Întrebarea pare ciudată. Suntem convinși că democrația este o cucerie certă a revoluției române. Dar și Europa se mândrește cu sistemul său democratic. În întreaga Europă avem aceleași instituții ale democrației: partide politice, alegeri libere, cam din 4 în 4 ani, parlament care alege guvernul, în unele țări, doar puține, și președinte ales prin vot direct. La alegeri se prezintă partidele politice cu programe de guvernare. Comunitatea evaluează oferta de programe și alege. Și în viitor, să zicem în 2025, sistemului democratic va fi la fel, dar, desigur, cu unele îmbunătățiri.
Începem însă să fim îngrijorați de unele aspecte alte ...
Ca ”simplu cetățean” care a trăit pe cord deschis efervescența de sifon a entuziasmului schimbării de paradigmă ideologică din Decembrie 1989, beneficiind de un îndelungat exercițiu al multor amăgiri, (când activiștii democrației proletare ne asigurau că ”ajunerea din urmă a țărilor dezvoltate” este foarte aproape, la numai un cincinal și ceva distanță), am fost și eu contaminat de promisiunea că trecerea la modelul occidental de gestionare a spațiului nostru social poate fi soluția mult așteptată de bietul nostru popor. Cu aceste așteptări am întâmpinat valul de reformatori și consultanți ”fără frontiere” care își ofereau expertiza lor, în ceea ce privește trecerea ...
După cum
este cunoscut, implozia de acum trei decenii a CAER și a URSS a prilejuit în
Occident multe anticipări utopice. De exemplu, Francis Fukuyama era foarte
convins că după Războiului Rece va urma „ sfârșitul istoriei”, o eră în care
democrația și capitalismul de tip neoliberal se vor globaliza și se vor
perpetua la nesfârșit. [1]. Această
profeție s-a bucurat de o enormă popularitate deoarece în acea perioadă lumea
tripolară din perioada Războiului rece s-a metamorfozat foarte rapid într-o
lume monopolară dominată în mod discreționar de SUA. Acum, însă, această lume a
devenit în opinia mea nesustenabilă.
În primul rând, dacă vom analiza modificările structural-calitative din economia globală ...
« Previous Page