
Simona Maria Stănescu este sociolog, cercetător științific I în cadrul Institutului de Cercetare a Calității Vieții, Academia Română, doctor în sociologie al Universității din București (2011).
Simona a participat la implementarea a numeroase proiecte orientate spre reforma asistenței sociale în România, construcție instituțională în domeniul social, dezvoltarea serviciilor sociale, cercetarea economiei sociale și calitatea vieții persoanelor vârstnice.
Simona are o vastă experiență în coordonarea echipelor de cercetare interdisciplinare si este autor a peste 50 de articole în reviste academice și peste 80 de capitole în volume, autor a două cărți de autor, co-autor a trei volume și coordonator a altor 13. Volumul de autor „Statul bunastarii intre supravietuire, reforma si integrare europeana” (2013) a fost distins cu premiul Dimitrie Gusti în sociologie al Academiei Române. Este redactor șef al revistei academice Sociologie Românească, secretar general al Asociației Române de Sociologie și co-coordonator al colecției de Științe psiho-sociale a editurii ProUniversitaria. Interesele ei de cercetare includ statul bunăstării, extinderea Uniunii Europene, economia socială, demografia și situația diferitelor grupuri vulnerabile.
Felicitări pentru publicarea volumului! Vă rugăm să ne spuneți câteva cuvinte despre istoria din spatele apariției acestei publicații de sociologie politică!
Vă mulțumesc pentru gândul bun legat de apariția acestei cărți despre care cred că este la acest moment, o lucrare care reprezintă vârful parcursului meu profesional. Istoria acestei lucrări este similară, cred, cu parcursul fiecărui doctorand în domeniul sociologiei și aduce în fața cititorilor un efort de cercetare care s-a întins pe o perioadă de mai bine de șase ani. La baza acestei cărți stă, așa după cum știți, teza mea de doctorat. În acest sens nu am cum să ...
Felicitări pentru publicarea volumului! Vă rugăm să ne spuneți care au fost premizele publicării acestui volum?
Vă mulțumesc! Volumul a luat ființă după un studiu aprofundat asupra calității vieții actorilor în cadrul Școlii de Studii Avansate a Academiei Române. Am plecat de la premiza faptului că nu există nicio diagnoză asupra calității vieții actorilor și de aici studiul s-a ramificat pe mai multe planuri ajungând să atingă puncte precum calitatea vieții actorilor, fericirea, etica profesională, protecția socială ș.a.m.d. Aceste teme au fost studiate și cercetate în timpul doctoratului în sociologie coordonat de Prof. Univ. Dr. Elena Zamfir, cartea reprezentând practic o ...
Felicitări pentru publicarea volumului!
Mulțumesc foarte mult!
Vă rugăm să ne spuneți care au fost premizele publicării acestui volum?
Cartea de față s-a născut dintr-o dublă motivație: una profesional-științifică și una etic-personală. Dacă privim astăzi sistemul de protecție socială pentru persoanele vârstnice din România, putem identifica elemente care ar sugera existența unei plase de siguranță solide: serviciile publice de asistență socială de la nivel local au acum suport legislativ pentru a crea mecanisme de evaluare a îngrijirii de lungă durată, un temei pentru a cunoaște persoanele în vârstă și a construi planuri individualizate care să le răspundă dificultăților cu care se confruntă. Există, ...
Felicitări pentru publicarea volumului! Vă rugăm să ne spuneți care au fost premizele publicării acestui volum?
Vă mulțumesc pentru oportunitatea de a vorbi despre volumul meu „Școala prietenoasă. Strategii de incluziune și creștere a participării școlare”, apărut la Editura Pro Universitaria.
Cartea are la bază cercetarea mea doctorală și pleacă de la ideea că eficiența unei școli nu se măsoară doar prin rezultate academice, ci și prin felul în care reușește să fie un spațiu prietenos, incluziv și sigur pentru toți elevii. O cultură școlară bazată pe echitate, participare și respect devine fundamentul unei educații de calitate. Lucrarea aduce atât reflecție ...
Felicitări pentru lansarea raportului Policy Center for Roma and Minorities. (2025). Raport cu privire la respectarea drepturilor omului și utilizarea fondurilor UE în România! De ce acest subiect?
De cele mai multe ori integrarea socială a grupurilor vulnerabile și domeniul drepturilor omului sunt privite ca fiind subiecte foarte diferite, fiecare având reglementări și instituții specifice. În teorie există destule puncte comune între aceste domenii, însă în practică multe state nu pot asigura pentru toți cetățenii dreptul la o viață decentă. Instituțiile internaționale recunosc faptul că drepturile sociale sunt asigurate de state în funcție de gradul de dezvoltare economică din fiecare țară, ...
Felicitări pentru publicarea volumului! Vă rugăm să ne spuneți câteva cuvinte despre istoria din spatele apariției acestei publicații!
Proiectul cărții s‑a născut la intersecția dintre practica psihologică – unde biografia se exprimă în tonalități afective – și sociologia teoretică – unde biografia se modelează în constructe analitice. În ultimii douăzeci de ani, am documentat în cabinet sute de istorii familiale care se repetau după logici subtile: migrații convertite în anxietăți de separare, traume tăcute transmise ca vulnerabilitate la stres, alianțe de gen preluate automat de copii, aspecte pe care le regăseam în diferite forme și în plan macrosocial. Lipsa unui instrument ...
Emanuel Copilaș (coordonator) (2023) Formația Phoenix: muzică, politică, filosofie, Editura Universității de Vest, Timișoara
Felicitări pentru publicarea volumului! Vă rugăm să ne spuneți care au fost premizele publicării acestui volum?
Cartea a apărut ca un fel de reacție, întârziată, la controversele generate în 2021 de către anumite lucruri pe care le-am afirmat în cadrul unui podcast despre subculturile de tineret din Timișoara și evoluția acestora, atât înainte cât și după 1989. Am sintetizat, cu ocazia acestui podcast, anumite idei pe care le-am avansat în lucrarea Generația anului 2000. Cultură și subculturi ale tineretului în România socialistă. Studiu de caz: Timișoara (Editura ...
Silviu Rogobete și Emanuel Copilaș (coordonatori) (2023) Educaţie pentru societate : in memoriam Robert Reisz, Editura Universității de Vest, Timișoara
Felicitări pentru publicarea volumului! Pentru început vă rugăm să ne spuneți câteva cuvinte despre personalitatea științifică a Profesorului Robert Reisz!
Robert Reisz a fost, în primul rând, o persoană curioasă, înțelegătoare și prietenoasă. Personalitatea sa academică a reflectat îndeaproape aceste trăsături ale caracterului său. Statistician convertit, prin intermediul sociologiei, la științe politice, Roni Reisz a adus un plus de rigoare metodologică la Facultatea de Științe Politice, Filosofie, și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Vest din Timișoara și, mai ales, ...
Felicitări pentru publicarea volumului! Vă rugăm să ne spuneți care au fost premizele publicării acestui volum?
Inițiativa volumului s-a conturat pornind de la un capitol de carte, publicat în cadrul volumului colectiv intitulat Panorama comunismului în România. Volumul, coordonat de către scriitoarea Liliana Corobca, a apărut la editura Polirom în 2020. Tratam acolo, pe lângă chestiunea subculturilor de tineret din România socialistă, problematica României postbelice (1944-1947), pornind de la perioada interbelică. Deoarece materialul rezultat a fost unul mult prea amplu pentru un simplu capitol de carte, am decis transformarea acestuia într-un volum de sine stătător. În Panorama comunismului în România ...
Ciprian Iftimoaei (2023). Sociologia elitelor. Abordări clasice și contemporane, Iași: Editura Institutul European
Felicitări pentru publicarea volumului! Vă rugăm să ne spuneți care au fost premizele publicării acestui volum?
Această carte este despre cei ce ne conduc, elita sau elitele conducătoare, care se află în vârful sistemului de putere sau al piramidei sociale și care, prin deciziile pe care le iau (bune sau rele) sau nu le iau, afectează viețile tuturor. Preocuparea pentru sociologia elitelor a apărut în perioada în care am lucrat în cadrul Guvernului României (2005-2007). Atunci eram interesat de realizarea unei teze de doctorat și, pasionat fiind de ...
« Previous Page — Next Page »