Scuze că începe cu o mărturisire. Încă de la începutul tranziției noastre, când s-a coagulat sistemul nostru politic, tema președintelui nu mi-a plăcut. Poate mai mult intuitiv, fără o analiză mai sistematică. Istoria noastră de 35 de ani pare a confirma intuiția mea inițială. Toată seria de patru președinți ar fi puțin spus că a fost mediocră. Ultimii doi, în stiluri diferite, au fost, mulți credem, catastrofali.
Am simțit deci nevoia să supun verificării intuiția mea și am scris un studiu, fără a intra în prea multe detalii tehnice: ”Iar alegem un președinte ? ” (27 decembrie 2023, în România Socială). Am găsit în literatura de specialitate multe defecte structurale ale stilului autoritar în general. Am încercat să explorez totodată și experiența lumii actuale cu această problemă. Totodată am constat cu surpriză că toți președinții României au avut probleme de încălcare a prevederilor constituționale. Toți președinții din România, după ce au votat cu mâna pe Constituție, nu au respectat-o.
Ca orice om de știință m-am așteptat că punctul meu de vedere, era clar foarte nou, va stârni mult interes. Era și o perioadă critică: alegeri politice la toate nivelele. Unii, speram, vor lua pozitiv în considerare punctul meu de vedere. Alții, și asta normal în știință, vor avea rezerve și critici. Foarte bine. Și am așteptat cu mare interes și, desigur, cu unele emoții. Dar eram ferm convins că vor fi discuții și cel puțin mulți vor fi puși pe gânduri.
Surpriză. Timpul trece și absolut nici-o reacție. Nu numai public, dar nici informal. M-am întâlnit cu colegi, dar absolut toți s-au făcut că ”parcă nu s-ar fi întâmplat ceva” demn de a fi remarcat. Cum, nicio reacție ? Mărturisesc că azi noapte, în ultimul timp în unele nopți schițez substanța unui studiu, am avut o revelație. Ce nu puteam să înțeleg în niciun fel a devenit clar ”ca lumina zilei”. Da, sigur, pe fond am dreptate, dar momentul pentru a lansa o asemene discuție nu era potrivit. Tăcerea colegilor mei era îndreptățită. Problema urma să stea într-o stare de așteptare istorică.
Momentul a fost, așa cum se spune, ”ca nuca în perete”. Tehnic, chiar dacă toți, în fine destul de mulți, consideră că ar trebui să reconsiderăm poziția președintelui, o asemenea discuție venea într-un moment nepotrivit: ar fi presupus corectarea Constituției, dar acest lucru nu era posibil tehnic în scurta perioadă rămasă până la alegeri. Este și un argument de proces: o schimbare nu este produsă ”imediat” de un adevăr făcut public. Este nevoie de o perioadă de timp în care comunitatea să-și reconsidere modul său de gândire. Mai mult decât comunitatea, sistemul politic ar avea nevoie de timp: modificări de programe politice, de mod politic de gândire. Da, e clar, ”ca nuca în perete”.
Ce stil va adopta noul președinte care, cu certitudine, va fi totuși ales anul acesta ? Poziția constituțională de simplu ”mediator”, și ea destul de neclară, nu ar fi tentantă pentru nicio o personalitate politică ”activă”. Problema este însă de structură: Constituția spune ceva, dar poziția reală în sistemul nostru politic a președintelui conferă o foarte mare putere politică: singura persoană care este aleasă prin vot universal de întreaga populație pentru o perioadă de 5 ani are o putere quasi-absolută, iar demiterea președintelui de către Parlament, desigur posibilă, extrem de dificil de realizat practic. Sintetic, prolema structurală a sistemului nostru politic este: o funcție ”marginală” și confuz definită, dar putere reală quasi-totală. Experiența Johannis este foarte interesantă. Președintele Johannis este perceput ca un președinte ”comod” și puțin interesat de exercitarea puterii. Este interesat mai mult de timpul liber, de călătorii luxoase și prea puțin de situația economică și socială a țării. Unii cârcotași folosesc un alt termen mult mai negativ decât cel de ”comod”. Da, el s-a dovedit a fi un președinte ”comod”, dar puterea oferită de poziția de președinte, practic nelimitată, a fost și ea extrem de tentantă. Noul președinte a realizat că și puterea îi palce, dar mai mult să ”o aibă” și s-o exercite din când în când, nu s-o exercite ”7 zile pe săptămână”. A fost un președinte puternic ”din când în când”. A vrut să aleagă ”guvernul său”, să intervină în anumite momente, destul de rare, dar suficiente pentru eafirmarea puterii sale, și apoi să se retragă în timpul său liber care îi place. Desigur puterea, dar nu cea birocratică, plicticoasă, ci puterea ”din când în când”.
Cine va fi noul președinte ?
În primul rând, care vor fi candidații ? Desigur vor fi mulți candidați, dar semnificativi doar cei propuși de partidele importante. Și deja este clar că doar președinții a două partide importante vor candida: președintele PSD, Marcel Ciolacu, și președintele AUR, George Simion. Probabilă, în virtutea acordului dintre PSD și PNL acesta din urmă nu va propune un candidat pentru președinte, susținând propunerea PSD. Deci aceștia doi candidați vor intra aproape sigur în finala alegerii Președintelui. Ambii candidați, în calitate de președinți, vor crea o mulțime de probleme care vor domina următoarea perioadă de timp.
Președintele Marcel Ciolacu. Nu va mai fi, conform constituției, președinte al PSD, dar, va avea o imensă putere pe care, ca o persoană foarte activă, o va exercita cu plăcere. Va fi mai puternic decât atunci când a fost doar președinte al partidului. Cum ? Evident controlând propriu său partid și pe aliatul acestuia, PNL. Și va controla întregul sistem politic și administrația publică prin intermediul guvernului său. În acest caz se va genera o nouă structură de putere. Dacă prim ministrul va fi tot din PSD, lucrurile vor fi simple. Președintele Ciolacu va subordona fără dificultate guvernul condus de partidul său. O relație foarte bună Președinte/Prim-ministru. Vom avea deci o ”republică prezidențială”, de altfel cum fost până acuma. Dacă, conform aranjamentului politic, prim ministru va fi din PNL, lucrurile se pot complica. PNL va continua să fie un partener sensibil mai slab în alianța cu PSD. E de aștepta însă ca un primi ministru PNL să fie mereu sub presiunea partidului său să se manifest mai independent față de președintele PSD, și să promoveze principiile liberale. Unele tensiuni președinte/ prim-ministru în acest caz sunt de așteptat.
O situație cu totul diferită va fi dacă președintele României va fi dintr-un partid care nu are controlul în parlament. Ar fi de exemplu situația, desigur în principiu posibilă, președintele ales de la AUR, Simion, și guvernul format de coaliția PSD/PNL. Îngrijorarea foarte mare a actualei puteri este tocmai aceasta: Simion, o personalitate tânără foarte activă, va crea ca președinte al României foarte multe probleme pentru partidele care domină parlamentul. Un președinte AUR și un guvern PSD-PNL ! Da, vor fi enorme probleme. Puterea din Parlament și cu guvernul său și un președinte dintr-un partid în opoziție în parlament.
Dacă Simion, ca președinte al României, va respecta litera Constituției și se va mărgini la doar să ”medieze” între grupurile sociale și politice, va fi pace. Dar Simion și AUR nu va putea accepta o asemenea poziție și va fi un președinte foarte activ și critic. Puterea parlamentară va fi inevitabil și ea critică față de Președinte, invocând cu siguranță încălcările Constituției, care de fapt au fost curente timp de35 de ani. Da, ar fi foarte interesant.
Dar dacă și președintele țării, George Simion, și partidul AUR dominant în parlament ? Ar fi pace, dar în condițiile actuale este foarte puțin probabil să se întâmple o asemenea situație.
