Romania Sociala logo
Menu

Supremaţia intelectualilor în Europa de Est

autor:   30 May 2016   

Constantin Schifirneț

Despre rolul intelectualilor în europenizare nu trebuie discutat ca despre o forţă omnipotentă, aşa cum există tendinţa, în spaţiul est-european, de a-i supraîncărca cu misiuni şi roluri multiple.

Încă de acum 75 de ani, C. Rădulescu-Motru sublinia că termenul ,,intelectual” în spaţiul românesc are un înţeles „destul de înalt”, iar în Rusia este şi mai înalt. În schimb, în Occident intelectualii sunt consideraţi muncitori calificaţi, fără a li se acorda un rang deosebit sau chiar un monopol al lor asupra opiniei publice. În societăţile unde ocupaţiile intelectuale „sunt relativ de dată recentă, ei sunt supraestimaţi”. [1]

De ce se întâmplă această diferenţă în ce priveşte perceperea statusului intelectualului? În ţările din Răsăritul Europei, contextele istorice au determinat acordarea unui rol special intelectualilor: „Popoarele din această parte a Europei au fost constrânse, prin dezvoltarea lor istorică, să împrumute, din Apus, idei şi instituţii, necesare organizării lor, în State moderne. Din cauza acestei constrângeri, muncitorii intelectuali, la aceste popoare, au primit o menire pe care n-au avut-o colegii lor din Apus: menirea de a transplanta ideile şi instituţiile străine în ţara lor. Pe când, în Apus, muncitorii intelectuali continuau tradiţiile profesionale începute de veacuri şi numai prin excepţie transplantau, la ei acasă, idei şi instituţii străine, în Orientul Europei situaţia este inversată. Aici, dacă nu cantitativ, în orice caz calitativ, se cerea intelectualului o producţie după modelul străinătăţii.” [2]

Aşadar, intelectualii din Europa de Est se bucurau de un prestigiu disproporţionat, pentru că ei imitau sau preluau idei din alte culturi inaccesibile spaţiului public, pe când în Occident, ei erau calificaţi de a răspunde la provocări ale realităţilor de aici. Teza lui C. Rădulescu-Motru ar putea fi un punct de pornire în studiul intelectualităţii europene. O scrutare asupra spaţiului public românesc devoalează persistenţa aceleiaşi viziuni despre rolul intelectualului român în societatea românească integrată în UE. Se solicită intelectualilor să „nu mai stea pe margine”, să nu se mai mulţumească doar cu statutul de comentatori, ci „să dea soluţii” şi să se implice în acţiuni de cultivare a poporului, ceea ce trimite la programul iluminist de educare a maselor. Intelectualii ar fi un factotum, de fapt un substitut al unor categorii profesionale cu competenţe în domenii specializate.

Dacă în spaţiul occidental fiinţarea naţiunii ţine de reglementările prin lege şi de societatea civilă, în spaţiul răsăritean cultura vernaculară, în special limba şi obiceiurile, este esenţială în descrierea naţiunii. În acest fel se explică rolul proeminent jucat de lexicografi, filologi şi folclorişti în afirmarea ideilor naţionale, după cum susţine Anthony Smith.[3] Teza se verifică cel puţin parţial în istoria modernă românească, înscrisă în trendul cunoscut de Europa de sud-est, unde modernitatea s-a realizat printr-o ruptură de tradiţie, produsă de intelectuali, întrucât aceştia aspirau să devină egali cu elita politică. Modernizarea a fost gândită de sus în jos, iar înnoirea instituţională a început cu intelectualii şi cu funcţiile lor sociale şi culturale noi. În burghezia românească intră intelectualii, cu pecetea lor, deci diferiţi de cei din alte spaţii.

Orice discuţie despre conduita şi concepţia intelectualităţii postcomuniste trebuie să aibă în vedere statutul avut în perioada comunistă. Ce le lipsea intelectualilor în comunism? Fără a stărui aici asupra unui răspuns amplu, amintim câteva dintre atributele care nu au putut fi exercitate deloc sau numai în măsură insuficientă: autonomie profesională şi socială faţă de puterea politică, exprimarea spiritului critic, toleranţă faţă de ideile altora, libera circulaţie în lumea academică europeană şi universală, acces la orice sursă de informare, dialogul neîngrădit între specialişti, existenţa unui spaţiu public al dezbaterii ştiinţifice şi culturale, implicarea în societatea civilă. Trebuie recunoscut că Occidentul a fost prezent în spaţiul românesc prin cultura sa, chiar şi în timpul comunismului. Oricât ar părea de straniu, sub diferite forme, cultura şi civilizaţia occidentală au pătruns în societatea românească comunistă. O parte din elitele comuniste, dependente formal de spaţiul sovietic, îşi îndrepta atenţia spre Occident. În timpul regimului comunist au existat elite şi intelectuali, dar, din cauza contextului ideologic intern, acestea au fost lipsite de mijloacele necesare şi, astfel, s-au integrat în mică măsură în reţeaua internaţională de cercetare şi de învăţământ.

Astăzi, în România, elitele economice şi financiare nu posedă putere politică şi din această cauză ele nu pot să impună propriile programe de dezvoltare economică. Îmbogăţirea unor grupuri nu s-a făcut prin obţinerea de profit din activităţi economice, ci prin mijloace politice sau fiscale obţinute prin deţinerea unei funcţii publice. Puterea politică este calea principală prin care se poate câştiga putere economică, în timp ce în ţările cu modernitate structurată puterea economică luptă pentru a avea putere politică.

Intelectualii nu au reuşit să transmită un mesaj clar către elitele politice româneşti,  confruntate cu provocări ale modelelor de dezvoltare, dar ele au tins mereu spre modelul occidental. S-a încetăţenit, în mentalul colectiv, expresia „a ajunge din urmă”, asociată necondiţionat cu modernizarea. Ţara rămasă în urmă este aidoma unui alergător prins într-o cursă infernală, ca şi cum modernitatea ar fi o cale de a depăşi pe alţii sau pe tine însuţi, într-o competiţie invizibilă. Mai mult, nu rezultă cu multă claritate pentru ce proiect de societate pledează intelectualii în spaţiul public, fiindcă tendinţa lor generală este referirea la un model abstract al societăţii dintr-o anumită ţară europeană occidentală sau la societatea românească interbelică.

Astăzi, tot mai mulţi intelectuali tind către o prezenţă activă în sfera publică, motivaţi fiind de necesitatea implicării în proiecte de dezvoltare socială. În perioade de criză sau de schimbări sociale radicale, intelectualii caută să dea sens noilor direcţii de evoluţie a societăţii şi a instituţiilor, pentru a restabili ordinea şi echilibrul social. În societăţile în tranziţie, intelectualii se prezintă ca actori principali ai proceselor de modernizare. În acelaşi mod, ei sunt învestiţi astăzi ca un potenţial factor de europenizare.

Spaţiul de manifestare şi exprimare al intelectualului este, practic, în orice zonă a societăţii, inclusiv în sferele politice şi guvernamentale. Între statusul de intelectual şi de cel de demnitar se poate naşte o tensiune generată de rolurile diferite exercitate în fiecare din cele două poziţii. Intelectualul aplică principiul neutralităţii afective faţă de evenimente şi acţiuni sociale, dar ajuns demnitar sau funcţionar public el se concentrează pe strategii şi soluţii la problemele comunităţii. Intelectualii aspiră să fie în centrul deciziei politice, fără a conştientiza riscurile din exercitarea de funcţii publice. Nu este mai puţin adevărat că, din cauza condiţiilor de viaţă, unii intelectuali,  pentru a-şi asigura un nivel de trai mai ridicat,  cedează de la principii ale vieţii intelectuale.

Performanţele intelectualului român sunt comparate cu cele ale intelectualilor din Europa și SUA fără a se ţine seama de contextul dificultăţilor cu care  se confruntă. De pildă, universitarilor li se cere să fie profesori ca la Universitatea Harvard într-un context economic precar. Profesorul american dispune de toate condiţiile de a câştiga recunoaşteri internaţionale, iar profesorul român este obligat să supravieţuiască. În acelaşi timp, subliniez că universităţile româneşti pregătesc studenţii pentru  oportunităţi  locale şi europene.

Articolul  Supremaţia intelectualilor în Europa de Est a fost publicat si pe platforma de bloguri adevarul.ro.

[1] C. Rădulescu-Motru (1941), Intelectualii, Timpul, anul V, 1323, 13 ianuarie, p. 1.

[2] Ibidem

[3] Anthony D. Smith (1991) National Identity. London: Penguin Books.



Facebook

România nu mai este oaia neagră a Europei

În mod surprinzător, România s-a dovedit a fi una din cele mai dinamice ţări din UE 27 în ceea ce priveşte creşterea economică din ultimele două decenii. De ce în mod surprinzător? Pentru că la începutul actualului mileniu România ocupa ultimul loc într-un clasament al ţărilor din UE 27 alcătuit ...

A murit Marx în colapsul Uniunii Sovietice?

Timp de aproape un secol lumea a fost dominată de un conflict între două mari grupuri de țări, Occidentul capitalist și sistemul comunist sovietic. Am crezut că de fapt a fost conflictul între sisteme social-politice incompatibile: capitalism și comunism. Mai profund, a fost conflictul între două sisteme de gândire: marxismul ...

Umbra globalizarii s-a aşternut peste clasa de mijloc

Liderii opoziției de stânga în Olanda, Jesse Klaver (GL, verzi), Lodewijk Asscher (PvdA,Partidul Laburist) și Lilian Marijnissen (SP, Partidul Socialist) au organizat un miting comun la începutul anului 2020 pentru a-și uni forțele împotriva Cabinetului (Ministrii si Secretarii de Stat). Ei văd Cabinetul (format din VVD - liberali, CDA - ...

Pe aripile cenzurii sau Opriți cenzura! Vreau să cobor!

Unele zile ne îndeamnă la tristețe deși ar trebui să avem toate motivele să fim doar fericiți. Mi se pare, uneori, că asist la instaurarea unui nou tip de cenzură. O nouă formă de totalitarism dar cu alte mijloace. Deja telefonul meu îmi numără pașii, îmi spune „Drum bun” atunci ...

The Great Lockdown şi pisicile care nu prind şoareci

După cum este cunoscut, banca centrală a Japoniei a „brevetat” în 1999 o nouă politică monetară în scopul relansării creşterii economice şi a contracarării insolvenţei acute determinate de supraîndatorarea guvernului, a băncilor, a companiilor nefinanciare şi a populaţiei. Această politică, denumită ulterior Quantitative Easing (QE), implică trei instrumente acţionale: rate ...

Sfârșitul visului american

În opinia mea, recentele mișcări de protest din marile orașe americane, extrem de radicale și de violente, reflectă faptul că visul american a devenit o mare iluzie pierdută. Dar cum ar putea fi explicată acestă devastatoare implozie ideologică care a scindat dramatic, în doar câteva zile, și establishmentul american și ...

Apel la utilizarea responsabilă a datelor publice

Indicatorii Covid-19 nu reprezintă o simplă statistică medicală, ci au devenit unii dintre indicatorii sociali critici ai României, generând măsuri politice care ne afectează pe toți. Citesc/ aud/ văd la TV mesaje înspăimântătoare: „creștere alarmantă a numărului de îmbolnăviri”. Astăzi s-a înregistrat o cifră enormă: 460 noi îmbolnăviri. Mesajul: suntem într-o ...

Boala și moartea în prim plan

De la moarte la mortalitate De la psihologie la sociologie În primăvara 2020, boala și moartea au revenit cu brutalitate în prim plan. S-a vorbit de dimineață pîna seara de boală și de moarte. De fapt s-a vorbit de mortalitatea covid. Irupția brutală a îmbolnăvirii și a morții a fost percepută ca ...