Săptămâna trecută, mai precis joi 21 martie, şi-a început vizita în ţara noastră, împreună cu soţia, Brad Parscale, membru în stafful campaniei electorale a lui Donald Trump la alegerile din 2016, desemnat şef al campaniei actualului Preşedinte pentru alegerile din 2020, la invitaţia prietenului său, fostul prim-ministru al României din anii 2000-20004, Adrian Năstase. În aceeaşi zi, Brad Parscale a ţinut o conferinţă în Aula Academiei Române la ora 18 şi a acordat un interviu lui Mihai Gândea, transmis la ora 21 p.m. în exclusivitate de Antena 3. Relatând campaniile prezidenţiale, strategului „i-au scăpat” câteva informaţii pe care, cu siguranţă, a dorit să ni le transmită cu tot dinadinsul.
Brad Parscale, şeful campaniei electorale a lui Donald Trump din 2016 şi din 2020
Astfel, cu privire la campania din 2016, ne-a spus că echipa lui a făcut 5,9 milioane de spoturi publicitare vizuale, în timp ce echipa lui Hillary Clinton a făcut numai 66 000, că 50% din bugetul campaniei a mers pe digital.
Despre viitoarea campanie prezidenţială, Brad Parscale a spus: „Am început să ne construim o reţea în întreaga ţară. În 2016, aveam 700 000 de voluntari în echipă. În 2020, vom avea 1,6 milioane de voluntari. Pe lângă asta, soluţiile noastre digitale vor fi mai mari şi mai bune”. Deja, cu 20 de luni înaintea alegerilor, s-au identificat 60 de milioane de adrese ale susţinătorilor Preşedintelui Trump. La aceste adrese se vor trimite mesaje pentru a se asigura prezenţa la vot. Se va cheltui în campanie un miliard de dolari, din care o treime cu propaganda digitală.
Din perspectiva teoriei comunicării, două lucruri mi se par deosebit de importante pentru înţelegerea mecanismului votului în era digitală: atenţia ce trebuie acordată construirii mesajului şi alegerea canalelor de comunicare. „Oamenii vor slujbe, vor securitate, nu le pasă deloc cum obţin aceste lucruri. Nu le pasă ce e în tort, ei vor doar tortul. Aşa că nu explica, doar fă-o!” – susţine Brad Parscale. Cât priveşte modul de transmitere a mesajelor propagandistice, experienţa din precedenta campanie prezidenţială îl îndreptăţeşte pe strategul campaniei lui Donald Trump să afirme:
Preşedintele nou-ales Donald Trump, prima doamnă Melania Trump şi fiul lor, Barron William Trump (2016)
Cine controlează digitalul controlează alegerile; nu canalele de comunicare tradiţionale (afişajul, radioul, televiziunea), ci noile tehnologii de comunicare (Facebook, Twitter, Instagram, reţelele sociale) conduc la victoria în alegeri a unui candidat, fireşte, dacă ştii cum să-l „vinzi” electoratului.
Întrebat de un reporter (DC News) cum ar proceda dacă ar fi şeful de campanie al unui candidat în alegerile prezidenţiale din România, Brad Parscale a răspuns: „Soluţiile sunt în digital, nu în media mainstream. M-aş concentra pe obţinerea banilor de la marile corporaţii, nu din donaţiile mici ale cetăţenilor de rând”.
Sunt de admirat ideile novatoare în proiectarea şi organizarea campaniei prezidenţiale, tenacitatea şi loialitatea strategului campaniilor lui Donald Trump, dar nu cred că strategia urmată şi recomandată de Brad Parscale – pe care unele media de la noi îl recomandă ca „geniul din umbra lui Donald Trump – dă rezultate la fel de bune oriunde în lume, în niciun caz în România. Rata ridicată a analfabetismului funcţional, accesul relativ redus la tehnologiile digitale, bugetul restrâns al campaniilor electorale sunt doar câţiva factori care mă fac să mă îndoiesc că şi la noi „soluţia stă în digital”. Nu cred că alegătorilor nu le pasă deloc cum obţin „tortul”, despre care vorbea Brad Parscale. Dacă renunţăm la identitatea naţională, la suveranitate şi la caracterul unitar al statului român – atribute consfinţite prin Constituţie – în favoarea tortului, desertul nu mai are niciun gust. Și apoi, tortul american este la noi o plăcintă cu brânză şi cu puţine stafide. În SUA, marile corporaţii sunt americane; în România, marile corporaţii sunt străine. Pot oare organizatorii campaniilor pentru alegerile europarlamentare şi prezidenţiale să se concentreze pe obţinerea banilor de la ele?!
Brad Parscale a declarat „cu multă modestie” că a revoluţionat campaniile electorale. Nu-mi dau seama dacă a revoluţionat sau nu campaniile electorale, dar cu siguranţă a schimbat paradigma influenţării opiniei publice. În campaniile electorale anterioare lui 2016 din SUA şi din celelalte societăţi democratice se apela la modelul „Liderii de opinie”. Brad Parscale a aplicat cu succes pentru prima dată un alt model: modelul „Influenţialii” (s-ar putea ca această traducere a termenului de „influentials” să nu fie cea mai fericită). În literatura anglo-americană de specialitate, termenul de „opinion leaders” tinde să fie înlocuit cu cel de „influentials”. Între cei doi termeni nu există o echivalenţă deplină. „Influenţialii” (substantiv la plural, derivat de adjectivul „influenţi”) sunt persoane care exercită o influenţă asupra altor persoane, care înrâuresc opinia şi comportamentul altora.
Conform modelulului „Glonţul magic”, influenţa mass-media s-ar exercita direct asupra fiecărui individ, izolat de relaţiile cu ceilalţi. În modelul „Fluxul comunicării în două trepte”, anumite persoane, care sunt mai bine conectate la mass-media şi au trăsături de personalitate care îi deosebesc de cei din jurul lor, devin lideri de opinie, transmiţând informaţia receptată şi prelucrată de ei altor persoane, care, la rândul lor, retransmit informaţia pe orizontală, în lanţ.
Modelul „Fluxul comunicării în două trepte” s-a conturat, aşa cum îndeobşte se ştie, în cadrul unei cercetări care urmărea să constate impactul campaniei electorale din 1940 din SUA asupra comportamentului de vot al cetăţenilor, cercetare coordonată de Paul F. Lazarsfeld, Bernard R. Berelson şi Hazel Gaudet. Acest model „sugerează că, cel mai adesea, ideile migrează din radio şi ziare către liderii de opinie şi de la aceştia ajung la segmentele mai puţin active politic ale populaţiei” (Lazarsfeld et al., 1944/2004, p. 201). În cadrul comunităţilor puţin numeroase şi în absenţa televiziunii şi platformelor digitate, modelul „Fluxul comunicării în două trepte” corespundea destul de bine realităţii. În „era digitală”, cum este adesea denumită realitatea socială de azi, teoria despre liderii de opinie, cu toate reformulările şi îmbogăţirile aduse ei, este depăşită. Campaniile electorale digitale şi-au dovedit eficacitatea în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016, câştigate de Donald Trump.
Considerând că vechile modele „Glonţul magic” şi „Fluxul comunicării în două trepte” nu corespund erei digitale, Duncan J. Watts, profesor de sociologie la Columbia University, şi Peter S. Dodds, profesor de matematică şi statistică la University of Vermont, au construit, pe baza unor calcule matematice sofisticate, două noi modele ale influenţării în luarea deciziilor, inclusiv în alegerile electorale: „Fluxul comunicării în mai multe trepte” şi „Fluxul comunicării în grupuri aleatoare”.
Fig. 1. Fluxul comunicării în mai multe trepte (după Watts, Dodds, 2007, p. 444)
Fig. 2. Fluxul comunicării în grupuri aleatoare (după Watts, Dodds, 2007, p. 450)
Pe baza celor două modele ale comunicării se poate măsura puterea de influenţare pe Twitter (Cha et al., 2010), se poate prognoza viteza transmiterii infomaţiilor în cascade, ca şi mărimea cascadelor.
_____________________________________
Bibliografie
Cha, Meeyoung et al. (2010). „Measuring user Influence in twitter: The million follower fallacy”, în Proceedings of the Fourth International AAAI Conferince on Weblogs and Social Media (pp. 10-17). Menlo Park, CA, AAAI Press.
Lazarsfeld, Paul F., Berelson, Bernard, Gaudet, Hazel [1944] (2004). Mecanismul votului. Cum se decid alegătorii într-o campanie prezidenţială. Bucureşti, Editura Comunicare.ro.
Watts, Duncan J., Dodds, Peter S. (2007). „Influentials, networks, and public opinion”, Journal of Consumer Research, 14, 12, pp. 441-458.
