Felicitări pentru publicarea volumului! Vă rugăm să ne spuneți care au fost premizele publicării acestui volum?
Vă mulțumesc pentru frumoasa colaborare în acest demers.
Premisele publicării acestui volum au plecat de la nevoia reală din teritoriu de a evalua rolul fondurilor europene și legătura acestora cu dezvoltarea locală a comunităților noastre. Expertiza de peste 25 de ani în planificare strategică, în atragerea și implementarea de fonduri europene au declanșat dorința de înțelege și la nivel științific această legătură.
Ce ne puteți spune despre perspectiva autorităților locale în privința implementării proiectelor europene?
Volumul Asistența socială a persoanelor vârstnice în România postdecembristă (2025), semnat de dr. Carmen Marcela Ciornei, îmbină analiza politicilor sociale cu experiența directă din practică. Lucrarea urmărește evoluția îngrijirii persoanelor vârstnice după 1989, de la modelul instituțional la dezvoltarea serviciilor comunitare și a îngrijirii la domiciliu, analizând legislația și strategiile relevante. Autoarea evidențiază diferențele teritoriale, resursele inegale și capacitatea variabilă a instituțiilor, propunând soluții pentru servicii mai coordonate și centrate pe nevoile reale ale vârstnicilor. Cartea se adresează profesioniștilor și decidenților interesați de îmbunătățirea calității vieții la vârsta a treia și afirmă că respectul față de vârstnici înseamnă acces la servicii adecvate,
Cartea „Pregătirea pentru adopție: călătoria care îți schimbă viața” scrisă de Mihăileanu Liviu și Mihăileanu Mirela Claudia și apărută în 2025 la Editura Tritonic, se înscrie în literatura de specialitate ca un ghid practic și totodată profund uman despre parcursul adopției în România contemporană. Cei doi autori nu sunt doar cercetători ai fenomenului, ci și actori implicați direct în domeniu, atât ca părinți adoptivi, cât și ca profesioniști dedicați protecției copilului. Experiența lor dublă, personală și profesională, conferă volumului autenticitate și credibilitate. Liviu Mihăileanu, lider al Alianței „România Fără Orfani” (ARFO), membru al boardului World Without Orphans Europe și președinte ...
Evenimentul de lansare a cărții „Interesul față de politică și atașamentul partinic” a fost găzduit în data de 24.10.2025 de Institutul de Cercetare a Calității Vieții, Academia Română și a reunit cercetători, practicieni, reprezentanți ai instituțiilor publice într-un cadru care a îmbinat dimensiunea academică cu experiențe practice și reflecții personale.
Cuvant de deschidere
În deschiderea lansării de carte, directorul adjunct al Institutului de Cercetare a Calității Vieții (ICCV), CS II Dr. Iulian Stănescu, a prezentat motivația organizării acestui eveniment de către institut, subliniind importanța cărții de autor în contextul științific contemporan.
El a afirmat că sprijinirea și promovarea cărților de autor reprezintă o necesitate, realizabilă ...
Viziune generală
Într-o epocă în care granițele dintre real și virtual devin tot mai permeabile, conceptul „Stage Blend” propune o reconfigurare a spațiului și actului artistic. „Stage Blend” redefinește acest spațiu ca un portal între real și virtual, între tradiție și tehnologie, între memorie culturală și explorare senzorială augmentată. Nu se dorește o rupere de valorile tradiționale, sau de patrimoniul cultural, ci dimpotrivă, o conservare dinamică a acestora, o reactivare a trecutului prin medii inovative, digitale, o redimensionare a spațiului, ritmului și impactului actului artistic, pentru ca publicul să nu mai fie spectator ci participant activ.
Concept-cheie
„Stage Blend” propune viziune și o ...
Într-o societate tot mai marcată de viteză, de instantaneitate și de presiunea mediilor digitale, sustenabilitatea instituțiilor clasice de cultură – teatre, opere, operete, filarmonici – devine o provocare majoră. Cultura „scrollingului” și a „cititului fotografic”, bazată pe consum rapid, vizual și emoțional, a schimbat profund raportul publicului cu arta. În acest context, actul artistic tradițional riscă să pară static, rigid, deconectat de la dinamica socială contemporană.
Societatea modernă își trăiește viața tot mai mult în sfera conceptului „live fast and take the essence”. Se caută esența imediată, impresia de moment, emoția condensată. Actul de cultură, în forma sa clasică, are nevoie ...
Institutul de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” (INCE), Academia Română în parteneriat cu Banca Națională a României și Centrul de Informare și Documentare Economică, Academia Română organizează în perioada 16-17.10.2025 cea de a XII a ediție a conferinței internaționale „Economic Scientific Research - Theoretical, Empirical and Practical Approaches” - ESPERA cu titlul „Pivotal changes in the global landscape amid challenging conditions - Prospects for stronger resilience, potential disruptions and key governance policies”.
Inițiată în anul 2013 de către INCE , conferința internațională are scopul de a prezenta și evalua portofoliul de cercetare științifică economică, de a argumenta și fundamenta strategiile de ...
Felicitări pentru publicarea volumului! Vă rugăm să ne spuneți care au fost premizele publicării acestui volum?
Conceptul de inovare socială m-a atras și intrigat în același timp. Un concept care este frecvent utilizat în politicile publice contemporane și totuși atât de puțin cunoscut în esența sa. Această curiozitate și nevoie de claritate conceptuală a fost împlinită prin absolvirea Școlii Doctorale de Sociologie a Universității din București. Așadar volumul de față înglobează și prezintă teza mea de doctorat într-un format bine structurat și ușor de parcurs.
Prin acest demers exploratoriu, consider că am construit o punte între teorie, politici publice și practică în ...
Felicitări pentru publicarea volumului! Vă rugăm să ne spuneți câteva cuvinte despre istoria din spatele apariției acestei publicații de sociologie politică!
Vă mulțumesc pentru gândul bun legat de apariția acestei cărți despre care cred că este la acest moment, o lucrare care reprezintă vârful parcursului meu profesional. Istoria acestei lucrări este similară, cred, cu parcursul fiecărui doctorand în domeniul sociologiei și aduce în fața cititorilor un efort de cercetare care s-a întins pe o perioadă de mai bine de șase ani. La baza acestei cărți stă, așa după cum știți, teza mea de doctorat. În acest sens nu am cum să ...
Felicitări pentru publicarea volumului! Vă rugăm să ne spuneți care au fost premizele publicării acestui volum?
Vă mulțumesc! Volumul a luat ființă după un studiu aprofundat asupra calității vieții actorilor în cadrul Școlii de Studii Avansate a Academiei Române. Am plecat de la premiza faptului că nu există nicio diagnoză asupra calității vieții actorilor și de aici studiul s-a ramificat pe mai multe planuri ajungând să atingă puncte precum calitatea vieții actorilor, fericirea, etica profesională, protecția socială ș.a.m.d. Aceste teme au fost studiate și cercetate în timpul doctoratului în sociologie coordonat de Prof. Univ. Dr. Elena Zamfir, cartea reprezentând practic o ...
Eveniment
Susținerea în ședință publică a tezei de doctorat 𝑆𝑎̆𝑟𝑎̆𝑐𝑖𝑎: 𝑐𝑜𝑛𝑐𝑒𝑝𝑡𝑢𝑎𝑙𝑖𝑧𝑎𝑟𝑒 𝑠̦𝑖 𝑎𝑚𝑒𝑙𝑖𝑜𝑟𝑎𝑟𝑒, autor Horia Mihai,...