îndoială dreptul natural al bărbaților la pozițiile de putere, dacă acționează ca niște femei, par incapabile și neadaptate situației.” (Pierre Bourdieu)

Întrebarea legată de cine câștigă mai mult și fuga în imaginar reprezintă două elemente care țin de ocuparea de teritorii pe piața economică, ca o consecință a dobândirii a unei libertăți din în ce mai mari. Aici trebuie să avem în vedere ambele înțelesuri ale libertății. Prima, ține de limitarea impusă de principiul egalității: libertatea individuală se oprește atunci când este încălcată libertatea celuilalt, și este înțeleasă ca o formă de „a-ți interzice să impietezi asupra libertății celorlalți, căci atunci nu ar mai fi libertate.” (Michel Foucault) A doua este caracteristică paradigmei războiului și este „opusul egalității. Este ce se exercită prin diferență, prin dominație, (…), printr-un întreg sistem de raporturi de forță.” (Boulainvilliers citat de Michel Foucault).

Sintetizând, studiile și cercetările din acest domeniu reprezeintă ceea ce Zizek numește „exemplul perfect al interpasivității: a acționa nu pentru a realiza ceva, ci pentru a împiedica să se întâmple sau să se schimbe ceva cu adevărat.” Astfel, nu numai că nu identificăm nici o direcție de schimbare a relației dintre bărbați și femei, dar avem o punere în concurență între cele două genuri.

Putem afirma că nu avem de a face cu o relație de ospitalitate, în sensul derridian, adică de a-l primi pe celălalt așa cum este, fără a-i impune ceva sau de a încerca să-l schimbi. Avem un proces constant de individualizare și de punere în concurență care duce la o erodare a coeziunii și solidarității sociale.

Prezervarea modului de funcționare a capitalismului prin interesul egoist va clătina serios capacitatea de perfectibilitate a principiilor democratice, a ceea ce Derrida numea democrația care va veni. Încă există companii care cer fotografii anexate CV-urilor, manageri care își amenință și forțează angajatele care rămân însărcinate să-și dea demisia, iar multe femei pun cariera pe primul loc și renunță la a mai face un copil.

În plus, a citi interrelaționările din prisma a cine domină și cine este dominat, tocmai ceea ce fac studiile și cercetările pe care le-am analizat, arată o tendință de generare a unei predictibilități și programări a comportamentelor. Este ca și cum am avea de a face cu un adevăr obiectiv în ceea ce privește relațiile dintre oameni, dar problema este că dacă „realmente există un adevăr obiectiv, va exista mereu cineva care se află în posesia lui mai mult decât mine, prin urmare fiind autorizat să îi impună obligativitatea normativă asupra mea.” (Gianni Vattimo) A scăpa limbajului puterii, ține de o deschidere față de ființa celuilalt ca fiind ceva ce ține de un alt limbaj, decât cel cu pretenții științifice. În această privință Vattimo afirma că „pentru a crede astăzi în Evanghelie, o persoană trebuie mai întâi să înțeleagă că limbajul nu înseamnă doar realități obiective. Există și un alt limbaj, care afirmă alte lucruri.”

A rămâne în limbajul adevărului obiectiv reprezintă tot o caracteristică a dominației masculine. Poate că depășirea acestui mod de a descrie lumea în care trăim și de a se face o schimbare reală va fi nevoie ca bărbatul să-și depășească teama de „feminizare” și de a conștientiza că viața nu este numai despre învinși și învingători.

***Acest material a apărut într-o variantă prescurtată în revista Forward Brașov.